Lawful conditions for procedural suspension under Art. 1551 CPC: fault requirement and sufficiency of prior claim clarification

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 13.07.2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2009, reclamanta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a chemat în judecată pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. x din 14.10.2003, pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale privind aportul şi a celor care impuneau suportarea de către pârâtă a facturilor de utilităţi, dar şi evacuarea pârâtei din imobilul "B.", situat în Ciolpani, jud. Ilfov.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 969 C. civ. de la 1864.

La data de 14.08.2009 reclamanta a completat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 735.924,72 RON, din care 454.909 RON reprezintă debite derivate din facturi curente calculate până la data de 31.05.2009, iar suma de 218.015,72 RON reprezintă penalităţi de întârziere calculate la factura de preţ achitată cu întârziere, dar şi la plata sumei de 1.556.822 RON, echivalent a 530.000 USD, reprezentând daune-interese.

Pe calea unei cereri de micşorare a câtimii obiectului cererii, înregistrată la data de 16.09.2009, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 724.746,76 RON cu titlu de debit, cuprinzând atât facturi curente în valoare de 367.046,57 RON, cât şi facturi de penalităţi în valoare de 357.700,19 RON, nivelul sumei pretinse cu titlu de daune-interese nefiind modificat.

La data de 08.02.2010, reclamanta a precizat că înţelege să majoreze cuantumul debitelor pretinse de la suma de 724.746,76 RON la 970.333.82 RON.

La data de 09.11.2009, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia de neexecutare a obligaţiilor asumate de reclamantă la art. 3 şi art. 18 pct. 1 din contract, dar şi o cerere reconvenţională, prin care a solicitat, în ipoteza admiterii cererii principale, ca reclamanta să fie obligată la plata sumei care reprezintă investiţia realizată până la data rezilierii contractului, dar şi la plata daunelor-interese pentru acoperirea prejudiciului material determinat de suportarea tuturor cheltuielilor efectuate prealabil construcţiei, respectiv studii de fezabilitate, obţinerea de avize şi autorizaţii, proiecte, studii de specialitate, întocmire proiecte de arhitectură, devize, altele decât cele care au făcut obiectul recunoaşterii prin procesul-verbal de recepţie întocmit cu reclamanta; de asemenea, a solicitat stabilirea unui drept de retenţie asupra imobilului până la plata contravalorii bunurilor încorporate acestuia, care i-au sporit valoarea.

Prin sentinţa civilă nr. 9973 din 09.07.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, s-au respins, ca neîntemeiate, cererea principală şi cererea reconvenţională, s-a stabilit onorariul definitiv de expert în cuantum de 6.000 RON, a fost dată în debit fiecare parte cu câte 3.000 RON şi a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 55.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe, ambele părţi au declarat apel.

Prin decizia nr. 193 din 20.05.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2009, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, s-a admis apelul declarat de pârâtă şi a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 138.954 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, compuse din 22.797,20 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, 5.000 RON onorariu expert şi 111.156,86 RON onorariu avocat.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

3. Împotriva acestei decizii, reclamanta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, fie instanţei de apel, fie primei instanţe, iar în subsidiar, modificarea sa în tot, în sensul admiterii apelului pe care l-a promovat împotriva sentinţei instanţei de fond şi schimbării acesteia, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

Prin decizia civilă nr. 1954 din 30.05.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, s-a admis recursul declarat de reclamanta R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2009*.

Prin decizia civilă nr. 1032 din 5 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-au admis apelurile formulate de reclamantă şi pârâtă, a fost schimbată în tot sentinţa atacată în sensul că s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. x din 14.10.2003.

S-a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind evacuarea pârâtei A. din imobilul obiect al contractului de asociere şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.516.020,8 RON, cu titlu de daune materiale aferente rezilierii contractului menţionat.

S-a admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi a fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.181.084,74 RON, cu titlu de daune materiale aferente rezilierii contractului de asociere în participaţiune.

S-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea pârâtei de acordare a unui drept de retenţie.

S-a respins, ca neîntemeiată, apărarea de fond formulată de pârâtă cu privire la constatarea nulităţii absolute a clauzelor stipulate la art. 11, 13, 14 şi 15 din contractul de asociere în participaţiune indicat.

