Municipality’s restitution interest claim under rescission not time-barred; appeals allowed, decision quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4.12.2019 pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Baia Mare prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare a solicitat obligarea pârâţilor în solidar la plata dobânzii legale calculată la suma de 135.000 Euro la cursul BNR din data executării creanţei la care se adaugă 8 puncte procentuale, pe perioada 29.03.2006 şi până la data restituirii garanţiei, respectiv 25.10.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 90/03.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Maramureş s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâţii Municipiul Baia Mare prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare. S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Baia Mare prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare şi în consecinţă au fost obligaţi pârâţii la plata dobânzii legale aferente sumei de 135.000 euro la cursul BNR din data plăţii, pentru perioada 25.10.2016 - 25.10.2019.

Prin hotărârea din 26 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost completat dispozitivul sentinţei în sensul că au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 21.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. S.R.L. şi pârâţii Municipiul Baia Mare prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare.

Prin decizia civilă nr. 213/2022 din 05 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă a fost admis apelul declarat de către apelanţii Municipiul Baia Mare prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare împotriva sentinţei civile nr. 90/3.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de către Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă pe care a schimbat-o în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâţilor Municipiul Baia Mare şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare şi în consecinţă au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare calculată la suma de 135.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii, pentru intervalul 04.12.2016-25.10.2019. A fost respins apelul declarat de către societatea reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe. Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate. A fost obligată societatea apelantă A. S.R.L. să plătească intimaţilor Municipiul Baia Mare prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare suma de 1000 RON cheltuieli de judecată parţiale în apel.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE şi MUNICIPIUL BAIA MARE prin PRIMAR.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului şi casarea în parte de deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel cu consecinţa admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea în solidar a intimatelor-pârâte la plata dobânzii legale calculată la suma de 135.000 Euro la cursul BNR din data plăţii la care se adaugă 8 puncte procentuale, inclusiv pentru perioada 29.03.2006-3.12.2016.

Recurenta arată că în urma pronunţării rezoluţiunii promisiunii de vânzare-cumpărare din data de 11.06.2019, contractul a fost desfiinţat retroactiv şi pe cale de consecinţă, s-a dispus obligarea pârâţilor la restituirea garanţiei şi a dobânzii legale ca accesoriu al creanţei principale.

Problema de drept în discuţie în prezentul litigiu şi care face obiectul recursului este aceea a stabilirii momentului de la care recurenta este îndreptăţită să solicite dobânda legală.

Raportat la caracterul accesoriu al dobânzii legale faţă de creanţa principală, devine incident principiul accesorium sequitur principale, în virtutea căruia accesoriile urmează soarta principalului, principiu aplicabil inclusiv în ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune referitor la plata dobânzii legale.

Din această perspectivă recurenta arată că instanţa de apel în mod eronat a reţinut că referitor la termenul de prescripţie, ieşirea din pasivitate cu privire la debitul principal nu are acelaşi efect şi cu privire la pretenţiile accesorii, respectiv dobânda legală, sens în care a dispus obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale doar pe perioada 4.12.2016-25.10.2019, considerând că pentru restul intervalului de timp arătat în cererea de chemare în judecată dreptul la acţiune pentru pretenţiile accesorii ar fi prescris.

Recurenta arată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2503 alin. (1) C. civ. din a căror interpretare per a contrario rezultă că aşa cum dreptul de a cere restituirea creanţei principale reprezentând garanţia de participare la licitaţie nu s-a prescris, atunci nici dreptul de a solicita accesoriile acestui drept nu este prescris.

Din interpretarea art. 2525 C. civ. rezultă că data de la care curge termenul de prescripţie atât pentru creanţa principală cât şi pentru accesoriile calculate la aceasta este data la care s-a dispus definitiv de către instanţa de judecată a rezoluţiunii promisiunii de vânzare, respectiv data de 11.06.2019.

În ceea ce priveşte efectele rezoluţiunii, recurenta arată că repunerea în situaţia anterioară presupune repunerea acesteia în situaţia pe care o avea anterior datei de 29.03.2006 când nu era lipsită de folosinţa sumei achiate în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, contract care nu s-a mai încheiat din vina exclusivă a pârâţilor.

