Abusive variable interest clauses in credit contracts and the requirement for transparent determination of financial criteria under consumer protection law

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului de faţă şi luând act că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu – secţia Civilă la 14.09.2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate caracterul abuziv şi nulitatea clauzelor stipulate la art. 3 pct. 3.1, 3.11, 3.12, 3.14, 3.2 şi art. 4 pct. 4.1 din contractul de credit nr. x/15.09.2008 şi la art. 1, art. 1.6 şi art. 3 din actul adiţional nr. x/18.08.2011, să dispună stabilizarea cursului de schimb valutar franc elveţian-leu la valoarea cursului de la data încheierii contractului de credit, care să se aplice pe toată perioada contractuală şi denominarea creditului în moneda naţională, să oblige pârâta la recalcularea debitului principal şi a dobânzilor, ca urmare a eliminării clauzelor contestate şi la refacerea graficului de rambursare a creditului, dar şi la restituirea sumelor percepute în temeiul clauzelor contestate, cu dobânda legală de la perceperii acestora şi la plata cheltuielilor de judecată.

În urma declinărilor succesive între Judecătoria Târgu-Jiu, Tribunalul Gorj şi Tribunalul Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a pronunţat decizia nr. 1363/18.09.2019, prin care a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Prin sentinţa nr. 126/12.10.2020, Tribunalul Gorj – secţia a II-a Civilă a admis în parte acţiunea, a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor de la art. 3 pct. 3.1 alin. (2) şi pct. 3.2, art. 3 pct. 3.11 şi pct. 3.12 din contractul de credit nr. x/15.09.2008, a obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate cu titlu de dobândă variabilă, cu depăşirea dobânzii fixe de 5,5% în perioada 15.09.2008-18.08.2011, de dobândă penalizatoare şi de comision de procesare; a mai obligat pârâta la plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente sumelor supuse restituirii, calculată începând cu data încasării şi până la data restituirii şi a respins în rest acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, C. S.A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 279/22.04.2021, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa primei instanţe în sensul că a respins acţiunea şi a obligat intimaţii-reclamanţi la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 1.447 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, A. şi B. au declarat recurs.

În motivare, au prezentat istoricul litigiului, după care au susţinut că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat primului motiv de casare invocat, recurenţii-reclamanţi au arătat că decizia recurată încalcă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., apreciind că motivarea instanţei de apel este generală şi evazivă.

În acest sens, au subliniat că instanţa de apel a analizat succint cauza în raport cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, ignorând jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi celelalte dispoziţii legale invocate în apel.

Au mai arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările din apel, inclusiv a celor referitoare la caracterul abuziv al dobânzii revizuibile din perspectiva art. 1 lit. a) şi b) din Anexa la Legea nr. 193/2000, al dobânzii majorate din perspectiva cu art. 1 lit. a) şi i) din Anexa la Legea nr. 193/2000 şi al comisionului de procesare în raport cu art. 1 din aceeaşi lege.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod greşit art. 4 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 193/2000 şi, totodată, a încălcat dispoziţiile din Anexa Legii nr. 193/2000 şi ale O.G. nr. 21/1992.

Sub acest aspect, au apreciat că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că prevederile contractuale privind dobânzile şi comisioanele erau exceptate de la controlul caracterului abuziv pentru motivul că fac parte din preţul contractului.

În argumentare, au arătat că respectivele clauze sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv numai dacă acestea au fost redactate de profesionist în mod clar şi inteligibil, evocând în acest sens hotărârile pronunţate Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C-484/08 şi C-26/13.

Astfel, au subliniat că instanţa de apel putea aprecia asupra caracterului abuziv al prevederilor contractuale deduse judecăţii, întrucât din modul de redactare a acestora nu se putea deduce evoluţia în timp a dobânzii variabile, criteriile în funcţie de care se modifică fiind lăsate la aprecierea intimatei-pârâte, aspecte care determină un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor.

Au susţinut că deşi dobânda face parte din preţul contractului, aceasta nu putea fi modificată discreţionar de către intimata-pârâtă în temeiul unei clauze care nu permite consumatorilor să prefigureze condiţiile de modificare a dobânzii.

În continuare, au subliniat că evoluţia pieţei financiare şi politica de creditare a intimatei-pârâte nu puteau constitui criterii obiective în raport cu care rata dobânzii curente se putea schimba.

În acest sens, au subliniat că piaţa financiară evoluează diferit în funcţie de indicele la care se raportează, iar politica de creditare a intimatei-pârâte era cunoscută doar de aceasta.

