Decizia nr. 11/RC/2023

Şedinţa publică din data de 10 ianuarie 2023

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele

Prin sentinţa penală nr. 186 din 03.12.2019 pronunţată de Tribunalul Maramureş, printre altele, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. cu interzicerea pe o perioadă de 1 an a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. şi la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 8 luni şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 1 an a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestului preventiv din 14 martie 2015 până la 26 iunie 2015.

Împotriva acestei sentinţe, printre alţii, a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 350/A din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, printre altele, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 186 din 3 decembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Maramureş.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestaţie în anulare condamnatul A..

Prin decizia penală nr. 1069/A din data de 24 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în temeiul art. 431 şi art. 432 C. proc. pen., cu trimitere la art. 426 lit. b) C. proc. pen., s-a admis în principiu şi în fond contestaţia în anulare formulată de apelantul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 350/A din 10.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2020, a fost desfiinţată în parte decizia atacată, în latura penală, în ceea ce priveşte omisiunea reţinerii incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (prescripţia răspunderii penale) sub aspectul săvârşirii, de către apelantul-inculpat A., a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. şi complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, de 2 ani şi 8 luni închisoare, în pedepsele componente, înlăturându-se sporul de 8 luni închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. şi s-au înlăturat consecinţele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 1 an a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi s-au înlăturat consecinţele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 262/10.03.2021, emis conform sentinţei penale nr. 186 din 03.12.2019 pronunţate de Tribunalul Maramureş şi punerea de îndată în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză sau nu se află în executarea altor pedepse.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei penale nr. 350/A din 10 martie 2021, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că, deşi la momentul pronunţării deciziei penale nr. 350/A/10.03.2021, în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Cluj, raliindu-se practicii instanţei supreme, majoritară la nivelul ţării, a apreciat Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale ca având natura juridică a unei decizii de interpretare şi i-a conferit efectele la care s-a făcut trimitere prin par. 34, la acest moment nu mai subzistă vreun dubiu în ceea ce priveşte natura juridică a acestei decizii.

Chiar autoritatea emitentă a clarificat, printr-un act obligatoriu şi de generală aplicare, respectiv o nouă decizie de constatare a neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) C. pen., că natura juridică a acestei decizii este aceea de simplă decizie de neconstituţionalitate şi că efectul specific pe care l-a produs, în contextul inactivităţii legiuitorului, este acela că între data de 25.06.2018, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 şi data de 30.05.2022, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022, nu a existat, practic, vreun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.

În plus, prin însăşi Decizia nr. 297/2018 (par. 25 şi 27), Curtea Constituţională a stabilit că prescripţia este o instituţie de drept material, inclusiv în raport cu dispoziţiile legale ce reglementează termenele de prescripţie a răspunderii penale şi modalitatea de aplicare a acestora. Prin urmare, înlăturarea cazurilor de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) C. pen. produce, în privinţa cauzelor penale nesoluţionate definitiv la acel moment, efectul specific unei succesiuni de legi, care, potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., este supusă principiului aplicării legii penale mai favorabile.

Aplicând aceste considerente de natură teoretică la situaţia concretă, Curtea de Apel Cluj a reţinut că apelantul-inculpat contestator trebuia să beneficieze, în materia prescripţiei răspunderii penale, de dispoziţiile legii penale mai favorabile survenite pe parcursul judecării cauzei, ca urmare a înlăturării din fondul legislativ a cauzelor de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

Este lipsită de relevanţă împrejurarea că, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, au fost efectuate numeroase acte de procedură în cauză, inculpatul contestator luând cunoştinţă de conţinutul acestora. Deciziile Curţii Constituţionale se aplică tuturor situaţiilor juridice ce nu au fost definitiv judecate până la data publicării, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 a produs efectul unei noi reglementări, prin aceea că a înlăturat norma de drept penal care instituia cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

Prin urmare, în funcţie de "noua reglementare" survenită pe parcursul judecării dosarului penal, prevederile art. 5 C. pen. obligau instanţa de apel la evaluarea prescripţiei răspunderii penale, prin aplicarea retroactivă a disp. art. 155 alin. (1) C. pen. în forma care a înlăturat din fondul legislativ cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.

În speţă, termenul de prescripţie a răspunderii penale a curs, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., de la momentul epuizării acesteia, respectiv de la data când a încetat activitatea infracţională, şi anume data de 13 martie 2015. Fiind vorba despre un termen de prescripţie de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., el s-a împlinit la data de 13 martie 2020.

În mod asemănător, pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, termenul de prescripţie a răspunderii penale este, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani şi a curs de la data ultimei acţiuni din cadrul infracţiunii continuate, mai exact din luna martie 2015, împlinindu-se la data de 13 martie 2020.

Împotriva deciziei penale nr. 1069/A din 24 august 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susţinut, în esenţă, că faţă de datele la care au fost săvârşite infracţiunile imputate inculpatului, respectiv perioada noiembrie 2014 - martie 2015, termenul de prescripţie specială nu era împlinit la data de 10 martie 2021, când a fost pronunţată decizia penală nr. 350/A/2021, urmând a se împlini în luna mai 2025, dată fiind şi suspendarea termenului prescripţiei răspunderii penale pe durata stării de urgenţă (două luni).

