Consumer status res judicata bars abusive credit clause claims despite conflicting lower-court reasoning

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 06.08.2015 la Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 5.1. lit. b), privind comisionul de acordare, art. 5.1 lit. f) privind comisionul pentru servicii suplimentare introdus prin actul adiţional nr. x din 18 martie 2011 şi art. 5.2. privind dreptul băncii de a revizui nivelul costurilor în funcţie de evoluţia pieţei sau de acordurile încheiate cu parteneri externi şi societăţi de intermediere, din contractul de credit şi de garanţie nr. x din 19 martie 2008 şi actele adiţionale la acest contract. Totodată, a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv restituirea sumelor achitate până la momentul introducerii acţiunii, în temeiul clauzelor abuzive – 170.585,51 euro, cu titlu de comision de acordare şi 126.000,00 euro, cu titlu de comision suplimentar, în total 296.585,51 euro, la care se adaugă dobânda legală, care urmează să fie calculată şi în continuare, până la momentul eliminării comisioanelor atacate.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, motivat de faptul că reclamantul nu se încadrează în noţiunea de "consumator", în sensul Legii nr. 193/2000, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei de interes.

Prin încheierea din 30.05.2016, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins ca tardivă cererea adiţională formulată de reclamant şi, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul a formulat recurs, care a fost respins prin decizia civilă nr. 218/27.06.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Ulterior repunerii pe rol a cauzei, ca urmare a soluţionării definitive a dosarului nr. x/2016, pârâta a depus note scrise, prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 11703/2016 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, rămase definitivă prin decizia nr. 1952A/2018 a Tribunalului Bucureşti, pronunţate în dosarul nr. x/2016, având în vedere că prin aceste hotărâri au fost respinse capetele de cerere privind nulitatea absolută a clauzelor abuzive din contractul de credit nr. x/2008, reţinându-se că reclamantul A. nu are calitate de consumator; în subsidiar, a invocat efectul pozitiv al lucrului judecat, susţinând că în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 instanţa a dezlegat, cu autoritate de lucru judecat, problema de drept legată de calitatea de consumator a reclamantului A..

Prin încheierea din 17.09.2019, prima instanţă a respins excepţiile lipsei de interes şi prescripţiei dreptului material la acţiune, sub toate aspectele, dar şi excepţia autorităţii de lucru judecat, "având în vedere că cele trei condiţii, respectiv obiect, părţi şi cauză nu sunt îndeplinite cumulativ astfel cum se prevede în art. 430 din C. proc. civ.." şi a reţinut cauza spre soluţionare cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active şi pe fond.

Prin sentinţa civilă nr. 2733/01.10.2019, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi, ca neîntemeiată, acţiunea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că aşa cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1952A/29.05.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă, reclamantul A. nu a acţionat în calitate de consumator la încheierea contractului de credit şi de garanţie nr. x/19.03.2008.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, iar pârâta B. S.A. a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 1086A/18.09.2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii apelului incident, a respins ca nefondat apelul principal, a admis apelul incident şi a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului şi a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. A fost menţinută soluţia din încheierea din 17.09.2019, cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat şi a fost obligat apelantul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 3.452,48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei din apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare, redând considerentele hotărârilor pronunţate de instanţele de fond şi a susţinut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.

Concretizând, a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 472 alin. (1) C. proc. civ., respingând în mod nelegal excepţia inadmisibilităţii apelului incident.

A susţinut autorul căii de atac că în mod eronat a apreciat curtea de apel că, raportat la obiectul apelului incident, este îndeplinită condiţia potrivit căreia, prin apelul incident, intimatul trebuie să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe, reţinând că potrivit dispoziţiilor legale apelul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia, aşa cum s-a stabilit prin decizia nr. 14/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

În opinia recurentului, instanţa de apel a aplicat greşit art. 472 alin. (1) C. proc. civ. şi decizia dată în interesul legii mai sus-menţionată.

În acest context, a evocat doctrina şi cele reţinute de instanţa supremă în paragraful 30 al deciziei nr. 14/2020 şi a subliniat că, în cauză, intimata nu a justificat niciun interes în formularea apelului incident. Aceasta, întrucât, în ipoteza în care apelul principal ar fi fost admis, cu consecinţa reformării hotărârii, excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de intimată ar fi fost respinsă ca neîntemeiată. Or, din această perspectivă, pentru intimată nu prezintă nicio relevanţă faptul că cererea de chemare în judecată se respinge ca urmare a admiterii unei excepţii procesuale sau ca neîntemeiată, atât timp cât s-a invocat acelaşi argument, respectiv pretinsa lipsă a calităţii de consumator a reclamantului.