Astfel, recurenţii-reclamanţi au arătat că această clauză a fost interpretată doar în favoarea băncii, fără a li se acorda posibilitatea de a verifica dacă majorarea dobânzii revizuibile se impunea şi era proporţională cu scopul urmărit.

În opinia acestora, clauzele referitoare la dobânda revizuibilă sunt nule şi prin prisma art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, întrucât întinderea obligaţiilor lor nu putea fi prevăzută şi nici cunoscută la momentul încheierii contractului.

Referitor la clauza stipulată la pct. 3.11 din contractul de credit, vizând dobânda majorată, au arătat că, faţă modalitatea de calcul al acesteia în funcţie de dobânda revizuibilă, sunt aplicabile argumentele expuse anterior.

Au mai învederat că această clauză este contrară art. 1 lit. i) din Anexa la Legea nr. 193/2000, întrucât valoarea ei de 7,5 puncte procentuale depăşeşte cuantumul rezonabil al prejudiciilor înregistrate de intimata-pârâtă prin întârzierea în plata ratelor de credit.

Cu privire la clauza de la pct. 3.12 din contractul de credit, au susţinut că scopul perceperii comisionului de procesare era neclar, iar caracterul echivoc al acestei clauze contravine dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 193/2000.

În concret, au subliniat că terminologia utilizată nu este definită în contract, astfel încât nu pot fi cunoscute motivele pentru care a fost perceput acesta.

Au mai arătat că deşi nu se impunea detalierea tuturor serviciilor aferente comisionului perceput, acestuia nu îi corespunde o contraprestaţie reală a băncii, care să poată fi cunoscută în mod rezonabil de împrumutaţi.

În final, au conchis că, potrivit art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, comisionul de procesare trebuia stabilit în sumă fixă, iar nu într-o cotă procentuală, de 1,7% din valoarea creditului.

La 20.08.2021 intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; nicio parte nu şi-a expus punctul de vedere.

Prin încheierea din 09.02.2022, recursul a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen în vederea soluţionării sale.

Analizând recursul prin prisma criticilor de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenţii-reclamanţi susţin, în esenţă, că decizia atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările lor din apel, inclusiv a celor referitoare la caracterul abuziv al dobânzii revizuibile din perspectiva art. 1 lit. a) şi b) din Anexa la Legea nr. 193/2000, al dobânzii majorate din perspectiva art. 1 lit. a) şi i) din Anexa la Legea nr. 193/2000 şi al comisionului de procesare în raport cu art. 1 din aceeaşi lege.

Aceste critici de nelegalitate se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde în considerente, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", ceea ce presupune ca pretenţiile şi apărările lor să fie examinate în mod concret de către instanţa sesizată.

Prin raportare la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a analizat cerinţele prevăzute de lege pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobânda revizuibilă, dobânda majorată şi comisionul de procesare, expunând pe larg motivele pentru care a apreciat că nu sunt întrunite aceste cerinţe.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, instanţa de prim control judiciar a analizat clauzele referitoare la dobândă şi din perspectiva art. 1 lit. a) şi b) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

Relevante în acest sens sunt considerentele de la pagina 10 din decizia recurată prin care instanţa de apel a reţinut că: "În analizarea unui eventual dezechilibru, Curtea constată că însăşi legea prevede posibilitatea furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii dacă există o motivaţie întemeiată şi dacă este informat consumatorul, iar în condiţiile în care reclamanţii au acceptat fără rezerve un astfel de contract era firesc să îşi asume şi riscul creşterii dobânzii pe parcursul derulării contractului."

De asemenea, instanţa de prim control judiciar a avut în vedere şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 din perspectiva caracterului clar şi inteligibil al clauzei referitoare la comisionul de procesare.

În acest sens pot fi evocate considerentele de la pagina 12 din decizia atacată prin care instanţa de apel a reţinut că prin clauze contractuale "clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate" nu se înţelege definirea economică a tuturor elementelor menţionate într-un contract, fie şi unul complex, cum e cel de creditare, ci aceste clauze clare se referă esenţialmente la înţelegerea naturii şi întinderii obligaţiei. Or, în cauză, obligaţia consumatorului aferentă clauzelor invocate este o obligaţie de a da o sumă de bani, determinată în concret, clauzele fiind redactate de o manieră clară, neechivocă, care nu pune vreo problemă de interpretare.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Recurenţii-reclamanţi critică decizia recurată din perspectiva greşitei aplicări a art. 4 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 193/2000, susţinând, în esenţă, că dobânda revizuibilă nu putea fi modificată în mod discreţionar de către intimata-pârâtă în temeiul unor clauze care nu permit consumatorilor să prefigureze condiţiile de modificare a dobânzii.

