Unjustified bank account attachment under guarantee contract penalty clause: appeal dismissed, damages claim rejected.

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2020, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata daunelor interese prevăzute de art. 12.3 alin. (3) din Convenţia nr. 156/2011 în valoare de 455.856,65 RON, având în vedere că pârâta a poprit în mod nejustificat conturile bancare ale reclamantei, aşa cum rezultă din decizia civilă nr. 672 din 03.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

În drept, au fost invocate dispoziţiile H.G. nr. 1211/2001 şi ale O.U.G. nr. 80/2013, art. 1170, art. 1270, art. 1521, art. 1523, art. 1531, art. 1535 şi art. 1350 din C. civ. precum şi dispoziţiile art. 192 - art. 455 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1247 din data de 10.05.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată. De asemenea, a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 3.217,04 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1103 din 28 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul ca nefondat.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul apreciază că hotărârea recurată cuprinde considerente contradictorii, întrucât instanţa de apel, după ce constată că prin hotărârea pronunţată în cadrul contestaţiei la executare s-a reţinut nelegalitatea executării silite prin poprire, concluzionează că poprirea nu a avut un caracter nejustificat în sensul prevederilor art. 12.3 din convenţie.

Mai arată recurentul că, având în vedere prevederile cap. 9 din convenţie, instanţa de apel a constatat implicit că instituirea popririi după împlinirea termenului de prescripţie ar fi o măsură justificată.

În continuare, recurentul consideră că instanţa de apel a încălcat efectul pozitiv al lucrului judecat privind chestiunea dezlegată prin decizia nr. 672/2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, referitor la caracterul nejustificat al popririi.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta consideră că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1170, art. 1266 alin. (2), art. 1268 alin. (3), art. 1270, art. 1350, art. 1353 şi art. 1538 C. civ.

Potrivit recurentului, în apel au fost încălcate dispoziţiile art. 1170 şi art. 1270 C. civ., întrucât instanţa nu poate să modifice contractul după propria apreciere atunci când există un acord expres al părţilor care reglementează drepturile şi obligaţiile acestora în procedura de acordare şi plată a garanţiilor. Interpretarea clauzei prevăzute la art. 12.3 din convenţie trebuie efectuată după voinţa comună a părţilor, în sensul în care poate produce efecte juridice şi nu al lipsirii de efecte.

Mai arată recurentul că instanţa a adăugat la convenţia părţilor, cu încălcarea art. 1270 alin. (2) C. civ., atunci când a reţinut că relevante pentru stabilirea caracterului nejustificat al popririi sunt motivele care au condus la desfiinţarea acestei popriri, respectiv în ce măsură sunt identice cu cele relevate de recurent la momentul refuzului de plată a garanţiei.

În continuare recurentul susţine că instanţa de apel a ignorat voinţa părţilor şi efectele juridice pe care acestea au înţeles să le dea prevederilor contractuale.

Recurentul susţine că prevederile art. 1353 C. civ. nu se aplică răspunderii contractuale, ci doar răspunderii delictuale.

Prin întâmpinarea formulată la 20 septembrie 2022 intimata A. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 14 octombrie 2022, recurentul a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei şi admiterea recursului formulat.

Cauza a fost înregistrată la 25 august 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 12 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată la 6 decembrie 2022.

La termenul de judecată din 6 decembrie 2022 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Criticile recurentului privind considerentele contradictorii din cuprinsul hotărârii recurate referitoare la caracterul nejustificat al popririi, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit recurentului, decizia recurată cuprinde considerente contradictorii întrucât instanţa de apel, după ce constată că prin hotărârea pronunţată în cadrul contestaţiei la executare s-a reţinut nelegalitatea executării silite prin poprire, concluzionează că poprirea nu a avut un caracter nejustificat în sensul prevederilor art. 12.3 din convenţie.

În cauză se constată că instanţa de apel, analizând acţiunea în răspundere contractuală, a verificat dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în clauza penală de la art. 12.3 din convenţie, prin care părţile au evaluat anticipat despăgubirile.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că prin decizia nr. 672/2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită cu consecinţa anulării încheierii de încuviinţare a executării silite, precum şi a tuturor actelor de executare silită în dosarul de executare prin care s-a înfiinţat poprirea conturilor recurentului de către bancă. Însă, instanţa de prim control judiciar a analizat dacă în dosarul evocat s-au analizat cerinţele prevăzute la art. 12.3 din convenţie privind caracterul nejustificat al popririi şi a constatat că instanţele nu au cercetat aceste condiţii, ci s-au limitat la constatarea intervenirii prescripţiei dreptului creditorului de a cere executarea silită.

