Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2532/2022 AI generated

Inapplicability of public procurement contract restrictions to unjust enrichment claims

Case Number Decizia nr. 2532/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cross-appeals of both parties, thereby upholding the Court of Appeal's decision, which had reversed the first-instance judgment and dismissed the claim as prescribed; the claimant, a company, sought payment from a local administrative unit for the value of supplementary school infrastructure works under a theory of unjust enrichment, despite a prior final judgment in a separate case that had established the absence of a contractual basis for the works; the Court held that the reclassification of the procedural remedy from appeal to cross-appeal was correct because the action was explicitly grounded in the Civil Code's unjust enrichment provisions rather than the Public Procurement Law, and it decisively ruled that the existence of specific public procurement legislation (particularly requirements for amending contracts for supplementary works) precludes the application of general unjust enrichment claims to bypass mandatory statutory restrictions, while also finding no issue of res judicata due to distinct legal bases between the prior and current actions.

Legislator headnote

AI generated

art. 457 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, art. 430 alin. (1) C. proc. civ; Inapplicability of public procurement contract restrictions to unjust enrichment claims: La termenul de judecată din data de 16 martie 2022, recursul a fost recalificat în apel şi potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus amânarea judecării cauzei, pentru ca apelanta să-şi motiveze calea de atac prin raportare la caracterul devolutiv al apelului, iar intimata să aibă posibilitatea de a formula întâmpinare la apel.

Keywords

AI generated
public procurement contract unjust enrichment statutory grounds civil judgment public works legal theory

Cited Legislation

AI generated
art. 457 alin. (4) C. proc. civ
La termenul de judecată din data de 16 martie 2022, recursul a fost recalificat în apel şi potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Recursul promovat împotriva încheierii din 16 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016
Printr-o altă critică se arată că cererea de chemare în judecată trebuia respinsă ca insuficient timbrată raportat la dispoziţiile art. 56 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ
Recurenta arată că pretenţiile ce fac obiectul dosarului pendinte au reprezentat obiectul unei judecăţi anterioare, fiind respinse în mod definitiv, astfel că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
art. 430 alin. (1) C. proc. civ
În opinia recurentei, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., întrucât este îndeplinită condiţia triplei identităţi deoarece ambele dosare, respectiv dosarul nr.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
La termenul din data de 24 noiembrie 2022, în conformitate cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului principal invocată prin întâmpinare, pe care a reţinut-o ca nefondată pentru considerentele ce succed.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Recurenta-pârâtă a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii recursului reclamantei, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 155/2022
Prin decizia civilă nr. 155/2022 din 29 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă a fost admis apelul declarat de pârâta U.A.T Comuna Fitioneşti, împotriva încheierii de şedinţă din 27.04.2021 şi a sentinţei civile nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeals as unfounded and upholding the lower court's decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. x/2020 la Tribunalul Bucureşti reclamanta A. S.R.L. Bucureşti a chemat în judecată UAT Fitioneşti pentru ca prin hotărâre judecătorească aceasta să fie obligată la plata a 263.637,86 RON contravaloare lucrări efectuate, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţiile necompetenţei teritoriale, insuficienţei timbrări şi prescripţiei învederându-se că acţiunii i se aplică dispoziţiile Legii nr. 101/2016. De asemenea, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat arătându-se că în dosarul nr. x/2017 acţiunea a fost respinsă definitiv.

Prin încheierea din 28.09.2020 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetentei materiale (funcţionale), invocată din oficiu şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 423 din 19.02.2021 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă şi a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Vrancea.

Prin sentinţa civilă nr. 205/10.12.2021 pronunţată de Tribunalul Vrancea-Sectia a II-a civilă şi de contencios administrativ Fiscal a fost admisă acţiunea şi s-a dispus, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei UAT Fitioneşti să-i achite reclamantei A. S.R.L. Bucureşti suma de 263.637,86 RON reprezentând contravaloarea sporirii patrimoniului infrastructurii şcolare. De asemenea, a fost obligată pârâta la 11.001,37 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta UAT Comuna Fitioneşti, recurs care a fost înregistrat pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Galaţi.

