Cassation annulled for failure to articulate legal errors: mere repetition of factual arguments in Romanian extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2022

Analizând actele de la dosar, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă la 03.06.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Administrarea Arhivelor Statului, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 363.416,76 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată de la 11.05.2019 până la 13.05.2021, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, faţă de dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 şi ale art. 2500 şi urm. C. civ.

La termenul de la 24.11.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia netimbrării acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 3108/08.12.2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 220.591,51 RON cu titlu de dobândă penalizatoare, aferentă perioadei 11.05.2019 – 13.05.2021 şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.516,83, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 545A/01.04.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins apelul formulat de pârâtă, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că în mod greşit instanţele devolutive au respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi astfel au încălcat dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 şi art. 2500 şi urm. C. civ. Aceeaşi parte consideră că sunt eronate statuările curţii de apel în sensul că termenul de prescripţie pentru plata dobânzii legale penalizatoare curge de la data la care reclamanta a cunoscut fapta ilicită a pârâtei constând în neîndeplinirea obligaţiei de plată a debitului principal. Apreciază că neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti de bunăvoie nu reprezintă o faptă ilicită, cu atât mai mult cu cât reclamanta a început procedura de executare silită şi a recuperat o parte din creanţă. Menţionează că neexecutarea obligaţiei de plată a fost cauzată de inexistenţa disponibilităţilor băneşti la data începerii executării silite şi face referire la înscrisurile care dovedesc această situaţie. Consideră că nu este legală actualizarea valorii crenaţei cu indicele de inflaţie şi dobânda legală deoarece cuantumul acesteia a fost stabilit în euro. În opinia sa, dreptul material la acţiune al reclamantei în raport de prevederile art. 39 din Legea nr. 137/2002 s-a născut la 26.06.2007, iar termenul de prescripţie s-a împlinit la 26.06.2010, anterior introducerii acţiunii. Mai arată că dreptul material la acţiune este prescris şi faţă de dispoziţiile art. 2500 şi urm. C. civ. deoarece titlu executoriu este reprezentat de sentinţa nr. 7595/02.06.2011, moment de la care a început să curgă termenul de prescripţie de trei ani.

Recurenta-pârâtă susţine că au fost încălcate şi prevederile art. 625 şi art. 628 C. proc. civ. întrucât prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi legale penalizatoare, debitul fiind stabilit în valută. Apreciază că nu este corectă statuarea instanţei de apel în sensul că faptul neplăţii are caracter ilicit, argumentând că prin cererea de chemare în judecată iniţială nu au fost solicitate dobânzi legale şi că sentinţa nr. 7595/02.06.2011 se bucură de autoritate de lucru judecat din această perspectivă.

Se mai susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 1535 C. civ. şi ale O.G. nr. 13/2011 în sensul că instanţa de fond nu a avut în vedere elementul de extraneitate, şi anume naţionalitatea bulgară a intimatei-reclamante. Astfel, recurenta susţine că sunt aplicabile prevederile art. 4 din O.G. nr. 9/2000, respectiv cele ale art. 4 din O.G. nr. 13/2011.

Recurenta-pârâtă invocă şi încălcarea dipsoziţiilor art. 413 C. proc. civ., susţinând că în mod greşit instanţele devolutive au dat eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi astfel au încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (6) din acelaşi cod întrucât excepţia autorităţii de lucru judecat nu a fost invocată prin cererea de chemare în judecată.

În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-reclamantă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă invocă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., însă criticile formulate nu pot fi subsumate acestor motive.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă reia aproape în totalitate susţinerile din memoriul de apel, prezentând în recurs aceleaşi argumente asupra cărora instanţa de prim control judiciar s-a pronunţat deja. Astfel, curtea de apel a analizat criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002 şi art. 2500 şi urm. C. civ. şi ale art. 625 şi art. 628 C. proc. civ., iar autoarea căii de atac nu formulează critici de nelegalitate referitoare la decizia recurată. Stabilirea momentului de la care curge termenul de prescripţie, în raport de circumstanţele cauzei, este un aspect de fapt asupra căruia instanţa de recurs nu mai poate reveni şi nici nu poate examina modalitatea în care a fost pusă în executare sentinţa care stabileşte obligaţia de plată a recurentei-pârâte.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 1535 C. civ. şi ale O.G. nr. 13/2011, instanţa supremă notează că recurenta-pârâtă critică hotărârea pronunţată de instanţa de fond, nu pe cea atacată cu recurs, astfel că nu va putea avea în vedere aceste susţineri. De asemenea, nu va analiza critica prin care se arată, în esenţă, că a fost încălcat principiul disponibilităţii în sensul că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat ar fi fost analizat fără a fi fost invocat prin cererea de chemare în judecată. Deşi invocă nerespectarea art. 22 alin. (6) şi art. 431 C. proc. civ., autoarea căii de atac face referire la modul în care instanţa de fond a aplicat normele de procedură, fără a aduce în discuţie faptul că instanţa de apel a solicitat părţilor, la termenul de la 01.04.2022, să pună concluzii şi asupra efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor hotărârilor definitive pronunţate în două litigii anterioare litigiului de faţă.

În concluzie, Înalta Curte arată că, reiterând în conţinutul memoriului de recurs aceleaşi critici formulate pe calea apelului, cărora instanţa de apel le-a răspuns elaborat, printr-o fundamentată analiză în fapt şi în drept a cauzei, recurenta nu formulează critici propriu-zise împotriva dezlegărilor date în apel, ci solicită implicit, o judecare a acestuia.

Recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi în cadrul căreia nu pot fi criticate hotărârile instanţelor de fond şi nici nu pot fi examinate chestiuni de netemeinicie.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 545A/01.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2022.