Thermal energy supply debt: Nullity of cassation appeal for failing to ground claims in statutory annulment motives

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Timiş – secţia a II-a Civilă, sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună următoarele: obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 640.000 RON, reprezentând debit restant, compus din factura x/22.05.2020, în valoare de 720.000,49 RON, scadentă la 21.07.2020, din care mai este de plată suma de 640.000 RON, la care se adaugă dobânda contractuală de 0,01%/zi de întârziere; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere, de la scadenţă şi până la plata integrală a debitului restant; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu, constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1516, art. 1535, art. 1495, art. 1350 alin. (1) şi (2), art. 1547-1548 C. civ., Legea nr. 99/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 543/PI din 28 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiş a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 275.000 RON, reprezentând diferenţă contravaloare factură seria x nr. x din 22.05.2020; a respins cererea în partea privind suma de 365.000 RON, reprezentând diferenţă contravaloare factură seria x nr. x din 22.05.2020, ca rămasă fără obiect; a obligat pârâta să plătească reclamantei penalităţile în cuantum de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma de 640.000 RON, începând de la scadenţă, până la data plăţii efective a acestei sume; a respins cererea în partea privind penalităţile în cuantum de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma de 640.000 RON, pentru perioada 21.07.2020 - 23.08.2020 şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 10.839,60 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. a formulat apel.

La primul termen de judecată acordat în cauză, apelanta-pârâtă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. a formulat cerere de suspendare a cauzei, motivat de faptul că, prin încheierea civilă nr. 1038 din 26.10.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă faţă de debitoarea COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A.

Prin decizia nr. 33/A din 19 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă, au fost respinse atât cererea de suspendare a cauzei, cât şi apelul formulat de pârâtă.

Împotriva acestei decizii, pârâta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. - în insolvenţă, prin administrator special B., a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii reclamantei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă susţine faptul că instanţa de apel ar fi dat o greşită interpretare prezentei cauze, faţă de motivele şi documentele depuse la dosarul cauzei.

În primul rând, apreciază că recursul trebuie să fie admis ca o consecinţă a faptului că intimata-reclamantă s-a înscris la masa credală a recurentei cu suma totală de 413.540 RON, sumă ce cuprinde şi suma de 275.000 RON, solicitată în prezenta cauză.

În al doilea rând, susţine că nu poate fi obligată la plata unui debit pe care nu l-a generat, având în vedere că societatea pârâtă, desfăşurându-şi activitatea sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, în calitate de acţionar unic, prestează un serviciu public de interes local, aşa cum este definit de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, respectiv furnizează energie termică sub formă de încălzire şi apă caldă de consum, obiectul de activitate al acesteia fiind reprezentat de producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice către populaţia din Timişoara.

Astfel, executivul a înţeles să ducă o politică de protecţie socială a populaţiei fixând tarife diferenţiate pentru populaţie, iar această diferenţă dintre preţul de producere şi tariful practicat către populaţie, numită subvenţie, este decontată de către bugetul local. Totodată, bugetul de stat alocă subvenţie pentru creşterea neprevizionată a preţului la combustibilii utilizaţi pentru producerea energiei termice livrată populaţiei. De asemenea, sumele reprezentând subvenţie pentru creşterea neprevizionată a preţului la combustibili utilizaţi pentru producerea energiei termice livrată populaţiei precum cele care reprezintă subvenţie pentru diferenţa de preţ la energia termică livrată populaţiei care sunt suportate de la bugetul de stat, respectiv de la bugetul local sunt decontate cu foarte mare întârziere (chiar de ani de zile), fapt care a generat mari întârzieri la plata facturilor către furnizori.

Recurenta susţine că, în considerarea necesităţii eficientizării sistemului centralizat de producere şi distribuţie a energiei termice, Guvernul României a adoptat O.G. nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate. În aceste condiţii, pentru fiecare factură primită de la furnizorul de combustibil se calculează ce sumă trebuie să plătească aceasta, respectiv ce sumă trebuie primită de la bugetul local şi ce sumă trebuie primită de la bugetul de stat. În acelaşi timp, avându-se în vedere preţurile locale de referinţă menţionate, pentru creşterile neprevizionate ale preţurilor la combustibili utilizaţi pentru producerea energiei termice furnizate populaţiei prin sistem centralizat, pe perioada derulării programului Termoficare 2006-2020 căldură şi confort, aprobat prin Hotărârea nr. 462/2006, a fost reglementată acordarea unor compensări operatorilor economici care prestează serviciile de producţie, distribuţie şi furnizare a energiei termice destinate populaţiei. În concluzie, sumele reprezentând subvenţie pentru creşterea neprevizionată a preţului la combustibili utilizaţi pentru producerea energiei termice livrată populaţiei precum şi cele care reprezintă subvenţie pentru diferenţa de preţ la energia termică livrată populaţiei sunt suportate de la bugetul de stat respectiv de la bugetul local.

În opinia recurentei-pârâte, pretenţiile intimatei-reclamante trebuie respinse având în vedere şi faptul că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile necesare şi esenţiale ale angajării răspunderii civile contractuale.