La primul termen de judecată, Curtea a invocat necompetenţa în soluţionarea căii de atac, excepţie pe care a admis-o reţinând că obiectul litigiului îl reprezintă îmbogăţire fără justă cauză, rezultată din executarea unui contract de achiziţie publică.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a II-a civilă a Curţii de Apel Galaţi la data de 18.02.2022, sub nr. x/2020.

La termenul de judecată din data de 16 martie 2022, recursul a fost recalificat în apel şi potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus amânarea judecării cauzei, pentru ca apelanta să-şi motiveze calea de atac prin raportare la caracterul devolutiv al apelului, iar intimata să aibă posibilitatea de a formula întâmpinare la apel.

La data de 29 martie 2022 UAT Fitioneşti a depus la dosar apel împotriva hotărârii civile nr. 205/10.12.2021, precum şi împotriva încheierilor, inclusiv, cu privire la încheierea din 27 aprilie 2021.

Prin decizia civilă nr. 155/2022 din 29 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă a fost admis apelul declarat de pârâta U.A.T Comuna Fitioneşti, împotriva încheierii de şedinţă din 27.04.2021 şi a sentinţei civile nr. 205/10.12.2021 pronunţate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2020. A fost schimbată în parte încheierea de şedinţă şi în totalitate sentinţa civilă şi, în rejudecare, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă şi a fost respinsă ca fiind prescrisă acţiunea în îmbogăţire fără justă cauză formulată de societatea reclamantă A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta U.A.T Comuna Fitioneşti- judeţul Vrancea. A fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4760 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat suportate la fond şi 4760 RON în apel.

Împotriva deciziei nr. 155/2022 din 29 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă şi a încheierii din 16 martie 2022 a formulat recurs principal A. S.R.L. solicitând, în principal, admiterea recursului împotriva încheierii din 16 martie 2022 cu consecinţa admiterii excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a recursului formulat de intimată, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recursul promovat împotriva încheierii din 16 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi priveşte încălcarea regulilor de procedură prin încheierea atacată.

Prin această încheiere, ca urmare a invocării prin întâmpinare a excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a recursului exercitat de intimată împotriva hotărârii primei instanţe, instanţa de apel a recalificat calea de atac a recursului ca fiind apel, reţinând că partea şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată potrivit dreptului comun pe îmbogăţirea fără justă cauză.

În opinia recurentei, instanţa de apel nu a motivat raţiunea respingerii excepţiei inadmisibilităţii căii de atac şi a dat o interpretare superficială celor statuate prin RIL nr. 19/2016, fiind încălcate dispoziţiile art. 152 şi 22 alin. (4) C. proc. civ. precum şi art. 457 alin. (1) din acelaşi cod.

Recurenta arată că instanţa a pus în discuţie excepţia invocată dând posibilitatea recurentei de a preciza calea de atac, aspect pe care aceasta l-a acceptat, fără însă a schimba motivele de nelegalitate, astfel că acestea au rămas întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 101/2016, adică pe normele de drept speciale.

Exercitarea rolului activ de către instanţă în privinţa calificării corecte a căii de atac era necesară doar în situaţia unei cereri confuze, care ar fi împiedicat determinarea naturii şi obiectului cererii de chemare în judecată, situaţie care nu se regăseşte în cauză, cererea de recurs fiind argumentată clar şi bine conturat.

În consecinţă, instanţa a încălcat principiul legalităţii căilor de atac precum şi regulile de procedură prevăzute de art. 457 alin. (4) C. proc. civ., aspect care atrage nulitatea încheierii atacate.

Recursul împotriva deciziei nr. 155 din 29.04.2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se arată că instanţa de apel a încălcat normele de procedură întrucât a analizat cauza din perspectiva unui aspect dezlegat definitiv în dosarul nr. x/2017, dosar care a avut ca obiect acţiune în răspundere contractuală şi în care s-a stabilit că pentru lucrările pentru care au fost pretinse sume de bani nu a existat un contract, acesta fiind motivul pentru care a fost respinsă acţiunea.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că intimata era obligată să încheie act adiţional la contractul de execuţie lucrări, pentru a avea temei contractual pentru recuperarea sumelor ce constau în contravaloarea lucrărilor suplimentare, trecând în acest mod peste cele dispuse în dosarul anterior.

