Criminal revocation appeal declared inadmissible for lack of legal basis to appeal appellate decision

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 90/A din data de 25 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul A. împotriva Sentinţei penale nr. 745 din 11.10.2022 a Judecătoriei Sectorului x Bucureşti, pronunţate în Dosarul cu nr. x/2022

În temeiul art. 275 alin. din C. proc. pen., a fost obligat apelantul la plata sumei de 300 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a arătat că, prin Sentinţa penală nr. 745 din 11.10.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului x Bucureşti, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen.. a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de către revizuentul A., cu privire la sentinţa penală nr. 504/10.07.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului x Bucureşti, în Dosarul penal nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 941/A/02.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală.

Curtea a notată că, în motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că, în cursul cercetării judecătoreşti nu au fost administrate anumite mijloace de probă din care rezultă nevinovăţia sa.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 504/10.07.2020 a Judecătoriei Sectorului x Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 941/A/02.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului A., la o pedeapsă rezultantă de 8 ani şi 6 închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi corupere sexuală.

Examinând motivele invocate de către revizuentul A., prima instanţă a constatat că acestea nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de revizuire expres prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.

Astfel, s-a reţinut că, revizuentul a formulat critici care privesc evaluarea probelor de către instanţă, or, pentru a deveni admisibilă, cererea de revizuire trebuie să se întemeieze pe probe noi care, din diferite motive, nu au ajuns la cunoştinţa instanţei şi care conduc la concluzia că soluţia dispusă în cauză nu este temeinică.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuentul A..

Curtea a reţinut că, apelantul revizuent a solicitat admiterea apelului, urmând a se ţine cont de împrejurările în care a fost comisă fapta penală, precizând că nu era cunoscut cu antecedente penale la data săvârşirii faptei. Revizuentul a mai solicitat reducerea pedepsei, şi-a susţinut nevinovăţia şi a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei.

Curtea, analizând hotărârea atacată în cauză, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 417 din C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat că apelul este nefondat.

Astfel, s-a arătat că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Prin urmare, s-a precizat că, esenţial pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., este descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanţă la data soluţionării cauzei, dacă sunt apte să conducă la o soluţie diametral opusă.

Curtea a arătat că, în mod temeinic, instanţa de fond a constatat că împrejurările invocate de revizuent nu constituie împrejurări noi, fapte probatorii noi, necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, anterior pronunţării hotărârii de condamnare, din moment ce revizuentul a arătat că, în cursul cercetării judecătoreşti nu au fost administrate anumite mijloace de probă, din care rezultă nevinovăţia sa, însă nu a precizat despre ce probe este vorba.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că, revizuentul urmăreşte o nouă apreciere a probatoriului deja administrat sau administrarea unor probe cu privire la fapte deja existente şi cunoscute la momentul pronunţării, demers ce ar încălca într-un mod nepermis autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale supuse revizuirii.

În această ordine de idei, s-a precizat că, administrarea şi aprecierea probatoriului constituie atributul exclusiv al instanţelor ce judecă fondul şi, ulterior, apelul, în cadrul respectivei cauze, intervenţia instanţei de revizuire fiind admisibilă doar în cazul în care apar împrejurări noi, necunoscute la momentul rămânerii definitive a sentinţei penale de condamnare.

Având în vedere că, prin formularea unei cereri de revizuire nu se poate ajunge, în fapt, la judecarea unui al doilea apel, fie prin prelungirea probaţiunii administrate în faţa instanţelor de fond, fie printr-o reapreciere a probelor deja administrate, Curtea a considerat că, în mod corect, instanţa de fond a constatat că cererea este inadmisibilă.

S-a mai menţionat că, soluţia de respingere a revizuirii, ca inadmisibila, în cazul în care nu se regăsesc motivele prevăzute expres de art. 453 din C. proc. pen., nu constituie o ingerinţă nejustificată cu privire la liberul acces la justiţie. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanţele interne o data cu ratificarea Convenţiei de către România) cu privire la art. 6 din Convenţie, dreptul de acces la o instanţa (parte esenţiala a dreptului la un proces echitabil) are doua trăsături fundamentale - trebuie să fie un drept efectiv, fără a fi, însă, un drept absolut.

În acest sens, au fost reţinută jurisprudenţa Ct. EDO, hotărârea Golder c. Marii Britanii, în care s-a statuat că, pot fi aduse restricţii exerciţiului acestui drept întrucât dreptul de acces, chiar prin natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp şi spaţiu în funcţie de resursele comunităţii şi de nevoile indivizilor. Limitările astfel aduse trebuie să respecte câteva principii. Ele trebuie să urmărească un scop legitim şi să nu afecteze substanţa însăşi a dreptului. De asemenea, este necesară asigurarea unui raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele alese (cauza Guérin c. Franţei).

Curtea a mai susţinut că, liberul acces la justiţie nu se opune existenţei procedurilor extraordinare, însă necesitatea respectării principiului siguranţei raporturilor juridice cere ca folosirea acestora să îmbrace un caracter excepţional, atât în ceea ce priveşte termenul în care pot fi promovate, cât şi motivele de admisibilitate.

Instanţa a constatat că, prin limitarea cazurilor în care pot fi desfiinţate hotărâri definitive şi obligatorii ale instanţelor judecătoreşti se urmăreşte un scop legitim, respectiv necesitatea siguranţei raporturilor juridice şi dreptul de punere în executare a acestor hotărâri fără a fi afectată substanţa însăşi a dreptului şi se respectă raportul rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele alese (cauzele Hornsby c. Greciei, Lunari c. Italiei, Ouzoumis c. Greciei).

Împotriva acestei decizii apelantul revizuent A. a formulat apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 24 februarie 2023, fiind fixat termen de judecată la data de 29 martie 2023, cu citarea apelantului revizuent şi cu asigurarea apărării obligatorii, termen la care, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţie admisibilitatea căii de atac.

Examinând apelul formulat de revizuentul A., cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii, Înalta Curte constată următoarele:

La nivel teoretic, se reţine că, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III1, V din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Raportând consideraţiile teoretice anterior expuse la speţa dedusă judecăţii, se constată că revizuentul A. a declarat o cale de atac care nu este prevăzută de legea procesual penală şi, în consecinţă, este inadmisibilă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., sentinţa prin care este respinsă cerere de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.

În considerarea acestor dispoziţii legale se constată că, revizuentul A. a formulat apel împotriva Sentinţei nr. 745 din 11.10.2022 pronunţate de Judecătoria Sectorului - Bucureşti - secţia penală, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată împotriva Sentinţei penale nr. 504/2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului x Bucureşti, în Dosarul nr. x/2019 (definitivă prin Decizia penală nr. 941/2020 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală).

Apelul respectiv a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 90/A din 25.01.2023.

Împotriva acestei din urmă decizii, revizuentul a formulat o nouă şi succesivă cale de atac a apelului cu care a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, în prezenta cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., pot fi atacate cu apel sentinţele, nu şi deciziile. Or, hotărârea atacată de apelantul revizuent A. este o decizie definitivă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de apel, care nu poate să fie supusă controlului judiciar pe calea ordinară de atac a apelului.

Cu referire la regulile care guvernează exercitarea căilor de atac, Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod constant, în sensul că, accesul liber la justiţie nu înseamnă că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite (Decizia nr. 99/2000, Decizia nr. 66/2001).

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva Deciziei penale nr. 90/A din data de 25 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva Deciziei penale nr. 90/A din data de 25 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2023.

GGC - OB