Lease nullity and unjust enrichment claims: appellate court wrongly adjudicated merits instead of remanding; quashed in part and remanded for retrial on non-prescribed claims

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 26 februarie 2016 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu AEP S.A. Giurgiu Port S.A. şi CN-ADMINISTRAŢIA PORTURILOR DUNĂRII FLUVIALE S.A. a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. x/1993 încheiat cu pârâta S.C. AEP S.A.; desfiinţarea contractului nr. x/1993 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară; obligarea pârâtului Consiliul Judeţean Dolj la plata sumelor de 716.260,86 RON, reprezentând chirie şi cheltuieli cu utilităţile efectuate de către reclamantă în locul acesteia şi constatarea compensării acestei creanţe cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 28 martie 2016, reclamanta S.C. A. S.A. a depus precizări prin care arată că faţă de petitul cererii de chemare în judecată înţelege să cheme în judecată şi Consiliul Judeţean Dolj, menţionând că dintr-o eroare materială a chemat în judecată CN -APDF S.A., în fapt pârâţii în prezenta cauză fiind S.C. AEP S.A. Giurgiu Port S.A. şi Consiliul Judeţean Dolj.

Prin sentinţa nr. 1878 din 18 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dolj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 2 august 2017, sub acelaşi nr. de dosar.

La data de 29 ianuarie 2019, reclamanta a depus cerere precizatoare solicitând obligarea pârâtului Consiliul Judeţean Dolj la plata sumelor de: 712.166,35 RON cheltuieli cu chiria şi 211.455,20 RON cheltuieli cu energia electrică şi apa curentă efectuate de reclamantă în locul CJ Dolj; constatarea compensării unei părţi din suma totală de 923.621,55 RON cu suma pe care reclamanta o datora CJ Dolj, până la valoarea celei mai mici, respectiv 366.948,89 RON, rămânând un rest de plată în cuantum de 556.672,66 RON.

Prin sentinţa nr. 72/2021 din 20 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a fost admisă excepţia lipsei de interes cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. x/1993.

A fost admisă excepţia lipsei de obiect cu privire la desfiinţarea contractului nr. x/1993 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

A fost respinsă acţiunea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. x/1993 şi desfiinţarea contractului nr. x/1993 cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, formulată de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. AEP S.A. GIURGIU PORT S.A., CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ şi CN - ADMINISTRAŢIA PORTURILOR DUNĂRII FLUVIALE.

A fost respins petitul privind obligarea pârâtei CJD la plata sumei de 716.260,86 RON, ca urmare a admiterii prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A. - prin administrator judiciar B..

Prin decizia nr. 701/2021 din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. - prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 72/2021 din 20 aprilie 2021 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.A. - prin lichidator judiciar B. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei nr. 701/2021 din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi a sentinţei civile nr. 72/2021 din 20 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în sensul admiterii apelului formulat de reclamantă şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 497 raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., după cum urmează:

In principal, în vederea unirii excepţiilor cu fondul cauzei, în temeiul art. 248 C. proc. civ.

In subsidiar, în vederea respingerii excepţiei lipsei de interes cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. x/1993; în vederea respingerii excepţiei lipsei de obiect cu privire la desfiinţarea contractului nr. x/1993 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară; în vederea respingerii în tot a prescripţiei dreptului material la acţiune cât priveşte obligarea pârâtului Consiliul Judeţean Dolj la plata sumei de 927.716,06 RON; în vederea continuării judecăţii pe fondul cauzei şi admiterii acţiunii.

In cazul în care, Înalta Curte va menţine soluţia Curţii de Apel Craiova cu privire la excepţiile evocate, recurenta solicită trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în vederea admiterii în parte a acţiunii în pretenţii formulate împotriva Consiliului Judeţean Dolj, respectiv pentru suma de 39.568,80 RON.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, având în vedere că instanţa de apel nu a analizat cererea de amânare formulată de recurentă pentru termenul de judecată din 16 noiembrie 2021, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 222, 224 şi art. 13 C. proc. civ.

