Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 345/2022 AI generated

Punitive interest on delayed public works payments: applicability of O.G. 13/2011 despite installment plans and res judicata

Case Number Decizia nr. 345/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of cassation and justice rejected the appeal of the Municipality of Constanța, resulting in the final upholding of the Court of Appeal's decision that ordered the municipality to pay approximately 4.82 million RON in punitive legal interest to the creditor company. The dispute concerned the calculation and applicability of punitive interest under Government Ordinance No. 13/2011 on delayed payments arising from public urbanization works (Faleza Nord project), with the appellant challenging the retroactive application of the ordinance, the legal basis for interest given the installment payment plan, and alleging that the lower court exceeded its jurisdictional limits by awarding interest on unscheduled installments. The court held that the ordinance applies to periods after its entry into force, and relied on the positive effect of res judicata from prior related cases involving the same parties to confirm that suspension of enforcement or installment plans do not exonerate the debtor from paying punitive interest for late payments, thereby validating the Court of Appeal's finding that the creditor was entitled to punitive rather than merely remunerative interest. </think> The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Municipality of Constanța, upholding the Court of Appeal's final order for the municipality to pay approximately 4.82 million RON in punitive legal interest to the contractor for delayed payments on public urbanization works. The dispute centered on the applicability of Government Ordinance No. 13/2011 to pre-existing contractual debts and whether installment payment plans granted by a prior court decision precluded the accrual of punitive interest. The Supreme Court ruled that the ordinance applies to interest accrual periods occurring after its entry into force and invoked the doctrine of *res judicata* from previous related litigation to confirm that suspension of enforcement or installment plans do not exempt the debtor from liability for punitive interest, thereby rejecting the municipality's claims of jurisdictional excess and misapplication of law.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 21 din Legea nr. 72/2013, art. 8 din Legea nr. 72/2013, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 397 C. proc. civ; Punitive interest on delayed public works payments: applicability of O.G. 13/2011 despite installment plans and res judicata: Recurentul-pârât şi-a întemeiat criticile de nelegalitate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., memoriul de recurs reprezentând o detaliere atât a aspectelor de nelegalitate cât şi a multor aspecte de netemeinicie care vizează îndeosebi situaţia de fapt şi care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Keywords

AI generated
payment of interest debt enforcement res judicata liability of municipalities public works public debt
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II-a Civilă sub nr. x/2018, la 12.04.2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa, prin Primar, a solicitat, în principal:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 4.186.457,48 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, aferentă tranşei de plată nr. x din debitul principal de 61.236.178,454 Ron, aferent primului stadiu de execuţie a lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleza Nord (debit supus executării silite prin somaţia din 26.01.2011, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 241/2008);

- obligarea pârâtului la plata sumei de 632.711,65 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, aferentă debitului de 9.075,145 RON, aferent stadiului nr. 5 de execuţie a lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleza Nord (debit supus executării silite prin somaţia din 25.04.2017, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 241/2008);

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Într-un prim subsidiar, a solicitat:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 2.468.936,46 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, aferentă tranşei de plată nr. x din debitul principal de 61.236.178,454 Ron, aferent primului stadiu de execuţie a lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleza Nord (debit supus executării silite prin somaţia din 26.01.2011, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 241/2008);

- obligarea pârâtului la plata sumei de 373.137,64 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, aferentă debitului de 9.075,145 RON, aferent stadiului nr. 5 de execuţie a lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleza Nord (debit supus executării silite prin somaţia din 25.04.2017, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 241/2008);

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Într-un al doilea subsidiar, a solicitat:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 751.415,44 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, aferentă tranşei de plată nr. x din debitul principal de 61.236.178,454 Ron, aferent primului stadiu de execuţie a lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleza Nord (debit supus executării silite prin somaţia din 26.01.2011, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 241/2008);

- obligarea pârâtului la plata sumei de 113.563,63 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, aferentă debitului de 9.075,145 RON, aferent stadiului nr. 5 de execuţie a lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleza Nord (debit supus executării silite prin somaţia din 25.04.2017, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 241/2008);

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1785/21.11.2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă, a fost admisă acţiunea reclamantei, a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a următoarelor sume:

- 380.587,04 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului în cuantum de 4.082.411,90 RON, reprezentând tranşa de plată nr. x, calculată pentru perioada cuprinsă între 09.12.2016 -23.11.2017;

- 581.803,82 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului în cuantum de 9.075.145 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între 27.04.2017-22.12.2017.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 62.131,69 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La 6 martie 2020, reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1785/21.11.2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă, în sensul că, prin hotărârea pronunţată s-au admis, în realitate, în parte, pretenţiile reclamantei, constând în dobânda legală aferente tranşei de plată nr. x, până la concurenţa sumei de 380.587,04 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 242/28 mai 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă, a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1785/21.11.2019. A fost lămurit dispozitivul sentinţei în sensul că s-a admis în parte acţiunea.

