Garnishment validation dispute: res judicata scope and inadmissibility of annulment for uninvestigated appeal grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the creditor's petition for annulment of the Supreme Court's previous decision, which had rejected the creditor's appeal against the Court of Appeal's dismissal of a revision request; consequently, the Court of Appeal's refusal to revise the lower court's judgment reducing the validated garnishment amount from 80,214.25 RON to 28,793 RON remains in force, and the creditor was ordered to pay 1,500 RON in legal fees to the debtor. The dispute concerned the validation of a garnishment order on a municipal administration's salary account, where the creditor argued that the appellate court's reduction of the claim violated the positive and negative effects of res judicata, alleging that the appellate court failed to investigate a specific appeal ground regarding the erroneous interpretation of prior final judgments. Relying on Article 503(2)(3) of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court determined that the petition was inadmissible because the appellate court had not omitted to investigate any of the appellant's grounds, having expressly analyzed and rejected the res judicata arguments; the Court clarified that the creditor's dissatisfaction with the legal assessment of the claim's amount did not constitute a legal omission justifying the extraordinary remedy of annulment, and further noted that the creditor failed to invoke Article 522 of the Code of Civil Procedure to address alleged procedural delays.
Legislator headnote
AI generatedart. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, art. 426 alin. (5) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Garnishment validation dispute: res judicata scope and inadmissibility of annulment for uninvestigated appeal grounds: , cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2) şi art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2022
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reşiţa la data de 24 martie 2017, sub nr. x/2017, creditorul A., în contradictoriu cu debitoarea Unitatea Administrativ Teritorială Anina, a solicitat validarea popririi înfiinţate la data de 1 februarie 2017 de către Biroul Executorului Judecătoresc B., în sarcina terţului poprit Administraţia Finanţelor Publice - Trezoreria Reşiţa, în baza sentinţelor civile nr. 2357 din 8 decembrie 2015 a Judecătoriei Reşiţa, respectiv nr. 1084 din 26 februarie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin şi a cererii nr. x/01.02.2017 a reclamantului creditor, prin care s-a cerut poprirea contului debitoarei Unitatea Administrativ Teritorială Anina până la concurenţa sumei de 80.214,25 RON, reprezentând drepturi salariale cuvenite şi neachitate.
Prin sentinţa civilă nr. 1154 din 27 iunie 2017 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. x/2017 s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Oraviţa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oraviţa, sub nr. x/2017, la data de 18 iulie 2017.
Judecătoria Oraviţa, prin sentinţa civilă nr. 64 din 30 ianuarie 2018, a admis în parte cererea formulată de petentul A., în calitate de creditor urmăritor, în contradictoriu cu terţul poprit Administraţia Finanţelor Publice - Trezoreria Reşiţa şi debitoarea Unitatea Administrativ Teritorială Anina, având ca obiect validare poprire; a dispus validarea popririi instituite de către Biroul Executorului Judecătoresc B. la data de 1 februarie 2017 în sarcina terţului poprit Administraţia Finanţelor Publice - Trezoreria Reşiţa, în baza sentinţelor civile nr. 2357 din 8 decembrie 2015 a Judecătoriei Reşiţa, respectiv nr. 1084 din 26 februarie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin; terţul poprit a fost obligat să plătească creditorului, în limita creanţei totale de 82.214,25 RON, reprezentând drepturi salariale cuvenite şi neachitate, suma datorată debitorului, în cuantum de 1/3 din venitul lunar net, dar nu mai mult de 1/2 în cazul popririlor multiple; a respins capătul de cerere privind amendarea terţului poprit şi a fost obligat terţul poprit la plata sumei de 20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către creditor.
Împotriva acestei sentinţe, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, în nume propriu şi pentru Trezoreria Reşiţa, a declarat apel, prin care a solicitat admiterea acestuia şi modificarea sentinţei apelate, cu consecinţa respingerii acţiunii, în principal, ca fiind lipsită de obiect, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Unitatea Administrativ Teritorială Anina a formulat apel împotriva aceleiaşi sentinţe, solicitând desfiinţarea acesteia şi, în rejudecare, să se dispună respingerea acţiunii creditorului A., invalidarea popririi instituite pe conturile sale şi invalidarea tuturor formelor de executare silită.
Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 6 din 27 februarie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017 a soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între secţii specializate din cadrul secţiei I civile a Tribunalului Caraş-Severin, respectiv completul specializat în soluţionarea litigiilor civile şi completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă, stabilind competenţa de soluţionare a apelurilor declarate de apelanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Anina şi apelanta-terţ poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 64 din 30 ianuarie 2018 a Judecătoriei Oraviţa, în favoarea completului specializat în materia litigiilor de muncă şi de asigurări sociale din cadrul secţiei I civile a Tribunalului Caraş-Severin.
