Peremption inapplicable to proceedings suspended pending interest in law decision; reopening ex officio

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Deliberând asupra recursului de faţă şi luând act că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca – secţia Civilă la 27.11.2017 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să constate caracterul abuziv al clauzelor de la punctul 4.1 lit. a) din contractul de credit nr. x/14.01.2008, condiţii generale, coroborată cu clauza prevăzută la punctul 8 din acelaşi contract, condiţii particulare, în baza cărora a plătit un comision de întocmire dosar în cuantum de 448 euro; de la punctul 4.1 lit. b) din acelaşi contract de credit, condiţii generale, coroborată cu clauza prevăzută la punctul 8 din contract, condiţii particulare, în baza cărora a fost obligat la plata unui comision lunar de gestionare/administrare a creditului, în cuantum de 0,10% aplicat la valoarea creditului acordat (suma percepută cu titlu de comision lunar de gestionare a creditului până la data introducerii acţiunii fiind de 3.332 euro); a solicitat, în consecinţă, anularea acestor clauze şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumelor de 448 euro şi de 3.332 euro, percepute cu titlu de comision de întocmire dosar şi comision lunar de gestionare/administrare, la plata dobânzii legale penalizatoare aplicate acestor sume, conform prevederilor din O.G. nr. 9/2000, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2252/27.03.2018, Judecătoria Cluj-Napoca – secţia Civilă a admis acţiunea reclamantului, a constatat caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei prevăzute la punctul 4.1 lit. a) din condiţii generale coroborată cu clauza prevăzută la punctul 8 - condiţii particulare din contractul de credit nr. x/14.01.2008, privind comisionul de întocmire dosar de 1,6% din valoarea creditului şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 448 euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu dobândă legală penalizatoare ce se va calcula de la data plăţii şi până la achitarea efectivă.

A constatat caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei prevăzute la punctul 4.1 lit. b) din condiţii generale coroborată cu clauza prevăzută la punctul 8 - condiţii particulare din contractul de credit nr. x/14.01.2008, în baza cărora reclamantul a fost obligat la plata unui comision lunar de gestionare/administrare a creditului, în cuantum de 0,10%, aplicat la valoarea creditului acordat şi a obligat-o pe pârâtă la plata în favoarea acestuia a sumei de 2.645,30 euro, cu dobânda legală penalizatoare ce se va calcula de la data fiecărei plăţi şi până la achitarea efectivă.

A fost respinsă cererea pârâtei de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 774/A/22.04.2019, Tribunalul Specializat Cluj a respins apelul pârâtei.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

La 25.02.2020, recurenta a înregistrat la dosar o cerere de suspendare a judecăţii cauzei, până la pronunţarea unei decizii în dosarul nr. x/2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.

Prin încheierea din 25.02.2020, Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă

a suspendat judecata cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii a unei decizii în dosarul nr. x/2020.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 299/08.06.2021, Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă a admis excepţia perimării recursului şi, în consecinţă, a constatat perimat recursul pârâtei.

Împotriva acestei decizii, la 11.06.2021 pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

Totodată, a precizat că, potrivit art. 487 alin. (1) raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., va depune motivele de recurs în termenul legal, ulterior comunicării hotărârii.

La 24.06.2021, recurenta a înregistrat la dosar, cu respectarea termenului legal, motivele de recurs subsumate ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta a susţinut că pe portalul instanţelor de judecată apăreau două cauze de suspendare a judecăţii, respectiv "până la pronunţarea unei soluţii de către C.J.U.E. în dosarul nr. C-269/19 şi de către Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2020", context în care a apreciat că nu se impune redactarea unei cereri de repunere pe rol, decât ulterior încetării ambelor cauze de suspendare.

În continuare, a arătat că instanţa de recurs a extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică ea, interpretând în mod greşit dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 415 C. proc. civ.

Totodată, a învederat că temeiul de drept al suspendării este art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi că singurul text legal care conţine prevederi referitoare la reluarea judecăţii procesului, ulterior suspendării, este art. 415 C. proc. civ., normă legală care nu este incidentă în cauză, deoarece nu există vreo neînţelegere cu privire la suspendarea litigiului, chiar dacă părţile au fost prezente la termenul când s-a dispus luarea acestei măsuri.