In al doilea rând, se arată că instanţa de apel a analizat acţiunea pe fondul cauzei (cât priveşte capătul de cerere privind gestiunea de afaceri şi îmbogăţirea fără justă cauză), deşi recurenta a solicitat prin apel "pe fondul cauzei, să dispuneţi trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul Dolj, având în vedere că instanţa a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, încălcând dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

In al treilea rând, pentru că instanţa de apel a analizat aspecte ce nu au fost invocate de către CJ Dolj nici la fondul cauzei, nici în apel şi şi-a întemeiat soluţia de respingere a acţiunii de îmbogăţire fără justă cauză prin raportare la o serie de apărări pe care le-a formulat în locul pârâtei CJ Dolj, încălcând astfel dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - dreptul de dispoziţie al părţilor, art. 14 C. proc. civ. - contradictorialitatea şi art. 22 (6) din acelaşi Cod - rolul judecătorului în aflarea adevărului.

In al patrulea rând, pentru că în mod greşit instanţa nu a unit excepţiile cu fondul cauzei şi, în consecinţă a făcut aplicarea greşită a art. 248 alin. (4) C. proc. civ., întrucât interpretarea dată de Curtea de Apel Craiova acestor dispoziţii este eronată: din punct de vedere procedural, odată ce se constata că, pentru soluţionarea unor excepţii este nevoie de administrarea unor dovezi ce sunt necesare şi pentru soluţionarea fondului, în mod automat aceste excepţii vor fi soluţionate odată cu fondul cauzei.

Incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, având în vedere că instanţa de apel a analizat aspecte ce nu au fost invocate de către CJ Dolj nici la fondul cauzei, nici în apel, fiind întemeiată soluţia de respingere a acţiunii de îmbogăţire fără justă cauză prin raportare la o serie de apărări pe care le-a formulat în locul pârâtei CJ Dolj, raportându-se la contracte străine de natura cauzei.

In ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se susţine că soluţia asupra excepţiei lipsei de interes cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. x/1993 (capătul 1 din cererea de chemare în judecată) este eronată, fiind încălcate dispoziţiile art. 987 din C. civ. de la 1864, dispoziţiile H.G. nr. 586/1992 şi normele privind îmbogăţirea fără justă cauză.

Interesul recurentei în formularea unei acţiuni în nulitatea absolută a unui contract de închiriere este evident: întrucât s-au formulat două acţiuni într-una singură, iar validarea raţionamentului, conform căruia, contractul de închiriere nr. x/1993 este nul absolut, ar fi condus şi facilitat admiterea acţiunii în pretenţii împotriva CJ Dolj, acţiune întemeiată tocmai pe ideea că obligaţiile de plată (chirie + utilităţi) în Portul Bechet aparţineau CJ Dolj şi nu A..

Însă, analiza trunchiată a petitelor şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la nulitatea absolută a contractului dintre părţi, la obligaţia CJ Dolj de a achita utilităţile, la incidenţa îmbogăţirii fără justă cauză/gestiunii de afaceri au condus instanţa de apel la o concluzie greşită, interesul A. fiind evident şi anume acela de a-şi recupera sumele de bani plătite în contul unor obligaţii ce erau datorate de către CJ Dolj.

Chiar şi în ipoteza în care plăţile efectuate de către A. nu s-ar restitui de către S.C. AEP, totuşi acest raţionament (conform căruia contractul de închiriere nr. x/1995 fraudează legea) ar deschide calea unei acţiuni în pretenţii împotriva CJ Dolj, ceea ce conduce la concluzia că la acest moment, atât interesul, cât şi obiectul acţiunii există.

Mai mult decât atât, în speţă e vorba despre o nulitate absolută a unui contract de închiriere încheiat cu încălcarea unor dispoziţii legale imperative, contract de închiriere încheiat chiar de către recurentă şi în baza căruia s-au plătit sume de bani nedatorate, astfel că, cel puţin din această perspectivă, se justifică interesul unei părţi semnatare să solicite instanţei să constate că respectivul contract este nul absolut.

Nu în ultimul rând, constatarea, de către o instanţă de judecată a nulităţii absolute a contractului de închiriere prin prisma încălcării dispoziţiilor IIGR nr. 586/1992 (ce instituie obligaţia CJ Dolj de a plăti aceste utilităţi), are o importanţă şi în contextul nenumăratelor litigii dintre A. S.A. şi CJ Dolj, precum şi în ipoteza unei eventuale tranzacţii încheiate de părţi, dat fiind faptul că între părţi au mai fost discuţii.

