Peremption of cassation appeal during suspension pending CJEU preliminary ruling: non-attributable delay bars sanction and requires ex officio resumption

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2018 pe rolul Judecătoriei Braşov, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C., solicitând instanţei ca, în baza probelor administrate în cauză, să constate caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 5.1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 22.08.2008 privind dreptul pârâtei de a încasa comision de administrare a creditului în cuantum de 1% calculat asupra sumei creditului contractat, ce se achită la data efectuării primei utilizări din credit, să constate nulitatea absolută a acestei clauze şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea pârâtei la restituirea sumei percepute cu titlu de comision de administrare, respectiv suma de 1.100 CHF, să oblige pârâta la plata de daune-interese în cuantumul dobânzii legale, aplicate la suma menţionată în petitul anterior, de la momentul încasării acesteia de către bancă şi până la data restituirii.

Prin sentinţa civilă nr. 2123/2019 din 14 martie 2019, pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C.; s-a constatat caracterul abuziv al clauzei menţionate în art. 5.1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 22.08.2008; s-a constatat nulitatea absolută a clauzei menţionate în art. 5.1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 22.08.2008; pârâta a fost obligată la restituirea către reclamanţi a sumei de 1.100 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de administrare, încasat în baza prevederilor art. 5.1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 22.08.2008 şi la plata dobânzii legale calculate de la încasarea acesteia şi până la data achitării integrale; s-au respins celelalte petite ale acţiunii, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanţii A. şi B. au formulat apel, solicitând admiterea acestuia şi schimbarea în parte a hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii în totalitate.

Prin decizia civilă nr. 1589/A din 1 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2132 din 4 martie 2019 a Judecătoriei Braşov, care a fost păstrată; fără cheltuieli de judecată.

La data de 16 martie 2020 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei instanţei de apel.

La termenul din 15 iulie 2020, Curtea de Apel Braşov – secţia civilă a admis cererea formulată de recurenţii-reclamanţi şi a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecăţii recursului, până la soluţionarea cauzei C-81/19, aflate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Prin decizia nr. 491/R din 27 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a constatat perimat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1589/2019 a Tribunalului Braşov.

Împotriva acestei decizii, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 22 noiembrie 2021.

Recurenţii-reclamanţi A. şi B. au solicitat admiterea recursului şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, apreciind că aceasta este nelegală.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că prin încheierea din 15 iulie 2020 Curtea de Apel Braşov a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei C-81/19, aflate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Autorii căii de atac consideră că nu li se poate imputa faptul că a rămas în nelucrare cauza mai mult de 6 luni.

De asemenea, au susţinut faptul că este menţionată expres cererea de redeschidere a judecăţii, la art. 415 alin. (1) din C. proc. civ., când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor.

Raportat la modalitatea în care se reia judecata cauzei suspendate, recurenţii au solicitat să se observe că prevederea legală expresă este în sensul că aceasta se dispune la cererea părţilor doar în cazurile de suspendare prevăzute de art. 411 din C. proc. civ.

Întrucât s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanţa de recurs trebuia să procedeze în consecinţă.

Aşadar, s-a constatat, în mod nelegal, că a intervenit perimarea.

Recurenţii-reclamanţi au mai arătat că sunt aplicabile prevederile art. 418 alin. (3) din C. proc. civ., deoarece partea este împiedicată să stăruie în judecată, ca urmare a dispoziţiilor art. 83 din acelaşi cod.

Cu alte cuvinte, recurenţii-reclamanţi consideră că, în mod nelegal, a fost aplicată sancţiunea perimării, întrucât nu pot fi sancţionaţi pentru neîndeplinirea unor obligaţii de către avocat, obligaţii pe care părţile nu aveau posibilitatea să le îndeplinească.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 416, art. 420 şi art. 414 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 din acelaşi cod.

Recursul declarat în cauză de recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi înscrisurile depuse la 8 decembrie 2021 au fost comunicate intimatelor-pârâte C. - Sucursala Braşov la data de 8 decembrie 2021, cu menţiunea că au obligaţia de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenţii-reclamanţi nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, s-a întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenţii-reclamanţi A. şi B., precum şi intimata-pârâtă C. S.A. au înţeles să-şi exercite acest drept.

La data de 5 octombrie 2022, recurenţii-reclamanţi au transmis la dosar o "notă", prin care şi-au exprimat punctul de vedere faţă de cele susţinute de către reprezentanţii intimatei-pârâte C. S.A.

