Extraordinary appeal dismissed; time-barred damages claim against debt-collection agency remains final.

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2022

Asupra contestaţiei reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj — secţia a II-a Civilă la 0l.07.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 289.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat lui şi familiei sale, prin folosirea în mod ilegal a firmei de recuperare creanţe C. S.R.L., în perioada 27.03.2013 - 23.01.2016.

Prin sentinţa nr. 124/12.11.2019, Tribunalul Gorj — secţia a II-a Civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 150.000 RON, reprezentând daune morale; a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin decizia nr. 164/03.06.2020, Curtea de Apel Craiova — secţia a II-a Civilă a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curţii de apel.

Prin decizia nr. 393 din 17.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, s-a admis recursul, a fost casată decizia nr. 164/03.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi a fost trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2019*.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 474/2021 din 08 septembrie 2021, a respins excepţia nulităţii apelului declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei nr. 124/2019 din 12.11.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

A admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei nr. 124/2019 din 12.11.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis excepţia prescripţiei; a respins acţiunea ca prescrisă.

A obligat intimatul-reclamant la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă.

Împotriva încheierii nr. 60 din 06 septembrie 2021 şi a deciziei nr. 474 din 08 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a declarat recurs recurentul-reclamant A..

Prin decizia nr. 522 din 3 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata-pârâtă B. S.A.

A fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 60 din 06 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

A fost respinsă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă B. S.A.

A fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 474/2021 din 8 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Împotriva acestei ultime decizii, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare.

Sub un prim aspect, invocă faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unor erori materiale, prezente atât în expunerea de motive cât şi în considerente.

În acest sens, contestatorul arată că decizia nr. 393/17.02.2021 a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu de Curtea de apel Craiova, aşa cum s-a reţinut prin decizia contestată.

Mai arată contestatorul că, incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reţinută prin decizia nr. 393/17.02.2021, este atrasă de excepţia puterii de lucru judecat, respectiv de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Susţine că pârâta trebuia să achite diferenţa taxei de timbru către bugetul de stat, în cuantum de 1.552,5 RON, în termen de 10 zile, conform art. 200 alin. (3) C. proc. civ., în rejudecarea cererii de apel. Or, la data de 08.09.2021, taxa de timbru nu era achitată, cererea de apel fiind lovită de nulitate. În acest sens, indică decizia civilă nr. 778/05.04.2022, pronunţată de Î.C.C.J în dosar nr. x/2022, cu titlu de practică judiciară.

Arată că instanţele devolutive sunt obligate să respecte statuările Î.C.C.J., întrucât, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

În cauză, apreciază că decizia nr. 393/17.02.2021, pronunţată de Î.C.C.J. a rămas fără valoare juridică, întrucât instanţa de apel, în mod nelegal, a judecat apelul în ambele cicluri procesuale şi a admis greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de intimata-pârâtă.

Arată că nu s-a judecat în această cauză cu firma de recuperări creanţe C. S.R.L. şi, de asemenea, că nu putea formula acţiune în instanţă faţă de pârâta B. S.A. înainte de 23.11.2016, dată la care pârâta şi-ar fi recunoscut culpa, prin faptul că a rebranşat, în mod voluntar, imobilul contestatorului.

În continuare, contestatorul susţine că nu există în dosar nicio dovadă că pârâta a reziliat contractul de cesiune încheiat cu firma de recuperări creanţe C. S.R.L., prin urmare, dreptul contestatorului de a promova o acţiune în instanţă s-ar fi născut la data recunoaşterii culpei de către pârâtă, anume la 23.11.2016.

Din punctul contestatorului de vedere, instanţa de recurs nu ar fi făcut o analiză logico-juridică a dispoziţiilor art. 2537 alin. (1) C. civ.

În plus, susţine că, acelaşi complet al Curţii de Apel Craiova, care a judecat apelul în primul şi al doilea ciclu procesual, a pronunţat şi decizia nr. 807/16.10.2019, în dosarul identic nr. x/2019, şi a statuat că termenul de prescripţie "începe să curgă de la data constatării prejudiciului, respectiv 11.10.2017, dată la care s-a pronunţat decizia nr. 1612/11.10.2017 de către Tribunalul Gorj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016".

Mai arată că, decizia nr. 807/16.10.2019 a Curţii de Apel Craiova are putere de lucru judecat sub forma efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, cu privire la stabilirea începerii termenului de prescripţie a faptelor pârâtei, respectiv 11.10.2017.

Or, aplicarea greşită a deciziilor nr. 393/17.02.2021 şi nr. 807/16.10.2019 constituie motiv de nelegalitate ce se încadrează în prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, contestatorul face apel la considerente din decizia nr. 2493/18.11.2021, pronunţată de Î.C.C.J. în dosar nr. x/2020.