Aşadar, prin raportare la dispoziţiile art. 33 C. proc. civ. şi având în vedere petitul şi finalitatea cererii de chemare în judecată, în mod eronat instanţa de apel a considerat că recurenta nu ar avea un interes.

În acest context, se poate vorbi inclusiv de către un interes moral or, A. are în prezenta cauză, inclusiv un interes moral evident: constatarea faptului că a efectuat plăţi nedatorate timp de zeci de ani de zile şi că a fost indus în eroare la momentul încheierii contractului.

In acest sens, recurenta consideră că instanţa de apel nu a efectuat o analiză amănunţită a situaţiei deduse judecăţii şi a scos din context anumite aspecte esenţiale în justificarea interesului reclamantei.

In contextul în care se urma raţionamentul instanţelor inferioare, ar fi însemnat ca niciodată un contract cu executare succesivă nu ar putea fi atacat în instanţa, pentru că în C. civ. de la 1864 nu se prevedea restituirea prestaţiilor. În mod evident, acest raţionament este absurd, câtă vreme legiuitorul oferă în mod expres dreptul de a solicita nulitatea absolută/relativă cu privire la orice tip de contract. De altfel, reclamanta nu s-a îndreptat împotriva CJ Dolj în baza unor obligaţii pe care le-ar fi avut în temeiul contractului de închiriere (de altfel nici nu aveam cum, pentru ca contractul de închiriere a fost încheiat cu C.), ci a solicitat de la pârâtă restituirea sumelor plătite, conform gestiunii de afaceri, în principal, respectiv conform principiului îmbogăţirii fără justă cauză, în subsidiar - fila x din cererea de chemare în judecată.

Într-o altă critică se susţine că soluţia asupra excepţiei lipsei de obiect cu privire la cererea în desfiinţarea contractului de închiriere nr. x/1993 - capătul 2 din cererea de chemare în judecată este eronată, fiind încălcate dispoziţiile art. 966 C. civ. de la 1864.

Astfel, reclamanta a formulat acest capăt de cerere - desfiinţarea contractului de închiriere, ca efect al constatării nulităţii absolute - în sensul lipsirii de efecte şi nu ca efect al unei rezilieri judiciare, iar din acest punct de vedere, recurenta consideră că instanţele inferioare s-au aflat într-o eroare, ajungând la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 966 C. civ. de la 1864.

In acest sens, recurenta susţine că obiectul prezentei cereri de chemare în judecată există, fiind unul mixt - constând într-o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui contract de închiriere ce şi-a produs efectele şi o acţiune în pretenţii, respectiv restituirea plăţilor efectuate de către A., iar obiectul exista, prin raportare la cele solicitate prin acţiune - contractul nu a fost declarat până în prezent nul absolut şi şi-a produs efectele, iar pârâta CJ Dolj nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

In ceea ce priveşte soluţia asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cu referire la petitul 3 din cererea de chemare în judecată, recurenta apreciază că este eronată, fiind încălcate dispoziţiile legale cu privire la termenul de la care începe să curgă prescripţia - art. 8, 12 din Decretul nr. 167/1958, art. 1886 C. civ. de la 1864.

În acest sens, menţionează faptul că, în mod corect, instanţa de apel a schimbat parţial soluţia instanţei de fond şi a reţinut că "în stabilirea termenului de prescripţie, instanţa de fond s-a raportat în mod eronat la data comunicării acţiunii către pârâtul CJ Dolj - 9 martie 2017 şi nu la data introducerii cererii de chemare în judecată - 26 februarie 2016". Aşadar, recurenta arată că nu înţelege să atace raţionamentul instanţei de apel, conform căruia, în stabilirea termenului de prescripţie trebuie să se raporteze la data de 26 februarie 2016 - data introducerii cererii de chemare in judecată.

Pe de altă parte, termenul de început al prescripţiei în cazul îmbogăţirii fără justă cauză/gestiunii de afaceri este dat de art. 8 din Decretul 167/1958, iar aceste dispoziţii se aplică prin asemănare şi în cazul îmbogăţirii fără just temei.

In opinia recurentei, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a acestor dispoziţii legale şi a considerat că, raportat la termenul de 3 ani de prescripţie, cererea reclamantei în pretenţii nu este prescrisă pentru plăţile efectuate după data de 26 februarie 2013 - făcând aplicarea dispoziţiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, fără a face şi aplicarea art. 8 din acest Decret.

