Admissibility of expert's appeal against fee-fixing order and validity of appeal annulment for untimely stamping despite improper service

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Analizând actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 3 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 297.500 1ei, reprezentând contravaloarea facturii nr. x din 27 octombrie 2017, servicii prestate pârâtei în baza contractului de prestări servicii nr. x din 1 septembrie 2013, precum şi la plata dobânzii legale pentru această sumă, calculată de la data facturii şi până la plata integrală, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a depus precizări la cererea de chemare în judecată la termenul de la 12 martie 2018, prin care a arătat că înţelege să îşi majoreze valoarea petitului unu de cerere, în sensul că a solicitat să fie obligată pârâta şi la plata sumei de 368.900 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/27.10.2017.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2019, Tribunalul Timiş – secţia a II-a Civilă a stabilit onorariul dnei. expert C. la suma de 7.090,98 RON.

Prin încheierea de şedinţă din 9 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Timiş – secţia a II-a Civilă a respins cererea de reexaminare formulată de doamna expert C., reţinând că expertul a avut la dispoziţie un interval de 15 luni în care să efectueze raportul de expertiză, fără a i se aplica amenzi pentru tergiversarea cauzei; a mai reţinut că, deşi raportul de expertiză prezintă o complexitate deosebită, această împrejurare nu justifică lunga perioadă în care s-a aşteptat întocmirea lui; în plus, orele prezentate de expert ca fiind alocate întocmirii raportului nu au fost considerate de către tribunal a fi realiste, deoarece expertul a asimilat inclusiv orele privind listarea, fotocopierea, legarea şi semnarea ca având acelaşi tarif orar cu redactarea propriu-zisă, deşi aceste activităţi nu implică o folosire a unei pregătiri de specialitate; de altfel, a arătat că explicaţii detaliate privind reducerea numărului de ore au fost date în încheierea de şedinţă din data de 18.11.2019.

În considerarea celor de mai sus, instanţa a apreciat că nu se justifică a reveni asupra măsurii de reducere a onorariului la suma de 7.090,98 RON, dispusă la anteriorul termen de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 229/PI/LP din 16 martie 2020, Tribunalul Timiş – secţia a II-a Civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta B. S.R.L. prin întâmpinare; a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a obligat pârâta la plata către aceasta a sumei de 297.500 RON - aferentă facturii nr. x/27.10.2017, şi a sumei de 366.950,98 RON - aferentă facturii nr. x/27.10.2017, sume la care se adaugă dobânda legală de la data scadenţei şi până la plata efectivă; totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 22.210,38 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; în rest, acţiunea a fost respinsă.

Expertul C. a declarat apel împotriva încheierii din 09 decembrie 2019, iar pârâta B. S.R.L. a declarat apel incident împotriva sentinţei civile nr. 229 din 16 martie 2020.

Prin decizia civilă nr. 455/A din 13 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de expertul C. împotriva încheierii de şedinţă din data de 09.12.2019, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2018; a fost anulat, ca netimbrat, apelul incident declarat de pârâta B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 229/PI/LP din 16 martie 2020, pronunţate de Tribunalul Timiş– secţia a II-a Civilă.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs C. şi pârâta B. S.R.L.

În susţinerea recursului declarat, recurenta C. arată că au fost greşit aplicate prevederile art. 55 C. proc. civ. şi că a formulat apel împotriva încheierii din 9 decembrie 2019 a Tribunalului Timiş, apel care a fost în mod greşit respins ca inadmisibil în raport de dispoziţiile art. 466 alin. (4) din acelaşi cod.

Totodată, recurenta expune ample argumente pe fondul cauzei, susţinând că raportul de expertiză contabilă efectuat a fost foarte complex, că onorariul solicitat, în cuantum de 70.300 RON, este justificat, fiind în mod greşit redus la suma de 7.090,98 RON.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivele recursului declarat de pârâta B. S.R.L. sunt următoarele:

O primă critică vizează faptul că, deşi instanţa de apel a invocat dispoziţiile privitoare la timbrarea cererilor, a omis să pună în vedere recurentei-pârâte să timbreze acţiunea.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că, în mod nelegal, instanţa de control judiciar a indicat cu exactitate cuantumul taxei de timbru datorate abia cu ocazia redactării hotărârii judecătoreşti, în considerentele acesteia.

De asemenea, recurenta-pârâtă susţine că nu a fost citată pentru termenul fixat de către instanţa de apel, neputându-şi expune punctul de vedere cu privire la excepţia invocată, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, prevăzut de art. 13 C. proc. civ., dar şi principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., fiind încălcate, aşadar, reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

La 4.05.2021, intimata-reclamantă S.C. A. S.RL. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L., ca nefondat.

La aceeaşi dată, intimata-reclamantă S.C. A. S.RL. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei C., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului declarat de expertul desemnat în cauză.

La 24.11.2021, recurenta C. a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 23 februarie 2022, comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 15 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei C., a admis în principiu recursurile şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică la 7 decembrie 2022.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că ambele recursuri sunt fondate, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele care urmează:

Premergător, trebuie subliniat că, deşi recurenta C. a indicat ca temei motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar recurenta-pârâtă a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din acelaşi Cod, întrucât se pun în discuţie neregularităţi de ordin procedural, a căror nesocotire sancţionează cu nulitatea hotărârea atacată, potrivit art. 174 C. proc. civ., criticile invocate de recurente se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi realizată analiza de către instanţa de recurs.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că, prin decizia recurată, apelul declarat de C., în calitate de expert judiciar desemnat în cauză, împotriva încheierii din 9 decembrie 2019 a fost respins ca inadmisibil, în raport de dispoziţiile art. 458, coroborat cu art. 55 C. proc. civ.

