Scope of action cessation upon insurer bankruptcy in tort claims with joint defendants

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Analizând actele de la dosar, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara – secţia I Civilă la 07.12.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii S.C. B. S.A., Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 150.000 de euro, cu titlu de daune morale şi de 10.000 de RON, reprezentând daune materiale.

Prin sentinţa civilă nr. 2787/17.03.2016, Judecătoria Timişoara – secţia I Civilă a admis excepţia propriei necompetenţe materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Prin încheierea din 19.05.2016, Tribunalul Timiş – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a aceluiaşi tribunal, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2015*.

Prin încheierea din 04.10.2016, Tribunalul Timiş – secţia a II-a Civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 75 alin. (1) şi art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, dat fiind că faţă de pârâta S.C. B. S.A. a fost deschisă procedura insolvenţei, potrivit sentinţei civile nr. 9661/03.12.2015 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VII-a Civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Recursul promovat de reclamantă împotriva încheierii din 04.10.2016 a Tribunalului Timiş – secţia a II-a Civilă a fost respins de către Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă, prin decizia nr. 15/R/18.01.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 520/15.09.2020, Tribunalul Timiş – secţia a II-a Civilă a constatat încetată acţiunea reclamantei, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 110/A/22.02.2021, Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă a respins apelul.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, a susţinut că în faţa instanţei de apel a arătat că hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate şi că acţiunea a fost promovată şi împotriva numitului C., în calitate de pârât, care ar fi trebuit obligat la repararea prejudiciului, însă instanţele de judecată au considerat că acesta are calitatea de asigurat şi că nu răspunde patrimonial.

Recurenta a mai susţinut că modalitatea în care i-a fost soluţionată cauza duce la o gravă încălcare a dreptului său la un proces echitabil, deoarece se află în imposibilitatea de a solicita repararea prejudiciului suferit de ea, întrucât nu poate fi atrasă răspunderea patrimonială a şoferului vinovat de producerea evenimentului rutier, iar societatea de asigurări la care acesta îşi avea asigurat autoturismul nu mai există.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 16.06.2021, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce ar putea fi subsumate ipotezelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ. în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea completului de filtru din 02.03.2022 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, iar recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru dezbateri în şedinţă publică.

Analizând actele dosarului şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac critică decizia recurată, susţinând, în esenţă, că, deşi prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale faţă de pârâţii C., Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi S.C. B. S.A., în mod greşit, încetarea procesului a fost dispusă faţă de toţi pârâţi de către judecătorul fondului în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, ca urmare intrării în procedura falimentului intimatei S.C. B. S.A. În acest sens, a susţinut că ipoteza reglementată de textul de lege sus-enunţat era incidentă numai în raport cu societatea intimată.

Din această perspectivă, a apreciat că modul în care instanţele de fond au soluţionat litigiul a condus la încălcarea dreptului recurentei la un proces echitabil.

Analizând criticile invocate, cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că deşi acestea au fost subsumate de către autoarea căii de atac motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea de către instanţele devolutive a unor norme de procedură şi nu a unora de drept material, sens în care examenul conformităţii deciziei atacate urmează a fi realizat prin prisma acestei ipoteze.

În speţă, reclamanta a învestit prima instanţă cu o acţiune în răspundere civilă delictuală, pârâţi fiind C., persoana vinovată de producerea accidentului, S.C. B. S.A., asigurătorul de răspundere civilă al acestuia şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor; acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile privind răspunderea civilă delictuală - art. 1.349, art. 1.357 şi art. 1.381 C. civ.

Pe parcursul procedurii în faţa primei instanţe, împotriva societăţii intimate s-a deschis procedura falimentului prin sentinţa civilă nr. 9661/03.12.2015 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VII-a Civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

În acest context, Tribunalul Timiş – secţia a II-a Civilă a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prin încheierea din 04.10.2016 în care intimatul C. este menţionat drept pârât.

Ulterior, prin încheierea din 18.09.2017, tribunalul reţine calitatea acestuia de intervenient forţat, calitate ce se regăseşte în toate actele de procedură emise ulterior, inclusiv în sentinţa civilă nr. 520/15.09.2020 a acestei instanţe, când judecata procesului a încetat faţă de toţi chemaţii în proces, în condiţiile rămânerii definitive a sentinţei de intrare în faliment a societăţii intimate.

În justificarea măsurii dispuse, prima instanţă reţine calitatea de pârâţi a societăţii intimate şi a Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi pe cea de intervenient forţat a lui C..

Declarând apel, autoarea căii de atac a criticat legalitatea măsurii încetării procesului prin prisma calităţii procesuale a persoanelor acţionate în judecată, arătând că aceasta a chemat în judecată pe C., persoană vinovată de săvârşirea accidentului şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor în calitate de pârâţi.

Instanţa de control devolutiv a confirmat soluţia primei instanţe, reţinând că în mod corect au fost aplicate prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi s-a dispus încetarea procesului faţă de toate persoanele chemate în judecată, iar calitatea sub care a fost conceptat intimatul C., de pârât sau de intervenient forţat, nu înlătura de la aplicare textul de lege sus-enunţat.