Aceste critici de nelegalitate se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte reţine că prevederile contractuale disputate care vizează dobânda revizuibilă sunt cele de la art. 3 pct. 3.1 alin. (2) şi pct. 3.2 din contractul de credit nr. x/15.09.2008.

Potrivit acestor clauze, după primul an de creditare, împrumutatul trebuia să opteze, la fiecare dată de aniversare a creditului, pentru una din următoarele variante de dobândă aniversară: dobândă aniversară fixă pentru un an de creditare; dobândă aniversară fixă pentru trei ani de creditare; dobânda aniversară revizuibilă pentru un an de creditare. În cazul neexercitării opţiunii în termenul şi modalitatea menţionate, se aplica dobânda aniversară revizuibilă.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor".

Textul de lege anterior evocat prevede condiţiile care trebuie îndeplinite pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze stipulate într-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator.

Prima condiţie se referă la caracterul nenegociat al clauzei contractuale, care se prezumă în ipoteza în care aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000.

Îndeplinirea acestei condiţii nu este disputată în recurs, instanţa de apel reţinând că prevederile contractuale referitoare la dobânda revizuibilă nu au fost negociate direct cu apelanţii-reclamanţi.

A doua condiţie impusă de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 vizează producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

În analizarea acestei condiţii prezintă relevanţă art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, care impune profesioniştilor obligaţia de a formula în mod clar şi inteligibil clauzele scrise ale unui contract, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar şi inteligibil trebuie înţeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci şi ca în contract să se expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în privinţa sa (cauza C-26/13, D., paragraful 75).

De asemenea, deşi dobânda percepută de bancă face parte din preţul contractului, excluderea de la controlul caracterului abuziv instituită de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 operează numai dacă clauzele referitoare la preţ sunt exprimate într-un limbaj clar şi inteligibil.

Referitor la cerinţa dezechilibrului semnificativ, Înalta Curte reţine că intimata-pârâtă a perceput o dobândă revizuibilă în temeiul clauzelor stipulate la art. 3 pct. 3.1 alin. (2) şi pct. 3.2 din contractul de credit, care au produs efecte până la momentul încheierii actului adiţional nr. x/18.08.2011.

În cuprinsul acestor clauze nu este detaliată modalitatea de calcul al dobânzii revizuibile, nefiind menţionate criterii clare care să permită consumatorului determinarea cuantumului dobânzii.

Singura referinţă la elementele care influenţează fluctuaţia dobânzii revizuibile este cea din cuprinsul clauzei stipulate la pct. 3.7 din contractul de credit, care prevede prerogativa intimatei-pârâte de a modifica dobânda în funcţie de "evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a Băncii".

Astfel, după primul an de creditare, dobânda revizuibilă depinde de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii. Or, aceste noţiuni imprecise permit intimatei-pârâte să stabilească în mod discreţionar criteriile care influenţează evoluţia dobânzii revizuibile, cu luarea în considerare doar a acelor indici financiari care îi profită.

În consecinţă, din modul de redactare a clauzelor referitoare la dobânda revizuibilă nu se poate deduce, în mod clar şi inteligibil, care va fi evoluţia în timp a dobânzii pe care împrumutaţii trebuie să o plătească băncii.

Împrejurarea că de esenţa activităţii bancare este obţinerea de profit, iar acesta este obţinut prin perceperea de dobânzi la capitalul împrumutat nu poate conduce la concluzia că banca poate stipula clauze care să îi permită majorarea dobânzii în funcţie de voinţa sa exclusivă.

Ca atare, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu este îndeplinită cerinţa dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi că prevederile contractuale referitoare la dobânda revizuibilă sunt clare şi inteligibile.

În consecinţă, criticile vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 193/2000 în privinţa clauzelor referitoare la dobânda revizuibilă sunt fondate, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi au mai susţinut că are caracter abuziv şi clauza stipulată la pct. 3.11 din contractul de credit care instituie dobânda majorată, arătând că aceasta este contrară art. 1 lit. i) din Anexa la Legea nr. 193/2000 pentru că depăşeşte cuantumul rezonabil al prejudiciilor suferite de bancă şi, totodată, că sunt valabile argumentele expuse cu privire la dobânda revizuibilă faţă de modul de calcul al dobânzii majorate.

Potrivit clauzei stipulate la pct. 3.11 din contractul de credit, pentru sumele datorate şi neplătite la scadenţă, împrumutatul datorează o dobândă majorată ce se acumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restantă, prin aplicarea ratei dobânzii majorate la valoarea sumei restante; rata dobânzii majorate este de 7,5 puncte procentuale.