Prin decizia civilă nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii apelului formulat de apelanta-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina, invocată de intimatul-creditor A.; s-a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de apelanta-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina; s-a admis apelul formulat de apelanta-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina, în contradictoriu cu intimatul-creditor A. şi intimata-terţ poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi Administraţia Finanţelor Publice - Trezoreria Reşiţa; s-a respins ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta-terţ poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi Administraţia Finanţelor Publice - Trezoreria Reşiţa, în contradictoriu cu intimatul-creditor A. şi intimata-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina; s-a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 64 din 30 ianuarie 2018 a Judecătoriei Oraviţa; s-a admis în parte cererea de validare poprire formulată de creditorul A. prin Biroul Executorului Judecătoresc B., în sensul validării popririi din 1 februarie 2017, numai pentru creanţa în valoare de 28.793 RON; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 64 din 30 ianuarie 2018; s-au compensat parţial cheltuielile de judecată între apelanta-debitoare Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina şi intimatul-creditor A.; apelanta-terţ poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi Administraţia Finanţelor Publice - Trezoreria Reşiţa a fost obligată la plata sumei de 952 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-creditor A..
La data de 31 martie 2020 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin – secţia I civilă, sub nr. x/2020, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., prin care a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, având ca obiect validarea popririi, în contradictoriu cu intimatele Unitatea Administrativ Teritorială Anina, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Trezoreria Reşiţa.
Revizuentul A. a susţinut faptul că decizia civilă nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, încalcă efectul pozitiv al lucrului judecat în ceea ce priveşte suma de 80.214,25 RON, reprezentând despăgubiri salariale pe care Unitatea Administrativ Teritorială Anina i le datorează, sumă ce constituie cauza dosarului nr. x/2017 (cu obiect "validare poprire"), raportat la sentinţa civilă nr. 2357 din 8 decembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Reşiţa, sentinţa civilă nr. 890/2017 a Judecătoriei Oraviţa şi decizia civilă nr. 98/A/28.02.2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. x/2016.
În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2) şi art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 264 din 17 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de revizuent şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2020, la data de 18 august 2020.
Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 817 din 8 octombrie 2020, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Anina şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin – Trezoreria Reşiţa.
Împotriva acestei decizii, recurentul-revizuent A. a declarat recurs.
Prin decizia nr. 2328 din 4 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020 a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 817 din 8 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei în anulare şi, pe cale de consecinţă, anularea deciziei atacate, deoarece dezlegarea dată recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 817 din 8 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, este netemeinică şi nelegală.
În motivarea cererii, contestatorul susţine că atât în cuprinsul cererii de revizuire de la Curtea de Apel Timişoara, cât şi în cuprinsul recursului formulat a menţionat faptul că, motivul diminuării sumei a cărei validare a popririi s-a cerut, a fost şi este o interpretare ce nu are nimic comun cu raţionamentul logico-juridic, care trebuie avut în vedere la motivarea sentinţei.
În continuare, contestatorul descrie starea de fapt a derulării relaţiilor dintre părţi referitor la hotărârile pronunţate în cauzele menţionate de acesta.
În ceea ce priveşte motivul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., evocat în cadrul memoriului de recurs, contestatorul apreciază că motivarea instanţei de recurs cu privire la autoritatea de lucru judecat este netemeinică şi nelegală, din perspectiva celor reţinute de instanţa de recurs.
Totodată, se susţine că instituirea termenului prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. este atât aceea de a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil, dar în egală măsură şi pentru a asigura previzibilitatea desfăşurării procesului, aspect de o importanţă deosebită, iar aceasta nu doar din perspectiva garanţiei recunoscută prin art. 6 din Convenţie -dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, ci mai ales din perspectiva practică.
Acest aspect referindu-se la întârzierea nerezonabilă a motivării deciziei atacate care i-a afectat contestatorului în mod substanţial, dreptul de a contesta hotărârea şi de a obţine o reexaminare, în calea de atac extraordinară, eficientă şi într-un termen rezonabil.
Prin urmare, contestatorul susţine că nici Curtea de Apel Timişoara şi nici instanţa de recurs nu s-au pronunţat asupra motivului prin care acestuia i-au fost diminuate drepturile salariale legal cuvenite cu mai bine de 50.000,00 RON, context în care solicită instanţei admiterea contestaţiei în anulare şi pe cale de consecinţă anularea deciziei atacate, deoarece în dezlegarea dată recursului formulat împotriva deciziei nr. 817 din 8 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, instanţa de recurs a omis să cerceteze acest motiv de casare.
Prin întâmpinarea, depusă la 12 decembrie 2022, intimata UAT ANINA a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiului de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele ce urmează:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
În raport de criticile evocate, Înalta Curte constată cum contestatorul şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora, "instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".
