Paulian action upholding inopposability of notarized real estate sale to creditor; appeal on cassation dismissed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal on cassation, thereby upholding the lower courts' rulings that declared the effects of a notarized real estate sale contract inopposable to the creditor-plaintiff. The dispute involved a revocatory (Paulian) action brought by a creditor against a debtor company and a third-party purchaser, challenging the transfer of two apartments and associated land shares executed while the debtor was subject to enforcement proceedings; the core legal issues concerned whether the creditor's claim was certain, liquid, and exigible at the time of filing, and whether the debtor acted with fraudulent intent and the third party was complicit in the fraud. Relying on Articles 1562 and 1563 of the Civil Code, the court held that the new legislation requires only that the claim be certain at the date of the action, explicitly rejecting the traditional requirement for the claim to be liquid and exigible, and affirmed that the existence of a prior judicial decision establishing the debt with res judicata authority satisfied this condition, while confirming that the factual findings regarding prejudice and fraud were correctly established by the instance courts.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1563 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 1562 C. civ, art. 488 C. proc. civ; Paulian action upholding inopposability of notarized real estate sale to creditor; appeal on cassation dismissed: The dispute involved a revocatory (Paulian) action brought by a creditor against a debtor company and a third-party purchaser, challenging the transfer of two apartments and associated land shares executed while the debtor was subject to enforcement proceedings; the core legal issues concerned whether the creditor's claim was certain, liquid, and exigible at the time of filing, and whether the debtor acted with fraudulent intent and the third party was complicit in the fraud. Relying on Articles 1562 and 1563 of the Civil Code, the court held that the new legislation requires only that the claim be certain at the date of the action, explicitly rejecting the traditional requirement for the claim to be liquid and exigible, and affirmed that the existence of a prior judicial decision establishing the debt with res judicata authority satisfied this condition, while confirming that the factual findings regarding prejudice and fraud were correctly established by the instance courts.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal on cassation as unfounded.
Procedural provision cited in conjunction with the dismissal of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 martie 2022
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 27 septembrie 2019, pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună declararea ca inopozabile faţă de reclamanta creditoare-urmăritoare a efectelor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 09.10.2018 de către BNP D., încheiat între pârâta B., în calitate de vânzător, şi pârâta C., în calitate de cumpărător, prin care a fost transferat către acesta din urma dreptul de proprietate asupra următoarelor bunuri (active) imobile, descrise mai jos, după cum urmează: apartamentul nr. x.
în regim de S+P+1+M, situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă utilă de 195 mp, compus din: parter: 2 camere, hol, acces subsol, 3 mp. şi terasă 9,62 mp; etajul 1: 2 camere, hol şi bucătărie; mansardă: 2 camere, bucătărie, baie, casa scării 8,73 mp, terasă 21,82 mp şi balcon 5,65 mp.; cota indiviză de 6.404/10.000 din dependinţele comune şi cota de 13800/27.600 din terenul aferent aflat în proprietate, cu nr. cadastral x - C1-U3, al BCF Bucureşti - Sector 2 şi nr. cadastral x. Terenul este în suprafaţă de 276 mp şi este identificat separat cu nr. cadastral x, înscris în CF nr. x a BCF - Sector 2 Bucureşti; respectiv apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă utilă de 58,79 mp, compus din 2 camere, hol, casa scării, bucătărie, baie, precum şi cota indiviză de % din întreaga suprafaţă de teren de 272 mp, apartamentul este identificat potrivit planurilor de amplasament cu nr. cadastral x, în CF nr. x -C1-U1, în scopul fraudării intereselor reclamantei, creditoare-urmăritoare, prin sustragerea acestor bunuri imobile de la urmărirea silită demarată la solicitarea societăţii reclamante prin mijlocirea BEJ E. (în circumscripţia C.A.
