Prosecution's cassation appeal over expired limitation rejected; tax evasion acquittal and damages award upheld

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 152/2021 din data de 13 septembrie 2021 a Tribunalului Bihor, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, printre altele, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a admis acţiunea civilă formulată de Statul Român prin A.N.A.F.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1357 alin. (1) şi (2) din C. civ. cu aplicarea art. 173 - 174 şi art. 176 din Codul de procedură fiscală, a fost obligat inculpatul A. la plata către ANAF a sumei de 353.265,84 RON, cu titlu de obligaţie fiscală principală, la care se vor adăuga accesoriile fiscale de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.

În temeiul art. 398 raportat la art. 275 pct. 1 lit. c) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de către stat, au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a menţinut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa din data de 27.06.2016 emisă în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, doar cu privire la inculpatul A., pentru întreg prejudiciul de 353.265 RON.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Prin Decizia penală nr. 497/A din data de 19 septembrie 2022 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva Sentinţei penale nr. 152/2021, pronunţată la data de 13 septembrie 2021 de Tribunalul Bihor.

S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată, în ce priveşte latura penală care îl vizează pe inculpatul A. şi rejudecând cauza:

S-a înlăturat dispoziţia de achitare a inculpatului A. dispusă în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Conform art. 396 alin. (8) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) şi art. 18 din C. proc. pen., văzând şi Deciziile nr. 297/2018 şi 358/2022 ale Curţii Constituţionale, s-a dispus încetarea procesului penal pornit faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., având în vedere că s-a împlinit termenul general de prescripţie al răspunderii penale.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate, care nu contravin prezentei decizii.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, au rămas în sarcina statului.

În esenţă, s-a reţinut că, inculpaţii A. şi B., în calitate de administratori ai SC C. SRL Ştei, precum şi inculpata SC C. SRL Ştei, în mod repetat, şi, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, au înregistrat în perioada decembrie 2010 - iulie 2012 în evidenţele contabile livrări intracomunitare de mărfuri, respectiv materiale de construcţii sanitare (ţeavă cupru, radiatoare, cazane ATMOS, robineţi) către D. - Ungaria (decembrie 2010 - 4 facturi în valoare totală 203.692 RON), E. - Slovacia (august 2011 - 5 facturi în valoare totală de 239.355 RON; februarie 2012 - 6 facturi în valoare totală de 314.099 RON), F. - Slovacia (mai 2011 - 5 facturi în valoare totală de 243.146 RON) şi G. - Slovacia (iulie 2012 - 2 facturi în valoare totală de 229.012 RON) care nu au la bază operaţiuni comerciale reale în scopul de a diminua obligaţiile fiscale de plată constând în TVA colectat, fiind prejudiciat astfel bugetul consolidat al statului cu sumă de 353.265 RON.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea invocând cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În argumentarea cererii, Ministerul Public a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat, casarea hotărârii şi, în rejudecare, să se constate nelegalitatea Deciziei nr. 497/A din data de 19 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Oradea - secţia penală şi pentru cauze cu minori, întrucât, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În motivarea recursului în casaţie, Ministerul Public a făcut o prezentare teoretică a instituţiei prescripţiei răspunderii penale prin raportare la Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, solicitând a se constata următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în forma continuată, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (activitatea infracţională desfăşurându-se în perioada decembrie 2010 - iulie 2012).

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (fie forma în vigoare la data săvârşirii/epuizării infracţiunii, fie forma în vigoare în prezent) prevede pentru această infracţiune pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani, astfel că termenul general de prescripţie al răspunderii penale este de 8 ani (atât potrivit vechiul C. pen. - art. 122 alin. (1) lit. c), cât) şi conform noului C. pen. - art. 154 alin. (1) lit. c).

În privinţa termenului special de prescripţie a răspunderii penale, s-a arătat că acesta este acelaşi, (indiferent de legea penală aplicabilă), respectiv 16 ani (la data faptei era în vigoare art. 124 din C. pen., modificat prin Legea nr. 63/17.04.2012, iar, în prezent, este în vigoare art. 155 alin. (4) din C. pen. cu acelaşi conţinut - respectiv termenul general de prescripţie depăşit cu încă o dată, oricâte întreruperi ale termenului ar interveni).

Raportat la aceste considerente, Ministerul Public a apreciat că, în cauză, termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit, având în vedere forma continuată şi epuizarea infracţiunii, respectiv în luna iulie 2012, urmând a se împlini în luna iulie 2028, precum şi actele întreruptive de prescripţie existente în cauză.