Împotriva sentinţei nr. 1785/21.11.2019 a Tribunalului Constanţa, a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a pretenţiilor privind obligarea pârâtului la plata întregii sume solicitate cu titlu de dobândă legală, într-una din variantele indicate în principal sau în subsidiar; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel şi pârâtul Municipiul Constanţa, prin Primar, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 390 din 02 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul reclamantei A. S.R.L., a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că:

- a fost admisă acţiunea;

- s-a dispus obligarea pârâtului Municipiul Constanţa la plata către reclamantă a sumei de 4.186.457,48 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată asupra debitului supus executării silite conform somaţiei din 26.01.2011, emisă de BEJ B. în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2008 – stadiul nr. 1 de execuţie lucrări;

- s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 632.711,65 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată asupra debitului supus executării silite conform somaţiei din 25.04.2017 emisă de BEJ B. în dosarul de executare silită nr. x/2008 – stadiul nr. 5 de execuţie lucrări;

- au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată reclamantului şi cu privire la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de pârât;

- a fost respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa, prin Primar;

- s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 20.312 RON cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru apel.

Împotriva acestei decizii, la 17 martie 2021, a declarat recurs pârâtul Municipiul Constanţa, prin Primar, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa, în vederea aplicării corecte a normelor de procedură şi a celor de drept material. Totodată, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că prevederile O.G. nr. 13/2011 nu sunt aplicabile dobânzii legale penalizatoare solicitate de reclamantă, întrucât izvorul creanţei principale este anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Din acest punct de vedere, se arată că O.G. nr. 13/2011 a intrat în vigoare la 01.09.2011, urmând să producă efecte numai pentru viitor, neputând produce efecte în mod retroactiv. Or, pe de o parte, raportul contractual ce a stat la baza pronunţării titlului executoriu (sentinţa civilă nr. 4853/COM/27.05.2004 cu referire la debitul principal asupra căruia se solicită dobânzile în prezenta cauză) este dat de contractele de concesiune nr. x/2000 şi respectiv nr. y/2000, al căror obiect consta în realizarea obiectivelor de investiţii "Proiect al Programului de Dezvoltare Edilitară Mun. Constanţa – Zona Faleza Nord şi respectiv – strada x.

Mai arată recurentul că titlul executoriu – sentinţa civilă nr. 4853/COM a fost pronunţată la 27.05.2004 şi a devenit irevocabilă la 23.05.2006, prin decizia civilă nr. 1775/23.05.2006 a Î.C.C.J., deci cu mult anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 13/2011.

Mai mult, însăşi executarea silită ce a format obiectul dosarului de executare silită nr. x/2008 al BEJ B., a fost începută în anul 2008, deci anterior momentului intrării în vigoare a O.G. nr. 13/2011 şi respectiv intrării în vigoare a art. 3 alin. (2)1 din acest act normativ.

Nu în ultimul rând, decizia nr. 1517/13.12.2012 a Curţii de Apel Constanţa, prin care i s-a acordat un termen de graţie pârâtei şi eşalonarea plăţii din titlul executoriu, a fost pronunţată anterior intrării în vigoare a alin. (2)1 al art. 3 din O.G. nr. 13/2011, text normativ introdus prin art. 20 din cap. VIII din Legea nr. 72/2013, în vigoare din 05.04.2013.

Prin urmare, autorul căii de atac susţine că decizia recurată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 din vechiul C. civ., art. 6 din noul C. civ., art. 15 din Constituţia României, precum şi cu încălcarea art. 21 din Legea nr. 72/2013.

Totodată, evidenţiază recurentul că dispoziţiile art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011 nu se aplică în cazul de faţă, hotărârea recurată fiind nelegală şi dată cu aplicarea greşită a legii.

Dintr-un alt punct de vedere, recurentul evocă dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 8, art. 11 şi art. 21 din O.G. nr. 13/2011, precum şi art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 72/2013 şi conchide că aceste două acte normative au urmărit luarea unor măsuri ferme pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din tranzacţiile comerciale ce au la bază un contract, în vederea atenuării consecinţelor crizei economice.

