RCA insurance: statute of limitations accrual and late-payment penalty start date in road accident damages

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 10 iunie 2016 sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.A., au solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 648.000 Euro şi 5.355 RON reprezentând restul de 90% aferent daunelor morale şi materiale pentru fiecare dintre reclamant, astfel:

- pentru A., suma de 46500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), din care 45000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor N. şi O.;

- pentru B., suma de 46500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), din care 45000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor N. şi O.;

- pentru C., suma de 28500 euro (echivalentul în Iei la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor N. şi O.;

- pentru D., suma de 46500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), din care 45000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor N. şi O.;

- pentru E., suma de 28500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor N. şi O.;

- pentru F., suma de 28500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor N. şi O.;

- pentru G., suma de 63000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale;

- pentru H., suma de 63000 euro (echivalentul în Iei la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale;

- pentru I., suma de 49500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), din care 45000 euro reprezintă daune morale şi 4500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor P. şi Q.;

- pentru J., suma de 31500 euro (echivalentul în RON Ia cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă daune morale şi 4500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor P. şi Q.;

- pentru K., suma de 63000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale;

- pentru L., suma de 153000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale, iar suma de 5355 RON reprezentând 9/30 din venitul minim pe economie garantat în plată pentru perioada 01.02.2012-07.01.2014 reprezintă daune materiale.

Totodată, reclamanţii au solicitat şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data cererii de despăgubire - 3 noiembrie 2014 şi până la data plăţii efective a despăgubirilor, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 998-999 C. civ. de la 1864, Legea nr. 136/1995, art. 9 şi urm din Legea nr. 136/1995, precum şi Ordinul 20/2008 modificat prin Ordinul 21/2009, art. 37 şi art. 39.

Prin cererea adiţională depusă la 21 septembrie 2016, reclamanţii au declarat că modifică capătul de cerere privind penalităţile de întârziere, în sensul că solicită 0,2% pe zi de întârziere de la data formulării cererii de despăgubire - 3 noiembrie 2014 şi până la data plăţii efective, conform art. 37 din ordinul CSA 14/2011 modificat prin Ordinul 3/2013 (act normativ în vigoare la data formulării cererii de despăgubire din 3 noiembrie 2014) şi apoi prin Norma ASF nr. 23/2014.

La termenul de judecată din 9 decembrie 2016, pârâta a renunţat la susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii ca nefondată, prin încheierea din 19 decembrie 2016, reţinând că data la care începe să curgă termenul de prescripţie este data soluţionării definitive a cauzei penale, respectiv 13 mai 2016.

Prin sentinţa civilă nr. 337 din 28 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia Civilă s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi a obligat pârâta S.C. M. S.A. la plata către reclamanţi a următoarelor sume:

A., suma de 46500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), din care 45000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale;

B., suma de 46500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), din care 45000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale;

C., suma de 28500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale;

D., suma de 46500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), din care 45000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale;

E., suma de 28500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale;

F., suma de 28500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale;

G., suma de 63000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale;

H., suma de 63000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale;

I., suma de 2250 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii) reprezentând daune materiale;

J., suma de 29250 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă daune morale şi 2250 euro daune materiale;

K., suma de 31500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale;

L., suma de 121500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale, la care se adaugă suma reprezentând 9/60 din venitul minim net pe economie garantat în plată pentru perioada 01.02.2012-07.01.2014 ce reprezintă daune materiale.

A fost obligată pârâta S.C. M. S.A. la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate la fiecare sumă de la data expirării celor 15 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective.

Au fost respinse celelalte pretenţii ca nefondate.

A fost obligată pârâta S.C. M. S.A. la plata către reclamanţi a sumei de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat ales redus, câte 500 RON către fiecare reclamant.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi pârâta S.C. M. S.A. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 185 din 16 aprilie 2018, Curtea de Apel Constanţa a respins excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei autorităţii de lucru judecat.

A respins excepţia autorităţii de lucru judecat ca nefondată.