Bucureşti), în cadrul dosarelor execuţionale nr. 2103/2016 şi nr. 567/2018, împotriva patrimoniului debitoarei reclamante B., în temeiul deciziei civile nr. 3097A, pronunţată în şedinţa publică din data de 31.08.2018 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a Civila în cadrul dosarului nr. x/2018, rămasă definitivă, prin care debitoarea, terţa-poprită B., a fost obligată la plata către societatea reclamantă a sumei de 1.558.704.06 RON, la care se adaugă cheltuielile de judecată şi a celor de executare; precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1562 şi urm. C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1307 din 24 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., s-a constatat inopozabilitatea faţă de reclamantă a efectelor contractului de vânzare autentificat sub nr. x/09.10.2018 de notar public D. din cadrul SPN D., încheiat între pârâta B. S.R.L., în calitate de vânzător, şi pârâta C. S.R.L., în calitate de cumpărător, în ce priveşte transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor: apartament nr. x, în regim S+P+1+M, situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă utilă de 195,67 mp, astfel cum este descris în contract, cota indiviză de 6404/10000 din dependinţele comune şi cota de 13800/27600 din terenul aferent, având nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x a localităţii Bucureşti sector 2; apartament nr. x situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă utilă de 58,79 mp, compus din 2 camere, hol, casa scării, bucătărie, baie, precum şi cota indiviză de 1/2 din terenul aferent, având nr. cadastral x –C1– U1, intabulat în CF nr. x – C1 – U1 a localităţii Bucureşti, iar pârâtele au fost obligate în solidar la plata către reclamantă a sumei de 13.565,72 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 891 din 19 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantele-pârâte B. S.R.L. şi C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1307 din 24 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.
În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 891 din 19 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.
În argumentarea recursului, pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L. susţin în esenţă, că instanţa de apel a aplicat greşit normele materiale, respectiv dispoziţiile art. 1562, 1563 C. civ.
În opinia recurentelor, instanţa de apel, asemenea primei instanţe, a reţinut în mod eronat că sunt îndeplinite condiţiile acţiunii revocatorii (pauliene) raportat la dispoziţiile art. 1562 şi art. 1563 C. civ., respectiv existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile; dovada existenţei unui prejudiciu suferit de către creditor ca urmare a încheierii contractului; frauda debitorului şi complicitatea terţului la frauda comisă de debitor.
Apreciază că aceste condiţiile nu sunt îndeplinite, iar instanţa de apel s-a limitat la a relua considerentele reţinute de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei A., recurentele arată că au invocat, în susţinere, puterea de lucru judecat al considerentele sentinţei civile nr. 7435/12.12.2018 (dosar nr. x/2018), rămasă definitivă la data de 04.07.2019 urmare a respingerii apelului, publicată în BPI nr. 2561/06.02.2019, prin care instanţa a reţinut cu putere de lucru judecat faptul că, în realitate, contractul de leasing nu a fost reziliat.
Pe cale de consecinţă, clauza penală din contract nu putea fi activată (art. 12 din Contract), iar debitoarea F. şi, pe cale de consecinţă, B. nu datorează daune-interese, în acest caz nefiind aplicabile dispoziţiile art. 102, alin. (2) din Legea nr. 85/2006. De asemenea, pentru a-şi conserva drepturile împotriva fidejusorilor se impune ca, creditorul să-şi fi conservat dreptul împotriva debitorului principal, prin aceasta asigurându-se şi dreptul de regres al fidejusorilor, or în speţă, creditoarea a înţeles să se înscrie la masa credală exclusiv cu contravaloarea capitalului viitor şi nicidecum cu daune contractuale, aspect reţinut în mod definitiv de instanţa specializată, judecătorul sindic şi în calea de atac de către Curtea de Apel Bucureşti.
În concluzie, consideră recurentele, creanţa nu are un caracter cert.
Instanţa de apel a oferit o interpretare eronată acestei hotărâri, arătând că prin această hotărâre instanţa nu a reţinut faptul că nu ar fi operat rezilierea contractului de leasing.
Sub un alt aspect, recurentele-pârâte apreciază că instanţa de apel, în mod neîntemeiat, a reţinut că nu se impune a fi analizat caracterul lichid şi exigibil al creanţei, întrucât nu este prevăzut în mod expres de dispoziţiile art. 1563 C. civ., de vreme ce doctrina de specialitate şi practica judiciară au statuat în sensul că, pentru a putea fi admisă o cerere pauliană, creanţa trebuie să aibă şi caracter lichid şi exigibil.
