Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 138/RC/2023 AI generated

Cassation appeal dismissed: aggravated theft conviction upheld despite challenge to confession-of-guilt sentencing procedure

Case Number Decizia nr. 138/RC/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by the defendant, thereby upholding the lower courts' convictions and sentencing. The case involved a criminal prosecution for aggravated theft, where the defendant challenged the application of the simplified procedure for confession of guilt (recunoaşterea învinuirii) under Article 396(10) of the Code of Criminal Procedure, arguing that the court failed to apply more favorable penalty limits despite his unconditional admission of the facts. The Supreme Court held that the appeal was unfounded because the imposed sentence of two years' imprisonment fell within the legally reduced limits (one year and four months to four years and eight months) applicable under the confession-of-guilt procedure, and the defendant's argument merely sought a re-evaluation of factual findings regarding the nature of his confession, which exceeds the scope of legal review permitted in cassation proceedings. Consequently, the final operative outcome maintains the cumulative resulting sentence of two years and six months plus 889 days of imprisonment, along with ancillary penalties and judicial costs of 200 RON borne by the defendant.

Legislator headnote

AI generated

art. 228 alin. (1) din C. pen, art. 41 alin. (1) din C. pen, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen, art. 67 alin. (2) din C. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen, art. 65 alin. (3) din C. pen; Cassation appeal dismissed: aggravated theft conviction upheld despite challenge to confession-of-guilt sentencing procedure: The case involved a criminal prosecution for aggravated theft, where the defendant challenged the application of the simplified procedure for confession of guilt (recunoaşterea învinuirii) under Article 396(10) of the Code of Criminal Procedure, arguing that the court failed to apply more favorable penalty limits despite his unconditional admission of the facts. The Supreme Court held that the appeal was unfounded because the imposed sentence of two years' imprisonment fell within the legally reduced limits (one year and four months to four years and eight months) applicable under the confession-of-guilt procedure, and the defendant's argument merely sought a re-evaluation of factual findings regarding the nature of his confession, which exceeds the scope of legal review permitted in cassation proceedings. Consequently, the final operative outcome maintains the cumulative resulting sentence of two years and six months plus 889 days of imprisonment, along with ancillary penalties and judicial costs of 200 RON borne by the defendant.

Keywords

AI generated
grounds for cassation criminal sentence judicial review of sentencing confession simplified procedure dismissal for theft

Cited Legislation

AI generated
art. 228 alin. (1) din C. pen
art. 228 alin. (1) din C. pen., art.
art. 41 alin. (1) din C. pen
cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
art. 396 alin. (10) din C. proc. pen
şi a art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., recidivist, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă din 07.09.2021).
art. 67 alin. (2) din C. pen
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.
art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen
pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin.
art. 65 alin. (3) din C. pen
art. 38 alin. (1) din C. pen
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre este săvârşită în concurs real cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr.
art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen
la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Main ground for dismissing the cassation appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Basis for ruling that the legal aid attorney's fee remains in the charge of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 868 din 07.04.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului x Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. art. 228 alin. (1) din C. pen., art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi a art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., recidivist, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă din 07.09.2021).

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre este săvârşită în concurs real cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 153/21.05.2020 a Judecătoriei Sectorului x Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 769/01.09.2020 a Curţii de Apel Bucureşti (faptă din 19/20.10.2019).

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an 6 luni şi 889 zile închisoare aplicată prin Sentinţa penală de contopire nr. 153/21.05.2020 a Judecătoriei Sectorului x Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 769/01.09.2020 a Curţii de Apel Bucureşti în componentele sale, pe care le-a repus în individualitatea lor:

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, (faptă din 19/20.10.2019);

- restul rămas neexecutat de 889 zile închisoare;

În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite cele două pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, respectiv 2 ani închisoare şi aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 6 luni închisoare (o treime din 1 an şi 6 luni), rezultând pedeapsa parţială de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) cu referire la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În baza art. 43 alin. (2) teza I din C. pen., s-a constatat că infracţiunile pentru care s-a stabilit pedeapsa parţială de 2 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţă au fost săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1017/25.04.2017 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 301/29.06.2017 a Tribunalului Prahova.

În baza art. 104 alin. (2) din C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă neexecutată de 889 zile închisoare din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1017/25.04.2017 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 301/29.06.2017 a Tribunalului Prahova.

În baza art. 41 alin. (1) şi la art. 43 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare s-a adăugat restul rămas neexecutat de 889 zile închisoare, în final, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani 6 luni şi 889 zile închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante, durată din care se va scădea perioada deja executată de la data de 14.05.2019 până la data de 19.11.2019.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. b) din C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii, a arestării preventive şi pedeapsa deja executată de la data de 19.11.2019 la zi.

În baza art. 22 alin. (1) din C. proc. pen. s-a luat act că partea civilă B. a renunţat la pretenţiile civile formulate.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) raportat la alin. (5) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a contravalorii bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală până la concurenţa contravalorii acestora de 6.000 RON.

A fost anulat M.E.P.Î. nr. 464/04.09.2020 emis de Judecătoria Sectorului x Bucureşti şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 de RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 1495 de RON rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond a declarat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 1137/A din data de 18 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 868 din data de 07.04.2022 pronunţate de Judecătoria Sector x Bucureşti, secţia Penală în Dosarul nr. x/2022.