Aşa fiind, recurentul a conchis că nu se poate considera că apelul incident formulat de intimată ar tinde la schimbarea hotărârii instanţei de fond, astfel încât să fie îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate impuse de art. 472 alin. (1) C. proc. civ.

A mai susţinut autorul căii de atac că instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile legale invocate în susţinerea apelului principal.

Astfel, a arătat că instanţa de prim control judiciar a respins apelul principal, reţinând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat izvorâtă din hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2016, în ceea ce priveşte calitatea de consumator a reclamantului, deşi a arătat în apel care sunt argumentele pentru care nu putea fi reţinută pretinsa autoritate de lucru judecat.

Potrivit recurentului, curtea de apel a aplicat în mod eronat şi prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., reţinând că sentinţa atacată nu cuprinde motive contradictorii.

În continuare, a evocat doctrina şi jurisprudenţa cu privire la acest aspect şi a subliniat că prima instanţă, în analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale active, a reţinut că "atunci când soluţionează o cauză privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit, trebuie să analizeze, raportat la reclamant, toate aspectele privind fondul cauzei, inclusiv daca acesta este sau nu consumator în înţelesul Legii nr. 193/2000, neputând soluţiona cauza prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual active a acestuia." Pentru aceste considerente, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., invocată de pârâta B. S.A., ca neîntemeiată, înlăturând practic argumentele invocate de intimata-pârâtă în susţinerea acestei excepţii. Cu toate acestea, analizând fondul cauzei, Tribunalul Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamantul nu a acţionat în calitate de consumator, reţinând că "aspectul calităţii de consumator la încheierea contractului de credit şi de garanţie nr. x din 19 martie 2008 nu mai poate fi repus în discuţie în prezenta cauză. In consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., tribunalul va reţine că reclamantul A. la încheierea contractului de credit şi de garanţie nr. x din 19.03.2008 nu a acţionat în calitate de consumator, cum s-a stabilit anterior de către Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia civilă nr. 1952 din 29 mai 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, cu autoritate de lucru judecat".

Or, în aceste împrejurări, în opinia recurentului, hotărârea primei instanţe cuprinde motive contradictorii, de vreme ce din modalitatea în care a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale active rezultă că instanţa a înlăturat susţinerile intimatei-pârâte privind incidenţa prezumţiei de lucru judecat cu privire la statuările din cadrul dosarului nr. x/2016 şi a înţeles să unească cu fondul analiza calităţii de consumator a reclamantului, pentru ca ulterior, analizând fondul cauzei din perspectiva calităţii de consumator, să reţină efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, respectiv prezumţia lucrului judecat, refuzând astfel să analizeze, pe baza probelor existente la dosar, dacă reclamantul îndeplineşte sau nu această calitate.

Autorul căii de atac a susţinut că, prin hotărârea pronunţată, Tribunalul Bucureşti a revenit asupra propriei hotărâri şi nu a mai analizat deloc calitatea de consumator a reclamantului, aplicând prezumţia lucrului judecat, extrasă dintr-o hotărâre pronunţată într-un dosar în care nu era posibilă o analiză pe fond a calităţii sale de consumator.

Potrivit recurentului, sentinţa primei instanţe nu este motivată corespunzător, iar prin dezlegarea dată acestui motiv de apel instanţa de prim control judiciar a aplicat greşit prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

O altă critică formulată de autorul căii de atac vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, recurentul a susţinut că instanţa de apel a omis o condiţie distinctă pe care trebuie să o îndeplinească considerentele din prima hotărâre judecătorească, pentru a se aplica cu putere de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu declanşat între aceleaşi părţi, şi anume ca acestea să fie unele decizorii. Or, considerentele cu privire la care s-a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu sunt decizorii şi nu se reflectă în dispozitivul hotărârilor pronunţate în cadrul dosarului nr. x/2016, astfel încât nu intră sub efectele instituite de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

A subliniat recurentul că, în cadrul dosarului nr. x/2016, nu a fost supusă judecăţii chestiunea calităţii de consumator, ci acest aspect a fost invocat doar incidental în susţinerea contestaţiei la executare care a vizat aspecte de nulitate a executării silite.