A admis apelul declarat de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. împotriva sentinţei civile nr. 337 din 28 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2016, în contradictoriu cu pârâta S.C. M..A., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A obligat pârâta S.C. M. S.A. la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate la fiecare sumă de la data expirării termenului de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat şi până la data plăţii efective.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A respins ca nefondat apelul declarat de către apelantul-reclamant S.C. M. S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii, pârâta M..A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1626 din 3 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul promovat de pârâta M. S.A. împotriva deciziei civile nr. 185 din 16 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 27 noiembrie 2019, sub nr. x/2016*.

Prin decizia civilă nr. 361 din 15 octombrie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal respinge ca nefondată excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată de apelanta-pârâtă.

Respinge ca nefondată excepţia autorităţii de lucru judecat.

Admite apelul declarat de reclamanţi J., C., A., B., I., F., K., L., E., D., G., H. împotriva sentinţei civile nr. 337 din 28 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata - pârâtă M., pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Obligă pârâta S.C. M. S.A. la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente sumei calculate pentru fiecare reclamant de la data expirării termenului de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat şi până la data plăţii efective.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta M..A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii, pârâta M..A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare instanţei de apel, întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

In argumentarea memoriului de recurs, recurenta susţine că instanţa a aplicat în mod greşit normele de drept material privind prescripţia dreptului la acţiune.

Astfel, faptul că în speţa de faţă, vinovăţia este împărţită între defuncta P. şi condamnatul R. nu are absolut nicio relevanţă în determinarea momentului de la care începe să curgă prescripţia pentru prejudiciul produs prin fapta lui P..

În acest context, se arată că nu poate fi reţinută teza, potrivit căreia, data cunoaşterii pagubei este data identificării prin hotărâre penală definitivă a gradului de contribuţie a fiecăruia dintre participanţii la nefericitul eveniment rutier, fiindcă ar însemna să distingem acolo unde legea nu distinge "ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus".

Astfel, paguba a fost cunoscută de la bun început, de la data decesului şi a vătămării corporale, iar măsura în care fiecare a contribuit la producerea accidentului nu se confundă cu întinderea pagubei.

Reiese aşadar că organele de poliţie au cunoscut identitatea făptuitorului chiar din ziua de 31 iulie 2009, când s-a produs şi decesul minorului, astfel că, prin depunerea unor minime diligenţe în sensul solicitării de informaţii de la organele de poliţie, reclamanţii aveau posibilitatea, la rândul lor, să cunoască pe cel răspunzător de producerea accidentului.

Prin urmare, rezultă că în mod obiectiv, reclamanţii au cunoscut sau trebuiau să cunoască vinovatul şi paguba încă de la data producerii accidentului sau, cel mai târziu, din cursul lunii mai 2012, astfel că, indiferent de momentul care ar fi luat în considerare, la data sesizării Tribunalului Constanţa dreptul la acţiune era prescris şi de aceea, Curtea de Apel Constanţa a aplicat greşit normele referitoare la prescripţie având în vedere situaţia de fapt reţinută.

Într-o altă critică se susţine că daunele morale acordate de instanţă sunt neîntemeiate.

Prin Ordin emis de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, aceasta a aprobat Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule prin care s-a stabilit în art. 49 alin. (1) lit. f) faptul că: "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Astfel, deşi aceste prevederi au fost invocate de către recurentă, decizia a fost pronunţată cu ignorarea şi încălcarea acestor norme de drept material.

În acest sens, se arată că la pronunţarea deciziei, respectiv operaţiunea de cuantificare a daunelor morale, instanţa de apel nu a avut în vedere criteriile jurisprudenţiale obligatorii, prin raportare la prevederile evocate, ceea ce reprezintă, pe de o parte, încălcarea normelor de drept material şi pe de altă parte, o cercetare incompletă a fondului şi a motivelor de apel.

Practica judiciară creată în această materie nu stabileşte numai limitele daunelor morale, dar evidenţiază şi o serie de principii de care instanţa trebuie să ţină cont în acordarea acestor sume, principiul echităţii, principiul evitării îmbogăţirii fără justă cauză, situaţia economică din România.

Prin urmare, se poate observa că daunele morale acordate de Curtea de Apel Constanţa sunt vădit mai mari decât cele acordate în practica judiciară naţională, context, în care se solicită reducerea cuantumului daunelor morale având în vedere jurisprudenţa.

Totodată, se susţine că instanţa a aplicat în mod greşit normele de drept material privitoare la curgerea penalităţilor de întârziere.