A mai susţinut că măsura dispusă de către instanţă se fundamentează pe un caz de suspendare facultativă şi nicidecum pe un caz de suspendare voluntară sau de drept.

Astfel, în sarcina părţilor nu este impusă obligaţia de a formula cerere de reluare a judecăţii, motiv pentru care recurenta apreciază că nu este aplicabil art. 416 alin. (1) C. proc. civ., context în care cauza nu a rămas în nelucrare din motive imputabile recurentei, obligaţia de repunere pe rol a cauzei revenind instanţei de judecată din oficiu.

În final, recurenta a subliniat că şi prin decizia recurată curtea de apel a reţinut faptul că suspendarea este facultativă, aspect ce denotă că nu poate fi aplicat situaţiei de fapt textul de lege prevăzut de art. 415 alin. (1) C. proc. civ.

La 09.08.2021 intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că au dreptul să depună puncte de vedere la raport; doar recurentul şi-a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 21.04.2021, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului, a admis în principiu calea de atac exercitată şi a acordat un termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării ei pe fond.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Pe calea recursului, autoarea căii de atac a criticat legalitatea deciziei recurate, susţinând, în esenţă, că perimarea cauzei nu putea fi constată, întrucât pentru ipoteza de suspendare facultativă a judecăţii litigiului din cauză, dispoziţiile art. 415 pct. (3) C. proc. civ. erau incidente, sens în care redeschiderea procesului trebuia dispusă din oficiu, neputându-se reţine culpa sa pentru lăsarea în nelucrare a cauzei mai mult de 6 luni.

În prealabil, Înalta Curte reţine că deşi criticile au fost subsumate de către autoarea căii de atac motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea de către instanţele devolutive a unor norme de procedură şi nu a unora de drept material, sens în care examenul conformităţii deciziei atacate urmează a fi realizat prin prisma acestei ipoteze.

Totodată, se reţine că nu vor face obiectul analizei în recurs susţinerile recurentei privind informaţiile afişate pe portalul curţii de apel cu privire la întinderea în timp a măsurii suspendării, având în vedere că acestea privesc aspecte de fapt în legătură cu o eroare materială care ar fi putut fi sesizate acestei instanţe pe cale separată.

În speţă, prin încheierea de şedinţă din 25.02.2020, Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă a dispus suspendarea judecăţii recursului, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii a unei decizii în dosarul nr. x/2020, ce a avut ca obiect recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov cu privire la următoarea problemă de drept: "corecta aplicare şi interpretare de către instanţele române a art. 4 alin. (1) şi art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 în litigiile în care se analizează caracterul abuziv al comisioanelor de întocmire/analiză dosar şi de gestionare/administrare a creditului".

Ulterior, prin decizia recurată, s-a constatat perimat apelul, instanţa apreciind că lăsarea pricinii în nelucrare mai mult de 6 luni s-a datorat culpei părţii.

Această dezlegare este rezultatul greşitei aplicări a dispoziţiilor legale în materia reluării judecăţii după suspendarea procesului şi pe cale de consecinţă, şi a celor privind instituţia perimării.

Prealabil, se impune efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a legii, în contextul în care C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

Dispoziţiile art. 24 C. proc. civ. stabilesc că prevederile ligii noi se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.

Aşa fiind, în speţă sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. în forma în vigoare la data iniţierii procesului, 27.11.2017.

Din această perspectivă, susţinerile părţii cu referire la incidenţa tezei reglementată de art. 415 pct. 3 C. proc. civ., astfel cum aceasta a fost modificată prin actul normativ sus-indicat, nu vor fi examinate în recurs, având în vedere că faţă de cele statuate anterior, acestea nu sunt incidente în cauză.

Până la apariţia Legii nr. 310/2018, în C. proc. civ. nu a existat un caz de suspendare a judecăţii care să vizeze soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unui recurs în interesul legii. De aceea, apelând la analogia legii, instanţele judecătoreşti s-au prevalat de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi - pentru a dispune măsura suspendării cauzei în situaţia existenţei pe rolul instanţei supreme un recurs în interesul legii.

Este indiscutabil că acest caz de suspendare facultativă a judecăţii este lăsat la aprecierea instanţei de judecată şi are în vedere existenţa unor "chestiuni prejudiciale", a căror dezlegare ar putea avea o influenţă determinantă asupra rezolvării cauzei, cauza adoptării acestei măsuri fiind de evitare a pronunţării unei hotărâri contrare jurisprudenţei cu valoare obligatorie.

