Unfair competition liability barred by res judicata from prior contravention judgment; factual re-evaluation beyond scope of legal review

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş – secţia a II-a Civilă, la 23 septembrie 2013, sub număr de dosar x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D., solicitând instanţei obligarea societăţii pârâte la încetarea tuturor actelor de concurenţă neloială şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de daune evaluate la suma de 150.000 RON reprezentând pagube produse prin acte de concurenţă neloială.

Prin sentinţa civilă nr. 505/PI din 6 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2013, s-a admis acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D.; a fost obligată pârâta S.C. B. S.R.L. să înceteze a efectua acte de concurenţă neloială faţă de S.C. A. S.R.L.; au fost obligaţi în solidar pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D. la plata sumei de 150.000 RON cu titlu de despăgubiri către reclamantă; au fost obligaţi în solidar pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.125 RON cu titlu de taxă de timbru, 1.500 RON cu titlu de onorariu expert contabil şi 4.400 RON cu titlu de onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâţii C., D. şi S.C. B. S.R.L. Timişoara, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii apelate, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 506/A din 19 septembrie 2017, Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă a admis apelul pârâţilor C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 505/PI din 6 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2013.

A schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. împotriva pârâţilor apelanţi.

A menţinut în rest sentinţa atacată.

A respins apelul pârâtei S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe civile.

A obligat pârâta apelantă S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 1.000 de RON cheltuieli de judecată parţiale către reclamanta intimată S.C. A. S.R.L..

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 506/A din 19 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

În motivarea recursului susţine, în esenţă, că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 11/1991 - privind concurenţa neloială.

În opinia sa, analiza reţinerii unor fapte de concurenţă neloială din partea societăţii recurente, doar prin prisma prevederilor art. 4 din Legea nr. 11/1991, fără nicio referire sau analiză la condiţiile prevăzute de art. 11 din aceeaşi Lege reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material în baza cărora a fost stabilită răspunderea patrimonială a societăţii pârâte.

Astfel, apreciază că o corectă aplicare a normelor de drept la raportul dedus judecăţii ar fi presupus o interpretare a art. 1, art. 11, art. 2, art. 3, art. 4 şi art. 9 din Legea nr. 11/1991 în ceea ce priveşte posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a B. S.R.L. pentru stabilirea unui eventual prejudiciu în dauna reclamantei A. S.R.L..

Doar în condiţiile în care faptele care se circumscriu contravenţiilor de la art. 4 din Lege au fost săvârşite prin utilizarea unor secrete comerciale sau profesionale (posibil de exemplu prin accesul la o listă de clienţi secreteă, nu cum este cazul în speţa - publică), sau prin utilizarea unor practici contrare uzanţelor comerciale cinstite, suntem în situaţia atragerii unei răspunderi patrimoniale pentru aceste fapte. Or, în speţă, instanţa de apel nu a făcut o analiză a a incidenţei unor astfel de situaţii, motiv pentru care apreciem că soluţia adoptată a fost emisă ca urmare a unei analize parţial aplicate pe prevederile Legii nr. 11/1991 privind concurenţa neloială.

De altfel, modificarea Legii nr. 11/1991, prin Ordonanţa nr. 12/2014, vine să justifice această intepretare, în condiţiile în care au fost abrogate prev. art. 4 lit. g) din Lege, iar art. 2 din lege stabileşte condiţiile reţinerii unor fapte de concurenţă neloială.

În varianta modificată, pentru a se putea constata existenţa unei fapte de concurentă neloială, trebuie a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: calitatea de fost sau actual salariat/reprezentant; folosirea unor secrete comerciale; existenţa unor măsuri rezonabile de protecţie a secretelor comerciale; acţiunea de dezvăluire să dăuneze intereselor întreprinderii.

Astfel, legiuitorul a înţeles să clarifice modalitatea în care se poate interpreta o faptă ca fiind concurenţă loială sau nu, prin instituirea, în mod expres, a unor condiţii clare şi neechivoce.

Dacă până la această modificare, calificarea unor fapte ca fiind fapte de concurenţă neloială se stabilea prin raportarea dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. g) la art. 1-3 din Lege, la acest moment, prevederile art. 2 sunt clare în acest sens, în cazul în care sunt întrunite toate condiţiile de la lit. a)-d) putând fi atrasă răspunderea patrimonială a persoanelor juridice sau fizice.

Pe de altă parte, în condiţiile în care instanţa de apel apreciază că foştii angajaţi nu au comis nicio acţiune sau inacţiune, care să se circumscrie în vreun fel noţiunii de concurenţă neloială, este neclar în ce măsură au fost corect aplicate prevederile art. 4 lit. g) din Lege, atunci când se impută societăţii recurente fapte de concurenţă neloială, câtă vreme starea de fapt reţinută nu poate conduce la statuarea deturnării clientelei reclamantei - după cum se afirmă în cuprinsul hotărârii.

Totodată, deşi instanţa de apel a reţinut în prezenta cauză autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile prin care Judecătoria Lugoj a respins plângerea contravenţională formulată de către societatea recurentă împotriva procesului-verbal de sancţionare, în ceea ce priveşte săvârşirea faptei de concurenţă neloială, în privinţa celorlalte condiţii ale răspunderii civile - vinovăţie, prejudiciul şi legătura de cauzalitate - analiza efectuată, apreciază recurenta, este contrară cerinţelor prevăzute în Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.