De asemenea, a susţinut că, de la data săvârşirii/epuizării faptei reţinute în sarcina inculpatului A. şi până în prezent, au intervenit mai multe legi penale, respectiv fapta a fost săvârşită şi s-a epuizat sub imperiul C. pen. din 1968, inculpatul fiind trimis în judecată după intrarea în vigoare a noului C. pen., cu reţinerea prevederilor acestui C. pen., respectiv forma continuată a infracţiunii, conform disp. art. 35 alin. (1) din noul C. pen., iar atât instanţa de fond (care l-a achitat pe inculpat), cât şi cea de apel (care a dispus încetarea procesului penal) au reţinut ca fiind mai favorabil inculpatului, noul C. pen.

Mai mult, a precizat că, prin motivele scrise de apel formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, astfel cum au fost susţinute şi în faţa instanţei de apel, fiind criticată soluţia de achitare în primă instanţă a inculpatului, s-a solicitat în cauză a se reţine ca lege penală mai favorabilă faţă de acesta dispoziţiile vechiul C. pen. (din 1968), respectiv a se reţine dispoziţiile art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. privind forma continuată a infracţiunii, şi în plus, raportat la antecedentele penale ale inculpatului, s-a solicitat şi anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare care i-a fost aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 175/2015 a Tribunalului Bihor, definitivă prin Decizia penală nr. 207/A/2016 a Curţii de Apel Oradea, iar, în baza art. 33 lit. a) din vechiul C. pen., s-a solicitat contopirea pedepselor componente cu pedeapsa solicitată a fi aplicată în cauza pendinte şi să se dispună executarea în regim de detenţie a pedepsei rezultante (în aceste condiţii, în mod concret şi global, prin prisma tratamentului sancţionator, dispoziţiile legii penale vechi - C. pen. din 1968 fiind legea penală mai favorabilă în cauză).

Prin urmare, s-a apreciat că şi incidenţa prescripţiei, precum şi întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale pot fi analizate numai în condiţiile prev. de art. 121 din C. pen. - art. 124 din C. pen. din 1968 şi nu ale disp. art. 155 alin. (1) din noul C. pen. (cu referire la Deciziile Curţii Constituţionale - nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), cum, în mod greşit, s-a reţinut prin decizia recurată.

Astfel, în cauză, există acte de procedură întreruptive de prescripţie, în condiţiile legii, care au întrerupt cursul general al prescripţiei, determinând curgerea unui nou termen de prescripţie, urmând a se avea în vedere în ceea ce-l priveşte pe inculpat, termenul de prescripţie specială de 16 ani (termen care nu s-a împlinit în cauză) şi nu termenul general de prescripţie a răspunderii penale - de 8 ani, şi, prin urmare, soluţia de încetare a procesului penal este nelegală.

În consecinţă, a susţinut că, pe tot cursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală (în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor), cât şi în faza de cameră preliminară şi de judecată (în Dosarul penal nr. x/2017) au fost efectuate de către organele judiciare acte procedurale care au avut ca efect întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale (atât înainte de data de 25.06.2018, data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, cât şi în perioada 2018 - 2022, precum şi după data de 30.05.2022).

În acest sens, s-au exemplificat următoarele:

- prin ordonanţa din data de 27.06.2016 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. (f.28 - 30 dos. urm. pen., urmărirea penală in rem fiind începută la data de 31.03.2014, în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005;

- prin ordonanţa din data de 21.09.2016 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.;

Actele procesuale susmenţionate au fost şi comunicate suspectului/inculpatului pe parcursul urmăririi penale, conform proceselor-verbale de aducere la cunoştinţa suspectului/inculpatului A. a calităţii/învinuirii/drepturilor/obligaţiilor din data de 29.06.2016 şi din data de 10.10.2016 .

Ulterior, în cursul urmăririi penale, la data de 11.08.2016, numitul A. a fost audiat în calitate de suspect, iar la data de 10.10.2016 numitul A. a fost audiat în calitate de inculpat .

La data de 25.01.2017 a fost emis rechizitoriul în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin care, între alţii, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În faza de cameră preliminară, la data de 01.02.2017, s-a dispus comunicarea către inculpatul A. a rechizitoriului nr. x al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, iar la data de 13.03.2017 - inculpatul A. - prin apărător ales, a formulat în procedura de cameră preliminară, cereri şi excepţii, conform disp. art. 344 din C. proc. pen. .

