Statute of limitations interruption as substantive law under Constitutional Court decisions 297/2018 and 358/2022

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 186/03.12.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş, printre altele, cu privire la inculpatul A., s-au hotărât următoarele:

A fost condamnat inculpatul A., la:

- 2 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 1 an a drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev.de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 48 C. pen. rap.la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi a art. 41 alin. (1) C. pen.

- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 şi a art. 41 alin. (1) C. pen.

A fost recunoscută, în parte, sentinţa penală din 13 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Correctionel de la Bonneville Franţa, în dosarul nr. x (definitivă la 16.04.2013), cu privire la condamnarea la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracţiunile de fals, alterare frauduloasă a adevărului într-un înscris, fals într-un document administrativ constatând un drept, o identitate sau o calitate sau acordând o autorizaţie şi de uz de fals de documente administrative constatând un drept, o identitate sau o calitate sau acordare o autorizaţie.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b), 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea – de 2 ani închisoare, ce a fost sporită cu 1 an 4 luni şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni închisoare cu interzicerea pe 1 an a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen., cu consecinţele prev.de art. 65 alin. (1), (3) C. pen. rap.la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi a arestului preventiv, de la 14 martie 2015 la 12 iulie 2015.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost achitat inculpatul pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev.de art. 48 C. pen. rap.la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, printre alţii, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 350/A din data de 10 martie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Cluj a admis, printre altele, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 186/03.12.2019 pronunţate de Tribunalul Maramureş, în dosarul nr. x/2015.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, procedând la o nouă rejudecare, s-au dispus cu privire la inculpatul A. următoarele:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă principală aplicată inculpatului A. în pedepsele componente şi a fost înlăturat sporul.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de uz de fals în forma complicităţii, prev. de art. 48 C. pen. rap.la art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 41 C. pen.

A fost menţinută dispoziţia de recunoaştere în parte a sentinţei penale din 13 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Correctionel de la Bonneville Franţa în dosarul nr. x (definitivă la 16.04.2013) cu privire la condamnarea la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracţiunile de fals, alterare frauduloasă a adevărului într-un înscris, fals într-un document administrativ constatând un drept, o identitate sau o calitate sau acordând o autorizaţie şi de uz de fals de documente administrative constatând un drept, o identitate sau o calitate sau acordare o autorizaţie.

Au fost menţinute celelalte pedepse aplicate inculpatului, respectiv:

- 2 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 1 an a drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev.de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev.de art. 48 C. pen. rap.la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pe care a sporit-o cu 8 luni şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă principală de 2 ani şi 8 luni închisoare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestaţie în anulare condamnatul A..

Prin decizia penală nr. 1068/A din 24 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală, în temeiul art. 431 şi art. 432 C. proc. pen.. cu trimitere la art. 426 lit. b) C. proc. pen.. a fost admisă, în principiu, şi în fond contestaţia în anulare promovată de apelantul-inculpat A., deţinut în Penitenciarul Baia Mare, împotriva deciziei penale nr. 350/A/10.03.2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2020, pe care a desfiinţat-o, în parte, în latura penală, în ceea ce priveşte omisiunea reţinerii incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripţia răspunderii penale) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev.de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 48 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen..şi art. 41 alin. (1) C. pen. (de către apelantul-inculpat A.).

Rejudecând în aceste limite, a fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, de 2 ani 8 luni închisoare, în pedepsele componente şi a fost înlăturat sporul de 8 luni închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev.de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi au fost înlăturate consecinţele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 1 an a drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen., ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 48 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. şi au fost înlăturate consecinţele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare, ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 258/10.03.2021, emis conform sentinţei penale nr. 186/03.12.2019 pronunţate de Tribunalul Maramureş, în dosarul nr. x/2015.

A fost dispusă punerea de îndată în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză sau nu execută alte pedepse.

