Passive procedural standing of local authorities in revindicatio actions for state-nationally seized property

Decizia nr.703 Dosar nr.2568/2000

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta I.C.împotriva deciziei nr. 180 din 10 aprilie 2000 a Curții de Apel București – Secția a IV – a civilă.

La apelul nominal s-a prezentat: intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București, prin consilier juridic O.O., lipsind recurenta-reclamantă I. C.

Procedura completă.

Consilier juridic O.O. pune concluzii de respingere a recursului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, pe fond, admiterea acțiunii.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1817/1999, reclamanta I.C.a chemat în judecată Consiliul local al Primăriei București, solicitând să se constate că este proprietara imobilului din str. Wilson nr. 15, sc. 3, et. 7, ap. 94 (fost 9 – 10), sector 1 și să fie pusă în deplină proprietate și posesie.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a dobândit imobilul prin succesiune de la soțul său I.I., iar acesta de la tatăl lui și că, în anul 1950, a fost preluat în mod abuziv de către stat, deoarece soțul său era exceptat de la naționalizare, fiind pensionar.

S-a mai arătat că cererea cu care a fost investită instanța este una în revendicare și se întemeiază pe art. 480 C.civ..

Tribunalul București – Secția a III – a civilă, prin sentința civilă nr.1152 din 8 octombrie 1999, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Tribunalul, pentru a pronunța această hotărâre, a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de la defunctul I.I.prin aplicarea dispozițiilor Decretului 92/1950, iar reclamanta, prin certificatul de moștenitor nr.326/1996, a dovedit că este unica succesoare a acestuia; în schimb aceasta nu a probat faptul că fostul său soț era exceptat de la naționalizare.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, criticând faptul că instanța de fond nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că, la data naționalizării, I.I.era ofițer pensionar.

Curtea de Apel București – Secția a IV – a civilă, prin decizia nr. 180 din 10 aprilie 2000, a admis apelul și a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București.

Instanța de apel a ajuns la această soluție ca urmare a faptului că, văzând adresa Primăriei Municipiului București prin care se comunica vânzarea apartamentului în discuție către L.M., a pus în discuția părților și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București; calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel ce se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus judecății.

Or, cum Consiliul General al Municipiului București nu mai are nici posesia, nici proprietatea imobilului, s-a concluzionat că nu mai poate avea nici calitate procesuală pasivă în această acțiune în revendicare.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7,8 C.proc.civ., respectiv nepronunțarea asupra motivelor de apel, faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, greșita interpretare a înscrisului depus de Primăria Municipiului București, fapt ce a condus la soluția nelegală pronunțată.

Recursul urmează a fi admis pentru argumentele care urmează.

Așa cum s-a arătat, instanța de apel a hotărât în sensul că, pierzînd, prin înstrăinare posesia apartamentului în litigiu, pârâtul persoană juridică nu poate fi obligat la retrocedarea sa, cu alte cuvinte nu ar mai avea calitate procesuală pasivă în acțiunea în revendicare.

Deși este exact în drept că acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, soluția pronunțată în cauză este greșită având în vedere situația de fapt aparte pe care o prezintă speța, în care proprietarul a pierdut posesia ca urmare a unui act de autoritate al statului, respectiv Decretul 92/1950, prin care s-au creat situații juridice noi cu privire la bunul revendicat.

În contextul dat, raportul juridic procesual trebuie legat obligatoriu și cu instituțiile ce reprezintă statul, în contradictoriu cu care, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului, în sensul dacă bunurile vizate au intrat în proprietatea statului cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Ca urmare, indiferent dacă bunul preluat de stat a fost sau nu înstrăinat unor subdobânditori, în litigiile în care se dispută dreptul de proprietate asupra acestuia, statul este reprezentat la nivelul unității administrativ-teritoriale de Consiliul General al Municipiului București (art. 12 alin. 5 din Legea nr.213/1998).

Pentru cele ce preced se impune, în baza art. 312 și 313 C.proc.civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de I.C.împotriva deciziei civile nr. 180 din 10 aprilie 2000 a Curții de Apel București – Secția a IV – a civilă, pe care o casează.

Trimite cauza, spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.