Suspension order upheld; appeal against interlocutory suspension deemed inadmissible as final under Article 244¹ CPC.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal (recurs) filed by the debtor-creditor company against the Court of Appeal's interlocutory order of 11 January 2022, which had suspended the proceedings under Article 155¹ of the old Civil Procedure Code because the appellant failed to comply with procedural obligations (filing sufficient copies of the appeal and clarifying which documents constituted the vesting of the appellate court). The High Court held that, under Article 244¹(1) of the old Civil Procedure Code, an interlocutory order suspending proceedings issued in the context of a recusal—itself an extraordinary appeal—cannot be separately challenged by another appeal, such an order being final and irrevocable. Thus, the appeal was found inadmissible per se, pursuant to the principle of legality of legal remedies, without examining the merits of the appellant's claims (including alleged improper panel composition, lack of random assignment, and procedural defects), and the suspension order remains in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 8 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, art. 485 alin. (1) C. proc. civ; Suspension order upheld; appeal against interlocutory suspension deemed inadmissible as final under Article 244¹ CPC: C.I.I. B., în calitate de lichidator judiciar al C. S.R.L., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, susţinând că motivele invocate nu se circumscriu cerinţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) şi art. 485 alin. (1) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 11 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a dispus, în temeiul art. 155 indice 1 vechiul C. proc. civ., suspendare judecării cererii de recurs formulate de recurenta creditoare S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 908 din 12 august 2021, pronunţate de Tribunalul Ialomiţa – secţia Civilă.
În pronunţarea acestei măsuri, intanţa a reţinut că recurenta creditoare nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune încă 53 de exemplare ale recursului în forma sa iniţială, obligaţia de a depune cererea de recurs precizată depusă atât la data de 11.10.2021, cât şi cea depusă la data de 18.10.2021 şi la data de 19.10.2021, în câte 55 de exemplare fiecare pentru comunicare şi nici obligaţia de a preciza dacă cererea depusă la data de 27.09.2021, aflată la filele x, reprezintă o învestire a Curţii de Apel Bucureşti sau reprezintă înscrisuri depuse în cauză privitoare la formularea de către recurentă a unei cereri adresate O.R.C. Ialomiţa, deşi a fost citată expres cu aceste menţiuni pentru termenul din data de 11.01.2022, astfel cum rezultă din dovezile de citare aflate la filele x din vol. III al prezentului dosar.
Aşadar, Curtea a constatat că, prin neîndeplinirea acestor obligaţii, desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina recurentei.
Totodată, Curtea a arătat că, potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 în forma în vigoare la data începerii litigiului (06.05.2011), citarea părţilor în recurs şi comunicarea deciziilor pronunţate se fac potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. (dispoziţii care prevăd emiterea citaţiilor în mod separat pentru fiecare parte) şi nu prin B.P.I.
În consecinţă, Curtea a apreciat că era necesară depunerea recursului în forma sa iniţială şi în formele precizate în exemplare suficiente pentru a fi comunicate tuturor părţilor adverse, faţă de dispoziţiile art. 318, raportat la art. 288 alin. (1) vechiul C. proc. civ. (incidente faţă de data începerii litigiului şi anume 06.05.2011), care prevăd că la cererea de recurs se vor alătura atâtea copii câţi intimaţi sunt, precum şi faţă de dispoziţiile art. 318, raportat la art. 289 alin. (2) vechiul C. proc. civ., potrivit cărora preşedintele va dispune să se comunice intimatului, odată cu citaţia, o copie de pe cererea şi de pe motivele de recurs, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi care nu au fost înfăţişate la prima instanţă, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.
De asemenea, Curtea a constatat că şi neîndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina recurentei de a preciza dacă cererea depusă la data de 27.09.2021 aflată la dosar reprezintă o învestire a Curţii de Apel Bucureşti sau reprezintă înscrisuri depuse în cauză privitoare la formularea de către recurentă a unei cereri adresate O.R.C. Ialomiţa este de natură a împiedica desfăşurarea normală a procesului, această clarificare fiind necesară în vederea stabilirii cu claritate a cererilor cu care instanţa de recurs a fost învestită şi cu privire la care trebuie să se pronunţe.
Împotriva acestei încheieri, A. S.R.L. a declarat recurs.
În argumentare, autoarea căii de atac a susţinut că suspendarea judecării cauzei este nelegală, fiind dispusă în raport de dispoziţiile art. 155 indice 1 din vechiul C. proc. civ., care era abrogat la data de 11.01.2022.
În fapt, recurenta susţine că a achitat taxa de timbru judiciar şi că a depus suficiente exemplare ale acţiunii, pentru toate părţile.
Mai arată recurenta că instanţa nu i-a comunicat încheierea de suspendare a judecării cauzei la sediul indicat, iar obligaţia de a depune un număr de 56 de exemplare ale cererii de recurs a fost complinită în termen.
Mai mult, astfel cum susţine recurenta, instanţa a menţinut în cauză părţi care nu mai aveau interes, consecinţa fiind mărirea artificială a cheltuielilor în procedură.
Recurenta invocă faptul că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, întrucât măsura suspendării a fost dispusă de un complet care nu făcea parte dintr-o secţie specializată în materia insolvenţei, de altfel inexistentă la Curtea de Apel Bucureşti.
Totodată, potrivit recurentei, completul avea în componenţă judecători care s-au mai antepronunţat în cauză, care nu au fost desemnaţi aleatoriu, iar instanţa a refuzat comunicarea actelor de procedură prin B.P.I.
În consecinţă, recurenta apreciază că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.
C.I.I. B., în calitate de lichidator judiciar al C. S.R.L., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, susţinând că motivele invocate nu se circumscriu cerinţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) şi art. 485 alin. (1) C. proc. civ.
Intimata DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINAŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE IALOMIŢA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs.
Intimatul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. IFN a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile tardivităţii formulării recursului şi a lipsei de interes, având în vedere că dosarul a fost repus pe rol şi are termen de judecată la 13 decembrie 2022.
În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în considerarea următoarelor:
Potrivit art. 129 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate, exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege.
Totodată, aceleaşi dispoziţii legale exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele statuate prin legea procesuală.
În raport de principiul consacrat prin textul de lege mai sus evocat, admisibilitatea unei căi de atac, şi pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Înalta Curte arată că, potrivit dispoziţiilor art. 155 indice 1 din vechiul C. proc. civ., când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate, dispoziţiile art. 108 indice 3 fiind aplicabile. La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua.
Se impune a se arăta că, în raport de prevederile art. 244 indice 1 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.
Înalta Curte reţine că încheierea din 11 ianuarie 2022, a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2021 în calea de atac a recursului, ca atare, în raport de dispoziţiile procedurale enunţate mai sus, aceasta nu poate fi atacă cu recurs, fiind irevocabilă.
În sistemul nostru de drept, mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor, şi într-o anumită ordine.
Aşa fiind, având în vedere ca inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii de fond, Înalta Curte în considerarea celor sus arătate şi în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., va respinge prezentul recurs, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2022.