Recurentul arată că între părţi nu s-a încheiat un contract comercial care să aibă ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii de către intimata-reclamantă, în calitatea acesteia de profesionist, prin urmare prevederile O.G. nr. 13/2011 nu sunt aplicabile litigiului dedus judecăţii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, autorul căii de atac arată că, prin decizia nr. 1517/13.12.2012 a Curţii de Apel Constanţa s-a dispus în sensul acordării unui termen de graţie în favoarea recurentei, până la 01.03.2013, cu referire la executarea silită a sentinţei civile nr. 4843/COM/27.05.2004, în vederea includerii sumei de 61.236.174,458 RON în bugetul pe anul 2013 al Municipiului Constanţa, dispunându-se totodată eşalonarea plăţii sumelor din titlul executoriu, pe o perioada de 15 ani, în rate anuale egale, începând cu anul 2013, cel mai târziu la 30 decembrie ale fiecărui an.

După ce prezintă termenele de plată în urma eşalonării, recurentul arată că, de vreme ce dobânda penalizatoare vizează plata cu întârziere dincolo de termenul scadent al unei sume de bani, iar, în speţă, suma datorată aferentă ratei/tranşei nr. 5 din situaţia 1 de lucrări, a fost plătită la 23.11.2017, deci anterior scadenţei sale din 30.12.2017, rezultă că nu datorează dobândă penalizatoare potrivit O.G. nr. 13/2011.

Din acest punct de vedere, apreciază că, în mod eronat, instanţa de apel a avut în vedere intervalul 09.12.2016-23.11.2017 (349 zile), rata fiind achitată prin O.P. nr. x la 23.11.2017, deci înainte de termenul de plată din 30.12.2017.

Recurentul susţine că, în mod nelegal, a fost obligat la plata sumei de 4.186.457,48 RON, ca reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată asupra debitului supus executării silite conform somaţiei din 26.01.2011, criticile sale putând fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de pct. 5 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurentul arată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu depăşirea limitelor învestirii, fiind încălcat astfel principiul disponibilităţii, reglementat de art. 22 C. proc. civ. şi art. 397 C. proc. civ., potrivit căruia instanţa nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut.

Arată recurentul că instanţa de apel a reţinut greşit că prin cererea de chemare în judecată reclamantul s-a referit la dobânda calculată asupra sumelor de 61.236.178 RON, în condiţiile în care, prin petitul cererii de chemare în judecată, se arată în mod expres că reclamantul s-a referit la dobânda aferentă tranşei de plată nr. x din debitul de 61.236.178,454 RON, iar tranşa nr. 5 de plată din întregul debit este de 4.082.411,90 RON.

În al doilea rând, se susţine că hotărârea este nelegală întrucât suma de 4.186.457,48 RON nu reprezintă dobândă legală penalizatoare calculată asupra debitului (în cuantum de 61.236.178,454 RON) supus executării silite conform somaţiei din 26.01.2011 (...) – cum se menţionează de instanţa de apel în dispozitivul hotărârii, ci reprezintă soldul debitului (adică soldul rămas de plată după scadenţa tranşei nr. 5) – în cuantum de 44.906.530,85 RON.

În al treilea rând, se susţine că hotărârea este nelegală întrucât, ca urmare a eşalonării dispuse prin decizia nr. 1517/13.12.2012 a Curţii de Apel Constanţa, s-a stabilit că debitul iniţial total, în cuantum de 61.236.178,454 RON, urma să fie achitat în 15 rate anuale egale, adică în cuantum de 4.082.411,90 RON fiecare rată/tranşă de plată (61.236.178,454:15=4.082.411,90 RON).

Prin urmare, recurentul arată că suma de 44.906.530,85 RON nu reprezintă suma aferentă tranşei nr. 5 din debitul total, ci diferenţa din debitul total de 61.236.178,454, aferentă tranşelor de plată de la nr. 5-15. Or, tranşele de plată de la nr. 6 la nr. 15 îşi au scadenţele la plată la 30.12 ale fiecărui an, începând cu anul 2018 şi până în anul 2027 inclusiv.

Conchide recurentul arătând că instanţa a acordat reclamantei, cu depăşirea limitelor învestirii, dobânda penalizatoare aferentă tranşelor nescadente la plată nr. x (în cuantum de 44.906.530,85 RON), din debitul principal.

În plus, nici data de 23.11.2017 nu reprezintă data plăţii sumei de 44.906.530,85 RON, ci numai data plăţii sumei de 4.082.411,90 RON, aferentă tranşei nr. 5.

