Validity of cassation appeal grounds concerning contractual interpretation and non-performance in infrastructure service disputes
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the defendant's appeal in cassation, leaving in force the Court of Appeal's decision which upheld the first-instance judgment obliging the defendant to pay the plaintiff a claim of approximately 236,000 RON plus interest and costs, effectively ruling in favor of the plaintiff. The dispute concerned a civil action for payment of services rendered under a supply and service contract related to a highway infrastructure project, where the defendant challenged the interpretation of contractual clauses, specifically the definition of the "consulting party" and the rejection of the defense of non-performance, having previously lost on procedural grounds regarding territorial competence and then on the merits. Relying on Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court determined that the appellant's arguments regarding the factual execution of works and the specific interpretation of contract terms did not constitute valid grounds for cassation under Article 488(1)(8), as these matters fall within the exclusive competence of the lower courts to establish facts, resulting in the nullity of the appeal and an order for the defendant to pay 9,520 RON in litigation costs to the plaintiff.
Legislator headnote
AI generatedart. 1556 C. civ, art. 1280 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Validity of cassation appeal grounds concerning contractual interpretation and non-performance in infrastructure service disputes: The dispute concerned a civil action for payment of services rendered under a supply and service contract related to a highway infrastructure project, where the defendant challenged the interpretation of contractual clauses, specifically the definition of the "consulting party" and the rejection of the defense of non-performance, having previously lost on procedural grounds regarding territorial competence and then on the merits. Relying on Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court determined that the appellant's arguments regarding the factual execution of works and the specific interpretation of contract terms did not constitute valid grounds for cassation under Article 488(1)(8), as these matters fall within the exclusive competence of the lower courts to establish facts, resulting in the nullity of the appeal and an order for the defendant to pay 9,520 RON in litigation costs to the plaintiff.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the main procedural basis for annulling the appeal because the grounds did not fit the limited categories for cassation.
Cited as the basis for ordering the recurrent to pay the litigation costs to the respondent.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2022
Analizând actele de la dosar, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 27.02.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. în insolvenţă a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 236.423,01 RON, care reprezintă contravaloarea facturii x/29.11.2017, şi a dobânzii legale penalizatoare de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat, între altele, excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bihor.
Prin sentinţa nr. 129/LP/15.09.2020, Tribunalul Bihor – secţia a II-a Civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 3030/06.12.2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 236.423,01 RON, şi dobânda legală penalizatoare, începând cu 26.02.2020 până la data stingerii integrale a debitului principal, precum şi la plata sumei de 8.570 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 738A/11.05.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins apelul formulat de pârâtă şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 5.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea hotărârii recurate.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
Autoarea căii de atac susţine că au fost încălcate prevederile art. 1270, art. 1280 şi art. 1556 C. civ.
Recurenta-pârâtă arată că intimata-reclamantă nu a dovedit că lucrările aferente Situaţiei de lucrări nr. x au fost recepţionate de către antreprenor şi de către beneficiarul final, că intimata, în calitate de prestator, a efectuat lucrările cu întârziere şi că a fost notificată în mod repetat de către recurentă, iar antreprenorul a refuzat să accepte ultimele situaţii de lucrări pe motiv că acestea nu au fost executate corespunzător. Mai arată că intimata-reclamantă nu a respectat prevederile contractului de prestări servicii din 16.05.2017. Precizează că a fost notificată de antreprenor care a invocat excepţia de neexecutare a contractului de prestări servicii şi furnizare materiale nr. x şi că, la rândul său, a invocat aceeaşi excepţie în relaţia cu intimata-reclamantă, notificând şi sistarea plăţilor.
Autoarea demersului judiciar susţine că instanţa de apel nu a dat eficienţă prevederilor art. 17 din contractul încheiat între recurenta-pârâtă şi intimata-reclamantă şi a ignorat dispoziţiile art. 1270 şi art. 1280 C. civ. în sensul că a reţinut, în mod nelegal, că în acest contract nu este definită "partea consultantă", dar nu a avut în vedere că în speţă au fost încheiate în oglindă şi succesiv trei contracte (contractul dintre beneficiar şi antreprenor, contractul dintre antreprenor şi recurenta-pârâtă şi cel dintre aceasta din urmă şi intimata-reclamantă), toate având un scop comun, şi anume executarea lucrărilor privind proiectul de infrastructură rutieră Autostrada Sebeş - Turda Lot 4. Mai susţine că aceste contracte au fost încheiate între profesionişti care cunosc conceptul notoriu de "parte consultantă", iar atribuţiile părţii consultante sunt menţionate şi în Anexa 1 la Ordinul nr. 146/2011 privind aprobarea condiţiilor contractuale speciale ale contractelor pentru echipamente şi construcţii, inclusiv proiectare, şi ale contractelor pentru construcţii clădiri şi lucrări inginereşti proiectate de către beneficiar ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC), pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii rutiere de transport de interes naţional, finanţate din fonduri publice.