Înalta Curte arată că, în cauză, C. acţionează în considerarea calităţii sale de expert judiciar desemnat de instanţa de fond, iar obiectul demersului procesual îl constituie tocmai dreptul său privind onorariul cuvenit pentru activitatea prestată în această calitate şi întinderea acestui drept.

Asupra cuantumului onorariului cuvenit expertului pentru efectuarea expertizei, instanţa de fond s-a pronunţat prin hotărâre judecătorească în sensul art. 424 alin. (5) C. proc. civ.

Ca atare, câtă vreme instanţa a dispus asupra onorariului şi a stabilit cuantumul acestuia printr-o încheiere premergătoare, singura modalitate de obţinere a unei modificări a acestor statuări şi a stabilirii drepturilor cuvenite expertului, este declararea căii de atac care, chiar dacă nu este prevăzută în mod expres, nu poate fi negată, întrucât nu există nicio altă dispoziţie legală în dreptul intern relevant care să permită expertului judiciar să-i fie recunoscut un anume drept într-un alt cuantum.

Trebuie, de asemenea, avut în vedere şi faptul că nu există posibilitatea de a se formula o cerere în procedură necontencioasă reglementată de art. 527 şi următoarele C. proc. civ.

De aceea, expertul este îndreptăţit la a formula calea de atac privind statuările din cuprinsul hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte dreptul la onorariu, îndreptăţire rezultată din cuprinsul art. 458 C. proc. civ., din perspectiva de participant în cadrul procesului civil. Expertul judiciar desemnat îndeplineşte toate condiţiile de exercitare ale acţiunii civile prevăzute la art. 32 din C. proc. civ. şi mai cu seamă din aplicarea prevederilor art. 6 din C.E.D.O. ce reglementează dreptul la un proces echitabil şi accesul liber la justiţie consacrat la art. 21 alin. (2) din Constituţia României.

Trebuie precizat, totodată că, deşi hotărârile judecătoreşti produc efecte inter partes litigantes, referirea vizând părţile care au participat la judecarea pricinii, în cauză, apelul declarat de dna. expert are ca obiect încheierea pronunţată la data 9 decembrie 2019, prin care a solicitat plata întregului onorariu.

În concluzie, cu privire la inadmisibilitatea apelului, Înalta Curte reţine că încheierea prin care s-a stabilit cuantumul onorariului este o încheiere premergătoare ce nu poate fi atacată cu o altă cale de atac decât cea prevăzută de lege pentru fondul litigiului dedus judecăţii, în raport de prevederile art. 466 alin. (4) C. proc. civ.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că argumentele recurentei ce vizează temeinicia cererii sale nu pot fi analizate în recurs, atât în raport de soluţia inadmisibilităţii căii de atac reţinută de instanţa de apel, dar şi în raport de faptul că, în recurs, nu se poate realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de recurenta C. se impune a fi admis, reţinându-se că în mod greşit instanţa a respins apelul declarat de expertul judiciar ca inadmisibil.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă este, de asemenea, fondat.

Înalta Curte arată că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Totodată, dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

Înalta Curte reţine, de asemenea, dispoziţiile art. 470 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că la cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, această cerinţă fiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii, potrivit art. 470 alin. (3) teza I C. proc. civ.

În acelaşi timp, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 stabileşte că "(1)Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege. (2) Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei. Prin aceeaşi comunicare instanţa îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării."

Lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel, astfel cum prevăd dispoziţiile 470 alin. (3) teza finală C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reţine apărarea intimatei-reclamante A. S.R.L., în sensul că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 200 C. proc. civ., câtă vreme, aşa cum statuează în mod expres art. 482 C. proc. civ., dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice dispoziţiilor ce reglementează calea de atac a apelului.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că în cauză, în faţa instanţei de apel, pârâta nu a fost legal citată.

Prin apelul incident declarat de pârâtă, aceasta, a solicitat comunicarea actelor de procedură la cabinetul apărătorului ales .

Apelanta-pârâtă a fost citată cu obligaţia achitării taxei judiciare de timbru la o altă adresă decât cea indicată de parte, astfel cum reiese din dovada aflată la dosar apel.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere că, potrivit art. 153 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.: (1) "Instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel; (2) Instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, conform art. 158 alin. (1) C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156.

Având în vedere că dispoziţiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, fiind edictate pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la nulitatea condiţionată, deoarece cererea dedusă judecăţii s-a soluţionat la primul termen de judecată, în lipsa părţii care nu a fost legal citată, cererea sa fiind anulată ca netimbrată, fapt ce este de natură să provoace acesteia o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa."

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că procedura de citare a apelantei-pârâte pentru termenul când a avut loc judecata cererii nu a fost legal îndeplinită, astfel că soluţionarea cauzei s-a realizat în lipsa părţii a cărei procedură de citare a fost viciată.

Reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursurile declarate, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta C. şi de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 455/A din 13 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

Casează decizia civilă nr. 455/A din 13 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2022.