În raport cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 se susţine faptul că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept care reglementează răspunderea contractuală şi delictuală, instanţa dând eficienţă unei analize proprii asupra modului de derulare a raporturilor contractuale dintre părţile în litigiu, fără a analiza dacă sunt întrunite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză.

Instanţa de apel a considerat greşit că îmbogăţirea fără justă cauză este parte a răspunderii delictuale, raportându-se la normele de drept care reglementează această instituţie deşi prin acţiune reclamanta nu a invocat acest temei de drept.

Temeiul de drept ales de reclamantă a avut în vedere inexistenţa unui contract pentru pretenţiile deduse judecăţii, care au caracter extracontractual.

Judecând în acest mod instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor chestiuni stabilite cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2017, în care s-a reţinut lipsa unui raport contractual pentru lucrările efectuate şi a căror contravaloare este solicitată în prezentul dosar.

În dosarul pendinte, instanţa trebuia să ia în considerare faptul că lipsa unui raport contractual a fost tranşată definitiv şi să treacă la analiza condiţiilor îmbogăţirii fără just temei, care sunt întrunite în cauză.

Împotriva deciziei nr. 155/2022 din 29 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă şi a încheierii din 16 martie 2022 a formulat recurs incident pârâta UAT Comuna Fitioneşti.

Cu privire la calificarea căii de atac prin încheierea atacată, recurenta susţine că aceasta s-a făcut eronat având în vedere că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 101/2016 în forma în vigoare la data promovării litigiului, motiv de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o altă critică se arată că cererea de chemare în judecată trebuia respinsă ca insuficient timbrată raportat la dispoziţiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, taxa judiciară de timbru datorată reprezentând 2% din valoarea estimată a contractului, astfel că excepţia insuficientei timbrări a fost greşit respinsă.

Recurenta arată că pretenţiile ce fac obiectul dosarului pendinte au reprezentat obiectul unei judecăţi anterioare, fiind respinse în mod definitiv, astfel că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În opinia recurentei, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., întrucât este îndeplinită condiţia triplei identităţi deoarece ambele dosare, respectiv dosarul nr. x/2017 cât şi dosarul pendinte vizează aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceiaşi cauză şi anume, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii reprezentată de neexecutarea obligaţiilor rezultând din contractul de execuţie lucrări.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului recurentei-reclamante, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului incident, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din data de 24 noiembrie 2022, în conformitate cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului principal invocată prin întâmpinare, pe care a reţinut-o ca nefondată pentru considerentele ce succed.

Recurenta-pârâtă a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii recursului reclamantei, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ. cu motivarea că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, iar prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 101/2016, recursul reclamantei este recurs la recurs, ceea ce e inadmisibil.

Înalta Curte reţine că reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile noului C. civ. referitoare la instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, respectiv art. 1345-1348 C. civ.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei-pârâte temeiul actiunii nu este prevăzut de normele speciale de drept material şi procedural prevăzute de Legea nr. 101/2016.

În respectarea principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ. nici instanţa de judecată şi nici partea adversă, respectiv pârâta, nu pot schimba temeiul juridic al acţiunii astfel cum reclamanta l-a indicat.

Întrucât temeiul legal indicat prin acţiune atrage aplicabilitatea normelor materiale şi procedurale de drept comun, rezultă că litigiul are deschisă calea de atac în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. în conformitate cu care, hotărârile date în apel sunt supuse recursului.

În consecinţă, instanţa de apel a calificat corect calea de atac cu care a fost învestită, dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. fiind legal aplicate în cauză.

Faptul că în cuprinsul acţiunii reclamanta a făcut referire la contractul de achiziţie publică şi la Legea nr. 101/2016 nu reprezintă altceva decât expunerea unei situaţii de fapt necesară pentru înţelegerea fundamentului pretenţiilor deduse judecăţii, iar nu argumentarea altui temei legal decât cel indicat expres prin acţiune.

