Seller’s damages award for buyer’s refusal of goods upheld on appeal.

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă la 23.09.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige să-i plătească următoarelor sume, reprezentând daune – contravaloare mărfuri comandate şi nerecepţionate (cinci loturi) şi dobânda legală calculată pentru fiecare sumă începând de la 45 de zile de la termenul de livrare până la data pronunţării hotărârii şi, ulterior, până la data plăţii efective, astfel:

- 49.941 RON - contravaloare marfă pentru comanda 200113, 200114, pungă verde B. – cantitate 1.125.000, cu termen de livrare la 23.10.2013 şi dobânda legală aferentă, începând cu 08.12.2013 şi până la momentul plăţii efective, (9.777 RON – dobândă legală calculată până la momentul depunerii acţiunii),

- 319.622,4 RON – contravaloare marfă pentru comanda 200118, 200121, punga verde B. – cantitate 1.440.000, cu termen de livrare 05.11.2013 şi dobânda legală aferentă, începând cu 20.12.2013 şi până la momentul plăţii efective, (61.312 RON – dobândă legală calculată până la momentul depunerii acţiunii),

- 319.622,4 RON – contravaloare marfă pentru comanda 200122, 200123, punga verde B. – cantitate 1.440.000, cu termen de livrare 20.11.2013 şi dobânda legală aferentă, începând cu 05.01.2014 şi până la momentul plăţii efective, (59.631 RON – dobândă legală calculată până la momentul depunerii acţiunii),

- 239.716,8 RON – contravaloare marfă pentru comanda 200124, 200126, punga verde B. – cantitate 1.080.000, cu termen de livrare 10.12.2013 şi dobânda legală aferentă, începând cu 25.01.2014 şi până la momentul plăţii efective, (43.175 RON – dobândă legală calculată până la momentul depunerii acţiunii),

- 207.576 RON – contravaloare marfă pentru comanda 200127, punga alba cabas – cantitate 1.080.000, cu termen de livrare 05.12.2013 şi dobânda legală aferentă, începând cu 20.01.2014 şi până la momentul plăţii efective, (37.720 RON – dobândă legală calculată până la momentul depunerii acţiunii),

A solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La 13.11.2015 pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin cererea reconvenţională a solicitat, în cazul respingerii excepţiei, constatarea nulităţii contractului de furnizare de produse încheiat la data de 01.06.2012 şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La 17.03.2016, reclamanta a depus cerere adiţională la cererea de chemare în judecată solicitând citarea în cauză, în calitate de pârâte, a S.C. B. S.R.L. şi S.C. B. S.A. şi obligarea acestora, în solidar, la plata către S.C. A. S.R.L. a următoarelor sume, reprezentând "daune în vederea reparării prejudiciului" cauzate reclamantei ca urmare a refuzului de a recepţiona şi achita mărfurile aferente comenzilor avansate, sume constând în:

- contravaloarea mărfurilor comandate şi nerecepţionate, la care se adaugă dobânda legală pentru fiecare sumă reprezentând contravaloarea unui lot, calculată începând de la 45 de zile de la data prevăzută pentru livrare şi până la data pronunţării hotărârii şi ulterior, până la data plaţii efective,

- suma pe care reclamanta a fost obligată să o plătească furnizorului S.C. C. S.R.L., cu titlu de cheltuieli arbitrale, după cum urmează:

• 9.988,2 RON contravaloare marfă - comanda 200113, 200114, punga verde B. - cantitate 45.000 buc (punga verde B.), cu termen de livrare 23.10.2013, precum şi dobânda legală aferentă, începând cu data de 08.12.2013 (1.955,39 RON la momentul 01.10.2015), pana la momentul plaţii efective,

• 219.740,4 RON contravaloare marfă - comanda 200118, 200121, punga verde B. - cantitate 990.000 buc., cu termen de livrare 05.11.2013, precum şi dobânda legală aferentă, începând cu data de 20.12.2013 (42.152,45 RON la momentul 01.10.2015) până la momentul plaţii efective,

