Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2127/2005 AI generated

Police officer's dismissal reinstated after appellate court applies Police Statute, not Labor Code; judgment quashed and remanded for merits review.

Case Number Decizia nr. 2127/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The defendant authorities (the Ministry of Administration and Interior and the County Police Inspectorate) prevailed on appeal: the high court granted their appeals, quashed the lower court's judgment, and remanded the case for retrial; the original annulment of the disciplinary dismissal order and reinstatement award no longer stands pending the retrial. The dispute was an administrative-law challenge by a police officer to disciplinary dismissal (destituire) ordered by ministerial order; the trial court had annulled the sanction for procedural defects under the Labor Code, but the appellate court held that the special regime of the Police Statute (Law No. 360/2002 as amended by Government Ordinance No. 89/2003) and the implementing ministerial order No. 350/2002 exclusively governed the pre-disciplinary investigation, sanction form, and notification, and had been complied with, making the general Labor Code and civil-service statute inapplicable; because the merits — existence and gravity of the disciplinary offense and proportionality of the sanction — were not adjudicated, the case was remanded.

Legislator headnote

AI generated

Police officer's dismissal reinstated after appellate court applies Police Statute, not Labor Code; judgment quashed and remanded for merits review: Conținutul și forma actului sancționator, care a fost atacat în instanța de contencios administrativ, respectă modelul stabilit prin Anexa nr. 3 a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 350/2002, privind disciplina și deontologia profesională a polițistului, emis în baza și pentru executarea Legii nr. 360/2002. Prin urmare, constatarea instanței de fond, în sensul că actul prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară, este lovit de nulitate absolută, întrucât nu satisface cerințele prevăzute de art. 268 alin. (2) C. muncii, este greșită.

Keywords

AI generated
police officer disciplinary dismissal standing to appeal action for annulment procedural review review on the merits
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 176 din 9 aprilie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă în parte, acțiunea formulată de L.C., împotriva Ministerului Administrației și Internelor și Inspectoratului de Poliție al județului Bacău și în consecință, s-a dispus anularea Ordinului nr. S/II/4242/2003, emis de Ministerul Administrației și Internelor și a dispoziției nr. 647175/2003, a Inspectoratului de Poliție al județului Bacău și reîncadrarea reclamantului în funcția avută, cu plata drepturilor salariale cuvenite, până la reîncadrarea efectivă.

Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere privind indexarea cu indicele inflației, a drepturilor salariale.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, că actele administrative atacate, prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar cu destituirea din poliție, sunt nelegale, deoarece nu cuprind descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și prevederile legale încălcate, cu arătarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatului și că procedura de cercetare prealabilă nu a fost efectuată potrivit legii, în ce privește desemnarea ofițerilor care să realizeze cercetarea, ascultarea celui în cauză și respectarea dreptului la apărare.

Împotriva sentinței au declarat recurs, Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al județului Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Astfel, recurenții au învederat că, față de calitatea de polițist a reclamantului, în cauză sunt aplicabile, în privința cercetării prealabile, comisiile de disciplină, sancțiunile disciplinare, forma actului de sancționare și aducerea acestuia la cunoștință celui în cauză, Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, modificată și completată prin O.G. nr. 89/2003 și Ordinul nr. 350/2002 al ministrului administrației și internelor, și nu Legea nr. 188/1999 și Codul muncii.

Examinând sentința, în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamantul-intimat, inspector principal de poliție, a fost sancționat disciplinar cu destituirea din poliție, prin Ordinul nr. S/II/4242 din 31 decembrie 2003, al ministrului administrației și internelor.

Conținutul și forma actului sancționator, care a fost atacat în instanța de contencios administrativ, respectă modelul stabilit prin Anexa nr. 3 a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 350/2002, privind disciplina și deontologia profesională a polițistului, emis în baza și pentru executarea Legii nr. 360/2002. Prin urmare, constatarea instanței de fond, în sensul că actul prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară, este lovit de nulitate absolută, întrucât nu satisface cerințele prevăzute de art. 268 alin. (2) C. muncii, este greșită.

Tot potrivit Legii nr. 360/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 89/2003 și Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 350/2002, autoritățile pârâte au efectuat procedura cercetării prealabile, iar după aplicarea sancțiunii în termenul prevăzut de lege, de către persoana îndreptățită, respectiv ministrul administrației și internelor, a fost adusă la cunoștința intimatului-reclamant.

Reglementarea procedurii de cercetare prealabilă și de aplicare a sancțiunilor disciplinare polițiștilor fiind prevăzută în norme speciale care, în speță, au fost respectate, face inaplicabile dispozițiile Codului muncii și ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, acestea operând numai în cazul inexistenței normelor cu caracter special.

Întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra fondului litigiului privind existența abaterii disciplinare și gravitatea acesteia, precum și asupra temeiniciei sancțiunii disciplinare aplicate, urmează ca, admițând recursurile și casând hotărârea atacată, să se dispună trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Inspectoratul de Poliție al județului Bacău, precum și de Ministerul Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 176 din 9 aprilie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.