În esenţă, s-a reţinut că, în data de 07.09.2019, în intervalul orar 00:00 - 06:30, pe timp de noapte şi prin escaladarea gardului, inculpatul A. a pătruns în curtea imobilului din municipiul Bucureşti, Str. x, de unde au sustras mai multe bunuri (un sistem audio marca x compus din două boxe şi amplificator, precum şi un televizor marca x cu diagonala de 139 cm), bunuri ce se aflau pe terasa casei şi care aparţineau persoanei vătămate B., producând un prejudiciu în cuantum de 6.000 RON.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În argumentarea cererii, inculpatul A. a solicitat admiterea cererii formulate şi aplicarea legii penale mai favorabile conform procedurii recunoaşterii învinuirii, având în vedere că a recunoscut comiterea faptei, iar persoana vătămată nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

Astfel, inculpatul a arătat că a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 şi art. 229 din C. pen., faptă pe care a recunoscut-o în totalitate şi pentru care nu i s-au aplicat dispoziţiile legii penale mai favorabile care prevăd aplicarea unei pedepse sub minimul special în cazul recunoaşterii învinuirii.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, la data de 19 octombrie 2022, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 13 decembrie 2022, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2022, apreciind că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1137/A din data de 18 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022 şi a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată.

Examinând cauza în temeiul art. 442 - 444 din C. proc. pen. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din interpretarea literală a acestei dispoziţii legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

Aşadar, prin sintagma mai sus menţionată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Examinând hotărârea recurentă în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatul A. a fost condamnat, în fond, (soluţie menţinută de către instanţa de apel) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi a art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Totodată, constatându-se că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 153/21.05.2020 a Judecătoriei Sectorului x Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 769/01.09.2020 a Curţii de Apel Bucureşti (faptă din 19/20.10.2019), instanţa de fond a procedat la contopirea cele două pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv de 2 ani închisoare stabilită în prezenta cauză, în condiţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat, în mod corect, un spor de 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa parţială de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Astfel, în baza art. 43 alin. (2) teza I din C. pen., s-a constatat că infracţiunile pentru care s-a stabilit pedeapsa parţială de 2 ani şi 6 luni închisoare au fost săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1017/25.04.2017 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 301/29.06.2017 a Tribunalului Prahova, motiv pentru care s-a dispus revocarea liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă neexecutată de 889 zile închisoare din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1017/25.04.2017 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 301/29.06.2017 a Tribunalului Prahova, iar în baza art. 41 alin. (1) şi la art. 43 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare s-a adăugat restul rămas neexecutat de 889 zile închisoare, în final, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani 6 luni şi 889 zile închisoare, în regim de detenţie.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că unica critică formulată de recurentul inculpat A. în recurs în casaţie vizează faptul că instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., deşi în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de acest text de lege.

Această critică nu aduce în discuţie veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Criticând faptul că instanţa de apel nu a dat eficienţă solicitării sale de a se judeca în procedura simplificată, neaplicând, astfel, prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., recurentul inculpat A. tinde la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi şi a interpretării date acestora, în scopul recunoaşterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancţionator.

Or, această critică a recurentului nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurent, precum niciunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege, fiind o chestiune de apreciere a instanţei de fond/apel, aceasta fiind singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a recunoscut toate faptele necondiţionat potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

Sub acest aspect se impune a se observa că instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă este confirmată de probele administrate în cursul urmăririi penale, însuşite de inculpat în procedura prevăzută de art. 374 alin. (4), art. 375 şi 377 din C. proc. pen., astfel cum rezultă din declaraţia dată în faţa instanţei de fond şi din încheierea de şedinţă din data de 31.03.2022.

Deopotrivă, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea a apreciat că "aceasta a fost în mod corect realizată de prima instanţă, având în vedere textul de lege incident care prevede pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani, în cazul infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b), d), alin. (2) lit. b) din C. pen., limitele de pedeapsă reduse în urma aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (închisoarea de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni), gravitatea infracţiunii comise, prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptei, dar şi la elementele ce caracterizează persoana inculpatului, aşa cum este prevăzut în dispoziţiile art. 74 din C. pen.."

A solicita Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel sub aspectul criticat echivalează cu a supune unei noi judecăţi nu legalitatea pedepsei aplicată recurentului prin raportare la datele particulare ale speţei, ci chiar situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel, ceea ce excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate prin art. 433 şi 447 din C. proc. pen.

Limitarea la chestiuni exclusiv de drept a demersului analitic al instanţei de recurs în casaţie este confirmată de jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, exemplificativă în materia de referinţă fiind Decizia nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017 a instanţei supreme (publicată pe www.x.ro), potrivit căreia "cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză".

În acest context, analizând regimul sancţionator al infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul A., Înalta Curte constată că infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. este sancţionată cu închisoarea între 2 şi 7 ani.

Întrucât inculpatul a solicitat judecarea cauzei în procedura privind recunoaşterea învinuirii, în cauză s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., conform cărora limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime. Drept urmare, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. reduse cu o treime, erau cuprinse între 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni închisoare.

Relativ la cele ce precedă, instanţa constată că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză inculpatului A. se încadrează în limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta reţinută în sarcina sa, astfel că susţinerile recurentului inculpat invocate prin recursul în casaţie formulat în cauză sunt neîntemeiate, pedeapsa stabilită acestuia prin decizia penală recurată fiind evident în limite legale.

Pentru considerentele prezentate, constatând că aspectele invocate de recurentul inculpat A. în recurs în casaţie nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege, iar pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului este în limite legale, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 1137/A din data de 18 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1137/A din data de 18 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2023.

GGC - OB