Astfel, art. 36 alin. (1) din Ordinul nr. 8/2008 prevede că: "Despăgubirea se efectuează de către asigurătorul RCA în maximum 15 zile de la data la care asigurătorul a definitivat investigaţia necesară evaluării sumei pe care este obligat să o plătească sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească".

Prin interpretarea art. 36, rezultă că în situaţia în care suma ce se cuvine a fi achitată cu titlu de despăgubire de către asigurătorul RCA se stabileşte prin hotărâre judecătorească, acesta trebuie să îşi îndeplinească obligaţia în termenul instituit în mod legal, respectiv în 15 zile de la momentul rămânerii definitive a acesteia, textul legal fiind unul extrem de clar în această privinţă.

În acest context, se susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că penalităţile de întârziere se datorează de la data expirării termenului de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat, având în vedere că aceasta a aplicat greşit normele de drept material, ignorând prevederea legală evocată.

În opinia recurentei, în mod corect, Tribunalul Constanţa a dispus acordarea de penalităţi de întârziere de la expirarea celor 15 zile de la comunicarea hotărârii definitive până la plata efectivă a despăgubirilor.

Astfel, momentul la care cuantumul despăgubirii este determinat de cel al pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive este momentul de la care începe să curgă termenul de 15 zile în care, potrivit legii, recurenta are posibilitatea de a-şi executa benevol obligaţia de plată.

Acesta reprezintă un termenul de graţie legal special ce este prevăzut de Ordinul nr. 8/2008 prin derogare de la regula generală, potrivit căruia, obligaţia de plată a sumei stabilite prin hotărâre judecătorească este scadentă de la momentul pronunţării hotărârii definitive.

Prin urmare, pornind de la natura penalizării de 0,1% pe zi de întârziere de a fi o dobânda penalizatoare ce este datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă, este evident că aceasta ar fi putut să curgă cel mai devreme din data următoare celei în care asigurătorul RCA avea scadenţa obligaţiei de plată.

Aşadar, în mod greşit a reţinut instanţa că penalităţile de întârziere curg de la data expirării termenului de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat, ci în mod corect instanţa ar fi trebuit să stabilească că penalităţile de întârziere încep să curgă după 15 zile de când a devenit definitivă hotărârea pronunţată în prezentul dosar.

În raport cu cele susţinute, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la data de 7 iunie 2021, intimaţii au invocat pe cale de excepţie inadmisibilitatea şi lipsa de interes a recursului, iar pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 7 iulie 2021, recurenta solicită înlăturarea excepţiilor şi susţinerilor acesteia ca fiind neîntemeiate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 30 septembrie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 13 octombrie 2021, părţile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea din 16 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă M..A. împotriva deciziei civile nr. 361 din 15 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 3 martie 2022 cu citarea părţilor, în şedinţa publică.

La termenul din 3 martie 2022, Înalta Curte a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 5 mai 2022, în raport cu cererea de amânare formulată de apărătorul intimaţilor-reclamanţi pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale şi pentru indicarea moştenitorilor intimatei D..

Prin încheierea din 5 mai 2022, Înalta Curte a suspendat de drept judecata recursului, conform art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a formulat, la data de 9 noiembrie 2022, cerere de repunere pe rol a cauzei, iar instanţa a fixat termen de judecată la 15 decembrie 2022, pentru discutarea acesteia.

La data de 13 decembrie 2022, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea cererii de repunere pe rol, întrucât nu s-au depus înscrisuri privind moştenitorii defunctei D. şi, totodată au invocat excepţia tardivităţii cererii de repunere pe rol, având în vedere că din 5 noiembrie 2022, recursul este perimat de drept.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu se impune constatarea perimării cauzei, faţă de susţinerile intimaţilor, în sensul că în speţa de faţă nu s-a dezbătut succesiunea defunctei D. şi nici nu s-au depus înscrisuri privind moştenitorii acesteia, context în care ar opera de drept perimarea cauzei.

