Railway equipment loss-of-use damages: positive res judicata of criminal judgment and scope of cassation review under Romanian civil procedure

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub numărul x/2020 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta C.N.C.F. C.F.R. BUCUREŞTI PRIN SUCURSALA REGIONALĂ C.F. GALAŢI a chemat în judecată pe A., B. şi S.C. C. S.A. pentru ca, prin hotărârea care se va pronunţa, să fie obligaţi, în solidar, la plata sumei de 7.943.898,42 RON care se adaugă T.V.A., cu titlu de despăgubiri civile reprezentând lipsa de folosinţă prin indisponibilizare în perioada 01.01.2017-31.12.2019, a utilajelor x şi vagonului tehnologic x, avariate grav în accidentul feroviar din data de 02.08.2014 produs în Halta Coteşti, accident de care se fac răspunzători pârâţii, potrivit sentinţei penale nr. 402 din 21 martie 2019, pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 1318 din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi.

Prin sentinţa civilă nr. 188 din 29 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Vrancea – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ Fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 87 din 16 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi C. S.A.; au fost obligaţi pârâţii la plata, în solidar, către reclamantă a sumei de 3.541.530 RON.

Decizia pronunţată de instanţa de apel a fost recurată de pârâta C. S.A.

În susţinerea motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., o primă critică vizează faptul că instanţa de apel nu a analizat apărarea recurentei-pârâte întemeiată pe incidenţa art. 1.351 şi art. 1.352 C. civ. şi nici nu a motivat opţiunea de a îndepărta apărarea conform căreia fapta reclamantei de a nu se folosi de utilaje pe care le deţinea în proprietate şi care erau disponibile este cea care a generat neexecutarea lucrărilor a căror contravaloare se solicită.

În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că prin întâmpinarea depusă la instanţa de apel a arătat faptul că răspunderea civilă este exclusă în situaţia în care fapta victimei a fost cauza exclusivă a producerii prejudiciului.

Dezvoltând această apărare, fundamentată pe dispoziţiile art. 1.351 şi art. 1.352 C. civ., recurenta-pârâtă arată că, după momentul fuziunii, C.F.R. S.A. a redobândit atributul de folosinţă asupra tuturor utilajelor ce fuseseră împrumutate către D., utilaje cu care ar fi trebuit să realizeze lucrările indicate în prezenta acţiune – aspect recunoscut expres de intimată în răspunsul la întâmpinare depus la instanţa de fond.

Coroborând aceasta constatare cu înscrisurile depuse de C.F.R. S.A. la dosar (anexele adresei nr. x/20.04.2018 - programările aferente serviciilor ce se prestează cu utilaje de genul celor avariate în accidentul din anul 2018), rezultă prezumţia că C.F.R. S.A. deţine şi alte utilaje, identice cu cele avariate, depozitate la alte sucursale, care în intervalele de timp indicate ca fiind momentele în care trebuia să se efectueze lucrările pe teritoriul Sucursalei Galaţi nu erau programate să efectueze vreo lucrare.

Potrivit recurentei-pârâte, corolarul acestei constatări era acela că utilajele din celelalte sucursale puteau fi folosite pentru efectuarea lucrărilor în Sucursala Galaţi.

Astfel, recurenta-pârâtă susţine că a învestit instanţa de apel cu apărarea conform căreia fapta reclamantei de a nu se folosi de utilajele identice cu cele avariate, pe care le deţinea în proprietate şi care nu erau programate a efectua vreo lucrare în intervalul în care erau programate lucrări în Sucursala Galaţi - este cea care a generat prejudiciul constând în neexecutarea lucrărilor a căror contravaloare se solicită, fiind incindentă, astfel, una din situaţiile exoneratoare de răspundere.

Cu toate acestea, instanţa de apel nu a analizat deloc această apărare, cu încălcarea art. 124 C. proc. civ., fapt ce atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa încălcând o regulă de procedură a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii.

Pentru aceleaşi argumente, recurenta-pârâtă arată că poate fi reţinută şi încălcarea de către instanţa de apel a art. 425 C. proc. civ., fapt pentru care se impune a fi reţinut şi motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Mai susţine recurenta-pârâtă că instanţa de apel în mod nelegal a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în raport de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., deşi, la o analiză atentă a sentinţei penale, concluzia este aceea că nu există identitate de cauză.