La momentul pronunţării hotărârii menţinute de către instanţa de apel creanţa nu avea caracter cert şi lichid, aspect ce reiese chiar din titlul executoriu invocat de către A. în susţinerea cererii, având în vedere că obligaţia de plată a preţului nu este încă scadentă, ci va fi scadentă la data de 31.12.2021.
Totodată se susţine că instanţa de apel, în mod neîntemeiat, a reţinut dovada existenţei unui prejudiciu, obligaţia de plată a preţului de către pârâta B. fiind scadentă la data de 31.12.2021, aspect reţinut şi în hotărârea privind validarea de poprire, astfel că, anterior acestei date, A. nu poate reclama un prejudiciu.
În situaţia dedusă judecăţii, dreptul de proprietate asupra apartamentelor a ieşit din patrimoniul pârâtei B. şi a intrat în patrimoniul C. S.R.L., corelativ cu dreptul de creanţă al acesteia asupra preţului, respectiv obligaţia de a achita preţul la scadenţă, respectiv 31.12.2021.
Considerentele instanţei cu privire la inexistenţa altor bunuri în patrimoniul recurentei, care să poată fi executate silit de către creditoare sunt neavenite, de vreme ce în patrimoniul recurentei există un drept de creanţă constând în plata preţului la scadenţă. 31.12.2021, drept ce va putea forma obiectul executării silite, situaţie în care A. ar fi trebuit să facă dovada că în patrimoniul recurentei nu a intrat dreptul de creanţă constând în plata preţului aferent imobilelor ce au făcut obiectul vânzărilor la scadenţă.
Astfel, eventualul prejudiciu pe care l-ar putea reclama A. s-ar putea analiza la momentul 31.12.2021, întrucât până la acea dată ar putea interveni modificări în sensul majorării activului. Simplele susţineri ale acesteia în sensul dovedirii prejudiciului sunt pur teoretice, fără nicio justificare practică.
Apreciază că instanţa de apel, în mod neîntemeiat, a apreciat că A. face dovada existenţei fraudei, întrucât aceasta s-a limitat la a enunţa un raţionament din care să reiasă, la nivel pur teoretic, intenţia pârâtei B. de a-i frauda interesele.
Sub un ultim aspect, recurentele susţin inexistenţa complicităţii terţului la fraudă. Contrar celor reţinute de instanţa de apel relativ la lipsa unor probe care să susţină argumentele recurentelor cu privire la decizia valorificării dreptului de creanţă în vederea unei mai bune administrări a imobilelor, precizează că nu recurentele trebuie să producă probe, ci numai în măsura în care A. ar fi produs, în primă fază, dovezi în susţinerea afirmaţiilor sale, recurentele aveau obligaţia să producă contraprobe.
Totodată, în ceea ce priveşte nemotivarea hotărârii, trebuie observat faptul că instanţa de apel se limitează la reluarea raţionamentului instanţei de fond, fără a aduce argumente suplimentare şi fără a arăta de ce achiesează întru-totul la hotărârea primei instanţe, ceea ce echivalează, în opinia recurentelor, cu o lipsă a motivării deciziei de către instanţa de apel.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurentele-pârâte şi cu temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum a fost stabilită în etapele devolutive ale procesului şi fără a fi reluată decât pe scurt, pentru a facilita deplina înţelegere a raţionamentului care stă la baza prezentei decizii, situaţia de fapt presupune încheierea între recurenta-pârâtă B. S.R.L., în calitate de vânzător, şi recurenta-pârâtă C. S.R.L., în calitate de cumpărător, a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/09.10.2018 de notar public D. din cadrul SPN D., având ca obiect, la pct. 2 şi 3, apartamentul nr. x, în regim S+P+1+M, situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă utilă de 195,67 mp, astfel cum este descris în contract, cota indiviză de 6404/10000 din dependinţele comune şi cota de 13800/27600 din terenul aferent, având nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x a localităţii Bucureşti sector 2, respectiv apartamentul nr. x situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă utilă de 58,79 mp, compus din 2 camere, hol, casa scării, bucătărie, baie, precum şi cota indiviză de 1/2 din terenul aferent, având nr. cadastral x –C1– U1, intabulat în CF nr. x – C1 – U1 a localităţii Bucureşti sector 2.