• 319.622,4 RON contravaloare marfă - comanda 200122, 200123, punga verde B. - cantitate 1.440.000, cu termen de livrare 20.11.2013, precum şi dobânda legală aferentă, începând cu data de 05.01.2014 (59.631 RON la momentul 01.10.2015) până la momentul plăţii efective,

• 239.716,8 RON contravaloare marfă - comanda 200124, 200126, punga verde B. - cantitate 1.080.000, cu termen de livrare 10.12.2013, precum şi dobânda legală aferentă, începând cu data de 25.01.2014 (43.175,15 RON la momentul 01.10.2015) până la momentul plaţii efective,

• 207.576 RON contravaloare marfă - comanda 200127, punga alba cabas - cantitate 270.000, cu termen de livrare 05.12.2013, precum şi dobânda legală aferentă, începând cu data de 20.01.2014 (37.720,54 RON la momentul 01.10.2015).

La 03.05.2016 pârâta S.C. B. S.A. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată şi anularea contractului de furnizare de produse din 01.06.2012 pentru vicierea consimţământului societăţii prin dol. În subsidiar, în ipoteza în care s-ar fi considerat că a fost încheiat un nou contract pe baza comenzilor trimise la 12.09.2013, a solicitat anularea contractului încheiat din 12.09.2013, pentru vicierea consimţământului S.C. B. S.A. prin dol.

Prin sentinţa civilă nr. 4140/10.11.2017, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis exceptia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.R.L. şi a respins cererea în contradictoriu cu aceasta.

A admis în parte cererea principală modificată şi a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantă a sumelor de 664.435,4 RON şi, respectiv, 41.521,22 RON, cu titlu de daune-interese şi a dobânzii legale aferente sumelor calculate de la data comunicării cererii adiţionale, 29.03.2016 şi până la data achitării efective.

A respins cererea reconvenţională formulată de S.C. B. S.A., ca neîntemeiată.

A obligat reclamanta la plata către pârâta S.C. B. S.R.L. a sumei de 14.970 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata sumei de 10.249,35 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. B. S.R.L., tribunalul, prin aceeaşi sentinţă, a stabilit că, urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, analizarea acesteia nu se mai impunea.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L şi S.C. B. S.A. au declarat apel, iar la 18.04.2018 S.C. B. S.R.L. a declarat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 1576/05.07.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, a fost respins ca lipsit de interes apelul incident, au fost admise apelurile formulate de reclamanta-pârâtă şi de către S.C. B. S.A. A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea.

Pârâta-reclamantă B. S.A. a fost obligată la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 956.456,55 RON, cu titlu de despăgubiri civile şi a dobânzilor legale penalizatoare aferente, de 205.590,67 RON calculate până la 14.09.2017 şi în continuare până la data plăţii debitului principal.

Reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata către S.C. B. S.R.L. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Au fost compensate cheltuielile de judecată din prima instanţă, între reclamanta-pârâtă şi S.C. B. S.A. Au fost respinse celelalte pretenţii ca neîntemeiate.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată din apel, între S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.A.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs apelantele-pârâte.

Prin decizia civilă nr. 495/28.02.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, a admis recursurile, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 1744/25.11.2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, a respins ca lipsit de interes apelul incident formulat de S.C. B. S.R.L.

A respins ca nefondat apelul formulat de S.C. B. S.A. şi a admis apelul formulat de S.C. A. S.R.L.

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 956.456,55 RON, cu titlu de daune-interese şi a dobânzilor legale penalizatoare în cuantum de 205.860,67 RON, calculate până la data de 14.09.2017 şi în continuare până la data plăţii efective a debitului de 956.456,55 RON.

A respins ca neîntemeiată cererea pârâtei S.C. B. S.R.L. de obligare a reclamantei la plata sumei de 14.970 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A admis în parte cererea pârâtei S.C. B. S.R.L. privind cheltuielile de judecată şi a obligat reclamanta la plata către aceasta a sumei de 10.000 RON, cu titlu de onorariu de avocat.

