Defendant company's appeal annulled for improper motivation; unpaid waste-disposal judgment for RON 523,814.55 plus penalties left standing.

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 27 ianuarie 2021, reclamanta REGIA AUTONOMĂ A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ-NAPOCA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 625.814,55 RON, cu titlu de debit pentru facturi neachitate; a sumei de 25.890,89 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de la data scadenţei facturilor şi până la 15.01.2021, iar începând cu data de 16.01.2021 şi până la data plăţii efective, debitoarea să fie obligată la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% RON din debitul datorat, conform prevederilor contractuale; cu cheltuieli de judecată.

La 8 aprilie 2021, reclamanta a precizat cuantumul pretenţiilor, în sensul reducerii acestora la suma de 523.814,55 RON, cu titlu de preţ şi 25.890,89 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, ca efect al unei plăţi parţiale făcute de către pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 1713 din 21 septembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantă; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 523.814,55 RON, cu titlu de preţ şi suma de 25.890,89 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate de la data scadenţei facturilor şi până la data de 15.01.2021, iar în continuare, penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate asupra debitului principal până la data plăţii efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 10.132,05 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 142 din 7 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1713 din 21 septembrie 2021.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.

În susţinerea recursului, invocă faptul că hotărârea pronunţată în cauză cuprinde motive contradictorii.

În ceea ce priveşte exclusivitatea prestării serviciului de depozitare a deşeurilor de către intimata-reclamantă pe raza judeţului Cluj, recurenta-pârâtă arată că există trei elemente relevante în cauză, din care rezultă că intimata prestează în mod exclusiv serviciul de depozitare a deşeurilor pe raza judeţului Cluj: considerentele instanţei de apel, actele adoptate la nivelul B. şi înscrisurile existente la dosar.

Potrivit recurentei-pârâte, curtea de apel a reţinut în mod corect că reclamanta are calitatea de operator al Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (C.M.I.D.) - prima celulă, fiind unicul operator care asigura pentru întreg judeţul Cluj sortarea şi tratarea deşeurilor în C.M.I.D.

Aceste aspecte sunt confirmate şi de Documentul de poziţie privind modul de implementare "Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Cluj", încheiat la 28.07.2010, semnat inclusiv de Primarul Municipiului Turda, în calitate de reprezentant al Municipiului Turda - membru în B..

Recurenta-pârâtă arată că, potrivit art. 12 alin. (2), niciuna din părţile prezentului Acord nu va realiza individual niciun fel de contract de delegare a gestiunii privind serviciile menţionate mai sus (fiind menţionate în mod expres în acest sens serviciile de depozitare). În ceea ce priveşte modalitatea în care aceste servicii urmau a fi delegate, art. 13 alin. (1) stipulează că vor fi selectate două categorii de operatori pentru activităţile care sunt parte a serviciilor, prin procedura de achiziţie publică: un operator pentru exploatarea C.M.I.D. (inclusiv întreţinerea depozitului ecologic şi a bunurilor aferente, precum şi prelucrarea şi depozitarea deşeurilor), exploatarea staţiilor de transfer (inclusiv întreţinerea lor) şi pentru transportul deşeurilor de la staţiile de transfer până la C.M.I.D., denumit în continuare operator transfer-transport-prelucrare-depozitare (operator T.T.P.D.). În plus, art. 14 prevede că autoritatea contractantă pentru aceste contracte este Consiliul Judeţean.

Recurenta-pârâtă concluzionează în sensul că Municipiul Turda împreună cu alte U.A.T.-uri din judeţul Cluj s-au angajat în mod expres şi neechivoc ca la nivelul A.D.I. Cluj (din care face parte şi Municipiul Turda) să nu existe decât un unic operator în vederea delegării gestiunii privind serviciul de depozitare a deşeurilor.

Potrivit recurentei-pârâte, faptul că această rezoluţie s-a concretizat, afectându-i în mod direct activitatea, reiese din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din adresele nr. x/05.08.2020 şi nr. y/11.08.2020.