Examinând recursul principal în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte recursul promovat împotriva încheierii din 16 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă recurenta-reclamantă a indicat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. susţinând că au fost încălcate normele de procedură sub aspectul calificării căii de atac cu care a fost învestită şi a soluţionării excepţiei inadmisibilităţii.

Critica este nefondată având în vedere că instanţa de apel a respectat principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ. obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Cum reclamanta a indicat în mod expres faptul că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză, în respectarea textului de lege menţionat, instanţa de apel a recalificat calea de atac în raport cu limitele judecăţii astfel cum reclamanta le-a afirmat.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel a indicat în motivarea măsurii recalificării căii de atac argumentele care o susţin şi care sunt comune cu cele care vizează excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă, prin urmare reluarea aceloraşi considerente era de prisos.

În consecinţă, constatând că sunt aplicabile normele procedurale de drept comun, instanţa de apel a respectat principiul legalităţii căilor de atac precum şi regulile de procedură prevăzute de art. 457 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel instanţa a pus în discuţie excepţia invocată şi a dat posibilitatea recurentei de a preciza calea de atac, aceasta arătând faptul că acţiunea formulată este întemeită pe îmbogăţirea fără just temei, reglementată de dreptul comun.

Prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. conferă dreptul instanţei de judecată să pună în discuţie calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, acest drept nefiind îngrădit de condiţii speciale, cum greşit susţine recurenta-reclamantă.

În egală măsură instanţa de apel a respectat şi dispoziţiile art. 152 C. proc. civ. întrucât, deşi calea de atac a fost intitulată recurs, aceasta a fost avută în vedere şi analizată ca apel, conform normelor procedurale aplicabile acestei căi de atac.

Recursul recurentei-reclamante împotriva deciziei nr. 155 din 29.04.2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se arată că instanţa de apel a încălcat normele de procedură întrucât a analizat cauza din perspectiva unui aspect dezlegat definitiv în dosarul nr. x/2017 dosar care a avut ca obiect acţiune în răspundere contractuală şi în care s-a stabilit că pentru lucrările pentru care au fost pretinse sume de bani nu a existat un contract, acesta fiind motivul pentru care a fost respinsă acţiunea.

Critica este nefondată, din cuprinsul deciziei atacate rezultând în mod clar că instanţa de apel a analizat dacă dezlegările date prin hotărârea definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2017 prezintă relevanţă în cauză, raportat la obiectul acţiunii.

În acest sens, în soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat cu privire la dosarul indicat, instanţa a reţinut că nu este întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză în sensul că obiectul şi cauza sunt diferite în cele două dosare.

Perspectiva din care critică recurenta-reclamantă, şi anume că instanţa de apel a ignorat statuările anterioare potrivit cărora pretenţiile sunt neîntemeiate întrucât nu au la bază contractul sau un act adiţional, nu are eficienţă practică asupra temeiniciei demersului din dosarul pendinte atât timp cât motivarea esenţială pentru care instanţa de apel a respins cererea de chemare în judecată este grefată pe alte raţiuni.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel a avut în vedere lipsa contractului însă a aşezat argumentele pentru care acţiunea este neîntemeiată în cadrul normativ obligatoriu prevăzut de dispoziţiile speciale aplicabile raporturilor juridice care decurg din contractele de achiziţie publică, chiar dacă instituţia îmbogăţiri fără just temei face parte din dreptul comun.

Astfel, normele de drept public care guvernează materia achiziţiilor publice nu pot fi eludate prin utilizarea unor mijloace de acţiune rezultate din dreptul comun, chiar dacă astfel de acţiuni nu sunt interzise expres.

Concret, atât timp cât lucrările suplimentare efectuate nu puteau depăşi 20% din valoarea contractului, iar art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 impune condiţia obligatorie a încheierii unui act adiţional, solicitarea sumei care depăşeste această valoare precum şi lipsa încheierii unui act adiţional, nu poate legitima o acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, cât timp părţile, în raportul juridic dintre ele, erau supuse unei legislaţii speciale, cea privind achiziţiile publice.

Prin urmare, în situaţia unei reglementări speciale, derogatorii de la normele de drept comun, părţile nu pot utiliza alte căi ce contravin scopului edictării normelor speciale, întrucât o astfel de viziune ar reprezenta o modalitate de eludare a obligaţiilor contractuale şi a legislaţiei speciale în materia achiziţiilor publice.