Prin acţiunea revocatorie ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună declararea ca inopozabile faţă de reclamanta creditoare-urmăritoare (A.) a efectelor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 09.10.2018 de către BNP D., încheiat între pârâta B., în calitate de vânzător, şi pârâta C., în calitate de cumpărător.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.
Vor fi înlăturate criticile recurentelor-pârâte referitoare la faptul că decizia recurată nu este motivată, ştiut fiind că simpla nemulţumire a părţilor cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către părţi, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.
Recurentele-pârâte nu pot reproşa instanţei de apel că: "s-a limitat la a relua considerentele reţinute de instanţa de fond", "fără a aduce argumente suplimentare şi fără a arăta de ce achiesează întru-totul la hotărârea primei instanţe".
Este indiscutabil faptul că instanţa de apel poate să-şi însuşească motivarea primei instanţe, dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speţă. Aceasta întrucât, efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuţie faptele, instanţa de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.
Pentru ca reclamantul să poată "triumfa" în cadrul acţiunii revocatorii (pauliene), este ştiut că trebuie să dovedească existenţa mai multor condiţii, şi anume: că este titularul unei creanţe certe, i s-a creat un prejudiciu, pentru că debitorul a acţionat cu intenţia de a-şi provoca sau mări starea de insolvabilitate, prejudiciind pe creditor, frauda debitorului, indiferent că actul este cu titlul oneros sau cu titlu gratuit, dovadă pe care reclamantul o poate face prin orice mijloc de probă admis de lege.
Când actul este cu titlu gratuit, dovada existenţei creanţei, stabilirea prejudiciului şi frauda debitorului sunt suficiente pentru admiterea acţiunii pauliene şi desfiinţarea actului, chiar dacă terţul dobânditor a fost de bună-credinţă.
În cazul în care este vorba de un act cu titlu oneros (cum este şi situaţia în speţă), în afara celor trei condiţii enunţate, creditorul trebuie să mai dovedească complicitatea la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul.
Toate aceste condiţii sunt cumulative, admisibilitatea acţiunii revocatorii fiind supusă cerinţei ca cele patru condiţii să fie întrunite concomitent, astfel că neîndeplinirea uneia dintre ele atrage respingerea acţiunii, chiar dacă celelalte trei sunt realizate.
Se constată că hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă.
Instanţa de control judiciar a făcut o analiză amănunţită şi corectă a tuturor aspectelor cauzei în raport de situaţia de fapt şi de drept a litigiului, stabilind în mod legal că în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile anterior menţionate.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă, în cauză, nu este incident acest motiv de recurs, pentru considerentele care urmează.
Subsumat acestui motiv de casare, recurentele s-au prevalat de încălcarea art. 1562, art. 1563 C. civ., susţinând, în esenţă, neîndeplinirea condiţiilor impuse de art. 1562 C. civ.. reţinerea greşită a caracterului cert al creanţei; aprecierea eronată a faptului că nu se impune a fi analizat caracterul lichid şi exigibil al creanţei, întrucât nu este prevăzut în mod expres de dispoziţiile art. 1563 C. civ., deşi doctrina de specialitate şi practica judiciară au statuat în sensul că, pentru a putea fi admisă o cerere pauliană, creanţa trebuie să aibă şi caracter lichid şi exigibil.
Se impune precizarea faptului că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, că recursul, spre deosebire de apel, este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel enumerate de art. 488 C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte va reţine spre examinare numai acele critici ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. şi care se referă strict la aspecte de nelegalitate.
Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile recurentelor-pârâte, în legătură cu lipsa prejudiciului, lipsa fraudei debitorului, lipsa complicităţii la fraudă a terţului contractant, aceste aspecte vizează în mod evident situaţia de fapt, aprecierea probelor administrate în cauză, critici de netemeinicie incompatibile cu controlul de legalitate care se exercită în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.
Prin urmare, în condiţiile în care restabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor aflate la dosar excedează competenţei instanţei de recurs, se impune respingerea criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ.
Potrivit art. 1562 alin. (1) C. civ., dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că un contract cu titlu oneros, sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract, poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate.
Totodată, conform art. 1563 C. civ., creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii.
Contrar susţinerilor recurentelor-pârâte, dar în concordanţă cu cele reţinute de instanţele anterioare, art. 1563 C. civ. reglementează o singură condiţie pe care trebuie să o îndeplinească creanţa creditorului, şi anume caracterul cert al acesteia la data introducerii acţiunii.