A obligat S.C. B. S.A. la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 16.225 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii, la 17.12.2020 S.C. B. S.A. a declarat recurs menţionând că motivele de recurs le va depune după comunicarea hotărârii atacate.

La 18.01.2022, recurenta a depus motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate. A solicitat casarea hotărârii recurate, respingerea cererii de chemare în judecată, anularea contractului de furnizare de produse din 01.06.2012 pentru vicierea consimţământului recurentei prin dol şi obligarea intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în primul ciclu procesual, precum şi cea achitată pentru acest recurs.

În motivare, recurenta a susţinut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat primului motiv de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt şi a etapelor procesuale parcurse, recurenta a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.

În argumentare, aceasta a menţionat că în rejudecare, soluţionarea apelului s-a realizat fără respectarea dispoziţiilor deciziei nr. 495/28.02.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, menţinându-se, practic, aceeaşi soluţie ca în primul ciclu procesual.

Sub acest aspect, a arătat că, în rejudecare, instanţa de apel, a făcut din nou o confuzie între preţul produselor şi prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării unei obligaţii contractuale, întrucât preţul produselor vizează executarea în natură a obligaţiilor contractuale şi implică livrarea mărfii, iar prejudiciul presupune întrunirea condiţiilor răspunderii civile contractuale.

În argumentarea incidenţei acestei critici de nelegalitate, a învederat că rejudecarea cauzei s-a realizat doar în mod formal, fără o analiză reală a apărărilor recurentei şi a dispoziţiilor obligatorii stabilite prin decizia nr. 495/28.02.2020, hotărârea recurată fiind o copie cvasiidentică a deciziei pronunţate în apel, în primul ciclu procesual.

Tot în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că instanţa de apel, în rejudecare, a acordat reclamantei ceea ce nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată, respectiv, preţul pungilor aferent comenzilor transmise, iar nu daune-interese conform acţiunii sale.

De asemenea, aceasta a subliniat că atât timp cât marfa comandată nu a fost livrată, recurenta nu putea fi obligată la plata preţului aferent comenzilor transmise, întrucât, în caz contrar, patrimoniul intimatei-reclamante s-ar mări atât cu preţul produselor, cât şi cu valoarea concretă a produselor ce nu au fost livrate recurentei.

Subsumat celui de-al doilea motiv de recurs, recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată, a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material privind răspunderea civilă contractuală, întrucât condiţiile pentru acordarea daunelor interese prevăzute de art. 1350 C. civ. şi cele reglementate prin art. 1531-1537 nu erau îndeplinite.

Sub acest aspect, a menţionat că intimata-reclamantă nu a făcut dovada faptului că a achitat suma la care a fost obligată prin sentinţa arbitrală nr. 113/16.10.2014, pronunţată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Astfel, în opinia recurentei, intimata-reclamantă nu a înregistrat un prejudiciu efectiv şi acordarea preţului unor produse care nu au fost livrate reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză.

Totodată, aceasta a invocat excepţia de neexecutare a obligaţiei de livrare de către intimata A. S.R.L., având în vedere că aceasta nu a respectat termenele stabilite pentru livrarea produselor comandate.

În argumentare, recurenta a menţionat dispoziţiile art. 16.6 din contractul de furnizare de produse, în temeiul cărora aceasta avea dreptul de a refuza recepţia produselor, fără a avea şi obligaţia de a despăgubi intimata-reclamantă, astfel că prin soluţia instanţei de apel a fost încălcat principiul pacta sunt servanda.

Referitor la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, recurenta a invocat dispoziţiile art. 1215 C. civ.

În acest context, a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile legale pentru anularea contractului pentru dol, iar consimţământul reprezentantului legal al S.C. B. S.R.L. a fost viciat prin manoperele dolosive ale domnului D..

Recurenta a subliniat că această persoană este un terţ faţă de contractul de furnizare produse, domnul D. deţinând în cadrul grupului B., funcţia de coordonator de grup achiziţii.

