Bankruptcy restitution claim: inadmissibility of cassation against judge-syndic decision under exclusive appeal jurisdiction
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal in cassation filed by the defendant company, thereby upholding the final decision of the Court of Appeal that had rejected the lower court's rulings in favor of the debtor-in-bankruptcy, which had been obligated to pay a sum representing an undue payment. The dispute concerned a claim for restitution of a payment made during insolvency proceedings, initially filed as an associated action within the debtor's main bankruptcy case; the appellant argued that the bankruptcy judge (judge-syndic) lacked functional, subject-matter, and territorial jurisdiction, claiming exclusive competence for ordinary civil courts. The Supreme Court held that the appeal was inadmissible because, under the principle of legality of appeals, decisions rendered by the judge-syndic in insolvency matters are subject only to appeal and not to appeal in cassation, as the Court of Appeal's decision was final and definitive under the specialized insolvency law and transitional provisions of the new Code of Civil Procedure, rendering any further challenge by the appellant legally impermissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 98 alin. (1) C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 634 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Bankruptcy restitution claim: inadmissibility of cassation against judge-syndic decision under exclusive appeal jurisdiction: The dispute concerned a claim for restitution of a payment made during insolvency proceedings, initially filed as an associated action within the debtor's main bankruptcy case; the appellant argued that the bankruptcy judge (judge-syndic) lacked functional, subject-matter, and territorial jurisdiction, claiming exclusive competence for ordinary civil courts. The Supreme Court held that the appeal was inadmissible because, under the principle of legality of appeals, decisions rendered by the judge-syndic in insolvency matters are subject only to appeal and not to appeal in cassation, as the Court of Appeal's decision was final and definitive under the specialized insolvency law and transitional provisions of the new Code of Civil Procedure, rendering any further challenge by the appellant legally impermissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal in cassation as inadmissible.
Procedural rule governing the dismissal of the appeal in cassation.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2022
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui – secţia Civilă la 20.04.2016, sub nr. x/2016, debitoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva sa.
Prin încheierea civilă nr. 13/F/26.04.2016, Tribunalul Vaslui – secţia Civilă a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L., a desemnat pe B.., în calitate de administrator provizoriu şi a luat primele măsuri reglementate de Legea nr. 85/2014.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui – secţia Civilă la 07.02.2020, sub nr. x/2016/a2, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 42.311,64 RON, reprezentând plata nedatorată şi a dobânzii legale, calculate de la 14.03.2017 şi până la data plăţii debitului principal.
Prin încheierea din 09.06.2020, Tribunalul Vaslui – secţia Civilă a respins excepţiile necompetenţei funcţionale a judecătorului-sindic şi necompetenţei sale materiale, a constatat că prin încheierea nr. 497/22.05.2020, Judecătoria Brăila a admis excepţia litispendenţei şi a înaintat dosarul nr. x/2019 în vederea ataşării la dosarul dedus judecăţii şi a repus cauza pe rol, pentru continuarea judecăţii.
La 30.06.2020, numitul D. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând obligarea pârâtei la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 49.526 RON, reprezentând plată nedatorată, în loc de 42.311,64 RON, cât s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Prin încheierea din 14.07.2020, Tribunalul Vaslui – secţia Civilă a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de D..
Prin sentinţa civilă nr. 187/F/03.11.2020, Tribunalul Vaslui – secţia Civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâta S.C. C. S.R.L. să-i restituie reclamantei suma de 35.126,76 RON, reprezentând plată nedatorată la data de 29.06.2018, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume începând cu 21.12.2017 până la data achitării efective; a respins restul pretenţiilor reclamantei şi cererea de intervenţie în interes propriu.
Pârâta a declarat apel împotriva încheierilor din 09.06.2020, 14.07.2020 şi a sentinţei primei instanţe, precum şi împotriva încheierii nr. 497/22.05.2020 a Judecătoriei Brăila, iar intervenientul a declarat apel numai împotriva sentinţei.
Prin decizia nr. 244/06.05.2021, Curtea de Apel Iaşi – secţia Civilă a respins apelurile.
Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ.
În motivare, după prezentarea parcursului judiciar al litigiului, recurenta a susţinut că obiectul prezentului litigiu este specific cererilor de drept comun, susceptibile de formularea căii extraordinare de atac a recursului, nefiind aplicabilă excepţia de la dreptul de a formula recurs, reglementată de Legea nr. 85/2014.