Prin Încheierea penală nr. 157/Î/CP/2017 din data de 10.10.2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor au fost respinse cererile şi excepţiile invocate de inculpatul A. şi s-a dispus începerea judecăţii în Dosarul penal nr. x/2017, finalizată prin Sentinţa penală nr. 152/P/13.09.2021 a Tribunalului Bihor, prin care, în primă instanţă, s-a dispus achitarea inculpatului A..

În apel, la Curtea de Apel Oradea, la termenul de judecată din data de 18.05.2022 s-a dispus amânarea cauzei pentru data de 15.06.2022 (după adoptarea O.U.G. nr. 71/2022) pentru când inculpatul intimat A. a avut termen în cunoştinţă, acesta fiind prezent la data de 15.06.2022 la şedinţa de judecată din apel, când s-a dezbătut fondul apelului declarat în cauză de parchet.

Aşadar, Ministerul Public a apreciat că, actele procedurale efectuate de organele judiciare şi guvernate de principiul tempus regit actum, atât pe parcursul urmăririi penale, al fazei de cameră preliminară, precum şi în cursul judecăţii (prima instanţă/apel) în Dosarul penal nr. x/2017 al Tribunalului Bihor/Curţii de Apel Oradea, privind pe inculpatul A. şi-au produs efectul întreruptiv de prescripţie, ulterior îndeplinirii fiecărui act de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripţie, iar termenul special de prescripţie nu s-a împlinit în cauză în ceea ce priveşte răspunderea penală a inculpatului.

În consecinţă, s-a susţinut că, în soluţionarea apelului declarat de parchet şi solicitarea de continuare a procesului penal formulată de inculpatul A. se impunea o soluţie de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina sa şi nu de încetare a procesului penal, cum în mod greşit s-a dispus prin decizia recurată, întrucât faţă de ansamblul argumentelor expuse nu se poate reţine incidenţa prescripţiei ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale a inculpatului.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, la data de 16 noiembrie 2022, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 17 ianuarie 2023, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2023, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 497/A din data de 19 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea - secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. şi pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis-o, în principiu, şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 28 februarie 2023, s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public şi apărătorului ales al intimatului inculpat A., acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În speţă, se constată că, prin cererea de recurs în casaţie formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a invocat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., greşita încetare a procesului penal, dispusă de Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 497/A din data de 19 septembrie 2022, faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

În acest sens, sub aspect factual, acuzaţiile aduse au constat în aceea că, inculpaţii A. şi B., în calitate de administratori ai SC C. SRL Ştei, precum şi inculpata SC C. SRL Ştei, în mod repetat, şi, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, au înregistrat în perioada decembrie 2010 - iulie 2012 în evidenţele contabile livrări intracomunitare de mărfuri, respectiv materiale de construcţii sanitare (ţeavă cupru, radiatoare, cazane ATMOS, robineţi) către D. - Ungaria (decembrie 2010 - 4 facturi în valoare totală 203.692 RON), E. - Slovacia (august 2011 - 5 facturi în valoare totală de 239.355 RON; februarie 2012 - 6 facturi în valoare totală de 314.099 RON), F. - Slovacia (mai 2011 - 5 facturi în valoare totală de 243.146 RON) şi G. - Slovacia (iulie 2012 - 2 facturi în valoare totală de 229.012 RON) care nu au la bază operaţiuni comerciale reale în scopul de a diminua obligaţiile fiscale de plată constând în TVA colectat, fiind prejudiciat astfel bugetul consolidat al statului cu sumă de 353.265 RON.

Curtea de Apel Oradea a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speţă este cea în vigoare între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022), dat fiind faptul că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în perioada anterior menţionată, nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, condiţii în care prescripţia specială nu va opera, prescripţia răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

Prin urmare, având în vedere data comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen., şi anume din luna iulie 2012, moment de la care începe a curge termenul de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani, acesta s-a împlinit în cursul lunii iulie 2020, termen care nu a fost întrerupt şi nici suspendat.

Examinând critica formulată în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată.

Prin Decizia 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, s-a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Evaluând aceste considerente, se constată că, în faza judecării apelului, Curtea de Apel Bacău a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpatului A., ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea dedusă judecăţii, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani şi a început să curgă din luna iulie 2012, data consumării infracţiunilor.

De vreme ce, pe de o parte, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, iar, pe de altă parte, cursul prescripţiei nu a fost suspendat, ca efect al adoptării reglementărilor specifice instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, în cursul lunii iulie 2020.

În consecinţă, în privinţa inculpatului A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 497/A din data de 19 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea - secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 497/A din data de 19 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea - secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2023.

GGC - OB