Aceasta deoarece, pentru nedezbaterea succesiunii defunctei D. de către intimaţii-reclamanţi nu poate fi sancţionată recurenta-pârâtă, având în vedere că aceştia puteau face minime diligenţe în acest sens pentru obţinerea unui certificat de calitate de moştenitor dacă nu au procedat la dezbaterea succesiunii, totodată, reţinându-se în motivarea cererii introductive de instanţă, că reclamanţii sunt moştenitorii victimelor decedate în urma accidentului rutier din data de 28 decembrie 2008.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă M..A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material privind prescripţia dreptului material la acţiune, context în care se arată că nu poate fi reţinută teza, potrivit căreia, data cunoaşterii pagubei este data identificării prin hotărâre penală definitivă a gradului de contribuţie a fiecăruia dintre participanţii la evenimentul rutier produs în cauză.

Această critică este întemeiată, având în vedere că în speţa de faţă, vinovăţia este împărţită între defuncta P. şi condamnatul R., aspect ce nu are nicio relevanţă în determinarea momentului de la care începe să curgă prescripţia pentru prejudiciul produs prin fapta lui P., având în vedere că paguba a fost cunoscută de la bun început, de la data decesului şi a vătămării corporale.

În acest context, se reţine că organele de poliţie au cunoscut identitatea făptuitorului chiar din ziua de 31 iulie 2009, când s-a produs şi decesul minorului, astfel că, prin depunerea unor diligenţe în sensul solicitării de informaţii în acest sens, reclamanţii avea posibilitatea să cunoască pe cel răspunzător de producerea accidentului.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că reclamanţii au cunoscut sau trebuiau să cunoască vinovatul şi paguba încă de la data producerii accidentului sau, cel mai târziu, din cursul lunii mai 2012, când au aflat de raportul de constatare tehnică judiciară, prin care s-a stabilit persoana vinovată de producerea accidentului, context în care se reţine că, Curtea de Apel Constanţa a aplicat greşit normele referitoare la prescripţie având în vedere situaţia de fapt reţinută.

Într-o altă critică se susţine că daunele morale acordate de instanţă sunt neîntemeiate, întrucât prin operaţiunea de cuantificare a daunelor morale, instanţa de apel nu a avut în vedere criteriile jurisprudenţiale obligatorii, prin raportare la prevederile evocate, ceea ce reprezintă, pe de o parte, încălcarea normelor de drept material şi pe de altă parte, o cercetare incompletă a fondului şi a motivelor de apel.

Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă.

Din dispoziţiile art. 1 C. civ., rezultă că hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauze similare nu constituie izvor de drept.

Aspectele referitoare la nerespectarea jurisprudenţei relevante în materia daunelor morale vizează exclusiv temeinicia deciziei recurate şi nu sunt astfel susceptibile de a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se susţine că instanţa a aplicat în mod greşit normele de drept material privitoare la curgerea penalităţilor de întârziere, reţinând că penalităţile de întârziere se datorează de la data expirării termenului de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat, având în vedere că aceasta a aplicat greşit normele de drept material, ignorând dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Ordinul nr. 8/2008, ce prevăd că: "despăgubirea se efectuează de către asigurătorul RCA în maximum 15 zile de la data la care asigurătorul a definitivat investigaţia necesară evaluării sumei pe care este obligat să o plătească sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească".

În ceea ce priveşte critica formulată se constată că aceasta este fondată, în raport cu data de la care asiguratorul datorează penalităţile de întârziere, având în vedere că acordarea penalităţilor de întârziere de către asigurător se realizează în conformitate cu actul normativ în vigoare la momentul încheierii poliţei de asigurare, respectiv Ordinul nr. 8/2008.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în cadrul controlului de legalitate nu a procedat, în mod efectiv, la analizarea motivului de apel al pârâtei, referitor la prescripţia dreptului material la acţiune având în vedere situaţia de fapt reţinută, context în care se reţine că, Curtea de Apel Constanţa a aplicat greşit normele referitoare la prescripţie, aspect ce nu poate satisface exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, în raport cu criticile de nelegalitate evocate.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de apel se va preocupa să răspundă criticilor în raport cu temeiurile de drept invocate, în condiţiile în care aceasta nu a analizat normele referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune.

Constatând că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă M..A. împotriva deciziei civile nr. 361 din 15 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia perimării.

Repune cauza pe rol.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă M..A. împotriva deciziei civile nr. 361 din 15 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi J., C., A., B., I., F., K., L., E., D.-DECEDAT, G. şi H..

Casează decizia atacată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2022.