S-a admis cererea experţilor contabili, respectiv fiscal, de majorare, respectiv stabilire onorariu de expert pentru expertiza efectuată în faza procesuală a apelului, după casare şi, în consecinţă, au fost obligate părţile cauzei, în cote egale, la suportarea acestui onorariu, după cum urmează:

- reclamanta R.A.A.P.P.S. la plata către expertul contabil C. a sumei de 9.000 RON şi la plata către expertul fiscal D. a sumei de 1.500 RON.

- pârâta-reclamantă A. la plata către expertul fiscal D. a sumei de 10.500 RON.

S-au admis cererile ambelor părţi având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată, după cum urmează:

- a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 107.977,77 RON, constând în taxa de timbru aferentă fazelor procesuale fond, apel şi recurs proporţional pretenţiilor admise.

-a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumelor de 20.965,6 RON taxă timbru achitată, aferentă cererii reconvenţionale formulate în primă instanţă, proporţional pretenţiilor admise, precum şi de 25.000 RON cheltuieli de judecată reprezentate de onorariul de apărător achitat în primă instanţă, astfel cum a fost redus.

S-au compensat cheltuielile de judecată astfel stabilite, cu consecinţa obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 62.012,17 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

5. Împotriva acestei decizii şi a tuturor încheierilor, reclamanta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a formulat recurs.

De asemenea, pârâta-reclamantă A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1032 din 5 august 2020 şi a încheierii din 27 ianuarie 2021.

Prin decizia 2257 din 2 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, s-au admis recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 1032 din 5 august 2020, a fost casată, în parte, hotărârea şi s-a dispus trimiterea cauzei spre o nouă judecată a apelurilor declarate, aceleiaşi instanţe.

Au fost menţinute dispoziţiile deciziei privind admiterea cererilor experţilor contabil, respectiv fiscal, de majorare, respectiv stabilire onorariu de expert pentru expertiza efectuată în faza procesuală a apelului, după casare şi de obligare a părţilor cauzei, în cote egale, la suportarea acestui onorariu.

S-a respins recursul declarat de pârâta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2009, ca nefondat.

6. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2009.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17.06.2022, instanţa de apel a pus în vedere părţilor să indice "ce reprezintă fiecare pretenţie, la ce dată a luat naştere, în ce factură este cuprinsă pretenţia", pentru a observa care sunt susţinerile referitoare la momentul naşterii pretenţiilor, respectiv ce reprezintă aceste sume.

La 10.08.2022 reclamanta a depus precizări.

Prin încheierea din 23.09.2022 instanţa de apel a constatat că apelanta-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse în sarcina în sensul de a preciza clar, detaliat şi concret, pretenţiile formulate, motiv pentru care a dispus suspendarea judecăţii apelurilor în temeiul art. 1551 C. proc. civ. de la 1865.

7. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat în temeiul art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, prin care a solicitat casarea încheierii atacate şi continuarea judecăţii apelurilor.

Potrivit recurentei încheierea atacată este nelegală întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1551 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, obligaţia stabilită în sarcina recurentei privind prezentarea obiectului cererii de chemare în judecată, prin identificarea pentru fiecare pretenţie a datei la care a luat naştere precum şi factura în care este cuprinsă este contrară considerentelor obligatorii ale deciziei nr. 2257 din 02.11.2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mai arată recurenta că instanţa de recurs nu a reţinut că lipsa precizărilor suplimentare ar fi condus la depăşirea obiectului judecăţii şi a stabilit în sarcina instanţei de apel să facă o analiză detaliată a cererii de chemare în judecată şi a precizărilor formulate pe parcursul desfăşurării procesului dublată de evaluarea probatoriului administrat.

În aprecierea recurentei, pretinsa neîndeplinire a obligaţiei stabilite în sarcina acesteia privind identificarea pentru fiecare pretenţie a datei la care a luat naştere precum şi factura în care este cuprinsă, nu era în măsură să împiedice desfăşurarea normală a judecăţii întrucât instanţa de apel trebuia să analizeze pretenţiile solicitate potrivit îndrumărilor instanţei de recurs.

Recurenta susţine că nu există o neîndeplinire a obligaţiei stabile de instanţă şi nici culpa acesteia, întrucât la 10.08.2022 s-a conformat şi a depus precizările solicitate învederând că pretenţiile sunt în cuantum de 8.386.236,63 RON, din care debitul principal de 2.163.368,34 RON inclusiv TVA iar penalităţile sunt în cuantum de 6.222.868,29 RON, cuantum reţinut şi de instanţa de recurs.