In speţă, termenul de prescripţie începe să curgă de la date diferite şi nu de la momentul în care A. a efectuat plăţile.

Aşadar, ca şi capăt subsidiar de cerere, având în vedere că la momentul prezentului apel, după respingerea celorlalte capete de cerere, reclamanta nu are niciun mijloc prin care să-şi recupereze prejudiciul suferit, acesta poate apela în mod corect la instituţia îmbogăţirii fără justă cauză - drept care se naşte odată cu respingerea celorlalte capete de cerere.

În ceea ce priveşte soluţia asupra fondului cauzei cu privire la gestiunea de afaceri/îmbogăţirea fără justă cauză, recurenta susţine că este eronată, fiind încălcate dispoziţiile legale cu privire la aplicabilitatea, în speţă, a gestiunii de afaceri (art. 987 C. civ. de la 1864), respectiv îmbogăţirea fără justă cauză (H.G. nr. 586/1992; principiile actio de in rem verso).

Aşadar, după cum rezultă din cele două expertize efectuate la fondul cauzei, A. S.A. a plătit chirie şi utilităţi pentru clădirile utilizate de către instituţiile statului în Portul Bechet, deşi această obligaţie revenea, din punct de vedere legal, Consiliului Judeţean Dolj.

Cu referire la aplicabilitatea îmbogăţirii fără justă cauză, recurenta consideră că sunt îndeplinite condiţiile acesteia.

In acest context, susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că "nu este îndeplinită condiţia absenţei unei cauze legitime a măririi patrimoniului CJ Dolj în detrimentul reclamantei, fiind în prezenţa executării unor obligaţii proprii, asumate contractual - contractul de asociere în participaţie nr. x/1993 de către reclamantă".

Trecând peste faptul că, contractul de asociere în participaţiune nr. x/1993 nu a fost invocat de către CJ Dolj şi nici nu a făcut obiectul prezentei cauze, în fapt, prin acest contract se stabilesc alte tipuri de obligaţii, fără legătură cu cele aflate în litigiu în prezenta cauză.

Astfel, între CJ Dolj şi S.C. A. S.A. s-a încheiat contractul de asociere în participaţie nr. x/26.10.1993, având ca obiect amenajarea punctelor de trecere peste Dunăre în portul Bechet - Oreahovo, precum şi desfăşurarea activităţii în obiectivele utilizate în comun.

In realizarea obiectului contractului, aportul Consiliului Judeţean Dolj constă în punerea la dispoziţie a terenului necesar investiţiei în suprafaţă de 7,39 ha, pentru care reclamanta va plăti Consiliului Judeţean Dolj suma de 12.000 dolari/lună pentru contravaloarea folosinţei, în timp ce A. S.A. participa strict cu suportul financiar, respectiv realizarea investiţiei (ridicarea clădirilor) şi asigurarea navelor pentru transport (Cap. III pct. 2 din Contract), iar CN APDF participa cu suprafaţa de 2.68 ha.

Aşadar, în niciun moment A. S.A. nu şi-a asumat prin contractul de asociere în participaţiune să plătească chiria şi utilităţile pe care CJ Dolj era obligat să le plătească, conform H.G. nr. 586/1992.

Totodată, nu se pot "presupune" obligaţii contractuale, astfel cum a făcut Curtea de Apel Craiova, pentru că legea părţilor este convenţia exact cum a fost încheiată.

Având în vedere că instanţa de apel a admis parţial excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pretenţiile reclamantei sunt: în principal, mergând pe ideea ca niciuna din plăţile efectuate de către A. S.A. nu este prescrisă, despăgubirile în cuantum de 927.716,06 RON, iar în subsidiar, dacă se menţine soluţia dată de Curtea de Apel Craiova privind admiterea în parte a prescripţiei, înseamnă că plăţile efectuate pe parcursul anului 2013 nu sunt prescrise, iar conform expertizei întocmite de către d-na D. şi d-nul E., acestea sunt în cuantum de 39.568.80 RON.

