Extraordinary revision inadmissible against non-appealable provisional suspension order under Art. 719(7) CPC.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed as inadmissible a motion for revision filed by a debtor-company, thereby upholding the lower court's interim order suspending compulsory execution pending the decision on the main execution suspension request. The dispute concerned the debtor's attempt to challenge, via revision, a first-instance court order that provisionally suspended compulsory execution to allow time for the adjudication of a substantive request to halt enforcement; the creditor argued that the lower court's finding of urgency contradicted a prior Supreme Court decision in a related case that had denied similar measures. The Court held that the motion was procedurally barred because Article 719(7) of the Code of Civil Procedure explicitly stipulates that orders granting provisional suspension of execution are not subject to any form of appeal or review, adhering to the constitutional principle of the legality of judicial remedies which prohibits using procedural mechanisms not prescribed by law to modify final or non-appealable decisions.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 719 alin. (7) C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Extraordinary revision inadmissible against non-appealable provisional suspension order under Art. 719(7) CPC: The dispute concerned the debtor's attempt to challenge, via revision, a first-instance court order that provisionally suspended compulsory execution to allow time for the adjudication of a substantive request to halt enforcement; the creditor argued that the lower court's finding of urgency contradicted a prior Supreme Court decision in a related case that had denied similar measures. The Court held that the motion was procedurally barred because Article 719(7) of the Code of Civil Procedure explicitly stipulates that orders granting provisional suspension of execution are not subject to any form of appeal or review, adhering to the constitutional principle of the legality of judicial remedies which prohibits using procedural mechanisms not prescribed by law to modify final or non-appealable decisions.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive as the basis for applying the principle of the legality of appeals, which prohibits the use of unauthorized procedural means to challenge a judgment.
Cited in the dispositive as the specific procedural rule establishing that orders for provisional suspension of execution are not subject to appeal, rendering the revision motion inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2022
Analizând actele de la dosar, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la 19.09.2022, sub nr. x/2022, A. a formulat în contradictoriu cu B. S.R.L. cerere de suspendare provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1334/2022 al BEJ C. până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul contestaţiei la executare.
Prin încheierea din 22.09.2022, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de A., a dispus preschimbarea termenului de judecată stabilit la 26.09.2022, a admis cererea de suspendare provizorie formulată de A. şi a dispus suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului de executare silită nr. x/2022 al BEJ C. până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul dosarului nr. x/2022 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Împotriva acestei încheieri B. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă sub nr. x/2022.
Revizuenta solicită anularea încheierii din 22.09.2022 întrucât a fost încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al încheierii nr. 1660/20.09.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2022.
Autoarea căii de atac susţine, în esenţă, că în considerentele încheierii nr. 1660/20.09.2022, instanţa supremă a reţinut că nu au existat motive de natură a justifica măsura suspendării executării deciziei civile nr. 1077/30.06.2022 până la soluţionarea recursului declarat de intimata A. şi a respins solicitarea intimatei. Arată că aceeaşi parte a formulat o cerere de suspendare provizorie a executării silite a deciziei civile nr. 1077/30.06.2022, ce a format obiectul dosarului nr. x/2022, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite, iar argumentele expuse sunt identice cu cele expuse în dosarul nr. x/2022. Precizează că Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a apreciat că a ca îndeplinită condiţia urgenţei şi că prejudiciul pe care l-ar suferi creditorul ca urmare a suspendării provizorii a executării silite era mai mic decât cel pe care l-ar fi suportat A. în cazul în care executarea silită ar fi continuat. Concluzionează că cele două hotărâri tratează diferit cerinţa urgenţei invocată de A. în cele două dosare.
În drept, revizuenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Cererea de revizuire vizează încheierea din 22.09.2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2022, prin s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite ce se efectuează împotriva A. în dosarul de executare silită nr. x/2022 al BEJ C. până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite, formulate de aceeaşi parte.
Potrivit dispoziţiilor art. 719 alin. (7) C. proc. civ., instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare, această încheiere nefiind supusă niciunei căi de atac.
Astfel cum a reţinut Curtea Constituţională a României cu ocazia respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 719 alin. (7) C. proc. civ., suprimarea căilor de atac în această materie este justificată de urgenţa care impune suspendarea provizorie a executării silite, urgenţă care nu îngăduie întârzieri generate de exercitarea vreunei căi de atac împotriva încheierii instanţei.
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are şi valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.
Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Faţă de faptul că încheierea atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată pe calea revizuirii, Înalta Curte apreciază că nu se impune analizarea excepţiei inadmisibilităţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi nici a excepţiei lipsei de interes, invocate de intimată, întrucât neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a invoca contrarietatea hotărârilor judecătoreşti şi existenţa interesului sunt subsecvente legalităţii căii de atac formulate de parte.
De aceea, pentru argumentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1), raportat la art. 719 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de B. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.R.L. împotriva încheierii din 22.09.2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2022.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2022.