Mai mult, pârâta A. S.R.L. a depus precizări în data de 11.08.2022 prin care a învederat aceleaşi aspecte pe care le-a menţionat şi recurenta prin precizările depuse. Deşi instanţa de apel a reţinut că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa în ceea ce o priveşte pe reclamantă a reţinut că nu s-a conformat.

Totodată, mai arată recurenta că încheierea recurată este nelegală întrucât instanţa de apel a suspendat întreaga cauză deşi a reţinut că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa.

În continuare, recurenta susţine că încheierea de suspendare a soluţionării apelurilor este nelegală, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 31 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, cererea de recuzare fiind formulată înainte de reţinerea cauzei în pronunţare pe suspendare iar, în timpul soluţionării acesteia, nu se mai poate face niciun act de procedură, sub sancţiunea nulităţii.

Se mai arată că încheierea recurată este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea principiului contradictorialităţii, instanţa nu a pus în discuţie decât problema insuficienţei lămuririlor recurentei fără a face referire la condiţiile pentru aplicarea sancţiunii prevăzute la art. art. 1551 C. proc. civ. de la 1865.

Cauza a fost înregistrată la 10 noiembrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, urmează a admite recursul formulat pentru următoarele considerente:

Analizând recursul formulat, se reţine că în susţinerea căii extraordinare de atac recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, însă prin motivele de recurs a relevat critici privind încălcarea dispoziţiilor art. 1551, astfel că recursul va fi analizat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din acelaşi cod.

Acest motiv de recurs este incident atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură sau principii ale procesului civil a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 1551 C. proc. civ. de la 1865 "când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate".

Dispoziţiile art. 1551 C. proc. civ. de la 1865 reglementează un caz particular de suspendare legală facultativă a judecăţii, pentru situaţia în care desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante. Aşadar, instituirea condiţiei privitoare la culpa reclamantului conferă suspendării, reglementate de art. 1551 C. proc. civ. de la 1865, natura unei veritabile sancţiuni procedurale.

Prin urmare, pentru ca instanţa să poată dispune o asemenea măsură, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: instanţa să stabilească în sarcina reclamantului, potrivit legii, obligaţii referitoare la cauza dedusă judecăţii şi să îl înştiinţeze în legătură cu acestea; reclamantul să nu îndeplinească obligaţiile stabilite de instanţă, neîndeplinirea obligaţiilor să aibă ca efect împiedicarea desfăşurării normale a procesului; reclamantul să fie în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligaţii.

Verificând încheierea recurată se constată că instanţa de apel a reţinut că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată întrucât reclamanta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat nu a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa de a preciza clar, detaliat şi concret, pretenţiile formulate, fiind aplicată sancţiunea prevăzută la dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ. de la 1865.

A mai reţinut instanţa de apel că aceste precizări solicitate apelantei sunt necesare şi din perspectiva dispoziţiilor instanţei de casare, care a statuat că trebuie clarificat obiectul judecăţii pentru a fi analizate apărările părţii adverse privind depăşirea cadrului procesual, respectiv prescrierea pretenţiilor.

Analizând condiţiile suspendării în temeiul art. 1551 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată că obligaţia stabilită în sarcina apelantei privind precizarea obiectului judecăţii nu era necesară pentru desfăşurarea normală a procesului, întrucât pretenţiile erau clare, fiind individualizate în precizările aflate la dosar şi rezultând din facturile depuse în cauză.

De asemenea, este de menţionat că prin decizia de casare s-a stabilit în sarcina instanţei de apel să determine valoarea pretenţiilor solicitate de către reclamantă printr-o analiză detaliată a cererii de chemare în judecată, precum şi a precizărilor formulate de reclamantă pe parcursul desfăşurării procesului, dublată de evaluarea probatoriului administrat, cu privire specială asupra raportului de expertiză financiar contabilă, în vederea stabilirii depline a tuturor împrejurărilor de fapt necesare pentru identificarea în concret a cuantumului sumei reprezentând debit principal contractual pretins, dar şi măsura în care acesta este dovedit, ţinând seama şi de apărările pârâtei.