În continuare, autorul căii de atac a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr. 11703/09.09.2016, în cadrul dosarului nr. x/2016 (faţă de care s-a invocat prezumţia lucrului judecat), a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 713 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data declanşării procesului, subliniind că, fiind învestită cu o contestaţie la executare formulată în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, judecătoria era obligată să pună în discuţia contradictorie a părţilor admisibilitatea analizării motivelor de fapt şi de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, având în vedere că legea prevedea în legătură cu respectivul titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui, respectiv acţiunea de drept comun ce face obiectul prezentei cauze.

A susţinut recurentul că raţionamentul instanţei de apel, care a dat efect unor considerente ale instanţei de executare, care nu avea în competenţă să se pronunţe decât asupra motivelor vizând contestaţia la executare, iar nu şi cu privire la calitatea de consumator, este vădit contrar dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult decât atât, autorul căii de atac a arătat că soluţia în dosarul nr. x/2016 i-a fost favorabilă. Or, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat putea fi invocat de către intimata-pârâtă şi reţinut în prezenta cauză doar în cazul în care contestaţia la executare ar fi fost soluţionată în favoarea acesteia, iar nu în orice condiţii.

În final, recurentul a susţinut că instanţa de prim control judiciar a admis în mod nelegal apelul incident, în condiţiile în care, pentru a se da un pretins efect pozitiv lucrului judecat din hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2016, acestea trebuiau să analizeze la rândul lor calitatea de consumator din perspectiva unei excepţii procesuale, iar nu a fondului cauzei, condiţie neîndeplinită în dosarul respectiv.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a susţinut, în esenţă, că în mod judicios a respins curtea de apel excepţia inadmisibilităţii apelului incident, reţinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 472 C. proc. civ.

De asemenea, a susţinut că în mod corect a reţinut instanţa de apel că hotărârea primei instanţe este motivată corespunzător şi nu cuprinde motive contradictorii, dar şi că, raportat la dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în mod judicios a reţinut instanţa de prim control judiciar că lipsa calităţii de consumator a reclamantului a fost stabilită cu putere de lucru judecat în cadrul dosarului nr. x/2016

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat recurentului, care a fost înştiinţat asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare poate depune punct de vedere la raport.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Premergător, Înalta Curte constată că, deşi recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile acestuia privind încălcarea dispoziţiilor art. 472, ale art. 425 alin. (1) lit. b) şi ale art. 431 C. proc. civ. se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât chestiunile puse în discuţie vizează încălcarea, în apel, a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte reţine că demersul judiciar al reclamantului urmăreşte constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a mai multor clauze inserate în contractul de credit şi de garanţie nr. x/19.03.2008 şi actele adiţionale la acest contract, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii sumelor achitate cu titlu de comision de acordare, comision pentru servicii suplimentare şi dreptul băncii de a revizui nivelul costurilor, la care se adaugă dobânda legală.

Prima instanţă a respins excepţiile lipsei de interes, prescripţiei dreptului material la acţiune şi a autorităţii de lucru judecat, prin încheierea din 17.09.2019; a mai respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi ca neîntemeiată acţiunea, reţinând că, astfel cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1952A/29.05.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă în dosarul nr. x/2016, reclamantul nu a acţionat în calitate de consumator la încheierea contractului de credit şi de garanţie nr. x/19.03.2008.

Prin decizia care formează obiectul recursului de faţă, instanţa de apel a respins excepţia inadmisibilităţii apelului incident şi, ca nefondat, apelul principal al reclamantului, a admis apelul incident, iar sentinţa primei instanţe a fost schimbată, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale a reclamantului şi respingerii acţiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, fiind menţinută soluţia referitoare la excepţia autorităţii de lucru judecat, dată de tribunal prin încheierea din 17.09.2019.

Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile expuse în memoriul de recurs nu este fondată.