În al patrulea rând, se arată că, în mod nelegal a reţinut instanţa de apel că între cele două modalităţi de calcul posibile nu este o diferenţă deoarece, în esenţă, prin ambele metode se ajunge la plata aceluiaşi cuantum al dobânzilor, în condiţiile în care nu s-ar ajunge la plata aceluiaşi cuantum al dobânzilor în situaţia în care debitul rămas de achitat (adică soldul rămas în plată după plata tranşei nr. 5) ar fi achitat integral anterior scadenţelor stabilite prin decizia de eşalonare nr. 1517/13.12.2012.

Susţine că a şi adus acest argument în faţa instanţei de apel, în cadrul interpelării instanţei din şedinţa din 15.10.2020, însă aceste argumente nu au fost consemnate, nefiind deci nici analizate în cadrul deciziei, instanţa menţionând că "pârâtul nu a evocat niciun argument pertinent în sensul celei de-a doua metode", fără a arăta nici în ce constă argumentul adus, nici de unde rezultă lipsa de pertinenţă a respectivului argument.

În ceea ce priveşte dobânda aferentă debitului de 9.075.145 RON, supus executării silite prin somaţia de plată din 25.04.2017, din dosarul execuţional nr. x/2008 al BEJ B., debit aferent stadiului nr. 5 de execuţie al lucrărilor de urbanizare publică din cadrul Proiectului Faleza Nord, recurentul a invocat critici pe care le-a subscris motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază) şi pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost data cu încălcarea şi aplicarea greşita a normelor de drept material).

Arată recurentul că, şi în acest caz, titlul executoriu ce stă la baza întregii executări silite a dosarului nr. x/2008 şi inclusiv a somaţiei emise la 25.04.2017, este reprezentat de sentinţa civilă nr. 4853/COM/27.05.2007, prin care nu au fost stabilite anumite sume certe, lichide şi exigibile de bani, ci prin care s-a dispus numai obligarea pârâtului Municipiul Constanţa la predarea terenurilor ce fac obiectul contractelor de concesiune, realizarea căilor de acces la terenurile concesionate, efectuarea lucrărilor de sistematizare şi utilităţi edilitare, în caz de neexecutare, C. SPA (cedenta creanţei către intimata reclamantă din prezenta cauza) fiind autorizata să efectueze respectivele lucrări, pe cheltuiala pârâtului Municipiul Constanţa.

În atare condiţii, susţine că sumele ce au făcut obiectul somaţiei din 25.04.2017 nu au fost determinate sub aspectul cuantumului lor în cadrul sentinţei civile nr. 4853/COM/27.05.2007, fiind contestate de recurent pe calea contestaţiei la executare (ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017), în vederea stabilirii de către instanţa de executare a faptului dacă aceste sume sunt legal datorate, adică dacă ele reprezintă în mod efectiv o cheltuială suportată de către creditor - aşa cum prevedea sentinţa civilă 4853/COM/2007.

Caracterul cert şi exigibil al sumei de 9.075.145 RON, ce a făcut obiectul somaţiei de executare din 25.04.2017, nu a fost stabilit prin respectiva somaţie, ci abia ulterior soluţionării contestaţiei la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, prin pronunţarea sentinţei civile nr. 7949/03.07.2017 şi a deciziei civile nr. 172/29.11.2017.

Aşadar, arată recurentul că până la momentul în care a fost soluţionată contestaţia la executare formulată împotriva somaţiei de executare din 25.04.2017 nu se poate vorbi despre dobânzi penalizatoare calculate şi datorate sumei ce făcea obiectul somaţiei de executare, întrucât până la acel moment nu era definitiv stabilit caracterul cert al creanţei, acesta nefiind determinat prin titlul executoriu ce stă la baza executării silite din dosarul x/2008, respectiv prin sentinţa civilă nr. 4853/COM/2007.

Mai mult, în speţă, de la data comunicării somaţiei emise la 25.04.2017 intervine şi termenul de graţie de 6 luni, prevăzut de dispoziţiile O.G. nr. 22/2002 de care beneficia Municipiul Constanţa pentru a face rost de sumele de bani ce făceau obiectul somaţiei de executare din 25.04.2017, dat fiind faptul inexistenţei lichidităţilor necesare efectuării plăţii la acel moment, motiv pentru care, până la expirarea acestui termen legal de graţie de 6 luni nu se poate vorbi despre datorarea unei dobânzi penalizatoare sau remuneratorii, întrucât nu se poate vorbi despre o neplată la scadenţă a unei sume datorate.

