SRL General Assembly Resolution Annulment: Recourse Inadmissible Under Law 31/1990 Exclusive Appeal Rule

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu B. şi C. S.R.L. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea hotărârilor AGA din 19.07.2020, 26.08.2020 şi 16.10.2019.

În motivarea cererii, s-a invocat nelegala convocare a reclamantului la adunările generale din 19.07.2020, 26.08.2020, 16.10.2019, prin nerespectarea termenului de convocare de 10 zile. În plus, s-a invocat caracterul nereal al hotărâri din 19.07.2020, pentru că la sediul din str. x.

În drept, au fost invocate prevederile art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, art. 216, art. 1247, art. 1254 din C. civ.

Prin întâmpinare s-a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei C. S.R.L. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B., faţă de radierea societăţii pârâte.

Deliberând asupra excepţiilor invocate prin întâmpinare, Tribunalul a constatat radierea societăţii pârâte, ca urmare a parcurgerii procedurii de lichidare prevăzute de Legea nr. 31/1990, astfel cum rezultă din certificatul de radiere a societăţii, eliberat la data de 23 februarie 2021 de către Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 2239 din 28 septembrie 2021, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei C. S.R.L. şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.; a anulat cererea formulată în contradictoriu cu C. S.R.L. şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu B., ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 609/A din 4 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. S.R.L. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2239 din 28 septembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă; apelantul-reclamant A. a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimatul-pârât B. în cuantum de 1.785,00 RON.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, la data de 23 iunie 2022.

În cuprinsul cererii de recurs, autorul căii extraordinare de atac a arătat că decizia civilă nr. 609/A din 4 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti este nelegală pentru calificarea greşită a actului dedus judecăţii, motive contradictorii şi încălcarea normelor de drept material, ceea ce atrage incidenţa cazurilor de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul-pârât B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, arătând că recurentul a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege. Totodată, a solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 din C. proc. civ.

La data de 18 octombrie 2022, recurentul-reclamant A. a transmis la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului.

Prin rezoluţia din 19 octombrie 2022 s-a fixat termen la data de 8 decembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât B., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, neputând exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Art. 483 din C. proc. civ., în forma aplicabilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, potrivit art. 24 coroborat cu art. 27 din C. proc. civ., prevede că:

"(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

(2) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) – j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, legiuitorul a determinat precis sfera hotărârilor susceptibile de recurs prin norme procesuale de ordine publică; a suprimat astfel calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care şi cele pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Litigiul are ca obiect anularea hotărârilor adunării generale a asociaţilor C. S.R.L. din 19.07.2020, 26.08.2020 şi 16.10.2019, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 31/1990.

Or, dispoziţiile Legii nr. 31/1990 a societăţilor recunosc numai calea de atac a apelului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia acţiunilor care au ca obiect controlul de legalitate al hotărârii adunării generale a asociaţilor societăţii comerciale.

Astfel, potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, aplicabil în cauză potrivit normei de trimitere de la art. 196 din aceeaşi lege, "hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei", iar conform alin. (9) al aceluiaşi articol, hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai apelului.

Aşa fiind, hotărârile pronunţate în litigiile privind anularea/constatarea nulităţii unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor unei societăţi cu răspundere limitată nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs.

Legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui reguli speciale de procedură şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia liberului acces la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

Cum art. 129 din Constituţie nu conţine dispoziţii cu privire la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci instituie posibilitatea părţilor interesate şi a Ministerului Public de a le exercita, dar în condiţiile legii, Înalta Curte reţine, în considerarea tuturor argumentelor expuse mai sus, că decizia atacată are caracter definitiv, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 609/A din 4 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă.

Referitor la cererea intimatului-pârât B. privind obligarea recurentului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 452 din C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs conform art. 494 din C. proc. civ., instanţa supremă constată că intimatul-pârât B. nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinarea la recurs.

Întrucât nu s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimatul-pârât B. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 609/A din 4 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, ca inadmisibil.

Respinge cererea formulată de intimatul-pârât B. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2022.