Se mai arată că nu au fost respectate prevederile contractuale în ceea ce priveşte acceptarea la plată a facturilor în raporturile dintre recurenta-pârâtă şi intimata-reclamantă şi că antreprenorul a recunoscut parţial sumele solicitate de recurentă. Recurenta apreciază că în mod greşit a reţinut curtea de apel că prin semnarea facturii, aceasta ar fi recunoscut obligaţia de plată.
În opinia autoarei căii de atac, este eronată şi statuarea curţii de apel în sensul că ar fi opus reclamantei excepţia de neexecutare în temeiul contractului încheiat între pârâtă şi antreprenor, deşi pârâta invocase această excepţie în temeiul contractului încheiat între reclamantă şi pârâtă. Astfel, recurenta-pârâtă arată că intimata-reclamantă nu a respectat prevederile art. 1, art. 5 şi art. 7 din contractul de prestări servicii încheiat la 16.05.2017 şi consideră că sunt incidente dispoziţiile art. 1556 C. civ.
Aceeaşi parte susţine că nu pot fi aplicate prevederile art. 2538 alin. (2) teza a II-a C. civ. deoarece nu s-a stabilit că intimata-reclamantă deţine faţă de recurenta-pârâtă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Menţionează că instanţa de apel a calificat în mod greşit contractul de tranzacţie dintre recurenta-pârâtă şi antreprenor ca o dovadă a lipsei unui prejudiciu în patrimoniul recurentei deoarece antreprenorul a refuzat parţial la plată anumite sume, printre care şi cea solicitată de intimata-reclamantă.
În drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".
De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.
Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile formulate prin cererea de recurs nu pot fi subsumate acestui motiv.
Autoarea căii de atac susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1270 şi art. 1280 C. civ. din perspectiva nerespectării convenţiei părţilor şi a efectelor pe care le produc, între părţi, contractele încheiate succesiv, şi nerespectarea art. 1556 C. civ. referitor la excepţia de neexecutare a contractului. Plecând de la nedovedirea, în cauză, a recepţionării de către antreprenor şi de către beneficiar a lucrărilor efectuate de intimata-reclamantă, recurenta-pârâtă critică modul în care instanţa de apel a interpretat, în principal, clauzele contractului de prestări servicii încheiate între recurentă şi intimată şi sensul noţiunii de "parte consultantă", solicitând instanţei de recurs să aibă în vedere şi prevederile din convenţiile încheiate între beneficiar şi antreprenor, respectiv între antreprenor şi recurenta-pârâtă.
Cu ocazia examenului de nelegalitate al hotărârii atacate, instanţa de recurs nu poate interpreta clauzele unei convenţii şi nici nu poate analiza aspectele factuale ale cauzei, cum ar fi modalitatea de acceptare la plată a facturilor, executarea sau nu a obligaţiilor contractuale, recepţionarea lucrărilor, raporturile juridice în care sunt angajate părţile litigiului. Aprecierea acestor chestiuni intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive. Pe baza situaţiei de fapt stabilite de acestea şi asupra căreia nu mai poate reveni, instanţa de recurs va examina numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
În consecinţă, criticile referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material vizează în realitate temeinicia deciziei recurate, acest motiv de casare fiind invocat strict formal.
Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa supremă apreciază că onorariul solicitat este proporţional cu munca depusă de avocatul intimatei-reclamante, că este justificat raportat la complexitatea cauzei şi că nu se impune diminuarea acestuia.
Faţă de soluţia de anulare a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei-reclamante A. S.R.L., în cuantum de 9520 RON, reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli de transport şi cazare, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 738A/11.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.
Obligă pe recurenta-reclamantă B. S.R.L. la plata sumei de 9520 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2022.