S-a constatat că a fost reţinut şi arestat preventiv, în perioada 14 martie 2015-12 iulie 2015, şi că a executat, în baza deciziei penale nr. 350/A/10.03.2021 contestate, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, pedeapsa închisorii începând cu data de 10.03.2021 până la data punerii efective în libertate.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei penale nr. 350/A/10.03.2021 pronunţate de către Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 22 septembrie 2022, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Parchetul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie s-a arătat că, infracţiunile pentru care s-a dispus încetarea procesului penal au fost săvârşite în perioada noiembrie 2014- martie 2015, iar raportat la limitele de pedeapsă ale celor două infracţiuni menţionate, termenul de prescripţie generală, în cazul ambelor infracţiuni, este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., iar termenul de prescripţie specială este de 10 ani, în conformitate cu art. 155 alin. (4) C. pen.

În opinia Parchetului, ţinând seama de datele la care au fost săvârşite infracţiunile (perioada noiembrie 2014- martie 2015), termenul de prescripţie specială nu era împlinit la data de 10.03.2021, când a fost pronunţată decizia nr. 350/A/2021, urmând a fi împlinit în luna mai 2025, ţinând cont şi de suspendarea termenului prescripţiei răspunderii penale pe durata stării de urgenţă (2 luni).

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie s-a arătat că, potrivit doctrinei relevante (V.Dongoroz): "în prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituţia prescripţiei ca aparţinând dreptului penal substanţial şi ca atare aplică în materia prescripţiei regula legii penale mai favorabile. Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripţiei, nu şi actelor întreruptive de prescripţie. într-adevăr, în timp ce prescripţia este o instituţie de drept substanţial, întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripţie trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum)".

S-a mai susţinut că, la rândul său, Curtea Constituţională a reţinut că aşezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare şi scopul normei.

De altfel, art. 155 C. proc. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014): "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură". Prin urmare, actul întreruptiv este esenţialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea şi efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

S-a arătat că, în cauza de faţă, au fost, în mod evident, îndeplinite astfel de acte de procedură, fiind indicat, în acest sens, faptul că în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acţiunea penală a fost pusă în mişcare împotriva inculpatului A. prin ordonanţa din 13.03.2015, iar ulterior, în faza de judecată, la 25.01.2016 a fost audiat coinculpatul B., după care, la 26.03.2018 a fost audiat coinculpatul C., actele întreruptive producând efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă ele privesc numai pe unii dintre participanţi, potrivit art. 155 alin. (3) C. pen.

Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum şi nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, s-a opinat că urmează a fi examinat în ce condiţii aceste acte de procedură au avut efect întreruptiv de prescripţie.

S-a mai menţionat că, prin Decizia nr. 473/2018, instanţa de control constituţional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenţiei europene a drepturilor omului şi a jurisprudenţei dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispoziţiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condiţiile de incriminare a faptei şi pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituţiei prescripţiei, ceea ce este cert şi constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituţionalitate este faptul că legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenţie, care reprezintă fundamentul protecţiei juridice sub aspectul neretroactivităţii legii.

Curtea Constituţională a reţinut, de asemenea, că soluţia legislativă criticată priveşte declararea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor de omor şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripţie, iar opţiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispoziţiilor din materia prescripţiei, mai severe, inclusiv pentru infracţiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripţie a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispoziţiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

În concluzie, procurorul a considerat că, examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. S-a reiterat că, ulterior întocmirii ordonanţei din 13.03.2015, a început să curgă un nou termen general de prescripţie de 5 ani, care a fost întrerupt de mai multe ori, inclusiv prin audierea coinculpatului B. în faza de judecată, respectiv din 25.01.2016, precum şi prin audierea coinculpatului C. din 26.03.2018, astfel că termenul de prescripţie specială, în mod evident, nu a fost împlinit la 10.03.2021, data soluţionării definitive a cauzei, urmând a fi împlinit în luna mai 2025, ţinând cont şi de suspendarea termenului prescripţiei răspunderii penale pe durata stării de urgenţă (2 luni).

S-a menţionat, deopotrivă, că în cuprinsul Deciziei CCR nr. 358/2022, s-a arătat că, între 26 aprilie 2018 şi 30 mai 2022, "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale".

