Forgery charges extinguished by statute of limitations under the more favorable law doctrine

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 6 din data de 14 ianuarie 2022, pronunţată de Judecătoria Roman, în Dosarul nr. x/2019:

I. În baza prev. art. 290 din vechiul C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, în condiţiile art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.

A fost aplicată pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie, interzicând inculpatului pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 din vechiul C. pen. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen.

În baza art. 861 alin. (1), (2) din vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 863 alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul urma a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Conform art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi.

S-a atras atenţia inculpatului asupra existenţei cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei prevăzute de art. 864 din vechiul C. pen.

II. În baza prev. art. 290 din vechiul C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), a fost condamnată inculpata B. SRL, prin lichidator judiciar C. cu sediul în mun. Iaşi, str. x, bl. 7 noiembrie, apt. 11, jud. Iaşi, la pedeapsa amenzii în sumă de 7.500 RON în condiţiile art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.

S-a pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 497 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la obligaţia de plată integrală a amenzii în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în caz contrar urmând a se proceda la executarea silită potrivit procedurii de executare silită a creanţelor fiscale.

În condiţiile art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 20 din C. proc. pen. şi art. 1357 ş.u. din C. civ., a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC D. SRL.

În condiţiile art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. şi art. 397 alin. (3) din C. proc. pen., cu referire la art. 256 din C. proc. pen. au fost desfiinţate înscrisurile falsificate, respectiv:

- contract de cesiune a dreptului de rambursare TVA înregistrat la AFP Roman sub nr. x/25.02.2013 în original la fila nr. x d.u.p. şi

- contract de cesiune a dreptului de rambursare TVA înregistrat la AFP Roman sub nr. x/12.06.2013 în original la fila nr. x d.u.p.

În temeiul prev. art. 276 alin. (1) din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. SRL să plătească persoanei vătămate SC D. SRL, suma de 3.000 RON fiecare reprezentând cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata B. SRL la plata sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond au declarat apel inculpaţii A. şi SC B. SRL prin lichidator Judiciar C. şi partea civilă SC D. SRL.

Prin Decizia penală nr. 747 din data de 16 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bacău - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de apelanţii inculpaţi A. şi SC B. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 6/14.01.2022, pronunţată de Judecătoria Roman în Dosarul nr. x/2019, cu privire la modul de soluţionare a laturii penale şi dispoziţiile de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către persoana vătămată.

S-a desfiinţat sentinţa apelată sub aceste aspecte, s-a reţinut cauza spre rejudecare şi pe fond:

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor A. şi SC B. SRL (prin lichidator judiciar C.), pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) şi (2) din C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

S-a înlăturat obligaţia inculpaţilor A. şi SC B. SRL de a plăti cheltuieli judiciare persoanei vătămate SC D. SRL, în cuantum de câte 3.000 RON.

S-a înlăturat obligaţia inculpaţilor A. şi SC B. SRL de a plăti cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de câte 1000 RON.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în primă instanţă şi în apel, rămân în sarcina statului.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii, anume soluţionarea acţiunii civile.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă SC D. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 6/14.01.2022, pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe apelanta-parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, efectuate în apel, în cuantum de 200 RON.

În esenţă, s-a reţinut că, inculpatul A. la data faptelor avea calitatea de administrator al inculpatei B. SRL, societate care avea ca obiect principal de activitate comerţ cu amănuntul al băuturilor alcoolice. În prezent societatea se află în faliment fiind sub incidenţa Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

De asemenea, în anul 2011, inculpatul A. şi numitul E. au înfiinţat societatea D. SRL, cei doi fiind asociaţi cu o participaţie de 50% fiecare. În timpul activităţii societăţii numitul E. avea calitatea de administrator unic iar inculpatul A. nu avea nicio calitate legală însă conform înţelegerii dintre cei doi, inculpatul se ocupa de componenta financiar contabilă a societăţii, inclusiv de relaţia cu societatea ce asigura contabilitatea societăţii, respectiv SC F. SRL prin reprezentant martora G.. În exercitarea acestor atribuţii, inculpatul A. avea în posesie o ştampilă a societăţii D. SRL