Totodată, a învederat că acesta nu a fost reprezentantul recurentei în raporturile cu intimata-reclamantă şi că recunoaşterea faptelor săvârşite de către el fac dovada deplină a intenţiei de fraudare a intereselor recurentei.

În susţinerea acestei critici de nelegalitate, S.C. B. S.R.L. a invocat probatoriul administrat în etapele procesuale anterioare.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.

La 06.04.2021 intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil. Cu privire la solicitarea recurentei referitoare la cererea reconvenţională, a solicitat respingerea căii de atac ca lipsită de interes. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar la termenul din 15.12.2021, instanţa de recurs în complet de filtru a calificat solicitarea intimatei-reclamante privind respingerea recursului ca inadmisibil drept excepţie a nulităţii recursului, a respins-o şi admiţând în principiu recursul, a acordat termen pentru dezbateri.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Litigiul dintre părţi este generat de interpretarea clauzelor contractului de furnizare marfă, respectiv pungi cu sigla B., precum şi de analiza modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate de părţi prin actul juridic încheiat.

Prin urmare, dezlegarea recursului presupune verificarea măsurii în care, în etapele procesuale anterioare, instanţele de fond au aplicat corect legea, în limitele cadrului contractual convenit de părţi şi ale deciziei de casare pronunţată de instanţa supremă în primul ciclu procesual.

Recurenta a criticat decizia atacată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând că hotărârea pronunţată în apel încalcă decizia de casare, deoarece a fost pronunţată aceeaşi soluţie cu cea din primul ciclu procesual, instanţa făcând confuzie între preţul produselor şi prejudiciul suferit, fără să verifice dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale.

Înalta Curte subliniază că, prin decizia de casare, instanţa supremă a stabilit obligaţia instanţei de apel ca, în rejudecare, să analizeze dacă, în concret, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale a recurentei S.C. B. S.A. pentru acordarea daunelor interese, reţinând şi încălcarea principiului disponibilităţii, întrucât a fost obligată să plătească reclamantei preţul pungilor, deşi aceasta solicitase plata unor daune.

Înalta Curte reţine că instanţa devolutivă de control judiciar, în prezentul ciclu procesual, a respectat prevederile art. 501 C. proc. civ., motivele de apel formulate de S.C. B. S.A. fiind examinate prin prisma dispoziţiilor deciziei de casare. Astfel, a examinat dacă, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, precum conduita ilicită a achizitorului, contrară clauzelor stabilite de părţi şi prejudiciul produs, reţinând faptul că pârâta nu a invocat nicio cauză exoneratoare de răspundere şi niciun motiv justificat pentru neexecutarea obligaţiilor.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte va înlătura ca nefondat argumentul recurentei potrivit căruia nerespectarea limitelor casării rezultă automat din echivalenţa celor două soluţii pronunţate de instanţa de apel în cele două cicluri procesuale, întrucât casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare nu presupune implicit adoptarea unei soluţii diferite de cea desfiinţată de instanţa de recurs, atâta vreme cât în rejudecare se realizează din nou un examen efectiv al cauzei, compatibil cu direcţiile stabilite prin decizia de casare.

Înalta Curte arată că, din argumentele instanţei de apel nu rezultă o confuzie între preţul produselor şi prejudiciul suferit de intimata-reclamantă, iar faptul că valoarea prejudiciului a fost stabilită la valoarea mărfurilor pe care recurenta a refuzat să le recepţioneze nu înseamnă decât raportarea la preţul contractual ca reper de evaluare a pagubei.