Din acest punct de vedere, apreciază că în mod nelegal a considerat instanţa de apel că intervalul de timp pentru care se calculează dobânda este cel cuprins între 26.04.2017-12.01.2018.

Mai arată recurentul că suma de 9.075.145 RON, ce a făcut obiectul somaţiei de executare din 25.04.2017, nu a fost plătită la 12.01.2018, cum a reţinut în mod nelegal instanţa de apel, ci cu mult anterior acestei date, respectiv la 22.12.2017 conform OP nr. x/22.12.2017 (vizând suma totala de 9.183.138,69 RON prin care au fost plătite şi cheltuielile de executare ce făceau obiectul somaţiei de executare). Arată că, la 22.12.2017, suma a intrat în contul indicat de executorul judecătoresc, care a şi emis de altfel, la aceeaşi dată de 22.12.2017, înştiinţarea către creditoare privind eliberarea sumei.

Apreciază că nu prezintă relevanţă data la care i-au fost virate reclamantei sumele de bani, ci data la care ele au intrat în contul executorului judecătoresc, respectiv aceea de 22.12.2017, nu 12.01.2018.

O altă serie de critici ale recurentului vizează suma de 632.711,65 RON, reprezentând dobânda penalizatoare aferenta debitului de 9.075.145 RON (supus executării silite prin somaţia de plată din 25.04.2017 din dosarul execuţional nr. x/2008 al BEJ B..

În primul rând, arată recurentul că, în privinţa soluţiei pronunţate de prima instanţă cu referire la suma de 581.803,82 RON, acordată cu titlu de dobândă legală penalizatoare conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011 pentru debitul de 9.075.145 RON şi cu referire la intervalul de timp pentru care a fost acordată dobânda penalizatoare aferentă acestui debit, reclamanta nici nu a formulat motive de apel, situaţie în care, în mod legal, instanţa de apel nu putea admite apelul reclamantei cu consecinţa schimbării soluţiei primei instanţe în sensul obligării recurentei la plata "către reclamantul A. S.R.L. a sumei de 632.711,65 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată asupra debitului supus executării silite conform somaţiei din data de 25.04.2017 emisă de BEJ B. în dosarul de executare silită nr. 24 J/2008 - stadiul nr. 5 de execuţie lucrări".

Astfel, arată recurentul, schimbând hotărârea primei instanţe, instanţa de apel a acordat reclamantei încă 50.907,83 RON (632.711,65 RON - 581.803,82 RON), fără ca reclamanta să formuleze motive de apel în acest sens.

Susţine recurentul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu depăşirea limitelor învestirii, fiind încălcat astfel principiul disponibilităţii reglementat de art. 22 şi art. 397 C. proc. civ., potrivit căruia instanţa nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut şi prevederile art. 477 C. proc. civ. care reglementează limitele apelului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat.

În al doilea rând, se impune a se observa faptul că, în privinţa aceleiaşi soluţii pronunţate de prima instanţă cu referire la suma de 581.803,82 RON, acordată cu titlu de dobândă legală penalizatoare conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, pentru debitul de 9.075.145 RON şi cu referire la intervalul de timp pentru care a fost acordată dobânda penalizatoare aferentă acestui debit, nici hotărârea instanţei de apel nu conţine vreo motivare care să justifice soluţia de schimbare în parte a sentinţei, în sensul obligării recurentei la plata "către reclamantul A. S.R.L. a sumei de 632.711,65 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată asupra debitului supus executării silite conform somaţiei din data de 25 04 2017".

Astfel cum se poate observa din concluziile Raportului de expertiză contabilă/Suplimentul la Raport, suma de 581.803,82 RON - acordată de prima instanţă cu titlu de dobândă legală penalizatoare conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011 pentru debitul de 9.075.145 RON, este aferentă perioadei 29.11.2017 - 22.12.2017, iar suma de 632.711,65 RON - acordată de instanţă de apel cu acelaşi titlu de dobândă legală penalizatoare conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011 pentru debitul de 9.075.145 RON, este aferentă perioadei 29.11.2017- 12.01.2018.

Însă, în referire la obligarea recurentului la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 632.711,65 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată asupra debitului supus executării silite conform somaţiei din 25.04.2017, hotărârea instanţei de apel nu cuprinde nicio motivare din perspectiva reţinerii faptului că dobânda penalizatoare conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011 pentru debitul de 9.075.145 RON ar trebui să fie datorată pentru perioada cuprinsă între 29.11.2017-12.01.2018 şi nu pentru cea cuprinsă între 29.11.2017-22.12.2017.