Astfel, în cauza penală, s-au admis pretenţiile C.F.R. S.A. constând în contravaloarea utilajelor avariate, respectiv în beneficiul nerealizat cu aceste utilaje, acest din urmă prejudiciu fiind, însă, preluat de la D., persoana care a suferit efectiv paguba, ca urmare a fuziunii.

Pe de altă parte, în prezenta cauză, C.F.R. S.A. a învestit instanţa cu o cerere în care solicită un prejudiciu despre care afirmă că s-a născut direct în patrimoniul său.

În aceste condiţii, rezultă că sunt diferite cauzele celor două cereri de despăgubire, cea formulată în dosarul penal şi cea care face obiectul prezentului litigiu.

Potrivit recurentei-pârâte, în dosarul penal, C.F.R. S.A. s-a constituit parte civilă pentru pretenţii constând în contravaloarea utilajelor avariate, care erau proprietatea acesteia, fără a solicita contravaloarea chiriilor pe care le încasa de la D. pentru aceste utilaje. Cu alte cuvinte, C.F.R. S.A. nu a solicitat obligarea la plata prejudiciului născut direct în patrimoniul său, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a utilajelor avariate - chiriile.

În dovedirea acestor afirmaţii, recurenta-pârâtă face trimitere la înscrisul intitulat "Cerere de constituire de parte civilă" nr. 700/J/699/26.04.2017 depus la dosarul penal. Analizând devizele menţionate în acest înscris, recurenta-pârâtă susţine că acestea cuprind tarifele lucrărilor a căror contravaloare se solicită. Pe de altă parte, în înscrisul intitulat "Explicitare deviz" se arată: "Coloana 6 a devizului "Tarif", cuprinde tariful de lucrări pe unitate de măsură, conform anexei 1 la Contractele de prestări servicii cu CNCF CFR SA".

Totodată, recurenta-pârâtă arată că, anexat devizului C.F.R. S.A., au fost depuse în dosarul penal şi contractele la care face trimitere în explicitarea devizului: contractul de prestări servicii de întreţinere şi reparaţie mecanizată a căii ferate încheiat între C.N.C.F. C.F.R. S.A. - beneficiar şi D. - prestator (nr. 49/19.06.2014 şi actul adiţional nr. x/30.04.2015, nr. y/28.05.2015 şi actul adiţional din 31.12.2016, precum şi contractul nr. x/27.05.2016), contracte în temeiul cărora beneficiarul (C.F.R. S.A.) plătea prestatorului (D.) contravaloarea lucrărilor efectuate inclusiv cu utilajele avariate, conform tarifului stabilit în anexele contractului.

Recurenta-pârâtă susţine că, analizând cererea de constituire de parte civilă a C.F.R. S.A., împreună cu explicaţiile oferite de această entitate şi actele anexate acesteia, rezultă că, în faţa instanţei penale, s-au solicitat următoarele despăgubiri: contravaloarea utilajelor avariate - prejudiciu născut direct în patrimoniul C.F.R. S.A. şi beneficiul nerealizat, constând în veniturile pe care D. le-ar fi obţinut cu aceste utilaje, în baza contractelor încheiate cu C.F.R. S.A., creanţă preluată de C.F.R. S.A. ca urmare a fuziunii.

Recurenta-pârâtă face, de asemenea, trimitere la raportul de expertiză, probă ce a stat la baza admiterii pretenţiilor C.F.R. S.A., experţii desemnaţi în dosarul penal stabilind că prejudiciul constă în beneficiul nerealizat de D., această concluzie fiind întărită şi de analiza actelor indicate de experţii din dosarul penal.

Cu alte cuvinte, în dosarul penal s-a analizat cererea C.F.R. S.A. de obligare la plata beneficiului nerealizat constând în contravaloarea lucrărilor de întreţinere a căii ferate care ar fi putut fi executate de D., deci o cerere de reparare a unui prejudiciu născut în patrimoniul D. şi preluat de C.F.R. S.A.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de apel, conform căreia în dosarul penal s-ar fi acordat despăgubiri inclusiv pentru perioada ulterioară fuziunii, recurenta-pârâtă susţine că instanţa penală nu a analizat efectele fuziunii din perspectiva persoanei în patrimoniul căreia s-a născut prejudiciul, ci a statuat numai asupra unei cereri întemeiate pe preluarea creanţei ce aparţinea societăţii D., de către C.F.R. S.A.

În acest sens, recurenta-pârâtă face trimitere la contractul nr. x/27.05.2016, care a stat la baza soluţiei de acordare de despăgubiri pronunţată în dosarul penal.

