Sublease rent recovery and damage certainty challenged via waiver of cassation under civil disposition principles
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice took note of the appellants' waiver of the appeal in cassation, thereby rendering the appellate decision of December 15, 2021, final and binding; consequently, the defendant companies remain obligated to pay the plaintiff approximately 4.37 million RON in damages plus legal interest and 55,798.70 RON in litigation costs, affirming the plaintiff's partial victory. The underlying dispute involved a claim for unpaid rent under sub-lease contracts, where the plaintiff originally sought nearly 7 million RON, but the Court of Appeal had previously reduced the award to 4.37 million RON while rejecting the appeals of both the plaintiff and a co-defendant. The Supreme Court decided the case on procedural grounds pursuant to Article 404(2) and Article 463 of the Code of Civil Procedure, characterizing the appellants' notarized request to waive the cassation proceedings as a voluntary act of disposition (acquiescence to the challenged judgment) rather than a substantive legal assessment, thus upholding the principle of party autonomy without reviewing the merits of the alleged lack of active procedural capacity or the certainty of the damage.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 406 din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 404 alin. (2) din C. proc. civ, art. 463 din C. proc. civ; Sublease rent recovery and damage certainty challenged via waiver of cassation under civil disposition principles: The underlying dispute involved a claim for unpaid rent under sub-lease contracts, where the plaintiff originally sought nearly 7 million RON, but the Court of Appeal had previously reduced the award to 4.37 million RON while rejecting the appeals of both the plaintiff and a co-defendant. The Supreme Court decided the case on procedural grounds pursuant to Article 404(2) and Article 463 of the Code of Civil Procedure, characterizing the appellants' notarized request to waive the cassation proceedings as a voluntary act of disposition (acquiescence to the challenged judgment) rather than a substantive legal assessment, thus upholding the principle of party autonomy without reviewing the merits of the alleged lack of active procedural capacity or the certainty of the damage.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedArticle cited in the reasoning as the legal basis for treating the appellants' waiver of the cassation appeal as acquiescence to the challenged judgment, leading to the operative order to take note of the waiver.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 6.952.465,19 RON, fără TVA, echivalentul a 1.491.945,32 Euro, fără TVA (1 euro = 4,66 RON la cursul BNR din data de 29 octombrie 2018) ce reprezintă contravaloarea chiriilor la care ar fi fost îndreptăţită în baza contractelor de subînchiriere, pe toata durata pentru care acestea au fost încheiate; obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata dobânzilor legale aferente sumei de 6.709.785,53 RON; în temeiul dispoziţiilor art. 451-453 din C. proc. civ., a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.270, art. 1.786, art. 1.817-1.818 din C. civ. şi orice alte dispoziţii legale la care s-a făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 3237 din 8 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1.103.404,30 RON, cu titlu de despăgubiri, precum şi dobânda legală aferentă, calculată de la data de 8 noiembrie 2019 şi până la achitarea efectivă a debitului principal; s-au respins ca neîntemeiate pretenţiile având ca obiect plata sumei de 5.849.060,89 RON; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 15.987,28 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 80 975,67 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; s-au compensat cheltuielile de judecată reciproce, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 64.988,39 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată.
Pârâta B. S.R.L. şi C. S.R.L. au declarat apel împotriva aceleiaşi sentinţe, prin care au solicitat schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii integrale a cererii de chemare în judecată, respectiv în sensul reducerii cuantumului daunelor cerute de reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 2058A/2021 din 15 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei C. S.R.L.; s-a respins apelul formulat de apelanta C. S.R.L., ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă; s-a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3237 din 8 noiembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu apelanta-reclamantă A. S.R.L., ca nefondat; s-a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.; s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 4.369.816,94 RON, cu titlu de despăgubiri, precum şi dobânda legală aferentă, calculată de la data de 8 noiembrie 2019 şi până la achitarea efectivă a debitului principal; de asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 55798,7 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; intimatele C. S.R.L. şi B. S.R.L. au fost obligate să plătească apelantei-reclamante A. S.R.L. suma de 26.929,26 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, recurentele-pârâte C. S.R.L. şi B. S.R.L. au declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 3 martie 2022.