Pe calea celei dintâi, recurentul susţine că instanţa de apel în mod nelegal a respins excepţia inadmisibilităţii apelului incident, astfel că a aplicat greşit art. 472 alin. (1) C. proc. civ. şi decizia dată în interesul legii, nr. 14/2020, întrucât pentru intimată este fără relevanţă dacă cererea de chemare în judecată este respinsă în urma admiterii unei excepţii sau pe fondul cauzei, în condiţiile în care motivarea este aceeaşi.

Dispoziţiile art. 472 C. proc. civ. au făcut obiectul unui recurs în interesul legii, în vederea unificării practicii cu privire la interpretarea normei legale.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunţat decizia nr. 14/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 875/25.09.2020, Partea I prin care a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 din C. proc. civ., apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia".

În considerentele acestei decizii, la paragraful 104 s-a statuat că "Interesul intimatului în promovarea căii de atac doar împotriva considerentelor unei hotărâri rezidă în evitarea autorităţii de lucru judecat sau, după caz, puterii de lucru judecat, în privinţa acelor considerente ale hotărârii care ar putea prejudicia această parte din proces, cu toate că soluţia cuprinsă în dispozitiv, atacată de partea adversă prin apelul principal, îi este favorabilă. În această situaţie, interesul intimatului vizează înlăturarea anumitor considerente prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea", iar la paragraful 111 se arată că "Or, acesta fiind scopul apelului incident, schimbarea hotărârii primei instanţe, prin prisma propriilor interese procesuale, nu se poate restrânge obiectul apelului incident la ceea ce se atacă prin intermediul apelului principal. Cum, o restrângere a obiectului asupra căruia poate fi exercitat apelul incident nu a fost avută în vedere de legiuitor, iar restricţiile trebuie să fie prevăzute expres de lege, rezultă că nu poate fi limitat accesul intimatului la o cale de atac instituită de lege, prin care se tinde la schimbarea unei soluţii, în altă manieră decât cea pretinsă de apelantul principal. S-ar impune, astfel, în absenţa unui temei de drept, o condiţie suplimentară celor prevăzute de lege şi s-ar distinge de către interpretul normei, cerinţe pe care legiuitorul nu le-a impus, ceea ce nu poate fi acceptat".

Înalta Curte notează că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de către intimată, reprezintă un mijloc de apărare suplimentar pentru respingerea acţiunii, astfel că modalitatea de soluţionare a acesteia prezintă relevanţă, în contextul în care a fost declarat apel principal, moment la care s-a născut interesul pârâtei de a formula apel incident, în condiţiile în care excepţia pe care o invocase fusese unită cu fondul.

Chestiunea legată de calitatea de consumator, înglobată şi în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, se analizează cu prioritate întrucât reprezintă o condiţie imperativă şi prealabilă pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 193/2000 şi trecerea la examinarea celorlalte condiţii reglementate de art. 4 din aceeaşi lege.

Aşadar, interesul intimatei de a exercita apelul incident este justificat prin prisma faptului că a urmărit reformarea hotărârii instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii din perspectiva admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, justificarea calităţii de consumator, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, necesară în vederea formulării unei acţiuni în materia protecţiei consumatorilor, făcându-se ab initio, anterior soluţionării pe fond a cauzei.

De aceea, criticile recurentului referitoare la lipsa interesului pârâtei de a formula apel incident, respectiv aplicarea greşită a art. 472 alin. (1) C. proc. civ. şi a deciziei date în interesul legii, nr. 14/2020, nu pot fi primite.

A doua critică aduce în dezbatere aplicarea greşită a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cu privire la pretinsa motivare contradictorie a sentinţei apelate.

Sub acest aspect, recurentul a relevat că în faţa instanţei de apel a subliniat că sentinţa primei instanţe cuprinde considerente contradictorii, deoarece din modalitatea în care a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale active rezultă că tribunalul a înlăturat susţinerile referitoare la incidenţa prezumţiei de lucru judecat în ce priveşte statuările din dosarul nr. x/2016, pentru ca ulterior, cu ocazia analizării pe fond, aceeaşi instanţă să dea eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, respectiv prezumţiei lucrului judecat.

Analiza deciziei pronunţate în apel infirmă însă o atare teză, aceea a aplicării eronate a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., faţă de modalitatea în care a fost soluţionată cauza în primă instanţă.