Recurenta-pârâtă susţine că în cele două dosare s-au pus în discuţie chestiuni litigioase diferite, motiv pentru care nu se poate vorbi de efectul pozitiv al lucrului judecat cu privire la existenţa unui prejudiciu cert, născut direct în patrimoniul intimatei C.F.R. S.A.

Date fiind aceste aspecte, recurenta-pârâtă susţine că soluţia instanţei de apel, fundamentată pe autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 402/2019, încalcă dispoziţiile art. 431 alin. (2) Cod procedură civilă, în condiţiile în care în dosarul penal nu s-a judecat o cerere identică cu prezenta cerere, cauza fiind diferită.

Pornind de la aceasta constatare, recurenta-pârâtă consideră că întregul raţionament juridic al instanţei de apel este eronat, soluţia de admitere a apelului fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1.357, art. 1.385 şi ale art. 1.351 şi art. 1.352 C. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă arată că intimata a precizat că veniturile de care a fost lipsită nu sunt cele rezultate din chiriile pe care le-ar fi putut încasa prin închirierea utilajelor, ci sunt veniturile ce ar fi putut fi realizate din contractele de prestări servicii având ca obiect lucrările de întreţinere a propriilor linii de cale ferată.

Recurenta-pârâtă subliniază că liniile ferate şi utilajele aparţin C.F.R. S.A., iar realizarea lucrărilor s-ar fi făcut tot de către reclamantă.

Instanţa de apel a statuat că nu mai trebuie dovedite condiţiile de antrenare a răspunderii civile delictuale, faţă de existenţa acestora operând autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 402/2019. Însă, recurenta-pârâtă apreciază că sentinţa nr. 402/2019 nu are autoritate de lucru judecat cu privire la existenţa prejudiciului, pentru argumentele expuse anterior.

În aceste condiţii, în opinia recurentei-pârâte, pentru a se putea analiza legalitatea deciziei deciziei atacate, trebuie stabilit dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile impuse de art. 1.357 C. civ. pentru angajarea răspunderii delictuale - prejudiciul cert şi legătura de cauzalitate.

Potrivit recurentei-pârâte, prejudiciul solicitat de C.F.R. S.A. nu îndeplineşte condiţia caracterului cert din perspectiva chiar a existenţei acestuia, decizia atacată încălcând dispoziţiile art. 1.357 C. civ.

În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că C.F.R. S.A. a fuzionat cu D., fiind atât proprietara/administratorul liniilor de cale ferată ce trebuie întreţinute, cât şi a utilajelor care întreţin liniile de cale ferată. Aşadar, intimata trebuie să îşi întreţină singură, cu propriile utilaje, calea ferată.

Astfel, prin cererea introductivă, C.F.R. S.A. a solicitat să fie despăgubită pentru prejudiciul constând în contravaloarea serviciilor pe care ea însăşi le prestează, cu propriile utilaje, asupra propriilor linii de cale ferată.

În opinia recurentei-pârâte, prejudiciul nu are caracter cert, imposibilitatea folosirii utilajelor nefiind o pierdere efectivă. Utilajele au reprezentat pierderea efectivă, iar cu privire la acest prejudiciu s-a pronunţat instanţa penală, obligând-o să îl repare.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă consideră că imposibilitatea folosirii, în sine, nu generează o pagubă decât în cazul în care prin folosirea acestor utilaje se obţinea un câştig pe care C.F.R. S.A. ar fi putut să îl realizeze.

Recurenta-pârâtă consideră că soluţia instanţei de apel în sensul că există un prejudiciu constând în imposibilitatea folosirii utilajelor prin forţe proprii, deşi eventuala folosire nu genera vreun câştig, încalcă dispoziţiile art. 1.385 alin. (3) C. civ.

În raport de dispoziţiile art. 1.351 şi art. 1.352 C. civ., recurenta-pârâtă susţine că nu există un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul suferit de victimă, cazul fortuit, precum şi fapta victimei sau a unui terţ fiind cauze exoneratoare de răspundere.

În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că fapta reclamantei de a nu se folosi de utilajele pe care le deţinea în proprietate şi care nu erau programate să efectueze vreo lucrare în intervalul in care erau programate lucrări în Sucursala Galaţi este cea care a generat prejudiciul constând în neexecutarea lucrărilor a căror contravaloare se solicită.