În raport cu prevederile amintite, se constată că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a fi constatată admisibilitatea contestaţiei în anulare, având în vedere că în cauză nu se poate reţine susţinerea contestatorului cu privire la omiterea cercetării unuia dintre motivele de casare invocate de acesta.
Astfel, în considerentele deciziei atacate, instanţa de recurs a constatat că, în cadrul deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020, Tribunalul Caraş-Severin – secţia I Civilă a reţinut caracterul nefondat al excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de către apelanta-pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Anina, având în vedere că obiectul este reprezentat de o diferenţă de bani şi nu există identitate de părţi, nefiind astfel îndeplinită cerinţa ca a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat (sub aspectul efectului negativ).
În acest context, în mod corect a reţinut Curtea de Apel Timişoara, că în al doilea proces s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, iar instanţa de apel nu a omis a se pronunţa asupra ei, ci dimpotrivă, a respins-o în mod expres prin dispozitivul deciziei civile nr. 66/A din 3 martie 2020.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de revizuire a dat eficienţă atât efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, cât şi efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
Aşadar, Înalta Curte a reţinut în considerentele deciziei atacate că nu se poate reproşa instanţei de revizuire că nu ar fi aplicat în mod corect normele incidente în materia autorităţii de lucru judecat, având în vedere că atât considerentele, cât şi dispozitivul hotărârilor invocate nu sunt contradictorii şi pot fi puse în aplicare.
Din această perspectivă, instanţa de recurs a constatat că în realitate, recurentul-revizuent nu a adus veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de către Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. x/2017, soluţie care, în opinia sa este eronată, deoarece nu s-a ţinut cont de ceea ce instanţele au hotărât definitiv, anterior judecării cererii de validare a popririi, cu privire la cuantumul despăgubirilor salariale.
Aşadar, din lecturarea motivelor contestaţiei în anulare, se observă că contestatorul reia toate nemulţumirile pe care acesta le-a invocat şi pe calea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 817 din 8 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul x/2020, dar şi a calea revizuirii formulate împotriva deciziei civile nr. 66A din 3 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul x/2017, context în care Înalta Curte apreciază că motivele evocate nu se regăsesc în niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ., neexistând astfel niciun motiv care să conducă la anularea deciziei atacate.
În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de revizuire - Curtea de Apel Timişoara a apreciat că nu au fost îndeplinite condiţiile cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, constatând că nu sunt întrunite condiţiile de existenţă ale autorităţii de lucru judecat, aspect ce a condus la respingerea recursului declarat de contestator împotriva hotărârii date de instanţa de revizuire.
În ceea ce priveşte susţinerea contestatorului referitoare la întârzierea nerezonabilă a motivării deciziei atacate, prin care apreciază că i-a fost afectat dreptul său de contestare a hotărârii în calea de atac extraordinară, Înalta Curte constată că acesta nu a apelat la dispoziţiile art. 522 C. proc. civ. - puse la dispoziţia părţilor de către legiuitor, tocmai pentru ca această situaţie de tergiversare a procesului să fie înlăturată.
Prin urmare, din motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. se constată că motivul evocat - de omisiune a cercetării unuia dintre motivele de casare susţinut de recurent nu poate fi primit, întrucât instanţa de recurs a realizat o analiză minuţioasă a cererii de recurs formulată, iar în urma acestei analize a dispus respingerea recursului ca nefondat, context în care nu se poate reţine că în cauză este vorba despre vreo omisiune a instanţei de recurs, nefiind astfel îndeplinite condiţiile pentru exercitarea unei căi extraordinare de atac.
Totodată, se reţine că nemulţumirea contestatorului referitoare la soluţia pronunţată cu privire la argumentele care au format convingerea instanţei de recurs nu poate constitui motiv de admisibilitate a contestaţiei în anulare, iar aspectele invocate în motivarea cererii nu reprezintă rezultatul unor omisiuni în cercetarea vreunui motiv de casare invocat, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
Referitor la cererea intimatei UAT ANINA privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:
Intimata UAT ANINA a solicitat obligarea contestatorului la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de onorariu avocaţial, dovedită prin chitanţa existentă la dosar.
Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".
Prin raportare la acest text de lege, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga contestatorul să plătească intimatei UAT ANINA suma de 1.500 RON, constând în onorariu avocaţial.
Pentru considerentele anterior expuse, nefiind îndeplinite cerinţele art. 504 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2328 din 4 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020, pe care îl va obliga la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea UAT ANINA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2328 din 4 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE CARAŞ-SEVERIN - TREZORERIA REŞIŢA, DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA PRIN ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE CARAŞ-SEVERIN şi UAT ANINA.
Obligă contestatorul la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea UAT ANINA.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2022.