Statutory deadline for VAT surcharges after unauthorized change of destination of goods imported under underprivileged zone incentives

Asupra recursurile de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 1 august 2001 și înregistrată sub nr. 1530/2001, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta SC D.C. SRL Tihău a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Cluj, solicitând ca în contradictoriu cu aceștia, să se anuleze decizia nr. 1015 din 29 iunie 2001, emisă de primul pârât și a procesului-verbal de control nr. 1182 din 8 mai 2001, întocmit de Serviciul de Supraveghere Vamală și Luptă Împotriva Fraudelor Vamale Cluj, iar în subsidiar, să se constate că obligația de plată a T.V.A. este scadentă la expirarea termenului prevăzut de art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/1998.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a susținut că prin actul de control din 8 mai 2001, înregistrat la nr. 1182, organele de control vamal au reținut că prin încheierea unor contracte de închiriere a utilajelor importate în regim de scutire de drepturi vamale, constituie o schimbare a destinației acestora, utilaje importate în condițiile de facilități prevăzute pentru zonele defavorizate, reglementat prin O.U.G. nr. 24/1998, fiind stabilită obligația de plată a dublului taxelor vamale și a T.V.A. și a penalizărilor aferente. Soluționând contestația, Ministerul Finanțelor Publice a menținut procesul-verbal de control, apreciind că acesta este legal.

Prin sentința nr. 39 din 15 ianuarie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea în parte, a anulat în parte decizia nr. 1015 din 29 iunie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice și în parte, procesul-verbal de control nr. 1182 din 8 mai 2001, încheiat de Serviciul de Supraveghere Vamală și Luptă Împotriva Fraudelor Vamale, numai în ceea ce privește momentul de la care se calculează majorările de întârziere aferente T.V.A., în sumă de 660.612.548 lei, stabilind ca dată a scadenței, data de 8 iulie 2001, fiind păstrate celelalte dispoziții ale actelor administrative contestate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că reclamanta, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 75/2000, a schimbat destinația bunurilor importate, cu acordarea facilităților prevăzute pentru zonele defavorizate, astfel că trebuie să restituie dublu sumele pentru care a beneficiat de scutire, în termen de 60 de zile de la constatarea de către organele de control, a schimbului destinației bunurilor, în speță termenul de restituire fiind scadent la 8 iulie 2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Cluj și Agenția Națională de Administrare Fiscală, care în esență, critică hotărârea, în sensul că prin interpretarea și aplicarea greșită a legii, a stabilit termenul scadent, ca fiind 8 iulie 2001, în speță fiind aplicabile prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 17/2000, și nu cele prevăzute de art. 12 din O.U.G. nr. 24/1998.

Recursurile sunt nefondate.

Prin actul de control încheiat la data de 8 mai 2001, cu nr. 1182/2001, s-a constatat în sarcina reclamantei SC D.C. SRL din localitatea Tihău, comuna Surduc, județul Sălaj, o obligație către bugetul de stat, în sumă totală de 1.016.829.288 lei, reprezentând 206.289.998 lei taxe vamale, 660.612.548 lei T.V.A. și 149.926.742 lei majorări de întârziere aferente T.V.A., obligație datorată nerespectării prevederilor O.U.G. nr. 24/1998.

S-a reținut, astfel, că bunurile importate cu declarațiile vamale nr. 5577 din 14 iulie 2000, nr. 5582 din 14 iulie 2000, nr. 6187 din 27 iulie 2000 și nr. 6855 din 17 iulie 2000, au fost închiriate SC K.C., pentru efectuarea unor lucrări în afara zonei defavorizate, încălcându-se prevederile art. 6 și 8 din O.U.G. nr. 24/1998.

Critica adusă de recurente, privește data de la care se naște obligația de plată a T.V.A., adică la 60 de zile de la constatarea de către organele de control, a schimbării destinației bunurilor, termen prevăzut de dispozițiile O.U.G. nr. 24/1998, modificată prin O.U.G. nr. 75/2000 sau prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 17/2000, care stabilește obligația scadentă de la data înregistrării declarației vamale sau cele din art. 30, care prevede un termen de 15 zile de la data încheierii actului de control.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că această critică a fost legal soluționată de instanța de fond.

Importurile definitive efectuate de reclamanta-intimată, în perioada 14 iulie 2000 - 17 august 2000, au fost efectuate sub incidența și reglementarea prevederilor O.U.G. nr. 24/1998, modificată prin O.U.G. nr. 75/2000 privind regimul zonelor defavorizate.

Astfel, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 24/1998, societățile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice române care își desfășoară activitatea în zona defavorizată, beneficiază pentru investițiile nou create, de scutire de la plata T.V.A. și a taxelor vamale.

Prin art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2000, se reglementează posibilitatea legală a schimbării destinației bunurilor pentru care investitorii au beneficiat de aceste facilități.

În art. 12 alin. (2) se dispune că în cazul în care schimbarea destinației bunurilor se realizează fără îndeplinirea condițiilor cerute în alin. (1), beneficiarii sunt obligați să restituie sumele prevăzute în alin. (1), în cuantum dublu, în termen de 60 de zile de la constatarea de către organele de control, a schimbării destinației bunurilor.

Dispozițiile de aplicat sunt cele care reglementează regimul juridic al zonelor defavorizate, O.U.G. nr. 24/1998, modificată prin O.U.G. nr. 75/2000, acte normative prin care au fost acordate facilitățile respective, art. 12 fiind norma specială în raport cu dispozițiile din art. 11 lit. a) al O.U.G. nr. 17/2000, cum judicios și legal a constatat instanța de fond.

Fiind stabilită aplicarea acestui act normativ, criticile recurentelor sunt nefondate, sentința fiind legală.

În consecință, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Cluj, precum și de Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 39 din 15 ianuarie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.