Validity of trial suspension for party absence and discretion on adjournment requests under emergency procedure

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia Civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu Comuna Drînceni şi intervenienta B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 448.443,88 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x din data de 04.08.2017, cu titlu de debit principal, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului principal, în temeiul O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 704/2021 din 2 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes, invocată de pârâta Comuna Drînceni şi s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată precum şi cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, care a fost înregistrat la Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Prin încheierea din 15 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi — secţia Civilă, s-a respins cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul convenţional al recurentei şi în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cererii de recurs.

Totodată, a fost prorogată discutarea excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea acestuia în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., invocată din oficiu, după o eventuală repunere pe rol a cauzei.

3. Împotriva acestei încheieri, la data de 2 martie 2022 reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

În esenţă, recurenta a susţinut că prin respingerea cererii de amânare, instanţa a încălcat normele de procedură reglementate de dispoziţiile art. 13 C. proc. civ. cu privire la dreptul său la apărare, motiv de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, s-a susţinut că instanţa a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi art. 55 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 101/2016 privind soluţionarea cauzelor de urgenţă şi cu precădere, motiv de recurs încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

O altă critică invocată de recurentă vizează împrejurarea că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii sale de comunicare a eventualei întâmpinări depuse la dosarul cauzei, încălcând astfel dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ., motiv de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, s-a învederat că instanţa a nesocotit prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi nu a stăruit prin toate mijlocele pentru aflarea adevărului.

Prin încheierea din 20 septembrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au exercitat acest drept.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., fiind stabilit termen de judecată în şedinţa publică din 6 decembrie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Criticile recurentei privind încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, încălcând principiul privind rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului şi a dispoziţiilor procedurale privind comunicarea întâmpinării, precum şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi art. 55 alin. (3) şi (4) din Legea 101/2016, la soluţionarea cererii de amânare de către instanţa de apel, vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În aprecierea recurentei instanţa de apel în mod greşit a respins cererea de amânare a cauzei întrucât reprezentantul convenţional al recurentei era în imposibilitate de se prezenta la termenul de judecată, fiind încălcate normele de procedură prevăzute la art. 222 C. proc. civ. şi principiile dreptului la apărare prevăzut la art. 13 C. proc. civ. şi dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Verificând încheierea recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a respins cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al recurentei motivând că dosarul se află într-o procedură urgentă, reglementată de Legea nr. 101/2016, iar justificările aduse în sprijinul cererii nu sunt fondate, avocatul având posibilitatea substituirii sale.

Totodată, instanţa de apel, constatând că nici una dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecăţii recursului pentru lipsa părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ., acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare este lăsată la aprecierea instanţei de judecată, care analizează dacă sunt motive temeinice care exclud culpa reprezentantului convenţional.

Prin urmare, prin criticile relevate de recurentă referitoare la încălcarea normelor de procedură şi a principiilor de drept procesual în soluţionarea cererii de amânare de către instanţa de apel se contestă în realitate modalitatea de apreciere a instanţei privind existenţa motivelor temeinice care exclud culpa reprezentantului convenţional, aspecte de temeinicie care nu pot forma obiectul controlului de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului.

Mai arată recurenta că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului în procesul civil, întrucât în mod greşit nu a amânat soluţionarea cauzei în situaţia în care nu era lămurită în privinţa legăturii dintre dosarul nr. x/2021, soluţionat de Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi dosarul pendinte.

Totodată, recurenta susţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi art. 55 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 101/2016, precum şi a art. 397 alin. (1) C. proc. civ., în soluţionarea cererii de amânare de către instanţa de apel.

Înalta Curte constată că toate aceste critici relevate de recurentă vizează soluţia instanţei de apel privind respingerea cererii de amânare.

Este de menţionat faptul că recurenta a formulat prezentul recurs împotriva încheierii din 15 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi — secţia Civilă, prin care s-a dispus suspendarea judecării cererii de recurs în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. "judecătorul va suspenda judecata ... când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

În încheierea recurată instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile suspendării prevăzute la art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât niciuna dintre părţi, legal citate, nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Or, Înalta Curte constată că recurenta prin criticile relevate nu a contestat măsura suspendării sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ci s-a rezumat să combată argumentele instanţei de apel privind respingerea cererii de amânare.

Prin urmare, toate aceste critici privind soluţionarea cererii de amânare vor fi înlăturate de la analiză, întrucât nu relevă nelegalitatea măsurii suspendării dispuse de instanţa de apel, prin încheierea recurată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a respectat normele de procedură privind suspendarea voluntară a cauzei pentru lipsa părţilor, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât niciuna din părţile legal citate pentru termenul de judecată din 15 septembrie 2021 nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Aşadar, reţinând că nu au fost încălcate norme de procedură sau principii de drept procesual a căror sancţiune atrage nulitatea hotărârii, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Rezultă deci că recurenta a invocat în mod formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ. întrucât nu au fost relevate critici de nelegalitate subsumate acestor motive.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 15 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 15 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 decembrie 2022.