În ceea ce priveşte efectele exclusivităţii prestării serviciului de depozitare de către intimată, recurenta-pârâtă susţine că aprecierile instanţei de apel sunt eronate.

În raport de argumentele expuse, recurenta-pârâtă arată că toate deşeurile colectate de pe raza judeţului Cluj sunt depozitate în mod obligatoriu şi exclusiv de către R.A.D.P. Cluj, în calitatea sa de operator unic, acesta fiind motivul pentru care a fost constrânsă să încheie contractul de depozitare a deşeurilor nr. x/09.09.2020.

Ca atare, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a apreciat greşit că avea posibilitatea să aleagă un alt depozit, aşa cum făcuse anterior, când a avut încheiat un contract pentru depozitul din Sighişoara.

Potrivit recurentei-pârâte, dacă ar fi validate concluziile instanţei de apel, s-ar goli de conţinut dreptul de exclusivitate dobândit de către intimată, drept a cărui existenţă este incontestabilă.

Recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel a refuzat să analizeze în mod concret care sunt consecinţele existenţei unui operator unic şi ce presupune această caracteristică a intimatei, deşi toate probele existente la dosar şi dispoziţiile legale indicate de instanţă converg spre concluzia că toţi operatorii din judeţ trebuie să depoziteze deşeurile în acelaşi depozit.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a interpretat eronat normele care reglementează modalitatea de funcţionare a A.D.I. Cluj şi funcţionarea serviciului de salubrizare.

În raport de dispoziţiile art. 2 alin. (4) pct. 5 şi art. 6 alin. (3) teza a doua din Legea 101/2006, recurenta-pârâtă susţine că A.D.I. Cluj gestionează în comun serviciul de salubrizare şi că acţionează în numele şi pe seama U.A.T.-urilor membre, membrii A.D.I. neputând lua decizii individuale ce contravin celor luate la nivelul Asociaţiei.

Recurenta-pârâtă susţine că modalitatea în care se manifestă acest principiu este reflectată de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 101/2006, ce prevede că una din obligaţiile U.A.T.-urilor membre, în exercitarea prerogativelor acordate prin lege, este să acorde operatorului dreptul exclusiv de a presta activitatea prin hotărârea de dare în administrare/hotărârea de atribuire a contractului de delegare a gestiunii.

Aplicabilitatea acestui articol este ilustrată, în opinia recurentei-pârâte, tocmai de situaţia din speţa dedusă judecăţii, în care toţi membrii A.D.I., inclusiv Municipiul Turda, au impus ca toate deşeurile de pe raza judeţului Cluj să fie depozitate în depozitul operat de R.A.D.P. Cluj.

Mai mult decât atât, aplicarea concretă a principiului exclusivităţii, în ceea ce priveşte serviciul de depozitare, este reglementată în mod expres în Regulamentul Serviciului de Salubrizare Cluj, la art. 57 alin. (5).

Pe cale de consecinţă, recurenta-pârâtă susţine că, dacă instanţa de apel ar fi analizat în mod corect prevederile legale ce reglementează modalitatea de funcţionare a A.D.I., ar fi concluzionat că, într-adevăr, cât timp a fost stabilit la nivelul Asociaţiei un operator unic ce are în gestiune depozitarea deşeurilor, nu avea libertatea de a contracta cu o entitate distinctă.

Recurenta-pârâtă invocă şi nulitatea contractului de depozitare a deşeurilor nr. x/09.09.2020, făcând trimiteri la modul în care s-au derulat anterior relaţiile contractuale, şi susţinând că nu a existat un consimţământ liber exprimat la încheierea contractului, acesta fiindu-i impus în întregime, astfel cum reiese din înscrisurile de la dosarul cauzei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La data 20 iunie 2022, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, autoarea căii de atac a invocat în mod expres motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă, însă, că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci critici care reflectă, în realitate, nemulţumirea recurentei-pârâte faţă de interpretarea probelor administrate şi de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi urmăresc o nouă verificare a apărărilor sale; acestea sunt fie formale, fie vizează o pretinsă netemeinicie a hotărârii atacate.