La data de 25.02.2013, inculpatul A. în calitate de administrator al inculpatei B. SRL a depus la AFP Roman cererea de compensare a obligaţiilor fiscale ale acestei societăţi din TVA de rambursat cesionată de D. SRL, cerere înregistrată sub numărul x/25.02.2013. Acesta a ataşat la cererea sa şi notificarea privind cesionarea dreptului de restituire dar şi contractul de cesiune a dreptului de rambursare TVA încheiat la data de 25.02.2013 între D. SRL şi B. SRL prin care persoana vătămată ceda către inculpată dreptul de rambursare TVA în valoare de 33.678 RON. Acest contract a fost întocmit în fals întrucât la rubrica "CEDENT" inculpatul A. a executat o semnătură indescifrabilă în locul administratorului societăţii, respectiv E..

Procedând în aceeaşi manieră, la data de 12.06.2013, inculpatul A. în calitate de administrator al inculpatei B. SRL a depus la AFP Roman cererea de compensare a obligaţiilor fiscale ale acestei societăţi din TVA de rambursat cesionată de D. SRL, cerere înregistrată sub numărul x/12.06.2013. Acesta a ataşat la cererea sa şi notificarea privind cesionarea dreptului de restituire dar şi contractul de cesiune a dreptului de rambursare TVA încheiat la data de 12.06.2013 între D. SRL şi B. SRL prin care persoana vătămată ceda către inculpată dreptul de rambursare TVA în valoare de 8.851 RON. Acest contract a fost întocmit în fals întrucât la rubrica "CEDENT" inculpatul A. a executat o semnătură indescifrabilă în locul administratorului societăţii, respectiv E..

De asemenea, inculpatul A. a prezentat cele 2 contracte martorei G. care le-a înregistrat în contabilitatea D. SRL

Ulterior, relaţiile dintre inculpat şi numitul E. s-au tensionat iar la data de 29.07.2013 a fost încheiat contractul de cesiune nr. x/29.07.2013 prin care inculpatul A. îi ceda numitului E. părţile sociale deţinute la societatea D. SRL. Ulterior acestui moment numitul E. a luat legătură cu martora G. şi a descoperit încheierea celor 2 contracte de cesiune a dreptului de rambursare TVA, constatând că între societatea administrată de acesta şi cea inculpată nu existau relaţii comerciale şi că acestea nu au acoperire şi sunt întocmite în fals.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, invocând cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În argumentarea cererii, Ministerul Public a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat, casarea hotărârii şi, în rejudecare, să se constate nelegalitatea Deciziei nr. 747 din data de 16 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bacău - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2019, întrucât, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii A. şi SC B. SRL, pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În motivarea recursului în casaţie, Ministerul Public a apreciat, contrar instanţei de apel, că termenele de prescripţie a răspunderii penale nu sunt împlinite, în cauză impunându-se condamnarea inculpaţilor A. şi SC B. SRL pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 5 din C. pen., reţinută în sarcina acestora, dovedită cu probe legale şi temeinice.

Analizând situaţia de fapt expusă în rechizitoriul nr. x/2015 emis la data de 08.11.2019 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, a solicitat să se constate că faptele faţă de care s-a dispus soluţia de încetare a procesului penal au fost comise în dala de 25.02.2013, respectiv 12.06.2013, iar actele de procedură îndeplinite în mod legal în cauză şi comunicate pe tot parcursul procesului penal inculpaţilor au avut aptitudinea de a întrerupe cursul prescripţiei răspunderii penale şi rămân valabile, întrucât sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

Astfel, în cursul urmăririi penale, inculpatului A. i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale şi a fost audiat în calitate de suspect la data de 21.11.2016 . De asemenea, a fost audiat în calitate de suspect la data de 27.09.2017 .

Inculpatei SC B. SRL i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale ca suspect şi a fost audiat reprezentantul acesteia la data de 27.09.2017 .

La data de 08.09.2017, conform procesului-verbal aflat la filele x din voi. I al dosarului de urmărire penală, i s-au adus la cunoştinţă suspectului A. aspectele consemnate în cuprinsul ordonanţei procurorului din data de 26.07.2017, prin care s-a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice.

La data de 14.05.2018, suspectul A. a comunicat telefonic organelor de cercetare penală că împreună cu apărătorul ales a studiat raportul de expertiză contabilă nr. 227 din 30.04.2018 şi că nu formulează obiecţiuni .