Susţine recurentul că această critică se circumscrie şi motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Totodată, se arată că nici intervalul de timp nu este cel corect, întrucât suma de 9.075.145 RON a fost achitată cu O.P. nr. x din 22.12.2017, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru ipoteza în care instanţa de recurs va aprecia că recurentul datorează dobânda aferentă tranşei nr. 5 din SAL 1 şi dobânda aferentă SAL 5, precum şi faptul că este aplicabilă cauzei O.G. nr. 13/2011, recurentul apreciază că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011, în sensul că, în mod nelegal, s-a apreciat de către instanţa de fond că dobânda care se cuvine reclamantei este cea reglementată de dispoziţiile art. 3 alin. (2)1 (dobânda penalizatoare), în speţă putând fi acordată cel mult dobânda legală remuneratorie reglementată de dispoziţie art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, astfel cum au dispus şi instanţele în cadrul dosarului nr. x/2014

Mai departe, sunt evocate dispoziţiile art. 1 şi art. 6 din O.G. nr. 13/2011 şi se conchide că, întrucât debitul a fost achitat înainte de data scadenţei, astfel cum a fost eşalonat prin decizia nr. 1517/13.12.2012 a Curţii de Apel, nu se poate aplica dobânda penalizatoare. Prin urmare, dispoziţiile art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011 nu sunt aplicabile în cauză, însă ar putea fi aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.G . nr. 13/2011.

Intimata a formulat întâmpinare la 22.03.2021, în termen legal, prin care a invocat efectul pozitiv al deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul dosarului nr. x/2014 şi incidenţa în cauză a dezlegărilor de drept date de ÎCCJ în deciziile RIL nr. 7/2015 şi 21/2015.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 22.04.2021, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 5 octombrie 2021, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului către părţi, cu solicitarea de a depune un punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au formulat un punct de vedere.

Prin încheierea din 8 februarie 2022, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, având în vedere concluzia asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului formulat de recurentul-pârât Municipiul Constanţa, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 390 din 02 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi acordul părţilor pentru soluţionarea recursului în completul de filtru, constatând faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunţarea cauzei la 15 februarie 2022.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate şi a normelor de drept aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-pârât şi-a întemeiat criticile de nelegalitate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., memoriul de recurs reprezentând o detaliere atât a aspectelor de nelegalitate cât şi a multor aspecte de netemeinicie care vizează îndeosebi situaţia de fapt şi care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Cu privire la solicitarea aferentă primului capăt de cerere, reprezentând obligarea la plata dobânzii aferente tranşei nr. 5 de plată din debitul de 61.236.178,454 RON, recurenta invocă, sub un prim aspect, depăşirea de către instanţa de apel a limitelor învestirii, considerându-se astfel că s-a încălcat principiul disponibilităţii prevăzut de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. şi art. 397 C. proc. civ., în ceea ce priveşte suma asupra căreia se stabileşte dobânda.

Pentru a înlătura această critică, instanţa de recurs constată că, la dosarul tribunalului, reclamanta a depus tabelul privind calculul dobânzii aferente "ratei 5 SAL I Faleză Nord", care cuprinde, în coloanele nr. 7 şi nr. 10, valoarea debitului principal în sumă de 44.906.530,85 RON şi, respectiv, cuantumul dobânzii penalizatoare în sumă de 4.186.457,48 RON, aspect care se coroborează cu reţinerea instanţei de apel conform căreia dobânzile poartă asupra sumelor de plată de la scadenţă până la data achitării integrale cu luarea în considerare a sumelor deja plătite şi care diminuează debitul corespunzător. A reţinut instanţa de apel că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul s-a referit la dobânda calculată asupra sumelor de 61.236.178 RON şi 9.075.145 RON şi nu asupra sumelor ce reprezintă tranşele de plată menţionate în petitul cererii de chemare în judecată, aşa cum sugerează pârâtul, chestiune care se deduce din indicarea sumelor pretinse cu titlu de dobândă şi ataşarea tabelelor anexă.

Instanţa de recurs nu poate cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată, ci doar verifică legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată, în acest sens fiind dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin criticile referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii reţinută de instanţa de apel, recurentul nu dezvoltă motive de nelegalitate, ci de pretinsă netemeinicie. Aceasta întrucât, fără a arăta în ce constă, în concret, nelegalitatea raţionamentului primei instanţe de control judiciar, pârâtul urmăreşte stabilirea unei alte situaţii de fapt prin refacerea calculelor efectuate în etapa apelului.