Autorul prezentei căi de atac apreciază că instanţa de recurs şi-ar fi concentrat atenţia doar pe existenţa obligatorie a triplei identităţi de elemente, fără să observe că tripla identitate nu este necesară în speţa de faţă, întrucât prescripţia dreptului la acţiune a fost respinsă prin decizia nr. 807/16.10.2019, această decizie fiind înzestrată cu putere de lucru judecat.

Conchide că, respingerea tuturor motivelor de casare invocate în cererea de recurs este nelegală, în speţă nefiind incident art. 2501 C. civ.. Totodată, susţine că instanţa de recurs nu a cercetat motivele de casare a deciziei recurate, invocate în termen, respectiv motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la decizia Î.C.C.J. nr. 393/17.02.2021.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

Contestaţia în anulare a fost comunicată intimatei la 21.10.2022 .

La 18.11.2022, intimata B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca nefondată.

Întâmpinarea a fost comunicată contestatorului la 29.10.2022, care a depus răspuns la întâmpinare, la 05.12.2022.

Analizând contestaţia în anulare, în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, instanţa supremă va califica excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimata B. S.A. ca şi apărare de fond, având în vedere că argumentele intimatei vizează doar dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. iar soluţionarea căii de atac a contestaţiei în anulare are caracter unitar.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de către contestator, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

"Eroarea materială" reprezintă acea greşeală cu caracter procedural, ce vizează aspecte formale ale judecăţii, de natură a determina o altă soluţie decât cea care ar fi rezultat, în mod firesc, din observarea de către instanţă a elementelor reale ale speţei.

Conturând un prim motiv de contestaţie în anulare, contestatorul a susţinut, că decizia nr. 393/17.02.2021 a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu de Curtea de apel Craiova, aşa cum s-ar fi reţinut prin decizia contestată.

Or, analizând decizia atacată, se constată că, în mod contrar celor susţinute de contestator, analiza făcută de instanţa de recurs a avut în vedere decizia nr. 393/17.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, aşa cum reiese în mod evident din considerentele decizorii ale instanţei supreme, regăsite la fila x din decizia nr. 522 din 3 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.

Astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele, "pe cale de consecinţă, în ipoteza existenţei unor lipsuri în ceea ce priveşte achitarea taxelor judiciare aferente cererii de apel, această împrejurare nu poate duce la casarea deciziei recurate, ci, eventual, numai la darea în debit, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă".

Conturând un al doilea presupus motiv de contestaţie în anulare subscris art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul susţine, în esenţă, faptul că instanţa de recurs ar fi aplicat greşit puterea de lucru judecat/efectul pozitiv al deciziei nr. 393/17.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, cu privire la obligaţia B. S.A. de a achita taxă judiciară de timbru şi al deciziei nr. 807/16.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, cu privire la stabilirea începutului termenului de prescripţie a faptelor pârâtei.

În ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că eroarea materială la care se referă acest text de lege este o greşeală de natură procedurală, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, textul de lege nefiind incident în cazul unor greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Din perspectivele cerinţei prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., în cauză, instanţa învestită cu soluţionarea căii extraordinare de atac constată că modalitatea de soluţionare a recursului formulat de recurentul-reclamant nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul anterior arătat.

Aspectele invocate de contestator nu se pot valorifica în această procedură extraordinară decât dacă ar fi existat o neobservare, din eroare, a actelor materiale aflate la dosar, relevante pentru soluţia procesului, iar nu ca motive de nelegalitate a hotărârii instanţei de recurs.

Altfel spus, dacă instanţa de recurs a luat în examinare aspectele deduse, dându-le o rezolvare asumată, deliberată, instanţa care judecă contestaţia în anulare nu se poate poziţiona ca instanţă de control judiciar, pentru a cenzura decizia anterioară, a suprapune aprecierea şi înlocui soluţia, ci este limitată strict la a vedea dacă ipoteza art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. evocată este îndeplinită, în sensul textului, iar nu în înţelesul părţii.

Instanţa supremă reţine că, prin decizia nr. 522 din 03 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 474/08.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, în dosar nr. x/2019, prin care a fost respinsă ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

Pentru a pronunţa această soluţie, în ceea ce priveşte criticile care vizează rejudecarea cererii de apel fără satisfacerea cerinţei timbrării de către pârâta B. S.A., instanţa de recurs a reţinut că modalitatea de timbrare a acesteia nu poate constitui un motiv de nulitate a deciziei recurate, cum eronat consideră reclamantul, în raport de dispoziţiile art. 197 teza a II-a, art. 470 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013. Totodată, a reţinut că instanţa supremă, prin decizia 393/17.02.2021, a constatat că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal şi a dispus obligarea pârâtei la plata taxelor judiciare de timbru aferente, care a fost pusă în executare potrivit art. 41 din O.U.G. nr. 80/2013, de către organele de executare ale unităţilor administrativ teritoriale prevăzute la art. 40 alin. (1) conform procedurii fiscale.