La dala de 14.05.2018, numitul A., în calitate de reprezentant al suspectei SC B. SRL, a primit un exemplar al raportului de expertiză contabilă nr. 227 din 30.04.2018 în vederea luării la cunoştinţă, ocazie cu care nu a formulat obiecţiuni .

Ulterior îndeplinirii acestor acte de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripţie.

Mai departe, Ministerul Public a făcut trimitere la Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale care a arătat că, între data de 26.04.2018 şi 30.05.2022, "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale ".

Or, întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, iar pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere între anul 2018 şi anul 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014 - 2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

În acest sens, la paragraful 74 al Deciziei nr. 358/2022, Curtea Constituţională a arătat că, "De asemenea, Curtea subliniază că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale".

Plecând de la caracterul procesual al normelor care reglementează efectuarea actelor procesuale de întrerupere a cursului termenului prescripţiei, se constată că, în procesul penal, ca efect al principiului legalităţii, sub aspect procedural este aplicabil numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură. Aşadar, în materia legilor de procedură este aplicabil principiul tempus regit actum care reprezintă o regulă de generală aplicare în privinţa normelor juridice de procedură penală, avându-se în vedere totdeauna legea în vigoare în momentul efectuării actului procesual.

În consecinţă, întrucât efectele întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale se produc instantaneu, de drept, se apreciază că acestea nu pot fi înlăturate prin acte normative ulterioare sau prevederi declarate neconstituţionale.

În acest sens, Ministerul Public a făcut trimitere la o decizie recentă a Curţii de Apel Iaşi (Decizia penală nr. 465/17.06.2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2017) în care se arată faptul că actele întreruptive de prescripţie îndeplinite anterior dalei de 25 iunie 2018 rămân valabile şi trebuie considerate în continuare ca având efect întreruptiv.

A lipsi actele de procedură penală care, conform exigentelor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 297/2018, se comunicau inculpatului, de efectul întreruptiv, ar lăsa practic fără conţinut instituţia întreruperii prescripţiei răspunderii penale dincolo de limitele temporale şi dincolo de argumentele avute în vedere de Curtea Constituţională.

Aşadar, un act procedural valabil întocmit anterior Deciziei nr. 297/2018 care se comunică inculpatului are aptitudinea de a întrerupe termenul de prescripţie a răspunderii penale, întrucât este prevăzut de o normă procesual penală şi nu poate intra sub incidenţa principiului specific dreptului penal substanţial, respectiv principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile.

Faţă de aceste aspecte, Ministerul Public a apreciat că soluţiile de încetare a procesului penal dispuse în prezenta cauză sunt nelegale, în cauză impunându-se condamnarea inculpaţilor, sens în care a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat.

Prin concluziile scrise, intimatul inculpat A. a solicitat respingerea recursului în casaţie formulat, apreciind că, instanţa de apel a pronunţat în mod temeinic şi legal o soluţie de încetare a procesului penal, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Astfel, a solicitat să se constate că, cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 358/2022, în special paragrafele 72 - 73, demonstrează în afara oricărui dubiu că, între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 (data de 25.06.2018) şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 care a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. (respectiv data de 30.05.2022), C. pen. a prezentat o formă care nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, fiind aşadar aplicabile termenele generale de prescripţie prevăzute de art. 154 alin. (1) din C. pen.

Or, această formă a C. pen., existentă între data de 25.06.2018 şi 30.05.2022, reprezintă "legea penala mai favorabilă" care se va aplica în cadrul proceselor penale aflate în curs.

Cu privire la aplicarea legilor penale succesive, s-a arătat că dispoziţiile obligatorii ale art. 5 alin. (1) din C. pen. sunt destul de clare:

"(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".

Ca atare, legiuitorul nu permite a fi aplicate toate legile penale care s-au succedat în perioada cuprinsă între săvârşirea infracţiunii şi judecarea definitivă a cauzei, ci obligă organele judiciare să aplice "legea mai favorabilă".

Imposibilitatea aplicării tuturor legilor succesive şi obligaţia alegerii doar a uneia dintre acestea, respectiv cea mai favorabilă, rezultă şi din anumite dispoziţii ale Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a C. pen. actual.