Totodată, Înalta Curte reţine, faţă de susţinerile recurentului privind neanalizarea în apel a argumentelor sale privind diferenţa dintre cele două modalităţi de calcul a dobânzii reţinute ca posibile de către instanţa de apel, că recurentul nu a făcut dovada invocării în apel a celor susţinute prin cererea de recurs, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanţa de apel nu trebuia să dea un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părţi, ci numai celor fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia în cauză.

Or, instanţa de apel a prezentat într-un mod logic raţionamentul pentru care a ales modalitatea de calcul propusă de reclamantă, hotărârea fiind la adăpost de orice critici de nelegalitate, din această perspectivă.

Nu pot fi reţinute nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi care vizează aplicabilitatea O.G. nr. 13/2011, pe de o parte, respectiv aplicabilitatea art. 3 alin. (2)1 din acelaşi act normativ, pe de altă parte.

În mod corect a reţinut instanţa de apel că reclamantei i se cuvine dobânda legală penalizatoare în cuantumul prevăzut de art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011 pentru perioadele ulterioare intrării în vigoare a acestui text de lege.

O.G. nr. 13/2011 este aplicabilă în cauză având în vedere că se solicită plata unor sume cu titlu de dobânzi penalizatoare pentru perioade ulterioare intrării în vigoare a dispoziţiilor actului normativ.

De la data intrării în vigoare a dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011 dobânzile se calculează potrivit acesteia, dispoziţiile O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, fiind abrogate.

De altfel, recurenta a primit în mod constant această dezlegare şi în celelalte dosare care vizau plata altor tranşe aferente aceleiaşi lucrări.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Noţiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare între aceleaşi părţi, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice.

Astfel, instanţa supremă reţine că este fondată apărarea intimatei-reclamante privind puterea de lucru judecat (sub aspect pozitiv) a deciziilor pronunţate în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2016, având aceleaşi părţi şi aceeaşi cauză juridică, prin care s-a stabilit în mod definitiv atât aplicabilitatea în cauză a O.G. nr. 13/2011, cât şi natura juridică a dobânzii datorate.

Cât priveşte critica prin care recurentul învederează neîndeplinirea în cauză a condiţiilor legale pentru acordarea dobânzii penalizatoare, reiterând susţinerile din apel referitoare la inexistenţa situaţiei nerespectării obligaţiei de plată a obligaţiilor băneşti la scadenţă, întrucât Municipiul Constanţa şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile de plată a sumelor de bani la scadenţă, astfel cum au fost eşalonate prin decizia civila nr. 1517/13.12.2012 a Curţii de Apel Constanta, Înalta Curte constată legalitatea deciziei recurate, în cauză fiind incidentă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1939/01.11.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016.

Prin această decizie s-a reţinut că suspendarea executării silite a obligaţiei de plată, acordarea unui termen de graţie, respectiv eşalonarea plăţii datoriei nu reprezintă cauze exoneratoare de răspundere în ceea ce priveşte plata dobânzii legale, pentru că acestea nu înlătură dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit prin întârzierea în executarea obligaţiei.

Acest mod de executare eşalonat, consfinţit printr-o hotărâre judecătorească, este apt doar să confere debitorului dreptul de a face plăţi parţiale şi succesive şi să stabilească în sarcina creditorului obligaţia de a nu continua executarea silită, nefiind în măsură a înlătura dreptul creditorului de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese pentru plata cu întârziere de către debitor a sumelor de bani stabilite prin titlul executoriu, daune care îmbracă forma beneficiului nerealizat şi care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

În ce priveşte dobânda aferentă debitului de 9.075.145 RON, supus executării silite prin somaţia de plată din 25.04.2017 din dosarul execuţional nr. x/2008 al BEJ B., debit aferent stadiului nr. 5 de execuţie al lucrărilor de urbanizare publică din cadrul Proiectului Faleza Nord, recurentul a invocat, sub un prim aspect, inexistenţa caracterului cert, lichid şi exigibil al acestei sume la data de 25.04.2017.

Înalta Curte nu poate primi aceste critici întrucât stabilirea momentului la care creanţa a devenit certă şi exigibilă presupune evaluarea mijloacelor de probă în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţele anterioare.

Se reţine, totodată, că recurenta a reluat aceleaşi susţineri expuse prin memoriul de apel şi asupra cărora a primit deja un răspuns, fără a critica, în concret, raţionamentul instanţei de apel din decizia atacată, ce face obiectul prezentului recurs.