Totodată, s-a stabilit că pentru clarificarea raţionamentului judiciar, este necesar ca, în rejudecare, instanţa de apel să stabilească, în privinţa tuturor sumelor aferente asocierii în participaţiune, care alcătuiesc debitul principal, dacă acestea intră în sfera de aplicare a TVA, cu valorificarea probatoriului administrat, eventual suplimentarea acestuia, dacă instanţa de apel va aprecia necesar.

Prin urmare, în temeiul art. 315 C. proc. civ. de la 1865 instanţa de casare a îndrumat instanţa de apel să determine valoarea pretenţiilor solicitate de către reclamantă în temeiul cererilor formulate şi a probelor administrate în cauză şi nu să solicite părţilor clarificări privind obiectul dosarului, care a fost stabilit de prima instanţă.

Înalta Curte constată că nici condiţia privind împiedicarea desfăşurării normale a procesului prin neîndeplinirea obligaţiei de a preciza în mod clar pretenţiile nu este îndeplinită.

În cauză, se reţine că instanţa de apel avea obligaţia de a analiza cererile formulate de reclamantă şi probele administrate în cauză şi să stabilească dacă pretenţiile solicitate de reclamantă depăşesc limitele învestirii instanţei şi dacă sunt întemeiate potrivit îndrumărilor instanţei de recurs şi nu să solicite lămuriri privind obiectul judecăţii.

Mai mult, în apel, după casare, respectiv la 10 august 2022, reclamanta a depus precizări prin care a menţionat că pretenţiile sunt în cuantum de 8.386.236,63 RON, din care debitul principal de 2.163.368,34 RON inclusiv TVA iar penalităţile sunt în cuantum de 6.222.868,29 RON, cuantum reţinut şi de instanţa de recurs.

În consecinţă, în încheierea recurată, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că este împiedicată desfăşurarea normală a procesului prin neîndeplinirea obligaţiei de a preciza în mod clar pretenţiile şi a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 1551 C. proc. civ. de la 1865, întrucât avea toate datele pentru a analiza dacă pretenţiile solicitate de reclamantă depăşesc limitele învestirii instanţei şi daca sunt întemeiate potrivit îndrumărilor obligatorii date de instanţa de recurs.

În egală măsură, nici culpa reclamantei nu poate fi reţinută la împiedicarea desfăşurării normale a procesului întrucât, pe de o parte, aceasta a formulat precizări prin care a menţionat în mod clar pretenţiile iar, pe de altă parte, instanţa de apel avea toate datele necesare pentru continua judecata procesului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că măsura suspendării judecării apelului este excesivă în condiţiile în care desfăşurarea normală a procesului nu a fost împiedicată din vina reclamantei, nefiind astfel îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 1551 C. proc. civ. de la 1865.

Criticile recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 nu sunt fondate, întrucât pe parcursul soluţionării cererii de recuzare nu s-a efectuat niciun act de procedură în cauză.

Cererea de recuzare a fost înregistrată ulterior rămânerii în pronunţare de către instanţa de apel asupra incidentului suspendării judecăţii apelului, astfel cum rezultă din încheierea recurată, iar până la data de 30.09.2022, când a fost soluţionată cererea de recuzare, nu s-a efectuat niciun act de procedură în dosarul de apel.

Nici criticile privind nerespectarea principiului contradictorialităţii procesului civil întrucât instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 1551 C. proc. civ. de la 1865, nu sunt fondate.

Verificând încheierea recurată, Înalta Curte constată după lămuririle solicitate de instanţa de apel privind motivele pentru care reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa, instanţa de judecată a pus în discuţia părţilor incidenţa dispoziţiilor privind suspendarea apelului.

Prin urmare, părţile si-au expus în contradictoriu apărările privind incidenţa sancţiunii suspendării apelului, neputându-se reţine o încălcare a principiului contradictorialităţii procesului civil.

Aşadar, constatându-se încălcarea normelor de procedură prevăzute la art. 1551 C. proc. civ. de la 1865 cu consecinţa nulităţii încheierii recurate potrivit art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.

Instanţa de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) şi art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, va admite recursul declarat de reclamanta R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti împotriva încheierii din 23 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2009, pe care o va casa şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti împotriva încheierii din 23 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2009, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 decembrie 2022.