În strânsă legătură cu aceste considerente, Înalta Curte relevă faptul că şi cea de-a doua critică, privind încălcarea principiului disponibilităţii, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., este nefondată.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte observă că instanţa de apel a stabilit, în mod corect, că valoarea dezdăunării este egală cu preţului contractului, întrucât principiul reparării integrale a prejudiciului presupune, raportat la prezenta speţă, ca reclamanta să primească ceea ar fi trebuit să obţină în condiţiile executării conforme a contractului de către pârâtă. Stabilirea cuantumului daunelor-interese la valoarea preţului mărfii nu duce la concluzia că reclamanta a primit ce nu a cerut, ci relevă faptul că, pentru evaluarea prejudiciului, a fost folosit drept criteriu preţul contractului, fără a se încălca obiectul şi limitele stabilite de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curtea va înlătura ca nefondată şi critica recurentei potrivit căreia soluţia de obligare la plata despăgubirilor creează o mărire nejustificată a patrimoniului intimatei-reclamante, întrucât are dreptul la plata preţului mărfii, dar păstrează şi pungile, care nu au fost niciodată livrate achizitorului.

În circumstanţele particulare ale cauzei, aşa cum au fost stabilite în faţa instanţelor devolutive, împrejurarea că bunurile contractate nu au fost efectiv livrate, rămânând în patrimoniul intimatei, este aptă să producă acesteia o daună determinată de imposibilitatea valorificării bunurilor în scop comercial.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea recurată încalcă dispoziţiile art. 1350 şi 1531-1537 C. civ. A arătat că nu erau îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale şi că prejudiciul pretins de reclamantă nu este efectiv, întrucât aceasta nu a făcut dovada achitării sumei la care a fost obligată prin sentinţa arbitrală, pronunţată în litigiul cu propriul furnizor de pungi.

Înalta Curte reţine că în apel a fost analizată conduita părţilor contractante, pe baza probatoriului administrat, instanţa stabilind că, în cauză, este incidentă răspunderea civilă contractuală. Prin argumentele prezentate, recurenta trimite la probatoriul administrat, din care ar rezulta executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, or, în prezentul stadiu procesual, instanţa de recurs nu poate restabili situaţia de fapt pe baza probelor administrate, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de netemeinicie, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte caracterul cert al prejudiciului, Înalta Curte arată că statuările instanţei de apel sunt conforme dispoziţiilor legale criticate, fiind fără relevanţă faptul neachitării sumei la care intimata-reclamantă a fost obligată prin sentinţa arbitrală, atâta timp cât acea obligaţie decurge dintr-un alt raport juridic al acesteia cu un terţ. Chiar dacă suma datorată de intimata-reclamantă propriului furnizor reprezintă parte din preţul pentru marfa pe care recurenta a refuzat să o recepţioneze, nu poate fi condiţionată pretenţia legitimă a reclamantei la repararea integrală a prejudiciului de îndeplinirea altei obligaţii dintr-o relaţie contractuală distinctă.

Înalta Curte reţine că soluţia instanţei de apel s-a raportat la examinarea expresă a dispoziţiilor legale criticate, prin prisma clauzelor asumate de părţi prin contractul de furnizare, fiind analizate condiţiile răspunderii civile contractuale, anume conduita ilicită a recurentei, prin neexecutarea fără justificare a obligaţiei contractuale de a recepţiona şi prelua marfa comandată, precum şi neplata preţului, cu consecinţa producerii unei pierderi intimatei-reclamante. Cu privire la prejudiciu, instanţa de apel a analizat cele două componente ale acestuia, respectiv damnum emergens, reprezentat de preţul datorat de reclamantă pentru procurarea mărfurilor de la propriul furnizor şi lucrum cesans, ce constă în câştigul aşteptat dar nerealizat de aceasta şi a apreciat corect că daunele-interese pe care le va stabili trebuie să acopere integral pierderea suferită.

Înalta Curte va înlătura şi critica recurentei privind incidenţa în speţă a excepţiei de neexecutare a contractului, justificată prin nerespectarea termenelor de livrare de către reclamantă, în calitate de furnizor, întrucât din examinarea deciziei recurate rezultă că instanţa a analizat conduita părţilor contractante, pe baza probatoriului administrat şi a stabilit că această obligaţie nu a fost prevăzută în termeni stricţi, termenul de livrare nefiind apreciat drept esenţial de către părţi; a explicat instanţa devolutivă de control judiciar faptul că, nefiind prevăzut un termen limită de livrare, raportat şi la inacţiunea recurentei privind adoptarea unui remediu legal faţă de conduita cocontractantului, excepţia de neexecutare a contractului nu este întemeiată.