Consideră că analiza instanţei de apel trebuia să vizeze: dacă a existat o intenţie din partea B. de a prelua, în mod neloial, clientela reclamantei şi de a se folosi de secrete comerciale pentru această preluare şi menţinere a clientelei; dacă au existat pierderi suferite de reclamanta A. S.R.L., pierderi ce ar fi avut ca urmare directă acţiunile societăţii pârâte; dacă reclamanta a mai colaborat cu clienţii presupuşi a fi deturnaţi de B. S.R.L. şi după luna 06.2013; care au fost motivele care au determinat încetarea unora dintre colaborările avute de societatea reclamantă; care a fost perioada în care faptele de concurenţă neloială ar fi avut loc.

Or, nu există o analiză a instanţei de apel cu privire la întinderea în timp a efectelor presupusei fapte comise de societatea recurentă.

De asemenea, deşi reclamanta clama "diminuarea" cifrei de afaceri ca urmare a acţiunilor societăţii pârâte, instanţa de apel statuează un beneficiu nerealizat, cu aceeaşi cauză.

Subliniază că nu există o scădere a cifrei de afaceri a reclamantei, pusă pe seama presupusei activităţi a pârâţilor de preluare a clienţilor acesteia, dar există o creştere spectaculoasă a veniturilor A., exact în perioada în care B. este acuzată de concurenţă neloială - 2013- 2014.

În legătură cu acest aspect, susţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o speţă asemănătoare cu cea din prezenta cauză, respectiv, prin decizia nr. 3532 din 9 noiembrie 2011, anexată cererii de recurs, a statuat contrar hotărârii instanţei de apel.

Solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea rejudecării.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. Timişoara a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, prin raportare la valoarea litigiului stabilită de reclamant, respectiv 150.000 RON despăgubiri.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2018 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La 19 octombrie 2018, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a fost suspendată cauza având ca obiect recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 506/A din 19 septembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a Civilă, până la soluţionarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept înregistrată sub nr. x/2018.

Având în vedere că prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 157 la 27 februarie 2019, a fost soluţionată cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept înregistrată sub nr. x/2018, prin încheierea din 10 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă cauza a fost repusă pe rol; a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia la 16 martie 2022, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurenta - pârâtă B. S.R.L., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă, în cauză, acest motiv de recurs nu-şi găseşte incidenţa pentru considerentele care succed.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă critică decizia atacată, motivat de împrejurarea că instanţa de apel a analizat reţinerea unor fapte de concurenţă neloială din partea societăţii recurente, doar prin prisma prevederilor art. 4 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, fără nicio referire sau analiză la condiţiile prevăzute de art. 11, iar o corectă aplicare a normelor de drept la raportul dedus judecăţii ar fi presupus o interpretare a art. 1, art. 11, art. 2, art. 3, art. 4 şi art. 9 din Legea nr. 11/1991.

Or, argumentele recurentei-pârâte ignoră principiului autorităţii de lucru judecat, căruia în mod corect instanţa de apel i-a dat eficienţă.

Este ştiut că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

Fapta de concurenţă neloială, ilicită, a societăţii recurente, a fost stabilită, mai întâi prin procesul-verbal de contravenţie nr. x/03.06.2014 încheiat de Consiliul Concurenţei şi, mai apoi, la plângerea contravenţională formulată de această pârâtă, prin sentinţa civilă nr. 242 din 29 ianuarie 2015 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul x/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 2254/2015 din 18 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2014 (anexat prezentei cauze).

Astfel, instanţa de apel a reţinut cu justeţe că se impune a fi reţinută autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 430 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la fapta de concurenţă neloială prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991.

Pricipiul autorităţii de lucru judecat interzice readucerea în faţa instanţelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, prin urmare, aducerea în discuţie, în acest proces, a caracterului nelegal al reţinerii acestei fapte, respectiv, a aspectelor de netemeinicie a calificării faptei ca fiind una de concurenţă neloială, nu mai poate avea loc, întrucât considerentele sentinţei civile definitive care a statuat în sensul existenţei acestei fapte şi săvârşirii ei de către pârâta S.C. B. S.R.L., nu pot fi contrazise, în contextul unui al doilea proces.

Aşadar, în concordanţă cu cele constatate de prima instanţă, instanţa de apel a reţinut fapta de concurenţă neloială săvârşită de pârâtă, potrivit probelor administrate şi sentinţei civile menţionate, rămasă definitivă, fiind lipsite de justificare susţinerile recurentei conform cărora instanţa de apel s-a pronunţat ca urmare a unei analize parţiale în ceea ce priveşte fapta de concurenţă neloială prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991.

Criticile recurentei sub aspectul neîndeplinirii celorlalte condiţii ale răspunderii civile: vinovăţie, prejudiciu, legătură de cauzalitate între fapta de deturnare a clientelei şi prejudiciul cauzat, prin raportare la întinderea a timp a faptei comise de recurentă, la evoluţia cifrei de afaceri a intimatei-reclamante în perioada 2013-2014, de care se prevalează recurenta, nu susţin motivul privind încălcarea normelor de drept material, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Este de precizat că susţinerile recurentei-pârâte pe stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar, în cauză, instanţa de control judiciar şi-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute, în raport de probatoriul administrat în cauză.

În condiţiile în care restabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor (ex. raportul de expertiză judiciară) aflate la dosar excedează competenţei instanţei de recurs, se impune respingerea criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 506/A din 19 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă, ca nefondat, menţinând decizia atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 506/A din 19 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2022.