Nullity of appeal filed at wrong court in commercial contract dispute

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub număr de dosar x/2020, reclamanta A. S.R.L., societate în faliment, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 278.936,55 RON compusă din:

1. suma de 39.089,02 RON, compusă din: 29442,87 RON debit principal, reprezentând diferenţa neachitată din factura fiscală x din data de 31.08.2017 către B. S.R.L. şi 9646,15 RON reprezentând dobânda legală;

2. suma de 2.580,69 RON, compusă din: 1.945,52 RON debit principal, reprezentând contravaloarea facturii x din data de 04.09.2017 către B. S.R.L. şi 635,17 RON reprezentând dobânda legală;

3. suma de 237.266,84 RON, compusă din: 199.474,30 RON debit principal, reprezentând contravaloarea facturii x din data de 03.01.2019 către B. S.R.L. şi 37.792,54 RON reprezentând dobânda legală;

4. dobânzii legale până la achitarea în integralitate a debitului.

II. În temeiul dispoziţiilor art. 2155 alin. (1) C. civ., a solicitat obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a fierăstrăului cu bandă metalică x, a maşinii de găurit x, livrate conform procesului-verbal de predare primire încheiat în data de 17.04.2018 precum şi a aparatului de sudură, livrat conform procesului de predare primire încheiat în data de 05.03.2018.

III. În subsidiar, în măsura în care fierăstrăul cu bandă metalică, maşina de găurit şi aparatul de sudură nu se mai află în posesia pârâtei sau nu se află în bună stare de funcţiune, obligarea pârâtei la plata sumei de 9000 euro compusă din: 5000 euro reprezentând contravaloare fierăstrău cu bandă metalică x, 2000 euro reprezentând contravaloare maşina de găurit x 13 şi 2000 euro reprezentând contravaloare aparat de sudură.

Prin sentinţa nr. 871 din 12 octombrie 2021, Tribunalul Dâmboviţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., societate în faliment reprezentată prin lichidator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 29 442,87 RON reprezentând rest rămas neachitat din contravaloarea facturii fiscale seria x/31.08.2017 şi 1 945,52 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x/04.09.2017, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculată asupra sumelor menţionate mai sus, potrivit dispoziţiilor art. 3, alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, de la momentul emiterii fiecărei facturi în parte până la momentul stingerii debitului.

A obligat pârâta la restituirea către reclamantă a bunurilor menţionate în procesele-verbale de predare-primire încheiate între părţi la datele de 17.04.2018 şi 05.03.2018, respectiv: un fierăstrău cu bandă metalică x, seria x 350G; o maşină de găurit x; un aparat de sudură x.

A respins restul pretenţiilor, ca nefondate.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, solicitând schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii şi a cererii de obligare a intimatei la plata sumei de 237266,84 RON, compusă din debit principal 199.474,3 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale FF x din 3.01.2019 şi a dobânzii legale aferente, de la data emiterii facturii şi până la achitarea integrală a debitului, precum şi a admiterii cererii de obligare a pârâtei la plata contravalorii bunurilor mobile indicate în cererea introductivă, în măsura în care acestea nu se mai află în posesia pârâtei sau nu se mai află în stare de funcţionare.

Prin încheierea din 3 februarie 2022, Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa judecării apelului în favoarea secţiei a II-a Civile a aceleiaşi instanţe, motivat în esenţă de faptul că obiectul cauzei reprezintă un litigiu între profesionişti, respectiv o acţiune în răspundere contractuală purtată între două societăţi.

Prin decizia nr. 132 din 31 martie 20221 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., societate în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar C., împotriva sentinţei nr. 871 din 12 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. S.R.L., şi a fost respinsă cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin cererea înregistrată la 10 mai 2022 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 132 din 31 martie 20221 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020.

A solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea în tot a deciziei atacate şi, rejudecând, admiterea capătului de cerere privind obligarea intimatei B. S.R.L. la plata sumei de 237.266,84 RON compusă din: 199.474,30 RON debit principal, reprezentând contravaloarea facturii fiscale x din data de 03.01.2019 şi a dobânzii legale de la data emiterii facturii fiscale şi până la achitarea în integralitate a debitului; admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la achitarea contravalorii bunurilor mobile constând în fierăstrău cu bandă metalică x, a maşinii de găurit x, livrate conform Procesului-verbal de predare primire încheiat în data de 17.04.2018, precum şi a aparatului de sudură, livrat conform Procesului de predare primire încheiat în data de 05.03.2018, în măsura în care aceste bunuri nu se mai află în posesia pârâtei sau nu se află în bună stare de funcţiune, respectiv la obligarea contravalorii constând în suma de 9000 euro compusă din: 5000 euro reprezentând contravaloare fierăstrău cu bandă metalică x cu seria x livrat de către recurenta-reclamantă intimatei-pârâte, conform Procesului-verbal de predare primire încheiat în data de 17.04.2018; 2000 euro reprezentând contravaloare maşină de găurit x livrată de către reclamantă pârâtei conform Procesului-verbal de predare primire încheiat în data de 17.04.2018; 2000 euro reprezentând contravaloare aparat de sudură livrat de către reclamantă pârâtei conform Procesului-verbal de predare primire încheiat în data de 05.03.2018.

În argumentarea recursului, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, subsumat motivului de casare instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că hotărârea pronunţată de către instanţa de apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei.

Astfel, în opinia sa, simpla susţinere a intimatei B. SRL-D în sensul că nu i-ar fi fost livrate bunurile şi că nu ar accepta la plata factura fiscala şi preluarea acestor susţineri de către instanţa de fond fără a analiza documentele justificative nu constituie o motivare în fapt şi în drept.

În măsura în care instanţa de fond ar fi avut în vedere înscrisurile depuse de către reclamantă la dosarul cauzei ar fi observat ca recurenta a livrat societăţii B. S.R.L. la şantierul din Ulmi.

Subliniază că instanţa de fond nu a avut în vedere argumentele recurentei şi nici înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către aceasta, înscrisuri din care rezultă legătura comercială şi raportul juridic dintre cele două societăţi, respectiv faptul că A. S.R.L. a livrat bunurile către B. S.R.L. la locaţia din Ulmi, jud. Dâmboviţa, în acest sens fiind emisă factura fiscală "neacceptată la plată sau necomunicată pârâtei".

Subsumat motivului de recurs reglementat de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanţa de apel a restrâns în mod nejustificat aplicarea dispoziţiilor art. 1240 şi art. 1350 C. civ.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea intimatei B. S.R.L. la plata sumei de 237,266,84 RON compusă din: 199.474,30 RON debit principal, reprezentând contravaloarea facturii x din data de 03.01.2019 către B. S.R.L., precum şi a dobânzii legale de la data emiterii facturii fiscale şi până la achitarea în integralitate a debitului, susţine că deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 199.474,30 RON, întrucât aceasta rezultă din Factura fiscală nr. x emisă în data de 03.01.2019 şi reprezintă contravaloarea anumitor bunuri, pe care le enumeră.

Arată că potrivit facturii fiscale nr. x din data de 03.01.2019 se poate observa că suma de 199.474,30 RON reprezintă contravaloarea unor bunuri vândute de A. S.R.L. către B., respectiv: "un aparat de sudură; o imprimantă x; mobilier pentru containere; 5 containere; închiriere container Ulmi; chirie utilaje folosite şantier; scule organizator".

Consideră că nu reprezintă relevanţă juridică comunicarea facturii fiscale sau acceptarea la plată a acesteia, câtă vreme din documentele justificative rezultă că pârâta a beneficiat de serviciile şi bunurile livrate de reclamantă.