Pentru aceste considerente, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin întâmpinarea, depusă la 28 martie 2021, intimatul Consiliul Judeţean Dolj a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 26 mai 2022, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 13 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 701/2021 din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă şi a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 15 decembrie 2022 cu citarea părţilor, în şedinţa publică.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

In susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanţa de apel a analizat aspecte ce nu au fost invocate de către CJ Dolj nici la fondul cauzei, nici în apel, soluţia de respingere a acţiunii de îmbogăţire fără justă cauză fiind întemeiată prin raportare la o serie de apărări pe care le-a formulat în locul pârâtei CJ Dolj, referindu-se la contracte străine de natura cauzei.

Această critică apare a fi nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurentei, în cuprinsul hotărârii atacate se face trimitere, după analizarea întregului material probator la contractele despre care face vorbire recurentul în acţiunea introductivă, printre care se regăsesc contractul de închiriere nr. x/1993 a cărui nulitate se invocă, precum şi contractul de asociere în participaţiune nr. x/1993.

Astfel, contractul nr. x/1993 a fost încheiat de recurentă cu intimatul AEP GIURGIU PORT S.A., iar contractul nr. x/1993 a fost încheiat cu Consiliul Judeţean Dolj, context în care nu poate fi reţinută cu succes critica referitoare la faptul că hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei, având în vedere că motivarea întemeiată şi pe proba cu înscrisul ce viza contractul nr. x/1993 nu poate fi considerată străină de natura cauzei, în condiţiile în care contractul a fost utilizat ca probă de recurent ab initio.

In ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta susţine că soluţia dată asupra excepţiei lipsei de interes cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. x/1993 (capătul 1 din cererea de chemare în judecată) este eronată, fiind încălcate dispoziţiile art. 987 din C. civ. de la 1864, dispoziţiile H.G. nr. 586/1992 şi normele privind îmbogăţirea fără justă cauză.

Cu referire la excepţia lipsei de interes în promovarea petitului privind nulitatea absolută a contractului de închiriere, se constată că raportul juridic dintre părţi a avut la bază contractul de închiriere nr. x/1993, încheiat de recurentă cu intimatul AEP GIURGIU PORT S.A., având ca obiect închirierea spaţiului construit şi a platformei din incinta portului Bechet, la preţul de 514.693 RON lunar, contract cu prestare succesivă, care a încetat în anul 2014, când prin Hotărârea nr. 125/29.05.2014, Consiliul Judeţean Dolj aproba închirierea spaţiului situat în Portul Bechet, încheindu-se contractul de închiriere nr. x/02 iunie 2014.

Astfel, contractul este încheiat sub imperiul C. civ. de la 1864 - iar convenţia cu executare succesivă constituie excepţia de la principiul restabilirii situaţiei anterioare (restitutio in integrum) şi implicit de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, faţă de imposibilitatea obiectivă de restabilire a situaţiei anterioare, ceea ce determină şi ca efectul nulităţii să se producă numai pentru viitor.

În cazul contractului de închiriere desfiinţat pentru cauză de nulitate, folosinţa bunului este considerată definitiv executată şi nu poate fi restituită locatorului, aşa încât în mod corect s-a apreciat că petitul privind constatarea nulităţii absolute a contractului de locaţiune este lipsit de interes câtă vreme consecinţa nulităţii nu o reprezintă repunerea părţilor în situaţia anterioară.

De asemenea, nu sunt fondate nici criticile referitoare la lipsa de obiect a cererii în desfiinţarea contractului de închiriere, întrucât desfiinţarea unui contract presupune ca acesta să fie în fiinţă, neputându-se dispune desfiinţarea unui act ce nu mai produce efecte, întrucât la momentul promovării acţiunii contractul încetase, astfel încât instanţa nu mai avea ce desfiinţa.