Prin încheierea din 6 octombrie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., stabilindu-se termen la data de 8 decembrie 2022, pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi au formulat critici care se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât aceştia invocă aplicarea greşită a unor norme de procedură civilă, respectiv a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. în ceea ce priveşte împlinirea termenului de perimare de 6 luni.

Din această perspectivă, se reţine că art. 416 din C. proc. civ. prevede că:

"(1) orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni;

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă;

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În raport cu dispoziţiile legale anterior redate, Înalta Curte reţine că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este urmarea culpei procesuale a părţii.

În speţă, se constată că, prin încheierea de şedinţă din 15 iulie 2020, Curtea de Apel Braşov – secţia civilă a dispus suspendarea judecăţii recursului, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei C-81/2019, aflate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Curtea de Apel Braşov a constatat că întrebarea preliminară vizează chestiuni de drept care sunt ridicate în cadrul recursului, şi anume stabilirea cursului CHF la momentul încheierii contractului de credit, acesta fiind, de altfel, singurul motiv de recurs invocat.

În considerentele încheierii sus-menţionate, s-a arătat că modul de soluţionare a întrebării preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene urmează să aibă o înrâurire asupra hotărârii din cauza dedusă judecăţii, astfel că s-a admis cererea de suspendare formulată de recurenţii-reclamanţi şi s-a dispus suspendarea judecăţii recursului, până la soluţionarea cauzei C-81/19 aflate pe rolul instanţei europene, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Aşadar, Curtea de Apel Braşov – secţia civilă a considerat că este util a sista judecata recursului până când instanţa europeană va formula un răspuns în cauza C-81/19, pentru a nu determina o interpretare diferită a unor situaţii juridice identice.

Potrivit textului art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a cauzelor, "instanţa poate suspenda judecata când, dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Totodată, art. 413 alin. (2) din acelaşi cod prevede că "suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă".

Este indiscutabil că acest temei de suspendare facultativă a judecăţii are în vedere existenţa unor "chestiuni prejudiciale", a căror soluţionare ar putea avea o influenţă determinantă asupra rezolvării cauzei. Situaţia premisă este aceea a existenţei în paralel a unui alt litigiu, de a cărui soluţionare depinde existenţa sau inexistenţa unui drept subiectiv civil (lato sensu), raţiunea pentru care a fost instituită posibilitatea suspendării constând în evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii, ceea ce ar genera o anomalie a raporturilor juridice dintre părţile aflate în proces.

Împrejurarea că instanţa de recurs a apreciat că modul de soluţionare a întrebării preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene urmează să aibă o înrâurire asupra hotărârii pe care trebuie să o pronunţe în cauza dedusă judecăţii şi a ales, ca mecanism procesual, suspendarea judecăţii recursului până la soluţionarea întrebărilor preliminare adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de o altă curte de apel, în temeiul cazului de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., iar nu suspendarea de drept reglementată de art. 412 alin. (1) pct. 7 din acelaşi act normativ, nu poate contura o culpă a recurenţilor-reclamanţi în lăsarea cauzei în nelucrare.

În situaţia în care instanţa consideră că este necesară suspendarea judecăţii în temeiul unui caz prevăzut de art. 413 din C. proc. civ., potrivit art. 418 alin. (1) coroborat cu art. 413 alin. (2) din C. proc. civ., termenul de perimare este suspendat până la pronunţarea hotărârii definitive în cauza care a provocat suspendarea judecăţii.

Suspendarea cursului perimării potrivit dispoziţiilor legale precitate, presupune ca perimarea să-şi fi început cursul dintr-o cauză anterioară, ceea ce nu este cazul în speţă.

Reclamanţii A. şi B. nu aveau calitatea de părţi în litigiul în legătură cu care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată de Curtea de Apel Cluj (dosarul nr. x/2017) şi care a determinat suspendarea judecăţii recursului, astfel încât nu li se putea imputa că nu ar fi formulat cerere de reluare a judecăţii, lipsind culpa procesuală, de esenţa sancţiunii perimării.

Corelând dispoziţiile art. 416 alin. (3) din C. proc. civ. cu cele ale art. 415 din acelaşi act normativ, ce reglementează regulile privind repunerea pe rol a cauzei, se constată că legiuitorul a reglementat în mod diferit, în funcţie de felul suspendării, modul în care are loc reluarea judecăţii.