Tot o critică de netemeinicie este şi cea care vizează stabilirea datei la care a fost a fost achitată suma de 9.075.145 RON, neputând fi analizată în această etapă procesuală. Totodată, deşi prin sentinţa primei instanţe, la fila x verso, vol. II dosar tribunal, s-a reţinut că suma urmărită prin somaţia de plată din 25.04.2017 s-a executat la 12.01.2018, recurentul nu a contestat această stare de fapt prin cererea de apel, chestiunea intrând în puterea de lucru judecat.

O altă critică a recurentului cu privire la soluţia dată capătului doi din cererea de chemare în judecată priveşte pronunţarea deciziei cu depăşirea limitelor învestirii şi cu încălcarea principiului disponibilităţii, prin faptul că, schimbând sentinţa instanţei de fond, instanţa de apel a majorat cuantumul dobânzii acordate şi a modificat intervalul de timp pentru care această dobândă a fost calculată, fără ca reclamanta să fi solicitat acest lucru prin cererea de apel.

Critica subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondată.

Prin memoriul de apel, intimata-reclamantă a solicitat schimbarea, în parte, a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii în totalitate a pretenţiilor din cererea de chemare în judecată, cu consecinţa obligării recurentei la plata întregilor sume solicitate cu titlu de dobândă legală.

Or, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, prin capătul doi de cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 632.711,65 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, aferentă debitului de 9.075,145 RON, aferent stadiului nr. 5 de execuţie a lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleza Nord (debit supus executării silite prin somaţia din 25.04.2017, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 241/2008), iar prin tabelul aflat la dosar tribunal, reclamanta a precizat că data de la care a calculat dobânda este 12.01.2018.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, cum limitele apelului sunt stabilite expres sau implicit de către apelant, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a soluţionat apelul în conformitate cu dispoziţiile art. 477 C. proc. civ., fără a acorda mai mult decât s-a cerut.

Nefondată este şi critica subscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se invocă de recurentul-pârât că instanţa de apel nu a motivat reţinerea faptului că dobânda penalizatoare conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011 pentru debitul de 9.075,145 RON ar trebui să fie datorată pentru perioada cuprinsă între 29.11.2017-12.01.2018 şi nu pentru cea cuprinsă între 29.11.2017-22.12.2017, conform sentinţei primei instanţe.

Din examinarea deciziei recurate, rezultă că instanţa a expus raţionamentul pentru care a modificat perioada pentru care se va calcula dobânda penalizatoare, reţinând în acest sens, la fila x din decizie că, "prin cererea de chemare în judecată reclamantul s-a referit la dobânda calculată asupra sumelor de 61.236.178 RON şi 9.075.145 RON şi nu asupra sumelor reprezentând tranşele de plată menţionate în petitul cererii de chemare în judecată, aşa cum sugerează pârâtul (simpla indicare a sumelor pretinse cu titlu de dobândă şi ataşarea tabelelor anexă permit înţelegerea corectă a petitului cererii de chemare în judecată)".

De asemenea, aşa cum s-a indicat în considerentele anterioare, prin tabelul aflat la dosar tribunal, reclamanta a precizat intervalul pentru care a calculat dobânda în cuantum de 632.711,65 RON, respectiv 26.04.2017-12.01.2018.

Aşadar, rezultă cu evidenţă că hotărârea recurată întruneşte condiţiile de legalitate prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a prezentat într-un mod structurat şi logic raţionamentul juridic care a dus la formarea convingerii instanţei, decizia conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii atacate, neexistând contradicţii în cuprinsul considerentelor.

În ce priveşte critica subscrisă motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin care recurentul susţine că data la care a făcut plata este data la care banii au intrat în contul executorului judecătoresc, se reţine că, în realitate, nu se invocă aplicarea greşită a unei norme de drept material, cum ar fi cea cuprinsă în art. 1497 C. civ., ci recurentul se raportează la elemente care configurează situaţia de fapt. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora, nefiind aplicabil în situaţia în care recurentul tinde la schimbarea stării de fapt, cu consecinţa aplicării unei alte norme de drept material.

Înalta Curte va respinge ca nefondată şi critica privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011, încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, aşa cum s-a arătat pe larg şi în considerentele anterioare, referitor la natura dobânzii datorate, cu putere de lucru judecat, într-un alt dosar purtat între părţi, având aceeaşi cauză juridică, instanţa de recurs a stabilit că este vorba despre dobânda penalizatoare.

Având în vedere considerentele mai sus expuse şi constatând că prin criticile recurentului-pârât nu se relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea deciziei atacate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Constanţa, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 390 din 02 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 februarie 2022.