Astfel, prin prisma primului motiv de recurs invocat, recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

A argumentat recurenta-pârâtă că, deşi instanţa de apel a reţinut că reclamanta are calitatea de operator al Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (C.M.I.D.) - prima celulă, fiind unicul operator care asigura pentru întreg judeţul Cluj sortarea şi tratarea deşeurilor în C.M.I.D., a apreciat că pârâta avea posibilitatea să aleagă un alt depozit, aşa cum făcuse anterior, când a avut încheiat un contract pentru depozitul din Sighişoara.

Înalta Curte reţine că aceste critici nu pot reprezenta critici de nelegalitate care să poată fi analizate în recurs, deoarece, aşa cum rezultă din memoriul de recurs, dezvoltarea lor vizează situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi elementele probatorii ale cauzei în calea de atac - adresele nr. x/05.08.2020 şi nr. y/11.08.2020, fiind antamate aspecte ce ţin de fondul cauzei, incompatibile cu prezenta cale de atac declarată, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii şi nu temeinicia ei.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a invocat interpretarea eronată de către instanţa de apel a normelor care reglementează modalitatea de funcţionare a A.D.I. Cluj şi funcţionarea serviciului de salubrizare, respectiv a art. 2 alin. (4) pct. 5, art. 6 alin. (3) teza a doua, art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 101/2006.

Argumentele recurentei-pârâte nu pot constitui critici de nelegalitate, întrucât, instanţa de apel, în acord cu normele legale invocate, a concluzionat în acelaşi sens invocat şi de parte şi anume că reclamanta are calitatea de operator al Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (C.M.I.D.) - prima celulă, fiind unicul operator care asigura pentru întreg judeţul Cluj sortarea şi tratarea deşeurilor în C.M.I.D.

Nemulţumirea recurentei-pârâte vizează, în realitate, concluzia instanţei de apel în sensul că aceasta avea posibilitatea de a contracta cu o altă entitate.

În acest context, analiza criticilor din recurs impune concluzia că textele de lege pretins încălcate au fost invocate în mod formal, recurenta-pârâtă criticând, în realitate, modalitatea de interpretare şi apreciere a situaţiei de fapt şi a probelor administrate în apel.

Or, motivul de casare invocat implică raportarea criticilor formulate la conţinutul deciziei care formează obiect al căii extraordinare de atac, iar nu repunerea în discuţie a fondului cauzei.

A mai criticat recurenta-pârâtă hotărârea instanţei de apel şi din perspectiva nulităţii contractului de depozitare a deşeurilor nr. x/09.09.2020, întrucât nu a existat un consimţământ liber exprimat la încheierea contractului.

Înalta Curte constată că această critică a făcut obiectul analizei de către instanţa de apel.

Faptul că soluţia instanţei de prim control judiciar nu coincide cu argumentele expuse de parte în calea de atac a apelului şi cu propriile convingeri ale acesteia nu este suficient pentru admiterea recursului, cale de atac prin care se realizează doar un control de nelegalitate asupra hotărârii atacate, iar reluarea aceloraşi apărări în recurs nu este permisă, atât timp cât legea recunoaşte numai dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

În concluzie, aspectele circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu conţin veritabile critici de legalitate, în sens propriu, la adresa deciziei recurate, ci reprezintă argumente în susţinerea temeiniciei criticilor din apel şi în combaterea valorii probatorii a dovezilor administrate şi a situaţiei de fapt, elemente asupra cărora, aşa cum s-a arătat, instanţa de apel, în urma propriilor verificări, s-a pronunţat.

Aşa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum sancţiunea nulităţii recursului intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, aşa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, să anuleze recursul. Constatând că intimata nu a depus dovezi cu privire la existenţa şi întinderea cheltuielilor de judecată solicitate, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimată, privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 142 din 7 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

Respinge cererea formulată de intimata REGIA AUTONOMĂ A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ-NAPOCA, privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2022.