Întrucât întreruperea cursului prescripţiei este o instituţie de drept procesual, parchetul a susţinut că, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere în perioada mai 2018 şi mai 2022, nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie îndeplinite în perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

S-a arătat că această concluzie este întru-totul în acord cu constatările Curţii Constituţionale: "de asemenea, Curtea subliniază că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale".

Per a contrario, s-a susţinut pe calea recursului în casaţie formulat, interpretarea cauzelor întreruptive de prescripţie ca fiind supuse principiului legii penale mai favorabile, ar face ca Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte şi pentru trecut, ceea ce contravine flagrant dispoziţiei constituţionale prevăzute de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală.

S-a subliniat că, dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen. nu pot fi interpretate astfel încât să lipsească de eficienţă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Caracterul întreruperii prescripţiei ca instituţie de drept procesual penal rezultă şi din faptul că, spre deosebire de prescripţia răspunderii penale, care este de unică aplicare, în momentul în care termenul de prescripţie este împlinit, cauzele de întrerupere sunt de aplicare în timp, pe durata întregului termen de prescripţie şi îşi produc efectele de îndată.

Astfel, s-a arătat că, odată prescripţia întreruptă, procesul penal va continua, fiind greu de motivat şi de justificat, după întocmirea de acte procesuale, administrarea de probe, dispunerea unei soluţii în cauză, că, de fapt, cauzele de întrerupere au fost altele decât cele avute în vedere în momentul judecării cauzei şi că acestea nu şi-au produs efectul. O astfel de interpretare ar aduce grave atingeri şi principiului securităţii raporturilor juridice şi implicit drepturilor părţii adverse.

Pentru motivele arătate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a susţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., se impune casarea deciziei penale nr. 1068/A/2022 din 24.08.2022 a Curţii de Apel Cluj, înlăturarea greşitei aplicări a legii şi respingerea, ca nefondată, a contestaţiei în anulare formulată de inculpat.

Prin încheierea din 14 decembrie 2022, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1068/A din 24 august 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi a fixat termen de judecată, la data de 15 februarie 2023.

Înalta Curte a constatat că, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a criticat soluţia de încetare a procesului penal din cuprinsul hotărârii recurate prin raportare la constatarea eronată a incidenţei cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 153 din C. pen., respectiv împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, considerându-se că argumentele aduse în susţinerea cererii referitoare la natura juridică a actelor de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. şi că aspectele invocate pot face obiectul cenzurii instanţei de casare.

Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., procurorul susţinând, în esenţă, că încetarea procesului penal, în raport de interpretarea dată deciziilor instanţei de control constituţional, a fost dispusă în mod eronat.

Sub acest aspect, instanţa de recurs va evalua problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în raport de deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi a deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen., intrat în vigoare la 01.02.2014, având următoarea formă: "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituţională a României a constatat că:"soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională .

Ulterior, prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.

În considerentele deciziei, instanţa de control constituţional a reţinut următoarele: (...) deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72); În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (paragraful 73); Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (paragraful 74); Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate (paragraful 76).

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 – 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de .28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie, calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Pe cale de consecinţă, termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite de inculpat, respectiv infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev.de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 48 raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., se raportează numai la dispoziţiile art. 154 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte constată că termenul de prescripţie se determină, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimisă în judecată.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Cluj, admiţând contestaţia în anulare declarată de inculpat, a dispus, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit, împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev.de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 48 raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 367 alin. (1), (3) C. pen., infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, iar potrivit art. 320 alin. (1) C. pen., infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Referitor la prescripţia răspunderii penale, în conformitate cu art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.

Se mai notează că, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (2) C. pen., termenele prevăzute în acest articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, iar în cazul infracţiunii continuate, prev. de art. 35 C. pen., termenul curge de la data ultimei acţiuni sau inacţiuni.

În considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte constată că, în raport de momentul săvârşirii faptelor, termenul general de prescripţie, calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 48 raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., s-a împlinit la 12 martie 2020 (faptele fiind comise în perioada noiembrie 2014 – 13 martie 2015), anterior pronunţării deciziei penale a instanţei de apel (decizia nr. 350/A din 10.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1068/A din 24 august 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori, privind pe intimatul A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1068/A din 24 august 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori, privind pe intimatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2023.