Prin urmare, în decizia recurată curtea de apel a reţinut că din analiza dosarului având ca obiect contestaţia la executare nu s-a constatat temeinicia refuzului de plată a garanţiei şi că nu a dispus de niciun element care să-i permită să concluzioneze că înfiinţarea popririi a fost expresia unui abuz de drept procesual al băncii pentru a fi incidentă răspunderea contractuală.

Aşadar, Înalta Curte constată că decizia recurată nu cuprinde considerente contradictorii privind caracterul nejustificat al popririi raportat la decizia pronunţată în contestaţia la executare.

În consecinţă, reţinând că decizia instanţei de apel cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, reflectată în dispozitivul hotărârii, că argumentaţia instanţei este cursivă şi că nu există elemente contradictorii în silogismul juridic al instanţei, Înalta Curte constată că au fost respectate exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent, este nefondat.

Criticile recurentului privind încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat al chestiunilor dezlegate prin decizia nr. 672/2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi respinse ca nefondate.

Potrivit recurentului instanţa de apel reţinând că poprirea nu este nejustificată prin decizia susmenţionată, pronunţată în dosarul având ca obiect contestaţia la executare, a încălcat efectul pozitiv al chestiunii dezlegate privind caracterul acesteia.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ. "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Aşadar, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior.

Or, în cauză se constată că instanţa de apel în mod just a reţinut că aspectele dezlegate în dosarul având ca obiect contestaţia la executare privind anularea executării silite pentru intervenirea prescripţiei dreptului de a solicita executarea nu au legătură cu litigiul pendinte, în care se analizează dacă înfiinţarea popririi este expresia unui abuz procesual din partea intimatei de natură să atragă răspunderea contractuală întemeiată pe dispoziţiile art. 12.3 din convenţie.

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu a fost încălcat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat privind desfiinţarea popririi pentru intervenirea prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită, constatată în contestaţia la executare, întrucât aceasta nu are legătură cu litigiul pendinte, nefiind în situaţia unei încălcări de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor evocate, criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Criticile recurentului privind încălcarea dispoziţiilor art. 1170, art. 1266 alin. (2), art. 1268 alin. (3), art. 1270, art. 1350, art. 1353 şi art. 1538 C. civ., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Potrivit recurentului, instanţa de apel a interpretat în mod greşit prevederile art. 12.3 din convenţie întrucât clauza nu conţine nicio referire la exercitarea abuzivă a dreptului de a cere executarea silită.

În acest sens, recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1170 şi 1270 C. civ. întrucât nu poate să modifice contractul după propria apreciere atunci când există un acord expres al părţilor care reglementează drepturile şi obligaţiile acestora în procedura de acordare şi plată a garanţiilor. Totodată, recurentul susţine că interpretarea clauzei prevăzute la art. 12.3 din convenţie trebuie efectuată după voinţa comună a părţilor în acord cu prevederile art. 1266 alin. (2), art. 1268 alin. (3) C. civ.

În cauză, prin cererea introductivă reclamantul a solicitat plata daunelor interese evaluate anticipat potrivit art. 12.3 din convenţia nr. 156/2011, în temeiul acţiunii în răspundere contractuală.

Potrivit art. 12.3 din convenţia nr. 156/2011, în cazul iniţierii de către Finanţator a procedurii de executare silită asupra Fondului prin înfiinţarea nejustificată de popriri, în situaţiile în care garanţiile au fost excluse din plafon în conformitate cu art. 7.8 alin. (1) şi (2), precum şi în cazurile în care Fondul a constatat neîndeplinirea condiţiilor de plată a garanţiei în Capitolul din Convenţie şi a comunicat băncii decizia sa, obligă Banca la plata de daune interese egală cu valoarea totală a sumelor poprite în mod nejustificat."

În ceea ce priveşte interpretarea noţiunii de "poprire nejustificată", se constată că instanţa de apel nu a extins noţiunea de "nejustificat" dincolo de voinţa părţilor, ci, dimpotrivă, s-a limitat la cele menţionate expres de părţi în clauza 12.3, reţinând că poprirea este nejustificată doar atunci când garanţiile au fost excluse din plafon confirm art. 7.8 alin. (1) şi (2) sau când Fondul a constatat neîndeplinirea obligaţiei de plată şi a comunicat băncii decizia.