Cu privire la critica referitoare la soluţia ce viza gestiunea de afaceri/îmbogăţirea fără just temei, se constată că aceasta este nefondată, întrucât din analiza pertinentă efectuată de instanţa de apel rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare admiterii acestor acţiuni, având în vedere că, în speţa de faţă ne aflăm în prezenţa unui raport obligaţional stabilit de părţile contractului de închiriere nr. x/1993, C. S.A. şi S.C. A. S.A., contract care a fiinţat până în anul 2014, când a fost reziliat de locator împotriva voinţei locatarului pentru nerespectarea obligaţiei de plată a chiriei, iar voinţa locatarului a fost de continuare a acestui contract, aşa cum rezultă din adresa nr. x/13.01.2014 emisă de A. S.A., aflată la dosar, recurenta încercând renegocierea clauzelor contractului nr. x/1993 în vederea continuării contractului.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea acestui motiv de casare, recurenta susţine că instanţa de apel nu a analizat cererea de amânare formulată pentru termenul din 16 noiembrie 2021, că a analizat aspecte neinvocate de CJ Dolj, întemeindu-şi soluţia de respingere a acţiunii de îmbogăţire fără justă cauză pe apărări formulate în locul CJ Dolj, precum şi faptul că, în mod greşit, Curtea de Apel Craiova nu a unit excepţiile invocate cu fondul cauzei.

Aceste critici sunt nefondate şi nu pot fi primite, întrucât neacordarea termenului solicitat de către apelantă nu i-a produs acesteia vreo vătămare, în raport cu dispoziţiile art. 223 alin. (1) C. proc. civ., deoarece lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, în condiţiile în care, apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum s-a reţinut în practicaua deciziei atacate de instanţa de apel.

Critica recurentei, referitoare la faptul că, în mod greşit, Curtea de Apel Craiova nu a unit excepţiile invocate cu fondul cauzei, se constată că nu poate fi primită, în condiţiile în care, pentru soluţionarea excepţiilor nu era necesară administrarea unor noi probe, iar unirea acestora cu fondul nu se justifică, având în vedere că prin apărările formulate de reclamantă în faţa tribunalului nu s-a susţinut impunerea unei astfel de măsuri şi nici utilitatea unirii lor cu fondul nu subzistă.

Însă, în ceea ce priveşte critica recurentei întemeiată, de asemenea, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căreia, s-au încălcat normele de procedură referitoare la faptul că instanţa de apel a analizat acţiunea pe fondul cauzei, deşi reclamanta a solicitat prin cererea de apel să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Dolj, fiind încălcate prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., se constată că este întemeiată.

Aceasta deoarece, potrivit dispoziţiilor evocate "în cazul în care se constată că, în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului".

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de procedură incidente în cauză - art. 480 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că apelanta-reclamantă a solicitat în cadrul motivelor de apel casarea sentinţei pronunţate de Tribunalul Dolj şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în situaţia în care excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ar fi găsită neîntemeiată.

Recurenta a arătat că instanţa de apel, deşi a respins apelul său a considerat că nu sunt prescrise sumele plătite ulterior datei de 26 februarie 2013, prin urmare a admis doar parţial excepţia prescripţiei şi a analizat pe fond condiţiile gestiunii de afaceri/îmbogăţirii fără justă cauză, cu toate că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, iar prin cererea de apel s-a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Aşadar, în contextul relevat, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în cadrul controlului de legalitate, deşi a analizat motivul de apel al pârâtei referitor la prescripţia dreptului material la acţiune şi având în vedere situaţia de fapt reţinută, a aplicat greşit normele procedurale întemeiate pe dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., întrucât prin motivele de apel se solicitase trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru soluţionarea petitelor considerate prescrise.

Totodată, Înalta Curte constată că în cauză, hotărârea se sprijină pe motive contradictorii, în condiţiile în care instanţa de apel a considerat că nu sunt prescrise sumele plătite ulterior datei de 26 februarie 2013, deci a admis doar parţial excepţia prescripţiei şi a analizat pe fond condiţiile gestiunii de afaceri/îmbogăţirii fără justă cauză, deşi instanţa de fond a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, iar reclamanta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Aşadar, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., context în care va admite recursul, va casa în parte decizia atacată şi sentinţa de fond şi va trimite cauza la prima instanţă pentru judecarea pretenţiilor neprescrise aferente capătului trei de cerere.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 701/2021 din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, casarea în parte a deciziei atacate şi a sentinţei civile nr. 72/2021 din 20 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru judecarea pretenţiilor neprescrise aferente capătului trei de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 701/2021 din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi CN - ADMINISTRAŢIA PORTURILOR DUNĂRII FLUVIALE – S.A., CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ şi AEP S.A. GIURGIU PORT S.A..

Casează în parte decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 72/2021 din 20 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza la prima instanţă pentru judecarea pretenţiilor neprescrise aferente capătului trei de cerere.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2022.