Analiza conţinutului clauzei evocate anterior relevă că aceasta expune în mod transparent atât modul de calcul al dobânzii majorate, cât şi situaţiile în care se aplică acest tip de dobândă.

Astfel, dobânda majorată se aplică sumelor datorate şi neplătite la scadenţă, având natura unor daune-interese moratorii specifice executării cu întârziere a obligaţiilor contractuale.

Cuantumul dobânzii majorate este precis determinat în clauza stipulată la pct. 3.11 din contractul de credit, fiind de 7,5 puncte procentuale, care se aplică sumelor datorate şi neplătite la scadenţă.

Împrejurarea că dobânda majorată se adaugă dobânzii revizuibile nu atrage caracterul abuziv al clauzei evocate anterior, întrucât cele două tipuri de dobândă sunt distincte, iar modul de calcul al dobânzii majorate este unul transparent.

Susţinerea referitoare la depăşirea caracterului rezonabil al prejudiciului suferit de bancă vizează, în realitate, temeinicia deciziei atacate, întrucât caracterul rezonabil al prejudiciului se determină în baza probelor administrate în cauză. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu poate fi examinată temeinicia deciziei atacate, ci numai legalitatea sa.

Prin urmare, caracterul clar şi inteligibil al clauzei stipulate la pct. 3.11 din contractul de credit impune concluzia că aceasta nu are caracter abuziv.

Recurenţii-reclamanţi mai susţin că are caracter abuziv clauza stipulată la pct. 3.12 din contractul de credit, arătând că scopul perceperii comisionului de procesare era neclar, iar caracterul echivoc al acestei clauze contravine dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 193/2000.

Potrivit clauzei de la art. 3.12 din contractul de credit, pentru procesarea cererii de credit, împrumutatul datorează băncii un comision de procesare de 1,7%, calculat prin aplicarea procentului la partea de credit rezultată din totalul sumelor menţionate la art. 1.1 lit. (a)-(c) şi (e), care se plăteşte integral la data primei trageri a creditului.

Analiza conţinutului acestei clauze relevă că respectivul comision este stabilit într-un procent de 1,7%, care se aplică sumei rezultate din totalul sumelor menţionate la art. 1.1 lit. (a)-(c) şi (e) din contractul de credit.

Astfel, modul de calcul al comisionului de procesare instituit prin clauza stipulată la pct. 3.12 din contractul de credit este unul transparent, întrucât prevede atât procentul datorat cu acest titlu, cât şi sumele la care se aplică.

În plus, la art. 1 pct. 1.1 lit. d) din acelaşi contract este menţionat şi cuantumul exact al comisionului de procesare, acesta fiind de 7.544,24 franci elveţieni.

Cu privire la cerinţa caracterului clar şi inteligibil al clauzei din perspectiva motivelor pentru care este perceput acest comision, se impune evocarea hotărârii pronunţate în cauza C-621/17 (Gyula Kiss), prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că art. 4 alin. (2) şi art. 5 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune ca acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare şi al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul şi data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză.

Date fiind asemănările existente între comisionul de acordare şi cel de procesare, în sensul că ambele sunt percepute de bancă la momentul încheierii contractului de credit şi au un cuantum fix sau procentual, rezultă că statuarea din hotărârea evocată anterior este aplicabilă şi comisionului de procesare instituit prin clauza de pct. 3.12 din contractul de credit.

Aşadar, cerinţa caracterului clar şi inteligibil al clauzei care instituie comisionul de procesare nu presupune detalierea în contractul de credit a activităţilor întreprinse de bancă şi a motivelor pentru care a fost perceput acest comision.

În plus, sintagma "pentru procesarea cererii de credit" din cuprinsul clauzei respective relevă chiar scopul pentru care a fost perceput acest comision, şi anume acoperirea costurilor necesare pentru procesarea cererii de credit.

Prin urmare, clauza stipulată la pct. 3.12 din contractul de credit este clară şi inteligibilă, nefiind astfel îndeplinită cerinţa existenţei unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi art. 497 teza I C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Deşi s-a reţinut incidenţa motivului de casare numai în privinţa greşitei aplicări a normelor ce vizează clauzele referitoare la dobânda revizuibilă, dispoziţia de casare nu poate fi decât una totală, deoarece este impusă de caracterul unitar al căii de atac a apelului, care, spre deosebire de o cerere adresată primei instanţe, poate fi admis (nu în tot, nici în parte) – caz în care sentinţa atacată poate fi anulată ori schimbată în tot sau în parte – ori poate fi respins/anulat/perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 279/22.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2022.