Astfel, în examinarea acestei critici, instanţa de apel a arătat că prima instanţă în justificarea dispoziţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active nu a făcut referire la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, cum greşit se afirmă de către recurent, ci a subliniat că se impune verificarea în ansamblu a condiţiilor de admisibilitate reglementate de Legea nr. 193/2000; totodată, cu privire la dispoziţia de respingere a cererii de chemare în judecată, s-a reţinut că, la încheierea contractului de credit aflat în discuţie, reclamantul nu a acţionat în calitate de consumator, astfel cum s-a reţinut prin decizia civilă nr. 1952/29.05.2018 a Tribunalului Bucureşti – secţia a V-a Civilă, cu autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte notează că prin invocarea unei pretinse aplicări greşite a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în realitate, recurentul tinde la o reanalizare în recurs a criticii din apel adusă sentinţei atacate, ceea ce nu poate fi primit în această etapă procesuală, din perspectiva prevederilor art. 433 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, nici critica vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi primită.

Recurentul susţine că instanţa de apel ar fi omis să analizeze o condiţie distinctă pe care trebuie să o îndeplinească considerentele din prima hotărâre judecătorească, pentru a se aplica cu putere de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu declanşat între aceleaşi părţi, şi anume ca acestea să fie unele decizorii.

Totodată, în subsecvenţa acestei critici mai susţine că această chestiune legată de lipsa calităţii de consumator nici nu ar fi putut fi dezlegată într-o contestaţie la executare, întrucât a reprezentat o apărare de fond cu privire la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, apărare inadmisibilă, în raport cu art. 713 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Acest text de lege reglementează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care presupune existenţa unei chestiuni litigioase definitiv tranşate între aceleaşi părţi, care nu mai poate fi repusă în discuţie într-un proces ulterior, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Astfel, puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.

Înalta Curte notează că în cadrul dosarului nr. x/2016, ce a avut ca obiect "contestaţie la executare", prevalându-se de calitatea de consumator din perspectiva Legii nr. 193/2000, recurentul a solicitat şi constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a mai multor clauze inserate în contractul de credit şi de garanţie nr. x/19.03.2008 şi actele adiţionale.

Cu acel prilej, a fost verificată întrunirea cerinţei calităţii de consumator, chestiune litigioasă dezlegată definitiv prin decizia civilă nr. 1952/29.05.2018 a Tribunalului Bucureşti – secţia a V-a Civilă, opusă în prezentul proces prin valorificarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Prin acea decizie s-a statuat asupra chestiunii litigioase repuse în dezbatere în litigiul pendinte, premergător oricărei analize a condiţiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, în sensul că A. nu are calitatea de consumator, potrivit dispoziţiilor art. 2 din acelaşi act normativ, aşa încât intervine excluderea sa de la sistemul de protecţie oferit de legea specială.

Contrar susţinerilor recurentului, atâta vreme cât această chestiune litigioasă a fost tranşată anterior, înseamnă că ea nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanţei, sub pretextul că aceste considerente nu sunt decizorii sau că nu se regăsesc în dispozitivul hotărârii.

Din acest punct de vedere, instanţa de apel nu putea statua diferit asupra chestiunilor dezlegate, deoarece ar fi condus la încălcarea ordinii de drept şi la o nesocotire a principiului securităţii juridice.

Astfel, în decizia din apel, instanţa a valorificat efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat, obligaţie pe care legea i-o trasează imperativ, iar în această măsură, examinarea încălcării prevederilor art. 713 alin. (2) C. proc. civ. în litigiul purtat anterior, nu poate fi opusă cu temei în cauză, întrucât excedează controlului de legalitate a hotărârii recurate, de vreme ce obiect al prezentului recurs nu îl constituie hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2016, ci în mod exclusiv decizia civilă nr. 1086A/18.09.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Totodată, nu poate fi reţinută nici critica vizând nelegala dispoziţie de admitere a apelului incident, având în vedere că problema calităţii de consumator ţine de calitatea procesuală activă, fiind o excepţie de fond, context în care soluţia este cea de respingere a cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, iar nu ca neîntemeiată.

Prin urmare, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Întrucât recurentul a pierdut procesul, acesta urmează să fie obligat, la cererea intimatei-pârâte B. S.A., în baza art. 451, 452 şi 453 alin. (1), raportate la art. 494 C. proc. civ., la plata sumei de 5.798,28 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, justificată cu factura de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1086A/18.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Obligă recurentul la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a sumei de 5.798,28 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2022.