Mai susţine recurenta-pârâtă că reclamanta a refuzat să îi înlocuiască utilajul de burat avariat cu unul de o calitate superioară acestuia, iar instanţa de apel a apreciat că oferta sa de înlocuire a utilajului avariat nu are valoarea unei reparaţii în natură a prejudiciului, în condiţiile în care nu a oferit un utilaj identic cu cel avariat.

Recurenta-pârâtă susţine că a propus societăţii C.F.R. S.A., încă din luna octombrie 2014, să înlocuiască utilajul distrus total cu un altul, mai valoros şi cu o durată de funcţionare mai lungă şi că, deşi iniţial oferta sa a fost acceptată, ulterior C.F.R. S.A. s-a răzgândit.

În raport de această stare de fapt, recurenta-pârâtă apreciază că raţionamentul instanţei de apel este eronat, întrucât, pe de o parte, utilajul dat în schimb era identic cu cel avariat, iar, pe de altă parte, refuzul C.F.R. S.A. de a-l primi reprezintă un abuz de drept, acest fapt fiind consemnat în proces-verbal semnat la data de 08.10.2014, la sediul C.F.R. S.A.

Ulterior acestui moment, întrucât reclamanta a tergiversat preluarea utilajului de burat, i-a înaintat acesteia mai multe adrese pentru a o determina să preia bunul, indicând în acest sens adresa nr. x/14.01.2015.

Cu toate acestea, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, reprezentanţii C.F.R. S.A. au decis să refuze repararea în natură a prejudiciului cauzat prin distrugerea utilajului de burat, motivul fiind cel indicat de martorul E. – director Directia Linii C.F.R. S.A. şi consemnat de instanţa penală.

În raport de art. 15 C. civ. care prevede că "Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe", recurenta-pârâtă susţine că reclamanta a refuzat să primească reparaţia în natură, în scopul de a solicita despăgubiri tocmai pentru lipsa de folosinţă a bunului. Or, abuzul de drept se sancţionează prin refuzul concursului forţei de constrângere a statului.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

La data de 8.08.2022, intimata C.N.C.F. C.F.R. BUCUREŞTI PRIN SUCURSALA REGIONALĂ C.F. GALAŢI a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 6.09.2022; aceasta nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

La 7.12.2022, recurenta a depus la dosar concluzii scrise.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, urmează să o respingă, constatând că recurenta-pârâtă a expus critici ce se circumscriu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Analizând recursul cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează.

Sub un prim aspect. Înalta Curte arată că, întrucât recurenta-pârâtă a expus critici comune în susţinerea motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 Cod procedură civilă, analiza acestor critici va fi grupată, iar, sub un aspect secund, că vor fi înlăturate de la analiză aspectele ce vizează situaţia de fapt, aşadar temeinicia hotărârii recurate.

O primă critică în susţinerea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. vizează faptul că instanţa de apel nu a analizat apărarea recurentei-pârâte întemeiată pe incidenţa art. 1.351 şi art. 1.352 C. civ. şi nu a motivat opţiunea de a îndepărta apărarea conform căreia fapta reclamantei de a nu se folosi de utilaje pe care le deţinea în proprietate şi care erau disponibile este cea care a generat neexecutarea lucrărilor a căror contravaloare se solicită.

Instanţa supremă reţine că această critică este nefondată.

Art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta considerentele hotărârii judecătoreşti, care trebuie să conţină, pe lângă arătarea obiectului cererii, a susţinerilor pe scurt ale părţilor şi expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunţate, conform art. 175 Cod procedură civilă. Prin urmare, nemotivarea constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Aceste dispoziţii legale au fost prevăzute de legiuitor atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.

Motivarea hotărârii judecătoreşti este indispensabilă pentru controlul exercitat de instanţa ierarhic superioară şi constituie, printre altele, o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Înalta Curte reţine că, prin întâmpinarea formulată în apel, pârâta a susţinut, în raport de dispoziţiile art. 1.351 şi art. 1.352 C. civ., că sunt cauze exoneratoare de răspundere: cazul fortuit, precum şi fapta victimei sau a unui terţ. În acest sens, a arătat, pe de o parte, că i-a propus reclamantei să înlocuiască utilajul distrus cu un altul, mai valoros şi cu o durată de funcţionare mai lungă, iar, pe de altă parte, că fapta reclamantei de a nu se folosi de utilaje pe care le deţinea în proprietate şi care erau disponibile este cea care a generat neexecutarea lucrărilor a căror contravaloare se solicită.