Înalta Curte subliniază că recurenta a susţinut, în prezentul litigiu, neexecutarea contractului de către intimata-reclamantă, invocând nerespectarea termenelor de livrarea de către aceasta la momentul la care ea însăşi refuzase primirea produselor, dar nu pe motivul întârzierii livrării, ci pe temeiul nemulţumirilor generate de preţul pungilor comandate, ce ar fi fost negociat, prin folosirea unor manopere dolosive, de către angajatul său. Aşadar, apare vădit neîntemeiată această excepţie în condiţiile în care este justificată prin întârzierea în livrarea unor produse pe care a refuzat să le recepţioneze din cu totul alte motive decât depăşirea termenului de livrare.

Recurenta a susţinut că a fost încălcat principiul pacta sunt servanda prin modul de interpretare de către instanţa de apel a clauzei 16.6 din contractul de furnizare, potrivit căreia avea dreptul de a refuza recepţia mărfii, fără ca intimata-reclamantă, în calitate de furnizor, să poată primi despăgubiri sau compensaţii.

Faţă de această critică, Înalta Curte subliniază că, prin raţionamentul instanţei de apel, nu a fost încălcat principiul forţei obligatorii a contractului între părţile contractante, întrucât acest principiu nu echivalează cu libertatea absolută de a contracta, întrucât orice convenţie trebuie să respecte normele şi limitele legale.

Ultima critică din memoriul de recurs vizează soluţia pronunţată în apel cu privire la cererea reconvenţională formulată de S.C. B. S.A. prin care a solicitat anularea contractului de furnizare din 01.06.2012 pentru vicierea consimţământului prin dol, recurenta susţinând încălcarea dispoziţiilor art. 1215 C. civ., întrucât instanţa a reţinut că numitul D. nu a avut calitatea de terţ faţă de contractul de furnizare.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel s-a raportat la examinarea probatoriului administrat, pe baza căruia a stabilit că această persoană, semnatară a contractului de furnizare din 01.06.2012 în calitate de reprezentant al S.C. B. S.A., nu poate fi asimilată categoriei terţilor în ceea ce priveşte incidenţei dolului în raportul juridic născut între părţile litigiului. Statuarea instanţei de apel este corectă, întrucât terţul este o persoană complet străină de raportul juridic analizat, or în prezenta cauză, persoana care, în viziunea recurentei, trebuie astfel calificată, era angajat al achizitorului, avea un raport de muncă cu această parte contractuală, deţinând funcţia de coordonator grup achiziţii, conform susţinerilor din cererea de recurs, prin urmare nu poate fi considerat extern faţă de contractul de furnizare.

Înalta Curte observă că, prin argumentele privind atribuţiile angajatului semnatar al contractului şi cele în susţinerea manoperelor dolosive ale acestuia, precum omisiunea de comunicare a celui mai bun preţ de pe piaţă, colaborarea acestuia cu intimata-reclamantă pentru a oferta preţuri competitive în scopul obţinerii calităţii de furnizor, presupusele beneficii materiale personale pe care le-ar fi obţinut de la intimata-reclamantă, recunoaşterea lui că a favorizat-o pentru obţinerea contractului, recurenta vizează reevaluarea situaţiei de fapt şi a materialului probator. Însă, toate aceste aspecte au fost analizate de instanţele devolutive şi nu mai pot fi supuse cenzurii în recurs, deoarece sistemul naţional de drept nu recunoaşte decât dublul grad de jurisdicţie, fond şi apel, iar nu şi al treilea grad devolutiv, prin urmare aceste critici depăşesc sfera controlului de legalitate impus prin art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1744/25.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 martie 2022.