Mai exact, prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 stabilesc următoarele: "(1) În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă".

Apoi, normele art. 15 alin. (2) din Constituţia României arată că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Aceasta înseamnă că legea penală mai favorabilă retroactivează şi se aplică inclusiv faptelor săvârşite înainte de intrarea sa în vigoare. În egală măsură, raportat la dispoziţiile art. 5 alin. (1) din C. pen., legea penală mai favorabilă va ultraactiva atunci când procesul continuă după ieşirea sa din vigoare.

Această extraactivitate a legii mai favorabile (principiul mitior lex) a fost consacrată în toate legislaţiile moderne, astfel că în cazul situaţiilor tranzitorii determinate de succesiunea mai multor legi penale, se aplică doar legea mai favorabilă. Prin urmare, în cazul situaţiilor tranzitorii, dacă legea mai favorabilă este legea veche, ea ultraactivează, aplicându-se chiar şi după ieşirea sa din vigoare, dimpotrivă, dacă legea mai favorabilă este legea nouă, ea retroactivează.

În concret, în speţa de faţă, infracţiunea se presupune a fi fost săvârşită anterior datei de 25.06.2018, când a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, situaţie în care forma C. pen. dintre data de 25.06.2018 şi data de 30.05.2022 constituie "legea penală intermediară mai favorabilă" pe de-o parte, aceasta retroactivează dat fiind că se aplică faptei săvârşite anterior datei de 25.06.2018; pe de altă parte, aceasta ultraactivează, dat fiind că nu mai este în vigoare începând cu data de 30.05.2022, când a fost publicată O.U.G. nr. 71/2022 care a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen.

În concluzie, dacă fapta a fost săvârşită anterior publicării O.U.G. nr. 71/2022 în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022, iar procesul penal nu s-a finalizat încă printr-o hotărâre definitivă, este lipsit de importanţă că a intervenit o nouă lege penală (o nouă formă a C. pen.) la data de 30.05.2022, dat fiind că forma C. pen. dintre data de 25.06.2018 şi data de 30.05.2022 a fost în vigoare, reprezintă "legea penală mai favorabilă" în majoritatea dosarelor şi trebuie aplicată de organele judiciare în acord cu dispoziţiile art. 5 din C. pen.

În continuare, s-a arătat referitor la calculul termenului de prescripţie a răspunderii penale, astfel cum se observă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (parag. 73), pe perioada cuprinsă între publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (data de 25.06.2018) şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale (respectiv data de 30.05.2022, când a fost publicată O.U.G. nr. 71/2022), fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Altfel spus, forma C. pen. existentă între perioada de 25.06.2018 şi 30.05.2022 ("legea penală mai favorabilă") nu a conţinut vreun caz care să întrerupă cursul prescripţiei răspunderii penale şi să determine astfel curgerea unui nou termen, ceea ce înseamnă că vor fi aplicabile termenele generale de prescripţie reglementate de art. 154 alin. (1) din C. pen.. Mai simplu spus, termenele generale de prescripţie reglementate de art. 154 alin. (1) din C. pen., odată ce au început să curgă, nu se mai întrerup.

Pentru toate considerentele ce preced, reţinând că în cauza de faţă infracţiunea este presupus a fi fost săvârşită înainte de modificarea C. pen. din data de 30.05.2022, iar termenul general de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) din Codul penai este împlinit, devine incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., motiv pentru care a solicitat respingerea recursul în casaţie, în raport cu soluţia de încetare a procesului penal.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, la data de 07 noiembrie 2022, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 17 ianuarie 2023, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2023, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 747 din data de 16 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. şi pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis-o, în principiu, şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 28 februarie 2023, s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În speţă, se constată că, prin cererea de recurs în casaţie formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a invocat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., greşita încetare a procesului penal, dispusă de Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 747 din data de 16 septembrie 2022, faţă de inculpaţii A. şi SC B. SRL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

În acest sens, sub aspect factual, acuzaţiile aduse au constat în aceea că, inculpatul A. la data faptelor avea calitatea de administrator al inculpatei B. SRL, societate care avea ca obiect principal de activitate comerţ cu amănuntul al băuturilor alcoolice. În prezent societatea se află în faliment fiind sub incidenţa Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