Prin recursul formulat de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Baia Mare şi Municipiul Baia Mare prin Primar este invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenţii solicitând, în principal, admiterea excepţiei prescripţiei extinctive, iar în subsidiar, respingerea acţiunii ca nefondată.

Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate recurenţii invocă încălcarea principiului disponibilităţii reglementat prin dispoziţiile art. 9 pct. 2 C. proc. civ. deoarece în raport cu modul de formulare a capătului de cerere privind dobânda legală penalizatore instanţa avea obligaţia de a se pronunţa asupra acestuia strict cum a fost formulat.

Astfel recurenţii arată că reclamanta nu a avut în vedere obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale pentru perioada 4.12.2016-25.10.2019, prin urmare au fost încălcate obiectul şi limitele procesului stabilit prin cererile şi apărările părţilor.

O altă critică vizează aplicarea eronată a dispoziţiilor legale ce reglementează prescripţia extinctivă prevăzute prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, aplicabil în raport cu perioada dedusă judecăţii.

Recurenţii arată că în raport cu dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 dreptul reclamantei de a solicita accesorii la dreptul principal care au început să curgă la data de 29.03.2006 s-a prescris la data de 29.03.2009.

Contrar considerentelor deciziei atacate recurenţii arată că dobânda legală pentru presupusa nerespectare a obligaţiei de restituire a garanţei de participare nu poate fi asimilată unor prestaţii succesive pentru ca prescripţia să înceapă să curgă separat, de la data la care fiecare prescripţie devine exigibilă, având în vedere caracterul accesoriu al dobânzii legale precum şi faptul că prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept.

Recurenţii au mai susţinut şi aplicarea eronată dispoziţiilor legale ce guvernează raporturile juridice respectiv art. 1554 C. civ. în sensul că momentul la care s-a dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare cumpărare şi restabilirea situaţiei anterioare este reprezentat de momentul comunicării deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2013.

Până la momentul pronunţării acestei decizii pârâtele nu aveau obligaţia de restituire a garanţiei de participare aceasta reprezentând un veritabil avans achitat de promitentul-cumpărător până la perfectarea contractului, aşadar creanţa principală nu a putut genera dobânzi penalizatoare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului pârâţilor le va respinge ca neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse.

Referitor la excepţia tardivităţii formulării recursului pârâţilor, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost înregistrată la data de 10 iunie 2022 la instanţa de apel, iar în raport cu data de 12 mai 2022 când a fost comunicată decizia atacată, rezultă că recursul este declarat în termenul procedural de 30 de zile prevăzut de art. 495 alin. (1) C. proc. civ.

Excepţia nulităţii recursului pârâţilor este neîntemeiată având în vedere că pârâţii au dezvoltat critici care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat, astfel că nu se i impune aplicare sancţiunii prevăzute de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând recursurile formulate în cauză de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurenţii-pârâţi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE şi MUNICIPIUL BAIA MARE prin PRIMAR în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte le va admite pentru considerentele ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că ambele recursuri vizează modul de aplicare a dispoziţiilor legale privind prescripţia extinctivă în ceea ce priveşte perioada pentru care poate fi solicitată dobânda penalizatoare ca accesoriu al creanţei principale, critici care se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., perspectiva părţilor asupra modului de aplicare a normelor de drept material privind prescripţia extinctivă fiind diferită.

Înalta Curte constată că referitor la perioada de timp pentru care s-a solicitat dobânda legală, prima instanţă a admis cererea reclamantei dispunând acordarea acesteia pentru perioada 25.10.2016 - 25.10.2019, reţinând că reclamantei i se cuvin dobânzi legale doar pentru 3 ani anterior momentului restituirii garanţiei, acesta fiind 25.10.2019.

Prin decizia atacată a fost admis apelul reclamantei şi modificată în parte sentinţa primei instanţă în sensul că perioada pentru care a fost acordată dobânda legală a fost perioada 4.12.2016 -25.10.2019, instanţa de apel motivând că dobânzile legale pot fi solicitate doar pentru trei ani anterior termenului la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată întrucât ieşirea din pasivitate cu privire la debitul principal nu echivalează şi cu ieşirea din pasivitate a creditorului şi cu privire la dobânda legală. De asemenea, instanţa de apel a reţinut că dobânda legală solicitată are valoarea unor prestaţii succesive cu caracter individual deoarece în cazul dobânzii legale calculate conform O.G. nr. 9/2000 respectiv O.G. nr. 13/2011 nu este vorba de prestaţii care alcătuiesc un tot unitar ci de prestaţii care se calculează într-un anumit interval şi care se acumulează prin trecerea timpului.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material care guvernează instituţia prescripţiei extinctive în ceea ce priveşte drepturile accesorii.