Pe cale de consecinţă, a statuat că, în ipoteza existenţei unor lipsuri în ceea ce priveşte achitarea taxelor judiciare aferente cererii de apel, această împrejurare nu poate duce la casarea deciziei recurate ci, eventual, numai la darea în debit, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă.

În ce priveşte criticile privind încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 807/16.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin decizia contestată s-a reţinut că argumentaţia recurentului, în sensul existenţei unor soluţii contrare pronunţate de acelaşi complet de judecată cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, nu se circumscrie cazului de casare invocat. Astfel, raportat la dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de recurs a constatat că, în speţă, nu este întrunită cumulativ tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, decizia nr. 807/2019 vizând nelegalitatea debranşării de la reţeaua de curent electric, pe când prezentul dosar are ca obiect acordarea de daune morale ca urmare a folosirii firmei de recuperare creanţe, neexistând nicio legătură între obiectul celor două litigii.

Considerentele reproduse în privinţa criticilor invocate de contestator, relevă rezultatul analizării şi interpretării de către instanţa de recurs a aspectelor invocate prin contestaţia în anulare cu privire la decizia contestată, fapt ce demonstrează că nu poate fi vorba de o de "eroare materială" în accepţiunea art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ceea ce invocă contestatorul fiind eventuale greşeli de judecată, de interpretare a dispoziţiilor legale ale art. 197 teza a II-a C. proc. civ., art. 38 şi 41 din O.U.G nr. 80/2013, precum şi ale art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În realitate, subsumat motivului de contestaţie reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul supune analizei aspecte identice cu cele ce au făcut obiect al judecăţii anterioare ori care ţin de fondul raporturilor juridice dezlegate prin hotărârile pronunţate în cauză, pe parcursul procesual al litigiului, asupra cărora instanţele anterioare s-au pronunţat, şi care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale de atac.

Însă, contestaţia în anulare nu poate fi utilizată ca un recurs deghizat, spre a provoca un control judiciar al hotărârii atacate, pentru că s-ar deturna rolul şi scopul acestei căi extraordinare de atac, rezervat exclusiv remedierii acelor erori procedurale menţionate limitativ de legiuitor prin dispoziţiile legale mai sus- redate.

În consecinţă, aspectele prezentate în motivarea căii de atac nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestaţii în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că dezlegarea cauzei este criticabilă, în opinia contestatorului.

Conchizând, Înalta Curte reţine şi că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: hotărârile pronunţate în cauzele Mitrea împotriva României/2008, Stanca Popescu împotriva României/2009).

Conform prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe calea contestaţiei în anulare poate fi invocată omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unuia dintre recursurile declarate ori aceea de a cerceta vreunul dintre motivele de casare. Din perspectiva acestui text de lege, contestatorul susţine că instanţa de recurs nu a cercetat un posibil motiv de ordine publică subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la decizia nr. 393/17.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, referitor la neîndeplinirea de către intimata B. S.A. a obligaţiei de a timbra cererea de apel.

Înalta Curte constată că nu se impune retractarea deciziei nr. 522 din 03.03.2022 întrucât autorul căii de atac a invocat aspectele legate de timbraj prin cererea de recurs, iar instanţa supremă a reţinut, în considerentele deciziei contestate că modalitatea de timbrare a cererii de apel a intimatei nu poate constitui un motiv de nulitate a deciziei recurate, în raport de dispoziţiile art. 197 teza a II-a, art. 470 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât, în ipoteza existenţei unor lipsuri în ceea ce priveşte achitarea taxelor judiciare aferente cererii de apel, această împrejurare nu poate duce la casarea deciziei recurate ci, eventual, numai la darea în debit, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă.

Nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui motiv de casare presupune completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, ipoteză nerealizată în cauză, căci, aşa cum s-a arătat, instanţa de control judiciar a analizat motivul de recurs invocat de contestator, arătând de ce acesta nu poate fi primit.

Pronunţarea de către instanţa de recurs a unei soluţii contrare dorinţei părţii şi neînsuşirea motivelor invocate nu echivalează cu omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de casare, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Restul argumentelor din cererea de contestaţie în anulare legate de situaţia de fapt, trimiterile la jurisprudenţă şi afirmaţiile prin care partea îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţiile pronunţate anterior nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., fiind aspecte ce ţin de fondul cauzei, şi nu de hotărârea atacată.

Pentru aceste considerente, faţă de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea D. împotriva deciziei nr. 898 din 7 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 522 din 3 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2022.