Or, în cauză, contractul intervenit între părţi intră sub imperiul unor reglementări speciale de la care nu se poate deroga, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la o majorare a valorii contractului cu neobservarea dispoziţiilor legii speciale, ceea ce nu este legal.

Este nefondată şi critica întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 prin care se susţine faptul că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept care reglementează răspunderea contractuală şi delictuală, fără a analiza dacă sunt întrunite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză.

Potrivit deciziei atacate, acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză este incompatibilă cu reglementările speciale din domeniul contractelor de achiziţie publică, motiv pentru care analiza elementelor acestei instituţii nu prezintă finalitate practică în cauză.

Astfel, instanţa de apel a analizat cu prioritate condiţiile exercitării unei astfel de acţiuni, lipsa contractului, astfel cum s-a constatat în cadrul dosarului nr. x/2017, nedeschizând automat calea acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză, cum consideră greşit recurenta-reclamantă. Prin urmare, simpla constatare că pretenţiile deduse judecăţii în dosarul anterior nu au bază contractuală nu este suficientă pentru exercitarea acţiunii pendinte întemeiată pe îmbogăţirea fără justă, întrucât normele speciale trebuie respectate.

Recurenta a afirmat că instanţa de apel s-a raportat la normele de drept care reglementează răspunderea civilă delictuală, deşi prin acţiune nu s-a invocat acest temei de drept.

Şi această critică va fi înlăturată având în vedere că motivul respingerii acţiunii nu a fost reţinerea acestui temei ci netemeinicia acţiunii faţă de existenţa dispoziţiilor speciale de la care nu se poate deroga.

Analizând recursul incident, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Recurenta-pârâtă a susţinut că prin încheierea atacată a fost calificată greşit calea de atac având în vedere că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 101/2016 în forma în vigoare la data promovării litigiului, fiind astfel încălcate normele de drept material, motiv de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Critica este nefondată raportat la faptul că instanţa de apel a recalificat calea de atac având în vedere temeiul legal al acţiunii astfel cum a fost indicat prin acţiune, respectiv îmbogăţire fără justă cauză întemeiată pe dreptul comun, dezvoltarea argumentelor referitoare la acest aspect fiind deja expuse în cadrul analizării recursului principal.

În acest sens, având în vedere temeiul legal al acţiunii, Înalta Curte va respinge şi critica prin care se arată că cererea de chemare în judecată trebuia respinsă ca insuficient timbrată raportat la dispoziţiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, aceste dispoziţii neavând aplicabilitate în cauză, ci dispoziţiile de drept comun corespunzătoare, respectiv O.U.G. nr. 80/2013 în baza cărora reclamanta a timbrat.

Este nefondată şi critica prin care se arată că pretenţiile ce fac obiectul dosarului pendinte au reprezentat obiectul unei judecăţi anterioare, fiind respinse în mod definitiv, astfel că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Astfel cum a constatat şi instanţa de apel, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi deoarece ambele dosare, respectiv dosarul nr. x/2017 cât şi dosarul pendinte, deşi vizează aceleaşi părţi, obiectul şi cauza sunt diferite.

Dosarul nr. x/2017 avut ca obiect răspunderea contractuală în timp ce dosarul pendinte are ca obiect îmbogăţire fără justă cauză. De asemenea, în litigiul anterior cauza a fost reprezentată de pretenţii contractuale, în timp ce cauza dosarului pendinte vizează un fapt juridic licit şi anume îmbogăţirea fără justă cauză.

În consecinţă, cele două acţiuni nu se suprapun, instanţa de apel făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele reţinute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului principal, va respinge recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. precum şi recursul incident declarat de recurenta-pârâtă UAT COMUNA FITIONEŞTI împotriva încheierii din 16 martie 2022 şi a deciziei nr. 155/2022 din 29 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului principal.

Respinge recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi recursul incident declarat de recurenta-pârâtă UAT COMUNA FITIONEŞTI împotriva încheierii din 16 martie 2022 şi a deciziei nr. 155/2022 din 29 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2022.