S-a susţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 155 C. pen., actul întreruptiv de prescripţie este esenţialmente un act de procedură, ale cărui valabilitate şi efecte sunt guvernate de principiul tempus regit actum. În cauză au fost îndeplinite astfel de acte de procedură, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. prin ordonanţa din 13.03.2015, iar ulterior, în faza de judecată, la 25.01.2016, audierea coinculpatului B., iar la 26.03.2018, audierea coinculpatului C., acte întreruptive C. proc. civ. efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă ele privesc numai pe unii dintre aceştia, conform art. 155 alin. (3) C. pen.

Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum şi nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează acest ultim principiu, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018 şi-au produs efectele întreruptive de prescripţie. Aceasta înseamnă că, ulterior întocmirii ordonanţei din 13.03.2015, a început să curgă un nou termen general de prescripţie de 5 ani, care a fost întrerupt de mai multe ori, astfel că termenul de prescripţie specială în mod evident nu a fost împlinit la 10.03.2021, data soluţionării definitive a cauzei, urmând a se împlini în luna mai 2025.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a apreciat că pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei în perioada mai 2018 - mai 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie îndeplinite anterior, în perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile. Interpretarea cauzelor întreruptive de prescripţie ca fiind supuse principiului legii penale mai favorabile ar face ca Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte şi pentru trecut, ceea ce contravine dispoziţiei constituţionale prevăzute de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 22 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv, 10 ianuarie 2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel subsecvent admiterii contestaţiei în anulare formulate de condamnat, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv, intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în perioada noiembrie 2014 - martie 2015, inculpatul ar fi aderat şi sprijinit un grup infracţional organizat din care făceau parte şi inculpaţii D., E.,F., G., H., I., C., J., K., numitul L. din Republica Moldova, M. alte persoane, constituit în vederea identificării de persoane care doresc documente de identitate falsificate (permis de conducere, carte de identitate, paşaport pe un alt nume) şi a ajutării în vederea confecţionării acestora în Republica Moldova, prin transmiterea de documente şi date necesare confecţionării/plăsmuirii documentelor şi ulterior remiterea către beneficiari a documentelor contrafăcute, în schimbul unor sume de bani, faptă circumscrisă infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen.

S-a reţinut, de asemenea, că, în perioada noiembrie 2014- martie 2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi ajutat prin acte materiale, respectiv prin transmiterea, la solicitarea inculpatului D., prin intermediul e-mail-ului în Republica Moldova, de date de stare civilă/antropometrice necesare la contrafacerea, prin intermediul numitului "L.", a unor documente de identitate, care ulterior au fost remise, prin intermediul aceloraşi persoane, beneficiarilor finali cumpărători de influenţă, faptă circumscrisă infracţiunii prevăzute de art. 48 rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen.

Curtea de Apel Cluj a reţinut că, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., de la momentul epuizării infracţiunii, respectiv de la data când a încetat activitatea infracţională, şi anume data de 13 martie 2015. Fiind vorba despre un termen de prescripţie de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., el s-a împlinit la data de 13 martie 2020.

În mod asemănător, s-a reţinut că pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, termenul de prescripţie a răspunderii penale este, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani şi curge de la data ultimei acţiuni din cadrul infracţiunii continuate, mai exact din luna martie 2015, împlinindu-se la data de 13 martie 2020.

Examinând critica formulată în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Instanţa supremă a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.

Subsecvent admiterii contestaţiei în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. (b) C. proc. pen. – soluţie ce nu poate face, în sine, obiect de cenzură în recurs în casaţie – Curtea de Apel Cluj a rejudecat apelul declarat de inculpatul A., valorificând, în acest cadru procesual, prescripţia generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022. Modalitatea de interpretare şi aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă anterior menţionată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, prevăzute de 367 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 48 rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani şi a început să curgă la data de 13 martie 2015, data epuizării infracţiunilor.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022), nu a prevăzut cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în speţă, la data de 13 martie 2020.

În consecinţă, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă faţă de inculpatul A. prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1069/A din data de 24 august 2022, pronunţată de Curtea de Cluj, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 170 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1069/A din data de 24 august 2022, pronunţată de Curtea de Cluj, secţia penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 170 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din 8 februarie 2023

Prin decizia nr. 11/RC din 10 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în dosarul nr. x, s-a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr.1069/A din data de 24 august 2022, pronunţată de Curtea de Cluj - Secţia penală, dispunându-se rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie şi suportarea onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 170 lei, din fondul Ministerului Public.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Îndreaptă eroarea materială evidentă strecurată în minuta deciziei nr. 11/RC din 10 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în dosarul nr. x, în sensul că:

Prezenta încheiere face parte integrantă din decizia nr. 11/RC din 10 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în dosarul nr. x.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 februarie 2023.