Aşadar, clauza prevăzută la art. 12.3 are ca scop sancţionarea abuzului de drept procedural, instanţa de apel reţinând în mod just că intenţia părţilor a fost aceea de a sancţiona conduita finanţatorului care, nesocotind faptul că garanţia nu este datorată, porneşte totuşi executarea silită, ceea ce corespunde unei exercitări excesive şi nerezonabile a dreptului procedural în cauză, în afara scopului pentru care a fost recunoscut de lege.

Or, continuând raţionamentul juridic, instanţa de apel a arătat că pentru stabilirea caracterului nejustificat al popririi relevante sunt motivele care au condus la desfiinţarea acestei măsuri pe calea contestaţiei la executare şi a constatat că instanţele nu au confirmat temeinicia motivului de refuz la plată a garanţiilor ci au constatat intervenirea prescripţiei în dreptul de a cere executarea silită.

Prin urmare raportul juridic dedus judecăţii în litigiul pendinte sub aspectul datorat sau nu al garanţiei nu a fost soluţionat în mod definitiv, pentru a se putea reţine incidenţa clauzei prevăzute la art. 12.3.

În cauză, se constată că analiza caracterului nejustificat al popririi porneşte de la verificarea exercitării cu bună-credinţă a dreptului intimatei de a începe executarea silită împotriva recurentului.

Astfel, având în vedere că instanţa de executare a constatat că această convenţie de garantare nr. 156/2011 a conferit caracter executoriu notificării de includere în plafonul de garantare şi confirmării, în mod just intimata a început demersurile de executare a acestora în temeiul prevederilor art. 663 şi urm. C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 C. civ. şi art. 12 alin. (1) C. proc. civ. orice persoană trebuie să îşi exercite drepturile cu bună-credinţă.

Sunt de menţionat şi prevederile art. 12 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora partea care îşi exercită dreptul în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile cauzate, art. 15 C. civ. prin care se prevede că niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei credinţe precum şi art. 1353 din acelaşi cod, prin care se stabileşte că cel care cauzează un prejudiciu prin exerciţiul drepturilor sale este obligat să-l repare atunci când a fost exercitat abuziv.

În continuare, procedând la analiza noţiunii de poprire nejustificată prevăzută la art. 12.3 din convenţie, se constată că intimata nu este în sfera ilicitului contractual, întrucât prin pornirea executării silite în temeiul unor titluri executorii reprezentate de notificarea de includere în plafonul de garantare şi confirmarea de garantare şi-a exercitat un drept conferit prin contract.

Totodată, se reţine că recurentul nu a făcut dovada că acest drept al intimatei de a porni executarea silită a fost exercitat în mod excesiv şi nerezonabil pentru a răspunde de prejudiciile cauzate în conformitate cu clauza prevăzută la art. 12.3 din convenţie.

Aşadar, nu se poate reţine că instanţa de apel a interpretat în mod greşit prevederile art. 12.3 potrivit voinţei părţilor atunci când a constatat că executarea silită nu a fost pornită în mod abuziv, nefiind încălcate dispoziţiile art. 1170 şi art. 1270 C. civ., contrar celor susţinute de recurent.

Mai susţine recurentul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1353 C. civ., întrucât, pe de o parte, acestea sunt aplicabile doar răspunderii delictuale, iar, pe de altă parte, exercitarea normală a dreptului presupune pornirea executării silite şi nu instituirea popririi.

Criticile nu sunt întemeiate, întrucât exerciţiul unui drept poate fi analizat atât în răspunderea contractuală cât şi în cea delictuală, iar dreptul de a porni executarea silită presupune toate formele de urmărire silită a bunurilor debitorului inclusiv măsura popririi.

Înalta Curte, constatând că instanţa de apel nu a încălcat normele de drept material prevăzute la art. 1170, art. 1266 alin. (2), art. 1268 alin. (3), art. 1270, art. 1350, art. 1353 şi art. 1538 C. civ. în analiza noţiunii de poprire nejustificată, reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Concluzionând, pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. împotriva deciziei civile nr. 1103 din 28 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Referitor la cererea intimatei A. S.A. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs conform art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată în sumă de 4.210,01 RON, reprezentând onorariu de avocat, potrivit facturii fiscale nr. x din 04.10.2022 emise de B. şi ordinului de plată din 05.10.2022, emis de A..

Înalta Curte urmează să admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. proc. civ., având în vedere că recursul reclamantului a fost respins, în acest fel dovedind o culpă procesuală care a produs un prejudiciu intimatei constând tocmai în cheltuielile de judecată efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. împotriva deciziei civile nr. 1103 din 28 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant să plătească intimatei-pârâte A. S.A. suma de 4.210,01 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 decembrie 2022.