Astfel, recurenta arată că prin decizia civilă nr. 355 din 11.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013 s-a dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate între părţile în litigiu ca urmare a licitaţiei publice din data de 30.01.2006. Întrucât actul a fost desfiinţat retroactiv, pe cale de consecinţă, s-a dispus obligarea pârâţilor la restituirea garanţiei de participare; prin urmare, întrucât rezoluţiunea a fost dispusă din culpa pârâţilor recurenta susţine că are dreptul şi la plata dobânzii legale ca accesoriu al creanţei principale.

Critica este fondată raportat la efectele rezoluţiunii promisiunii de vânzare cumpărare care a format obiectul dosarului nr. x/2013 finalizat prin decizia nr. 1766 din 16.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .

Astfel, potrivit art. 2525 C. civ. prescripţia dreptului la acţiune în restituirea prestaţiilor făcute în temeiul unui act anulabil ori desfiinţat pentru rezoluţiune sau altă cauză de ineficacitate începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a desfiinţat actul, ori după caz, de la data la care declaraţia de rezoluţiune sau reziliere a devenit irevocabilă.

Aşadar, termenul de prescripţie pentru restituirea prestaţiilor făcute în temeiul unui act desfiinţat prin rezoluţiune curge în cauză de la data rămânerii definitive a deciziei prin care s-a pronunţat rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, respectiv decizia civilă nr. 355 din 11.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013.

Pretenţiile deduse judecăţii de către recurenta-reclamantă au caracterul unor creanţe accesorii sub forma dobânzii legale.

Cum dreptul principal vizând restituirea garanţiei de participare s-a născut la data rămânerii definitive a deciziei prin care s-a pronunţat rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, rezultă că în aplicarea principiul accesorium sequitur principale, conform căruia accesoriile urmează soarta principalului, şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, în speţă dobânda legală, s-a născut la acelaşi moment.

Din această perspectivă sunt fondate şi criticile recurentei prin care se arată că instanţa de apel a reţinut greşit că, în ceea ce priveşte termenul de prescripţie, ieşirea din pasivitate cu privire la debitul principal nu ar avea acelaşi efect şi cu privire la pretenţiile accesorii, respectiv dobânda legală.

Având în vedere că efectele rezoluţiunii se întind până la momentul încheierii actului pe care rezoluţiunea îl desfiinţează cu caracter retroactiv rezultă că pretenţiile recurentei–reclamante având caracter accesoriu nu sunt limitate doar la o perioadă de trei ani anterior pronunţării rezoluţiunii, această limitare neavând nicio justificare legală.

Astfel cum a arătat şi recurenta, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2503 alin. (1) C. civ. din a căror interpretare per a contrario rezultă că aşa cum dreptul de a cere restituirea creanţei principale reprezentând garanţia de participare la licitaţie nu s-a prescris, atunci nici dreptul de a solicita accesoriile acestui drept nu este prescris.

Pretenţiile accesorii sub forma dobânzii legale nu reprezintă prestaţii succesive cu caracter individual, cum greşit s-a reţinut prin decizia atacată, ci vizează un interval de timp în care reclamanta are dreptul să pretindă despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a sumei achitate în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, contract care nu s-a mai încheiat din vina pârâţilor.

Având în vedere dezlegările reţinute deja cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind prescripţia extinctivă aplicabile drepturilor accesorii, instanţa supremă apreciază că şi criticile formulate de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Baia Mare şi Municipiul Baia Mare prin Primar, urmează a fi analizate de către instanţa de apel în rejudecare, admiterea recursului părţilor impunându-se pentru o judecată unitară a cauzei.

Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurenţii-pârâţi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE şi MUNICIPIUL BAIA MARE prin PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 213/2022 din 05 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului pârâţilor.

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurenţii-pârâţi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE şi MUNICIPIUL BAIA MARE prin PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 213/2022 din 05 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel pentru rejudecarea apelurilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2022.