Recurentele-pârâte C. S.R.L. şi B. S.R.L. au solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, Curţii de Apel Bucureşti, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:
Prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a apelantei C. S.R.L., Curtea de Apel Bucureşti a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
Au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material, cu referire la faptul că prejudiciul nu este cert în privinţa cererii reclamantei A. S.R.L. de obligare a pârâtei B. S.R.L. la plata chiriilor la care aceasta se consideră îndreptăţită în baza contractului de subînchiriere încheiat cu D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.A. şi G. S.R.L.
În completarea argumentelor expuse cu privire la lipsa caracterului cert al prejudiciului stabilit nelegal prin decizia recurată, recurentele-pârâte au arătat că soluţia pronunţată în cauză este rezultatul unei interpretări greşite a dispoziţiilor art. 1.532 din C. civ.
Prin înlăturarea tuturor cheltuielilor de judecată solicitate de B. S.R.L. şi acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de A. S.R.L., Curtea de Apel Bucureşti a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.
Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Recurentele-pârâte C. S.R.L. şi B. S.R.L. au formulat răspuns la întâmpinare.
De asemenea, recurentele-pârâte C. S.R.L. şi B. S.R.L. au înaintat la data de 9 iunie 2022, în original, o cerere de renunţare la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, autentificată sub nr. x din 8 iunie 2022 de către Societatea Profesională Notarială "H." .
Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la data de 10 iunie 2022 "acordul" cu privire la cererea de renunţare la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, cu menţiunea că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată, autentificat sub nr. x din 8 iunie 2022 de către Societatea Profesională Notarială "H." .
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin care s-a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 406 din C. proc. civ., motiv pentru care, în raport de textul legal evocat, cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, magistratul-asistent raportor a propus soluţia de a se lua act de renunţarea la judecata cererii de recurs formulate de recurentele-pârâte împotriva deciziei civile nr. 2058A/2021 din 15 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă.
Prin încheierea din 22 septembrie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.
Părţile au înţeles să uzeze de acest drept.
Ulterior, s-a fixat termen la 8 decembrie 2022 pentru examinarea stadiului recursului.
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare cererea de renunţare la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, autentificată sub nr. x din 8 iunie 2022 de către Societatea Profesională Notarială "H.", depusă de recurentele-pârâte C. S.R.L. şi B. S.R.L., constatând următoarele:
Faţă de manifestarea de voinţă a recurentelor-pârâte C. S.R.L. şi B. S.R.L., în sensul renunţării la calea de atac a recursului, Înalta Curte reţine că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie, care sunt acte de voinţă ale acestora cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi.
Dispoziţiile art. 404 alin. (2) din C. proc. civ. stipulează că renunţarea la calea de atac se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac, prin prezentarea părţii înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanţei, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentă, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.
Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 404 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc şi ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanţa superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecăţii în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 din acelaşi cod, întrucât partea înţelege să-şi retragă calea de atac.
Cererea recurentelor-pârâte C. S.R.L. şi B. S.R.L. de renunţare la judecată în calea de atac a recursului, astfel cum este formulată, reprezintă o achiesare la hotărârea atacată, în sensul avut în vedere de legiuitor prin art. 463 din C. proc. civ.
În cauza de faţă, manifestarea de voinţă a recurentelor-pârâte privind renunţarea la judecata recursului, reprezintă un act de dispoziţie al acestora, care nu este supus cenzurii instanţei.
Totodată, se reţine că declaraţia de renunţare a fost întocmită cu respectarea cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 406 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., fiind autentificată sub nr. x din 8 iunie 2022 de către Societatea Profesională Notarială "H.".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea recurentelor-pârâte C. S.R.L. şi B. S.R.L. la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 2058A/2021 din 15 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2022.