Inadmissibility of revision appeal for substantive errors and claims exceeding statutory grounds of cassation

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Analizând actele de la dosar, reţine următoarele:

Prin încheierea din 10.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Galaţi – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului declarat de A. împotriva încheierii din 16.09.2019 pronunţată de Tribunalul Vrancea – secţia I Civilă, într-o cerere de reexaminare.

Împotriva acestei încheieri, A. a declarat recurs, care prin decizia nr. 1045/17.06.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, a fost anulat.

Împotriva acestei decizii, aceeaşi parte a formulat contestaţie în anulare, care prin decizia nr. 2065/21.10.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii Chirilă a formulat contestaţie în anulare.

Prin decizia nr. 851/01.04.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a respins contestaţia în anulare.

Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat contestaţie în anulare, care prin decizia nr. 1875/28.09.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a fost respinsă ca inadmisibilă.

La 17.02.2022, A. a formulat contestaţie în anulare şi împotriva acestei decizii, arătând, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare nu s-a pronunţat asupra chestiunilor sesizate şi că, în mod eronat, a respins ca inadmisibil demersul său judiciar.

De asemenea, a afirmat că în mod greşit s-a menţionat în dispozitivul deciziei atacate faptul că hotărârea pronunţată nu este susceptibilă de nicio cale de atac.

În continuare, a arătat că hotărârile pronunţate de instanţele anterioare au fost date cu încălcarea principiului aflării adevărului, motiv pentru care a solicitat rejudecarea cauzei în vederea soluţionării tuturor cererilor sale depuse pe parcursul procesului şi obligării intimatei la plata către contestator a sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a nesoluţionării de către intimată a cererilor şi sesizărilor formulate.

În susţinerea cererii, contestatorul a depus înscrisuri.

Contestaţia în anulare nu a fost întemeiată în drept.

La 29.03.2022 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 12 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., în sensul amendării contestatorului pentru exercitarea cu rea-credinţă şi a căii de atac.

Contestatorul a răspuns la întâmpinare.

La aceeaşi dată, contestatorul a depus note scrise, prin care a solicitat anexarea tuturor dosarelor ataşate cauzei.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), aplicabil în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, atât prin prisma motivelor invocate de intimată prin întâmpinare, cât şi a prevederilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru motivele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestei norme legale,,(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale; 3. când instanţa de recurs respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.".

Admisibilitatea unei contestaţii în anulare, din punct de vedere al obiectului şi motivelor ce pot fi invocate, vizează, pe de o parte, încadrarea hotărârii atacate în sfera celor prevăzute de norma legală sus-evocată, iar, pe de altă parte, încadrarea susţinerilor titularului demersului judiciar în una dintre ipotezele acestui cadru legislativ restrictiv, reglementate ca motive exclusive pentru această cale extraordinară de atac.

Prin urmare, declararea contestaţiei în anulare împotriva unei hotărâri judecătoreşti nesusceptibile de exerciţiul acestei căi de atac sau pentru alte aspecte decât cele stabilite expres de normele procesuale exclude exercitarea controlului judiciar pe această cale.

Aceasta, întrucât, în virtutea principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ., părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, ele neputând exercita decât căile de atac reglementate de lege.

În argumentarea inadmisibilităţii demersului judiciar al contestatorului, intimata a arătat că raportat la obiectul contestaţiei în anulare - decizia nr. 1875/28.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, prin care sa fost respinsă ca inadmisibilă tot o contestaţie în anulare declarată de autorul căii de atac - şi la prevederile art. 504 alin. (3), coroborat cu art. 508 alin. (4) C. proc. civ., contestatorul nu mai avea deschisă calea contestaţiei în anulare şi împotriva acestei hotărâri.

În conformitate cu norma legală enunţată, contestaţia în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

În speţă, astfel cum s-a reţinut mai sus, demersul judiciar care a generat contestaţiile în anulare succesive vizează recursul declarat de A. împotriva încheierii din 10.12.2019, prin care Curtea de Apel Galaţi – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului declarat de acesta împotriva încheierii din 16.09.2019, pronunţată de Tribunalul Vrancea – secţia I Civilă, într-o cerere de reexaminare.