Înalta Curte constată că instanţa de apel, în conformitate cu art. 430 din C. proc. civ., a apreciat că sentinţa penală nr. 402 din 21.03.2019 se bucură, pe latură civilă, de autoritate de lucru judecat în stabilirea următoarelor elemente: calificarea drept faptă ilicită (delict civil) pentru accidentul feroviar din 02.08.2014; existenţa prejudiciului, constând atât în distrugerea utilajelor (care impune înlocuirea), cât şi în lipsa de folosinţă (pentru perioada 01.01.2015 – 31.12.2016); legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu; şi vinovăţia autorilor (persoanele fizice), ţinute a răspunde pentru acoperirea prejudiciului, precum şi existenţa aceleiaşi obligaţii pentru persoana juridică, în calitate de parte responsabilă civilmente.

Ca atare, instanţa de apel a reţinut că aceste elemente nu mai trebuie dovedite în cauza de faţă, ele reprezentând tocmai condiţiile de antrenare a răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte observă, de asemenea, că deşi instanţa de apel nu a făcut trimitere expresă la dispoziţiile art. 1.351 şi art. 1.352 C. civ., a analizat apărarea pârâtei referitoare la faptul că reclamanta este responsabilă pentru refuzul de înlocuire a utilajului x. Totodată, a arătat că beneficiul folosirii unui bun revine proprietarului în oricare dintre cele două forme - fie prin folosirea prin forţe proprii, fie prin încasarea chiriei - or, distrugerea bunului îl pune pe proprietar în imposibilitatea de a avea acest beneficiu, fapt care impune repararea prejudiciului, în raport de dispoziţiile art. 1.385 alin. (3) C. civ.

Nu se poate reţine, aşadar, că instanţa de apel nu a răspuns apărărilor formulate de pârâtă şi că a încălcat prevederile art. 124 C. proc. civ.

Înalta Curte arată, de asemenea, că instanţa nu este obligată să răspundă fiecărui argument adus de părţi în legătură cu textele legale pe care şi-au întemeiat cererile, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze. Prin urmare, motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele deduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă vizează faptul că, în mod nelegal, instanţa de apel a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei penale nr. 402 din 21.03.2019, pronunţate de Judecătoria Focşani în dosarul nr. x/2016, fiind încălcate dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Conform art. 431 C. proc. civ., "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte, aşadar, două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea ca dezlegarea dată să mai fie contrazisă. În acest din urmă caz, chestiunile deja rezolvate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice identice ori similare. Atunci când este chemat să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept, judecătorul nu poate să nu ţină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat, căci lucrul judecat îşi extinde efectele asupra lucrului de judecat.

Analiza deciziei atacate relevă faptul că instanţa de apel a valorificat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în condiţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., singura diferenţă între prezentul litigiu şi cel anterior fiind perioada pentru care se solicită despăgubiri, în sensul că, în cauza pendinte, despăgubirile sunt aferente perioadei 01.01.2017 – 31.12.2019.

Înalta Curte reţine că, de fapt, ceea ce reclamă recurenta-pârâtă este o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, făcând ample trimiteri la cererea de constituire de parte civilă în dosarul nr. x/26.04.2017, la contractul nr. x/19.06.2014 şi la actul adiţional la acesta nr. 2/30.04.2015, la contractul nr. x/28.05.2015 şi la actul adiţional din 31.12.2016, la contractual nr. x/27.05.2016, la raportul de expertiză întocmit în dosarul penal.

Or, în calea de atac a recursului, nu pot face obiectul analizei aspectele de netemeinicie, ci numai cele de nelegalitate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta a fost invocat formal.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 1.357, art. 1.385 şi ale art. 1.351 şi art. 1.352 C. civ., făcând ample trimiteri la situaţia de fapt şi la probele administrate în cauză.

Înalta Curte arată că nu este suficientă enunţarea unei critici care reproduce dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, astfel că invocarea aplicării greşite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar indicarea normei de drept material în mod punctual, dar şi reflectarea mecanismului său corect de aplicare şi modul în care instanţa de apel a înfrânt acest procedeu.

De aceea, nemulţumirea recurentei-pârâte legată de hotarârea recurată, de modul în care instanţa de apel a concluzionat asupra stării de fapt, în raport de probele administrate, nu deduce instanţei de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, ci reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu va fi examinată în recurs, cale excepţională de atac care urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În realitate, recurenta-pârâtă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţă şi tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă C.N.C.F. CFR BUCUREŞTI, PRIN SUCURSALA REGIONALĂ CF GALAŢI.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 87 din 16 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2022.