De asemenea, în anul 2011, inculpatul A. şi numitul E. au înfiinţat societatea D. SRL, cei doi fiind asociaţi cu o participaţie de 50% fiecare. În timpul activităţii societăţii numitul E. avea calitatea de administrator unic iar inculpatul A. nu avea nicio calitate legală însă conform înţelegerii dintre cei doi, inculpatul se ocupa de componenta financiar contabilă a societăţii, inclusiv de relaţia cu societatea ce asigura contabilitatea societăţii, respectiv SC F. SRL prin reprezentant martora G.. În exercitarea acestor atribuţii, inculpatul A. avea în posesie o ştampilă a societăţii D. SRL

La data de 25.02.2013, inculpatul A. în calitate de administrator al inculpatei B. SRL a depus la AFP Roman cererea de compensare a obligaţiilor fiscale ale acestei societăţi din TVA de rambursat cesionată de D. SRL, cerere înregistrată sub numărul x/25.02.2013. Acesta a ataşat la cererea sa şi notificarea privind cesionarea dreptului de restituire dar şi contractul de cesiune a dreptului de rambursare TVA încheiat la data de 25.02.2013 între D. SRL şi B. SRL. prin care persoana vătămată ceda către inculpată dreptul de rambursare TVA în valoare de 33.678 RON. Acest contract a fost întocmit în fals întrucât la rubrica "CEDENT" inculpatul A. a executat o semnătură indescifrabilă în locul administratorului societăţii, respectiv E..

Procedând în aceeaşi manieră, la data de 12.06.2013, inculpatul A. în calitate de administrator al inculpatei B. SRL a depus la AFP Roman cererea de compensare a obligaţiilor fiscale ale acestei societăţi din TVA de rambursat cesionată de D. SRL, cerere înregistrată sub numărul x/12.06.2013. Acesta a ataşat la cererea sa şi notificarea privind cesionarea dreptului de restituire dar şi contractul de cesiune a dreptului de rambursare TVA încheiat la data de 12.06.2013 între D. SRL şi B. SRL. prin care persoana vătămată ceda către inculpată dreptul de rambursare TVA în valoare de 8.851 RON. Acest contract a fost întocmit în fals întrucât la rubrica "CEDENT" inculpatul A. a executat o semnătură indescifrabilă în locul administratorului societăţii, respectiv E..

De asemenea, inculpatul A. a prezentat cele 2 contracte martorei G. care le-a înregistrat în contabilitatea D. SRL

Ulterior, relaţiile dintre inculpat şi numitul E. s-au tensionat iar la data de 29.07.2013 a fost încheiat contractul de cesiune nr. x/29.07.2013 prin care inculpatul A. îi ceda numitului E. părţile sociale deţinute la societatea D. SRL. Ulterior acestui moment numitul E. a luat legătură cu martora G. şi a descoperit încheierea celor 2 contracte de cesiune a dreptului de rambursare TVA, constatând că între societatea administrată de acesta şi cea inculpată nu existau relaţii comerciale şi că acestea nu au acoperire şi sunt întocmite în fals.

Curtea de Apel Bacău a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speţă este cea în vigoare între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022), dat fiind faptul că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în perioada anterior menţionată, nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, condiţii în care prescripţia specială nu va opera, prescripţia răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

Prin urmare, având în vedere momentul consumativ al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 5 alin. (1), (2) din C. pen., şi anume data de 12.06.2013, moment de la care începe a curge termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani, acesta s-a împlinit în 11.06.2018, termen care nu a fost întrerupt şi nici suspendat.

Examinând critica formulată în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată.

Prin Decizia 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, s-a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Evaluând aceste considerente, se constată că, în faza judecării apelului, Curtea de Apel Bacău a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpaţilor A. şi SC B., ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea dedusă judecăţii, prevăzute de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 5 alin. (1), (2) din C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani şi a început să curgă la data de 12 iunie 2013, data consumării infracţiunilor.

De vreme ce, pe de o parte, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, iar, pe de altă parte, cursul prescripţiei nu a fost suspendat, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, la data de 11 iunie 2018.

În consecinţă, în privinţa inculpaţilor A. şi SC B. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 747 din data de 16 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 747 din data de 16 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2023.

GGC - OB