Pe de altă parte, scopul recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, astfel că raţiunea măsurii suspendării judecăţii cauzei în acest caz nu mai vizează strict interesul părţilor, aşa cum se întâmplă în ipoteza reglementată de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ci pe cel al instanţei de judecată, în considerarea necesităţii interpretării şi aplicării unitare a normelor de drept incidente în cauză.

Prin urmare, redeschiderea procesului în această ipoteză trebuie dispusă de instanţă din oficiu, de vreme ce modul de soluţionare a recursului în interesul legii a fost apreciat de instanţă ca având o înrâurire asupra hotărârii pe care trebuie să o pronunţe în cauza dedusă judecăţii şi instanţa a ales, ca mecanism procesual, suspendarea judecăţii recursului până la pronunţarea deciziei de către instanţa supremă.

În fundamentarea raţionamentului expus, pentru identitate de raţiune, se aplică şi dezlegările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Decizia nr. 52/2017 - privind chestiunea de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., prin raportare la art. 416 alin. (3) C. proc. civ., în sensul de a stabili dacă redeschiderea judecăţii cauzei, după pronunţarea unei hotărâri prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu – care la paragraful 25 a statuat că "ceea ce se impune este doar realizarea unui simplu raţionament judiciar, prin citirea textului a cărui interpretare formează obiectul sesizării în corelare cu textul-cadru din materia reluării judecării procesului, respectiv art. 415 din C. proc. civ., şi cu înţelegerea faptului că procedura hotărârii prealabile a fost creată pentru a-i facilita judecătorului, iar nu părţilor interpretarea unui text de lege. Procedându-se astfel, nu s-ar mai putea identifica nicio sursă de ambiguitate în cuprinsul art. 520 alin. (4) din C. proc. civ. şi nicio "dificultate a stabilirii raţiunii textelor legale a căror lămurire se solicit"."

Aceeaşi concluzie derivă şi din considerentele Deciziei nr. 2/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, care, deşi a fost pronunţată ulterior pronunţării deciziei atacate şi vizează ipoteza suspendării până la pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, se aplică mutatis mutandis în cauza de faţă, de vreme ce raţiunea măsurii suspendării atât în cazul analizat de instanţa supremă, precum şi cel din speţă, este de interpretare şi aplicare corectă a normelor de drept.

Prin această decizie s-a statuat că atunci când suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., reluarea judecăţii se face din oficiu, chiar şi în lipsa unei cereri de repunere pe rol formulate de partea interesată, de îndată ce are loc pronunţarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, astfel că perimarea procesului nu va putea opera, chiar şi în situaţia în care au trecut mai mult de 6 luni de la data pronunţării hotărârii prealabile.

Aşadar, în condiţiile în care la momentul suspendării judecăţii s-a constatat că sunt incidente aceleaşi norme de drept deduse interpretării instanţei supreme pe calea procedurii prevăzute de art. 519 C. proc. civ. sau a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, repunerea cauzei pe rol se dispune de instanţă din oficiu.

Pentru identitate de raţiune, în acelaşi mod trebuie să se procedeze şi în cazul dosarelor suspendate în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la pronunţarea hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, întrucât chestiunea prejudicială ce a determinat suspendarea facultativă vizează tot interpretarea unor dispoziţiile legale asupra cărora s-a apreciat că sunt relevante pentru soluţionarea cauzei.

În aceste condiţii, apreciind că redeschiderea procesului în cazul dedus judecăţii este un act de procedură ce trebuia îndeplinit din oficiu, după publicarea în Monitorul Oficial, Partea I a deciziei date în recursul în interesul legii, lipsa de diligenţă a părţilor în repunerea pricinii pe rol nu poate reţinută.

Pe cale de consecinţă, în speţă, perimarea nu a intervenit, de vreme ce părţii nu i se poate imputa vreo culpă în lăsarea pricinii în nelucrare.

În concluzie, nefiind îndeplinite cerinţele impuse de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. pentru aplicarea sancţiunii perimării recursului, Înalta Curte constată în cauză este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 şi art. 497 din acelaşi cod, va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza curţii de apel în vederea continuării judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 299/08.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza curţii de apel pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2022.