Recursul a fost soluţionat prin decizia nr. 1045/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestaţiile în anulare care au urmat acestei etape procesuale au vizat fiecare decizia instanţei supreme pronunţată asupra fiecărei căi extraordinare de atac exercitate de contestator, întemeiate pe argumente proprii fiecărei contestaţii în anulare.

Din această perspectivă, nu se poate reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 504 alin. (3) C. proc. civ., menţiunea din dispozitivul hotărârii atacate nefiind de natură să suprime dreptul părţii de a exercita calea de atac recunoscută de lege.

În continuare, procedând la analiza admisibilităţii căii de atac prin raportare la prevederile art. 503 C. proc. civ., care reglementează ipotezele în care calea de atac a contestaţiei în anulare poate fi exercitată, coroborate cu cele ale art. 457 din acelaşi cod, Înalta Curte reţine că examenul susţinerilor contestatorului relevă că motivele expuse de acesta în cuprinsul memoriului depus nu pot fi circumscrise ipotezelor legale ale contestaţiei în anulare, aspectele sesizate neputând fi susceptibile de exerciţiul unui control judiciar în cadrul acestei căi de atac.

Astfel, pe calea demersului său judiciar, autorul căii de atac critică decizia atacată sub aspectul menţiunii din dispozitivul acesteia – "fără cale de atac" – şi al legalităţii tuturor hotărârilor pronunţate în etapele procesuale ale pricinii în ceea ce priveşte pretinsele erori de judecată care ar fi fost săvârşite de instanţele judecătoreşti anterioare.

Or, toate aceste aspectele nu sunt de natură a contura anumite erori de procedură în etapa procesuală anterioară, astfel cum impune art. 503 C. proc. civ., ci se referă la presupuse erori de judecată, care excedează sfera motivelor şi cererilor ce pot fi formulate în cadrul contestaţiei în anulare.

În realitate, contestatorul îşi exprimă nemulţumirea cu privire la modul în care demersurile sale judiciare anterioare au fost soluţionate de instanţele de judecată, nicidecum la eventualele erori procedurale compatibile cu calea de atac de retractare.

Or, această motivare improprie căii de atac exercitate nu poate primi funcţia urmărită de contestator, atât timp cât admisibilitatea acesteia este condiţionată de dezvoltarea unor motive şi argumente care să se încadreze în una din situaţiile reglementate de art. 503 C. proc. civ. şi care să justifice neregularităţile formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţa de judecată.

În consecinţă, constatând că susţinerile autorului căii de atac nu pot fi încadrate în niciuna dintre ipotezele prevăzute de legiuitor pentru promovarea acestei căi de atac şi reţinând că această cale extraordinară de atac este exclusă din sfera căilor de atac prevăzute de legiuitor pentru reevaluarea fondului pricinii, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare.

Având în vedere că efectele inadmisibilităţii căii de atac se răsfrâng şi asupra excepţiilor şi cererilor părţilor şi că solicitarea contestatorului de obligare a intimatei la plata unor daune morale a fost formulată în cadrul unei contestaţii în anulare inadmisibile, Înalta Curte reţine că evaluarea acestor pretenţii nu poate fi realizată.

În ceea ce priveşte solicitarea intimatei de obligare a contestatorului la plata unei amenzi judiciare pentru exercitarea cu rea-credinţă a căii de atac, se cuvine subliniat că aplicarea amenzii judiciare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 12 alin. (2) C. proc. civ., este lăsată de legiuitor la latitudinea instanţei judecătoreşti, care, în funcţie de circumstanţele cauzei, apreciază dacă se impune sau nu o atare măsură.

Prin urmare, părţile nu pot decât să sesizeze o eventuală abatere judiciară, nicidecum să solicite aplicarea amenzii.

În acest context, ţinând cont de toate considerentele ce preced, dar şi de împrejurările cauzei, Înalta Curte reţine că nu îşi însuşeşte teza propusă de intimată, motiv pentru care nu va dispune nici amendarea contestatorului în condiţiile textului de lege sus-enunţat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1875/28.09.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2022.