Noua reglementare se detaşează astfel de opinia unanimă a doctrinei juridice care susţine că, pentru promovarea acţiunii revocatorii, creanţa creditorului trebuie să fie certă, lichidă şi, în principiu, anterioară actului a cărui inopozabilitate este cerută. Concepţia noului C. civ. este în acord cu noile orientări din dreptul francez care militează pentru lărgirea aplicabilităţii acţiunii revocatorii, cu consecinţa flexibilizării condiţiilor de admisibilitate şi a renunţării la caracterul lichid şi exigibil al creanţei.
În acest context juridic, instanţa de apel a dat o corectă eficienţă dispoziţiilor art. 1563 C. civ., reţinând în mod legal ca fiind îndeplinită în cauză cerinţa existenţei unei creanţe certe, astfel cum impune textul legal aplicabil.
S-a constatat cu justeţe că este îndeplinită această condiţie, faţă de împrejurarea că A. (în calitate de ceditoare) a declanşat executarea silită împotriva fidejusorului, în baza de contractului de leasing nr. x/27.05.2008, iar prin decizia civilă nr. 3097A/31.08.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2018, s-a dispus validarea popririi înfiinţate de BEJ E. în dosarul de executare silită nr. x/2016, terţul poprit B. S.R.L. fiind obligat la plata către creditoarea A. a sumelor datorate debitoarei S.C. F. S.R.L. până la concurenţa sumei de 1.558.704,06 RON.
Prin urmare, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că intimata-reclamantă A. deţine o creanţă certă, în cuantum de 1.558.704,06 RON, ceea ce face ca în cadrul prezentului demers judiciar să nu se poată statua din nou cu privire la acest aspect.
În egală măsură, cum în mod corect a precizat suplimentar şi instanţa de control judiciar, creanţa invocată de intimata-reclamantă este şi lichidă, având un obiect determinat, aşa cum rezultă din decizia civilă nr. 3097A/31.08.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2018, dar şi exigibilă, prin decizia civilă nr. 3097A/31.08.2018 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă stabilindu-se cu putere de lucru judecat faptul că "creanţa nu devine exigibilă la data de 30.12.2021, astfel cum a reţinut instanţa de fond, ci chiar la data încheierii contractului (cu termen de garanţie de 6 luni, care oricum s-a împlinit), doar termenul de plată fiind până la data de 30.12.2021".
Contrar susţinerilor recurentelor, în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti pronunţate de judecătorii sindici în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei principale S.C. G. S.R.L., în dosarul nr. x/2018, respectiv sentinţa civilă nr. 7435/12.12.2018 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VII-a şi decizia civilă nr. 1177A/04.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, instanţa de apel a reţinut cu justeţe că prin intermediul acestora nu s-a statuat cu privire la nerezilierea contractului de leasing, astfel cum în mod eronat au susţinut recurentele şi prin intermediul prezentei căi de atac, ci s-a stabilit că aceste creanţe, izvorâte din contractele de leasing, se plătesc potrivit programului de plăţi din cuprinsul planului de reorganizare în procedura de reorganizare judiciară sau potrivit distribuirilor de sume realizate din lichidarea averii debitoarei în procedura de faliment, orice altă ipoteză fiind contrară Legii nr. 85/2006, motiv pentru care A. nu se mai poate prevala de deciziile de reziliere a contractelor de leasing pentru neplata la scadenţele contractuale a ratelor de leasing.
Instanţele nu au statuat asupra legalităţii declaraţiilor de reziliere emise de creditoare în temeiul contractului, nu au stabilit că acestea nu şi-ar fi produs efectele specifice, ci doar faptul că A. nu poate valorifica declaraţiile de reziliere a contractelor de leasing pentru neplata la scadenţele contractuale a ratelor de leasing în procedura insolvenţei împotriva debitorului principal S.C. G. S.R.L..
Aşa fiind, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, astfel cum s-a arătat, instanţa de apel a dat o corectă eficienţă normelor de drept material pe care s-a bazat soluţia.
Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-pârâte B. S.R.L. şi C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 891 din 19 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-pârâte B. S.R.L. şi C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 891 din 19 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2022.