În sprijinul afirmaţiei că nu se poate angaja răspunderea contractuală a pârâtei ar sta următoarele argumente: sumele solicitate cuprind şi subvenţii pe care recurenta-pârâtă trebuia să le primească de la buget; subvenţiile reprezintă diferenţa dintre ceea ce plăteşte populaţia şi ceea ce ar trebui să plătească - preţul real şi, în baza facturilor emise de reclamantă, recurenta-pârâtă a solicitat în termenele legale, prin deconturile depuse, sumele cu titlu de subvenţii, respectând prevederile legii şi care, prin întârzierea cu care au fost decontaţi banii, au generat penalităţi.

Astfel, recurenta a considerat că nu se poate reţine nici măcar culpa levissima în sarcina sa şi nu poate fi vorba de vreo faptă ilicită săvârşită, deoarece faptul că lipsa fondurilor pentru subvenţii duce la decontarea cu întârziere generând această situaţie, nu este un aspect imputabil societăţii pârâte, neputându-i fi reţinută vreo vină, aflându-se în imposibilitate de a acţiona.

Aşadar, în ceea ce priveşte prezumţia de culpă, în încercarea de a o răsturna, recurenta a precizat că a respectat termenele prevăzute de lege pentru întocmirea şi depunerea deconturilor pentru subvenţii, iar faptul că sumele reprezentând subvenţii au fost achitate cu întârziere nu îi este imputabil, ci eventual ordonatorului principal de credite, susţinând că pentru achitarea în termen a facturilor societatea pârâtă a făcut toate demersurile.

Recurenta susţine că în relaţiile contractuale şi cele cu terţii, dar în legătură cu contractul în cauză, prin toate demersurile făcute, a dovedit buna sa credinţă, arătând că, într-o definire unanim acceptată, buna-credinţă există numai atunci când cel căruia i s-a reproşat o anumită conduită n-a cunoscut şi nu putea să cunoască adevărata realitate.

Având în vedere criteriul obiectiv de apreciere a vinovăţiei debitorului, respectiv art. 1480 alin. (1) C. civ., recurenta a susţinut că a depus toate diligenţele unui bun proprietar în îndeplinirea obligaţiilor, apreciind că, în cauză, nu se poate reţine vreo culpă din partea acesteia. Or, "acolo unde încetează culpa, începe cazul fortuit" şi a invocat prevederile art. 11 ale Ordonanţei nr. 2/2001, care prevăd cazul fortuit ca fiind o cauză exoneratoare de vinovăţie.

În ceea ce priveşte fapta ilicită şi legătura cauzală între faptă şi prejudiciu, recurenta a susţinut că societatea pârâtă nu a adus atingere niciunui drept subiectiv ocrotit, printr-o acţiune sau inacţiune, iar faptul că plăţile s-au făcut cu întârziere nu îi este imputabil.

După aprecierea recurentei, este cunoscut faptul că există anumite împrejurări care înlătură vinovăţia, în speţă fiind de interes doar fapta unui terţ şi cazul fortuit (în răspunderea contractuală cu aceleaşi efecte cu forţa majoră), considerând totodată că fapta terţului de a nu deconta în termene sumele reprezentând subvenţiile constituie o împrejurare care înlătură vinovăţia pârâtei şi învederând faptul că, în această situaţie, nu este necesar ca fapta terţului să fie săvârşită cu vinovăţie.

Mai mult, recurenta a precizat că întârzierea în plata facturilor este datorată terţului, deci unei cauze străine şi, faţă de cele arătate, a subliniat că s-a aflat în imposibilitatea fortuită de a acţiona şi a încercat şi a reuşit să răstoarne prezumţia de culpă, demonstrând de asemenea lipsa unei fapte ilicite atât anterioare, care să genereze imposibilitatea fortuită de acţiune, cât şi ulterioară încheierii contractului, dovedind care a fost voinţa reală la încheierea contractului şi de asemenea a probat că nerespectarea obligaţiei se datorează unei cauze străine, respectiv faptei unui terţ.

Recurenta-pârâtă nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la 16.05.2022 şi administratorului judiciar al COMPANIEI LOCALE DE TERMOFICARE COLTERM S.A. la 17.05.2022 .

La 09.06.2022, în termen legal, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 17.06.2022;

Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-pârâtă, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, din verificarea documentelor din dosar, Înalta Curte constată că, în expunerea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a reluat, integral, criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor ei privind neîntrunirea condiţiilor răspunderii civile contractuale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Totodată, instanţa supremă reţine că argumentele recurentei privind lipsa subvenţiilor alocate de la bugetul de stat, care ar fi influenţat incapacitatea de plată a facturilor emise de reclamantă fac abstracţie de raţionamentul instanţei de apel, pe care de altfel recurenta nu l-a contestat, care a reţinut faptul că aceste aspecte privesc un alt raport juridic, care nu este opozabil intimatei-reclamante.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Instanţa supremă nu poate primi argumentul recurentei privind faptul că intimata-reclamantă s-ar fi înscris la masa credală a recurentei-debitoare cu o sumă ce ar cuprinde debitul principal ce face obiectul judecăţii, întrucât a fost invocat omisso medio, direct în calea de atac a recursului, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. - în insolvenţă, prin administrator special B. împotriva deciziei nr. 33/A din 19 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. - ÎN INSOLVENŢĂ, PRIN ADMINISTRATORULUI SPECIAL B. împotriva deciziei nr. 33/A din 19 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2022.