Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2643/2022 AI generated

Cassation appeal annulled for lack of judicial stamp despite claimed suspension of procedural deadlines during state of emergency

Case Number Decizia nr. 2643/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court annulled the appellant's cassation appeal as untimely and un-stamped, upholding the lower court's decision that had dismissed the previous cassation appeal on similar grounds, and rejected the respondent's request for litigation costs due to lack of evidence of expenses. The dispute originated from a civil action for the restitution of sums deposited in savings accounts and the invalidation of an administrative fee, where the appellant's appeal was declared perempted by the Court of Appeal after a suspension, and the appellant attempted to reverse this via cassation based on the suspension of procedural deadlines during a state of emergency. The decisive legal basis was Article 486(3) of the Code of Civil Procedure, which mandates the annulment of a cassation appeal not accompanied by proof of payment of the judicial stamp duty, combined with Article 1 and Article 32 of Urgent Ordinance No. 80/2013, which require the prepayment of judicial taxes for appeals, with the court determining that the appellant failed to comply with the court's instruction to rectify the defect.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 418 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 452 C. proc. civ; Cassation appeal annulled for lack of judicial stamp despite claimed suspension of procedural deadlines during state of emergency: Totodată, conform art. 41 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020, prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, respectiv se suspendă pe toată durata stării de urgenţă, iar prin Decretul Preşedintelui nr. 240/15.04.2020 s-a dispus că nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă prescripţiile, uzucapiunile şi termenele de cădere de orice fel, cu excepţia celor pentru care este prevăzută întreruperea şi că judecarea proceselor se va relua din oficiu după încetarea stării de urgenţă.

Keywords

AI generated
grounds for cassation payment of stamp duty action for annulment civil dispute suspension of payments state of emergency

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Darabani la data de 4 mai 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, a solicitat restituirea sumelor (actualizate cu rata inflaţiei), depuse pe libretele de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, sume înscrise pe libretele de economii emise de B., având numerele x şi respectiv y; constatarea nulităţii absolute a comisionului de administrare practicat de B., pentru lipsa totală a consimţământului deponentei; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 287 din 4 aprilie 2019 a Judecătoriei Darabani, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepţia netimbrării acţiunii, invocată de pârâtul B., a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă; a fost respinsă cererea pârâtului B. S.A., privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată; s-a dispus în sensul ca suma de 552,5 RON, reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantei, să rămână în sarcina statului.

Prin decizia civilă nr. 388A/2020 din 22 septembrie 2020, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă a constatat perimată judecarea apelului declarat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 287 din 4 aprilie 2019 a Judecătoriei Darabani, în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. - Sucursala Darabani şi STATUL ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A..

Prin încheierea de şedinţă din 18 martie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel Suceava – secţia a II-a Civilă a suspendat judecarea recursului declarat de reclamanta A., prin procurator C., împotriva deciziei civile nr. 388A/2020 din 22 septembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Botoşani – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2017.

Prin decizia nr. 383 din 11 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia a II-a Civilă, a fost admisă excepţia perimării recursului şi s-a constatat perimată judecarea recursului declarat de reclamanta A., prin procurator C., împotriva deciziei civile nr. 388A/2020 din 22 septembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Botoşani – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2017.

Reclamanta A., prin procurator C., a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă arată că, în raport de prevederile art. 418 alin. (3) C. proc. civ., perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cauze expres prevăzute de lege.

Recurenta-reclamantă susţine că termenul de perimare a judecării în dosarul nr. x/2017 începe odată cu Publicarea în Monitorul Oficial nr. 131 a deciziei 520 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind soluţionarea dosarului nr. x/2019, respectiv din data de 19.02.2020.

Mai arată recurenta-reclamantă că termenul de perimare a judecăţii a fost întrerupt timp de 60 de zile din 16.03.2020, până în 15.05.2020, ca urmare a instituirii stării de urgenţă prin Decretele Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 şi nr. 240/15.04.2020, când activitatea din justiţie pentru cauzele care nu sunt urgente a fost suspendată.

Totodată, conform art. 41 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020, prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, respectiv se suspendă pe toată durata stării de urgenţă, iar prin Decretul Preşedintelui nr. 240/15.04.2020 s-a dispus că nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă prescripţiile, uzucapiunile şi termenele de cădere de orice fel, cu excepţia celor pentru care este prevăzută întreruperea şi că judecarea proceselor se va relua din oficiu după încetarea stării de urgenţă.

Potrivit recurentei-reclamante, calculând termenul de perimare a judecăţii în dosarul nr. x/2017, începând cu data de 19.02.2020, întrerupt pe o perioadă de 60 de zile de starea de urgenţă decretată, rezultă că au trecut 5 luni şi 7 zile până la data la care s-a dispus perimarea - 22.09.2020.

Recurenta-reclamantă susţine că aceste aspecte nu au fost avute în vedere de către Curtea de Apel Suceava.

Recursul a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimatul B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat; cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost întocmit şi comunicat părţilor, cu menţiunea să depună puncte de vedere.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând, cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului recursului declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prin adresa comunicată recurentei-reclamante la data de 28 ianuarie 2022, i s-a pus în vedere obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, această obligaţie reieşind şi din raportul comunicat la data de 4 noiembrie 2022 .

Recurenta-reclamantă nu s-a conformat acestei obligaţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice şi se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege."

Conform art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, aşadar, că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei ce îi revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru.

În cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligaţia timbrării.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor, instanţa este obligată să examineze cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerinţe nu sunt îndeplinite, aşa încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A., prin procurator C.. Constatând că intimatul-pârât B. S.A. nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimat, privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A., prin procurator C., împotriva deciziei nr. 383 din 11 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava – secţia a II-a Civilă, ca netimbrat.

Respinge cererea formulată de intimatul-pârât B. S.A. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2022.