Un aspect deosebit de important îl reprezintă şi faptul că A. S.R.L. a subcontractat cu societatea B. în vederea efectuării unor lucrări pe şantierul Ulmi.

Potrivit facturii fiscale se poate observa ca este menţionat ca livrarea se va face pe "şantierul Ulmi", unde au fost de altfel livrate toate bunurile solicitate de B. S.R.L..

Realitatea juridică a raporturilor dintre cele două părţi rezultă şi din faptul că B. S.R.L. a recunoscut posesia asupra bunurilor mobile, respectiv fierăstrăul cu bandă metalică, maşina de găurit şi aparatul de sudură. Recunoaşterea a operat odată cu faptul că acesta a susţinut că se află în posesia bunurilor la acest moment, cât şi din efectul juridic al emiterii facturii fiscale.

Aşadar, atât timp cât B. S.R.L. a recunoscut că bunurile mobile se află în posesia sa, recurenta apreciază că este îndreptăţită fie la predarea/fie la contravaloarea acestora.

Arată că, în conformitate cu prevederile art. 1270 C. civ., convenţiile legale încheiate se impun cu putere de lege între părţile contractante, iar acestea dobândesc drepturi şi obligaţii pe care trebuie să le exercite, respectiv îndeplinească, în baza bunei-credinţe pe parcursul desfăşurării relaţiilor contractuale, conform art. 1170 C. civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.

În speţă, cu toate că pârâta şi-a exprimat în mod valabil consimţământul la încheierea convenţiei în urma căreia a achiziţionat marfa, aceasta înţelege să se sustrage cu rea-credinţă de la plata contravalorii mărfurilor pe care le-a achiziţionat şi de care se foloseşte la acest moment.

Astfel, contrar aspectelor invocate de către intimata-pârâtă, recurenta solicită instanţei de recurs să constate faptul că în speţă devin incidente dispoziţiile art. 1350 C. civ., care reglementează răspunderea civilă contractuală.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii, excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., precum şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional al recurentei-reclamante.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 19 septembrie 2022 s-a fixat termen la 7 decembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul, în raport de data demarării acestuia, este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. a depus cererea de recurs la Tribunalul Dâmboviţa, astfel cum atestă data şi menţiunile înscrise pe plicul în care a fost expediat memoriul de recurs, aflat la dosarul de recurs, dar şi menţiunea din antetul memoriului de recurs, adresat expres Tribunalului Dâmboviţa, deşi instanţa care a pronunţat decizia atacată este Curtea de Apel Ploieşti.

Conform dispoziţiilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ.: "recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii".

Pe de altă parte, potrivit art. 136 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii: "căile de atac depuse la o altă instanţă decât cea a cărei hotărâre se atacă primesc dată certă şi se înaintează pe cale administrativă instanţei care a pronunţat hotărârea atacată".

În aplicarea acestor din urmă prevederi, Tribunalul Dâmboviţa a înaintat recursul Curţii de Apel Ploieşti.

Norma regulamentară mai sus evocată nu are aptitudinea de a înlătura de la aplicare sancţiunea nulităţii instituită de art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât este edictată doar pentru a asigura înregistrarea circuitelor dosarelor, în evidenţele instanţelor, rolul normei în discuţie fiind, deci, unul exclusiv administrativ.

Potrivit art. 176 pct. 6 din C. proc. civ., nulitatea este necondiţionată în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură.

Cum cerinţa depunerii recursului la instanţa care a pronunţat hotărârea atacată este una extrinsecă actului de procedură constând în cererea de recurs, rezultă că sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 490 alin. (1) C. proc. civ. intervine necondiţionat de existenţa unei vătămări.

Aşadar, întrucât calea de atac nu a fost depusă la instanţa a cărei hotărâre se atacă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă textelor de lege evocate mai sus, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. împotriva deciziei nr. 132 din 31 martie 20221 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. împotriva deciziei nr. 132 din 31 martie 20221 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2022.