Territorial jurisdiction for salary discrimination claims where a court is a defendant: applicability of adjacent court of appeal rules under Art. 127 CPC

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă sub număr de dosar x/2021, reclamanţii A., B., C., D., E., F., au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Buzău, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând:

1) recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Tg. Mureş, personal care beneficiază de sporuri în procent de 45%, ce depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupaţională justiţie, acest mod de calcul al cuantumului sporurilor aplicate fiind recunoscut drept valabil de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 şi de către Curtea de Conturi, dar care nu le-a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2020;

2) Uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie numărul 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept începând cu data de 01.01.2018, respectiv cu data încadrării lor care au devenit judecători ulterior acestei date, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;

3) Repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care li s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău şi Curtea de Apel Bucureşti;

4) Obligarea pârâţilor Tribunalul Argeş, Curtea de Apel Piteşti şi Ministerul Justiţiei, respectiv al Curţii de Apel Ploieşti şi Tribunalul Buzău (în ceea ce o priveşte - pe reclamanta - B. pentru perioada anterioară datei de 01.01.2019) şi a Curţii de Apel Bucureşti şi Tribunalului Teleorman (în ceea ce îl priveşte pe reclamantul F. pentru perioada anterioară lunii martie 2020) la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018, respectiv data încadrării reclamanţilor care au devenit judecători ulterior acestei date - prezent, precum si în continuare;

5) Actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariate, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor solicitate.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei cu privire la capătul de cerere referitor la plata sumelor reprezentând diferenţe salariale, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 2649/2021 din 12 octombrie 2021 a Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Dâmboviţa şi s-a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 290/26.04.2018: s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale şi s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Aşa fiind, constatând calitatea de pârât în prezenta cauză a Curţii de Apel Ploieşti, Tribunalul Dâmboviţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, ca instanţă judecătorească de acelaşi grad, aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov – secţia I Civilă, sub acelaşi număr de dosar.

Tribunalul Braşov a constatat că reclamanţii au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Costeşti, instanţă ce nu este nici competentă să soluţioneze cauza şi nici superioară tribunalului, ca instanţă competentă material.

Totodată, a reţinut că judecătoria unde îşi desfăşoară activitatea reclamanţii se află în circumscripţia Tribunalului Argeş (competentă material să judece pricina), instanţă chemată în judecată, în calitate de pârât.

S-a arătat că dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 raportat la alin. (1) şi (2) C. proc. civ. instituie o competenţă teritorială alternativă în situaţia în care pârâtul are calitatea de instanţă de judecată, alegerea aparţinând reclamantului, în acord cu dispoziţiile art. 116 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 290/2018 a CCR, avută în vedere de către instanţa iniţial investită, s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

De asemenea, s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În paragraful 32 al acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidenţa aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor, eventualul disconfort al părţii judecător creat prin ieşirea acestor cauze din circumscripţia curţii de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparţialităţii justiţiei şi a intereselor legitime ale celeilalte părţi. Astfel, indiferent dacă competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curţii de apel, acestea vor fi soluţionate de instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, putând da naştere în aplicarea normelor legale unor situaţii neprevăzute la edictarea acestora".

Cum Judecătoria Costeşti, unde reclamanţii îşi desfăşoară activitatea, se află în circumscripţia Tribunalului Argeş şi a Curţii de Apel Piteşti, chemate ca pârâte în cauză, devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prin prisma interpretării instanţei de contencios constituţional.

Aşa fiind, prin sentinţa nr. 549/MAS/2022 din 12 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia I Civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Reclamanţii A., B., C., D., E., F. au învestit Tribunalul Dâmboviţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâţi fiind Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Buzău, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Se reţine că reclamanţii au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Costeşti, instanţă aflată în circumscripţia Tribunalului Argeş, competent material să judece pricina, instanţă chemată în judecată, în calitate de pârât.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018: "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal: "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care îşi acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2) ind. 1 C. proc. civ.: "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Având în vedere că art. 127 alin. (1) şi alin. (2) ind. 1 C. proc. civ. vizează atât judecătorul, cât şi instanţa de judecată, calitatea de parte în proces a Tribunalului Argeş determină incidenţa acestor dispoziţii legale.

Prin urmare, competenţa revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu acea curte de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

Curtea de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dâmboviţa (instanţa iniţial învestită), este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Piteşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Argeş (pârât în cauză), instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii (conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are reclamantul domiciliul sau locul de muncă).

Aşa fiind, sesizarea Tribunalului Dâmboviţa s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi alin. (2)1 C. proc. civ., întrucât reclamanţii şi-au manifestat opţiunea, determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Pentru raţiunile înfăţişate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2022.