Atunci când suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., reluarea judecăţii se face din oficiu, chiar şi în lipsa unei cereri de repunere pe rol formulate de partea interesată, de îndată ce are loc pronunţarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Pentru identitate de raţiune, în acelaşi mod trebuie să se procedeze şi în cazul dosarelor suspendate în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la pronunţarea hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a fost sesizată de o altă instanţă, conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, întrucât ne aflăm tot în prezenţa unei suspendări facultative cauzate de o chestiune prejudicială, respectiv soluţia pe care instanţa europeană urmează să o pronunţe cu privire la interpretarea sau validitatea dispoziţiilor de drept unional în privinţa cărora a fost sesizată prin procedura întrebării preliminare.

Ca urmare, în condiţiile în care la momentul suspendării judecăţii s-a constatat existenţa unei similarităţi cu cauza pendinte pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în sensul că sunt incidente aceleaşi dispoziţii de drept al Uniunii cu privire la interpretarea sau validitatea cărora a fost sesizată anterior Curtea Europeană prin procedura reglementată de art. 267 din TFUE, după pronunţarea hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa trebuie să dispună, din oficiu, repunerea cauzei pe rol pentru continuarea judecăţii, urmând ca judecătorul să aprecieze în ce măsură dezlegările instanţei europene se impun în propriul dosar.

Prin urmare, deşi motivul de suspendare facultativă bazat pe existenţa unei cauze pendinte pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu era prevăzut expres de niciunul dintre textele care reglementau acest incident procedural anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018, în condiţiile în care normele care reglementează suspendarea facultativă sunt unele dispozitive, instanţa de judecată fiind chemată să decidă cu privire la oportunitatea aplicării lor, în vederea unei bune administrări a justiţiei, ţinând seama de caracterul obligatoriu al deciziilor de interpretare a dreptului unional pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi pentru preîntâmpinarea pronunţării unor hotărâri naţionale contrare normelor europene, odată ce instanţa naţională, luând în considerare ansamblul circumstanţelor cauzei, a decis că se impune aşteptarea hotărârii instanţei europene, tot ea trebuie să dispună continuarea judecăţii, de îndată ce constată că s-a dat o rezolvare respectivei chestiuni prejudiciale.

Faţă de cele arătate, în considerarea faptului că perimarea presupune o prezumţie de desistare, de abandonare a judecăţii, deoarece pricina a rămas în nelucrare o anumită perioadă de timp, fiind în acelaşi timp şi o sancţiune aplicabilă părţii delăsătoare, ea nu poate interveni decât în acele situaţii în care se constată că lăsarea pricinii în nelucrare este rezultatul exclusiv al dezinteresului manifest al părţii care a declanşat respectivul proces.

Per a contrario, dacă părţii în cauză nu i se poate imputa vreo culpă în nesoluţionarea pricinii, în sensul că nu a îndeplinit un anumit act de procedură în condiţiile stipulate de lege, sancţiunea perimării nu poate să opereze. Chiar dacă perimarea nu presupune totdeauna şi în mod necesar culpa părţii, ea presupune însă ignorarea de către parte a obligaţiilor procesuale care îi reveneau în vederea asigurării finalizării judecăţii.

Prin urmare, având în vedere prevederile art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât în contextul analizat, în care suspendarea facultativă a judecăţii a fost dispusă de instanţă, în scopul de a-i facilita soluţionarea dosarului, procedura hotărârii prealabile nefiind edictată în sprijinul părţilor, ci pentru interpretarea unui anumit text de lege, instanţei de recurs îi revenea obligaţia de a verifica dacă subzistau motivele avute în vedere la pronunţarea suspendării cauzei prin încheierea de şedinţă din 15 iulie 2020 şi de a dispune reluarea judecăţii.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte reţine că redeschiderea judecăţii cauzei după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este un act de procedură care trebuie efectuat din oficiu, situaţie în care nu se poate imputa părţii reclamante lipsa de diligenţă în repunerea pricinii pe rol.

În concluzie, nefiind îndeplinite cerinţele impuse de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. pentru aplicarea sancţiunii perimării recursului, Înalta Curte constată întemeiate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi, în temeiul art. 496 şi art. 497 din acelaşi cod, va admite recursul formulat, va casa decizia recurată şi va trimite cauza Curţii de Apel Braşov pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 491/R din 27 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza Curţii de Apel Braşov pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2022.