Dezlegarea instanţei de apel este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale sus-enunţate.

Aceasta întrucât, actele şi lucrările dosarului relevă că intimaţii C. şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor au fost acţionaţi în proces în calitate de pârâţi, reclamanta configurând prin actele de procedură depuse în faţa primei instanţe o situaţie de coparticipare procesuală reglementată de art. 59 - art. 60 C. proc. civ.

În acest context, faţă de considerentele expuse mai sus, unica soluţie legală şi corectă, în cazul incidenţei ipotezei de la art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, era încetarea procesului numai faţă de societatea de asigurare, prin disjungerea acestui capăt de cerere de către prima instanţă şi continuarea judecăţii în contradictoriu cu ceilalţi doi pârâţi.

Dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, prevăd că " (1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. (…) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează.

Încetarea acţiunii în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014 este o măsură procesuală ce derogă de la regulile cuprinse în C. proc. civ., care reglementează soluţiile ce pot fi pronunţate de instanţele civile (ex. anulare, respingere, admitere), motiv pentru care nu se poate aplica decât în cazurile expres prevăzute de legea specială şi numai exclusiv faţă de acei pârâţi faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei, chiar şi ipoteza coparticipării procesuale pasive.

Or, instanţele de fond, pornind greşit de la premisa învestirii lor cu o acţiune de natura celei reglementate de art. 54 din Legea nr. 136/1995, situaţie în care încetarea acţiunii sau a căii de atac devine incidentă integral în cazul falimentului asigurătorului, intervenientul forţat figurând în cauză numai pentru a fi asigurată opozabilitatea hotărârii, au constatat incidenţa cazului prevăzut de art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 şi faţă de acesta, modificând practic cadrul procesual fixat de reclamantă, fără a fi învestite şi fără a pune acest aspect în dezbaterea contradictorie a părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. şi art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Este indubitabil că, faţă de obiectul acţiunii, se impunea respectarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea 85/2014, în sensul încetării acţiunii pendinte, însă această măsură nu putea să privească decât societatea intimată, în calitate de societate de asigurare, nu şi pe ceilalţi pârâţi, dat fiind că numai aceasta intra sub incidenţa procedurii falimentului.

Aşa fiind, se constată că aplicarea măsurii încetării acţiunii a fost dispusă în mod greşit şi faţă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Susţinerile acestui intimat, potrivit cărora măsura încetării integrale a procesului ar fi impusă de caracterul solidar al răspunderii celor trei pârâţi, nu pot fi primite, având în vedere, pe de o parte, că încetarea acţiunii civile, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, vizează exclusiv persoana juridică împotriva căreia s-a deschis procedura falimentului, iar efectele acesteia nu pot fi extinse şi faţă de alte persoane pârâte în proces, chiar şi dacă aceştia ar fi fost obligaţi solidari, iar, pe de altă parte, în cauză nu suntem în prezenţa unei coparticipări procesuale pasive care ar determina imposibilitatea continuării judecăţii în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, reclamanta putând pretinde oricăruia dintre codebitori acoperirea prejudiciului. În fine, trebuie subliniat că insolvabilitatea unuia dintre codebitori nu prezintă relevanţă faţă de creditorul obligaţiei, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1.457 C. civ.

De asemenea, vor fi înlăturate şi susţinerile aceluiaşi intimat, în sensul că măsura disjungerii nu ar fi prevăzută de legislaţia procesual-civilă, întrucât disjungerea, în acest caz, reprezintă o măsură de bună administrare a justiţiei şi se impune a fi dispusă pentru a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil şi dreptul părţii de a obţine pronunţarea unei soluţii de către instanţă, astfel cum acesta este prevăzut de art. 6 C. proc. civ., dar şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Dat fiind că soluţia de încetare a acţiunii în baza art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu o putea viza decât pe intimata-pârâtă S.C. B. S.A., Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest context, reţinând că neregularitatea procedurală evocată s-a produs în faţa primei instanţe şi s-a perpetuat în toate actele de procedură următoare, inclusiv în hotărârile pronunţate de instanţele devolutive, dar şi că în cauză, judecata procesului nu a vizat fondul pricinii, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa în integralitate ambele hotărâri evocate şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

În considerarea celor reţinute anterior, în temeiul art. 501 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în rejudecare, tribunalul, ţinând cont de dezlegările din recurs, va disjunge judecata acţiunii formulată în contradictoriu cu S.C. B. S.A., urmând ca acţiunea civilă în dosarul disjuns să fie încetată, în conformitate cu art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, iar, în privinţa celorlalţi doi pârâţi, judecata va continua, urmând ca soluţionarea pe fond a litigiului să se realizeze în conformitate cu limitele învestirii sale şi ţinând cont de susţinerile şi apărările părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 110/A/22.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

Casează decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 520/15.09.2020, pronunţată de Tribunalul Timiş – secţia a II-a Civilă şi trimite cauza pentru o nouă judecată primei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2022.