Sub acest aspect, a mai arătat că acţiunea introductivă se întemeiază pe dispoziţiile art. 1.341-1.344 C. civ. şi art. 1.365-1.649 C. civ., iar competenţa aparţine instanţelor de drept comun, întrucât nu a avut ca obiect anularea unei plăţi efectuate după deschiderea procedurii, ci o acţiune în restituire bazată pe o eventuală plată nedatorată, fundamentată pe dispoziţiile C. civ.
A mai susţinut că a fost încălcată competenţa materială şi teritorială a instanţelor de judecată, deoarece valoarea patrimonială viza o sumă inferioară cuantumului de 200.000 RON, iar sediul pârâtei era în Brăila.
În continuare, după prezentarea principiului legalităţii căii de atac, recurenta a afirmat că hotărârea instanţei de apel este supusă recursului, având în vedere obiectul cauzei, normele fundamentale şi cele de ordine publică, ce reglementează competenţa de primă instanţă a judecătoriei de la domiciliul pârâtei, chiar dacă decizia recurată este pronunţată în cadrul unui dosar asociat celui de insolvenţă al reclamantei.
Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., pe care recurenta a susţinut că îl poate valorifica în condiţiile alin. (2) din acelaşi articol, a precizat că în cauză a fost încălcată, pe de o parte, competenţa materială funcţională a judecătorului-sindic, iar pe de altă parte, competenţa materială procesuală după valoarea obiectului pricinii şi competenţa teritorială faţă de sediul pârâtei.
Referitor la necompetenţa funcţională, după prezentarea noţiunii şi redarea art. 45 alin. (1) şi (2), art. 58 alin. (1) lit. h) şi l) din Legea nr. 85/2014, recurenta a relevat că niciunul dintre textele legale prezentate nu prevede competenţa judecătorului-sindic de a se pronunţa asupra cererilor introduse de debitoarea în insolvenţă împotriva creditorilor săi, iar cererea pentru restituirea unei sume de bani pe baza unui fapt juridic licit este una care trebuia judecată de instanţa de drept comun.
Totodată, potrivit recurentei, competenţa materială a instanţei de drept comun a fost încălcată prin nerespectarea procedurilor reglementate de art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 98 alin. (1) C. proc. civ., iar competenţa teritorială a fost încălcată prin nerespectarea art. 107 alin. (1) C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că nerespectarea regulilor de competenţă exclusivă a instanţelor presupune încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
În drept, a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ.
La 01.09.2021, intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, apreciind că decizia atacată nu este susceptibilă de calea de atac a recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La 22.09.2021, intimatul D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, a invocat prevederile art. 457 alin. (1) şi ale art. 634 alin. (1) C. proc. civ. şi a arătat că litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 85/2014, iar hotărârea judecătorului-sindic este supusă numai apelului.
Cu privire la excepţia nulităţii recursului, a susţinut că motivele dezvoltate în cererea de recurs nu vizează nelegalitatea hotărârii şi că nu se încadrează în motivele de casare de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
La 03.10.2021, recurenta a răspuns la întâmpinarea formulată de S.C. A. S.R.L., solicitând înlăturarea apărărilor prezentate de această parte.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., admisibilitatea recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ. la art. 457.
Cererea având ca obiect obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 42.311,64 RON, reprezentând plată nedatorată, a fost formulată în cadrul dosarului de insolvenţă, fiind înregistrată sub nr. x/2016/a2.
Prin încheierea din 09.06.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale procesuale a judecătorului-sindic, cauza fiind soluţionată în primă instanţă în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2014.
Apelul declarat împotriva acestei încheieri a fost respins, iar calea de atac exercitată împotriva sentinţei a fost soluţionată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2014.
Ca atare, litigiul în care a fost pronunţată decizia recurată se circumscrie materiei insolvenţei. Or, în această materie hotărârile judecătorului-sindic pot fi atacate, separat, numai cu apel, conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
De asemenea, curtea de apel este instanţă de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic, iar hotărârile curţii de apel sunt definitive, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale evocate anterior rezultă că hotărârile pronunţate în materia insolvenţei de judecătorul-sindic sunt supuse numai apelului.
În aceste condiţii, devine incident art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 care prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Având în vedere că decizia recurată a fost pronunţată asupra apelului exercitat împotriva sentinţei judecătorului-sindic, rezultă că această decizie are caracter definitiv, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, decizia instanţei de apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Criticarea prin cererea de recurs a competenţei judecătorului-sindic de soluţionare a cauzei în primă instanţă nu influenţează însă regimul juridic al căilor de atac, deoarece căile de atac sunt stabilite prin lege în funcţie de materia în care a fost pronunţată hotărârea atacată.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 244/06.05.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia Civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2022.