Appeal against suspension declared perempted for inactivity; prior rulings on CHF loan clauses stand.

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 03.11.2015 pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse la pct. 3 din convenţia de credit nr. x din 02.10.2007, eliminarea clauzelor abuzive din contract, îngheţarea cursului francului elveţian la valoarea din luna octombrie 2007, respectiv 2,0153 RON/CHF, convertirea creditului utilizând cursul de schimb Ron/CHF din momentul acordării împrumutului şi restituirea diferenţei de curs valutar de la valoarea primei rate din luna octombrie 2007 (2,0153 RON/CHF) faţă de valoarea de 4,23 RON/CHF, rezultate din diferenţa de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar valabil la data semnării contractului, precum şi a dobânzii legale aferente, calculate de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acestora de către bancă.

De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii şi a penalităţilor aferente sumei de 7.173,95 CHF, ce reprezintă valoarea comisioanelor abuzive scăzute din valoarea totală a creditului, bani pe care banca i-a încasat abuziv şi nejustificat, conform noului grafic de rambursare.

Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, Directivei CE nr. 93/13, jurisprudenţa CJUE şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa civilă nr. 3654 din 23 septembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, a fost respinsă ca nefondată acţiunea.

2. Împotriva acestei hotărâri reclamanţii A. şi B. au formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 31 AC din 22 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanţi.

3. Împotriva acestei decizii reclamanţii A. şi B. au declarat recurs.

Prin adresa din 10 iulie 2018, Tribunalul Neamţ a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Prin decizia nr. 4945 din 16 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale privind soluţionarea recursului declarat de reclamanţi şi a fost trimisă cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bacău.

Prin încheierea din 11 martie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a suspendat judecata recursului potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ.

4. Împotriva acestei încheieri reclamanţii B. şi A. au formulat în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instante.

Recurenţii au susţinut că le-a fost încălcat dreptul la apărare, garantat de art. 13 C. proc. civ., art. 24 din Constituţia României şi art. 13 din CEDO, având în vedere că au solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător, cerere care a fost respinsă deşi această solicitare a fost formulată pentru prima oară.

Mai arată recurenţii că suspendarea cauzei în condiţiile existenţei la dosar a unei cereri de amânare poate fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sarcina acestora neputându-se reţine vreo lipsă de diligenţă privind continuarea procesului, pentru a fi aplicată sancţiunea suspendării judecăţii recursului, atâta timp cât au fost invocate dispoziţiile legale care reglementează posibilitatea instanţei de a admite cererea de amânare a cauzei pentru angajare apărător.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, la data de 16 septembrie 2020.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 mai 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au exercitat acest drept.

Prin încheierea din 05.07.2021, s-a admis în principiu recursul şi s-a acordat termen de judecată în şedinţa publică din 28.09.2021, când s-a amânat soluţionarea cauzei la 16 noiembrie 2021 pentru imposibilitatea de prezentare a recurentului-reclamant din motive medicale.

La termenul din 16 noiembrie 2021, instanţa a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 31 octombrie 2022, întocmită ca urmare a referatului emis potrivit art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375 din 17 decembrie 2015, s-a acordat termen de judecată la 6 decembrie 2022 pentru discutarea perimării recursului.

La 21 noiembrie 2022 recurenţii au depus precizări, prin care au solicitat respingerea excepţiei perimării.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia perimării cererii de recurs şi a reţinut următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni" iar, potrivit alin. (2) "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerinţa de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancţionator, are şi natura unei prezumţii de desistare, care reiese din lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat în cauză de data pronunţării încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei, respectiv 16 noiembrie 2021.

Înalta Curte constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de şedinţă din 16 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă.

Înalta Curte constată că de la momentul suspendării judecăţii recursului a trecut un termen mai mare de 6 luni.

Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părţii, mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condiţiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) şi (2) şi art. 420 din acelaşi cod, va constata perimat recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva încheierii din 11 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva încheierii din 11 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 decembrie 2022.