Contractual damages claim time-barred as suit filed after peremptory 6-month post-notice deadline; appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 11.07.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. Satu Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. Ungaria, ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea debitorului la plata de daune-interese în sumă de 243.199.11 RON pentru repararea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea, fără justificare şi culpabilă, de către debitor a obligaţiei contractual asumate; obligarea debitorului la plata de daune moratorii socotite de la scadenţa obligaţiei de plată şi până în momentul plăţii efective, în cuantumul prevăzut de lege; obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii; cu cheltuieli de judecată.

Pe cale de excepţie, pârâta a invocat necompetenţa materială a judecătoriei în soluţionarea prezentei cauze în raport de dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. Arată că potrivit textului legal citat, judecătoriile judecă în primă instanţă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti. Or, în prezenta cauză se solicită obligarea societăţii la plata în favoarea reclamantei a sumei de 243.199,11 RON, sumă ce depăşeşte pragul de 200.000 RON, astfel încât competenţa de soluţionare a cererii este dată tribunalului prin dispoziţiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., sens în care solicită admiterea excepţiei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Tot cu titlu de excepţie pârâta a invocat, în baza art. 2513 C. civ. prescripţia dreptului material la acţiune al reclamantei în privinţa sumelor de 41.422,59 RON, 100.000 RON + TVA respectiv 81.776,52 RON solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Pârâta a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat în principal, reputarea ca nescrisă a clauzei cuprinsă în art. 5 al Actului Adiţional nr. 2/31.07.2014 referitoare la plata către reclamantă a sumei de 100.000 RON + TVA cu titlu de beneficiu nerealizat, iar în subsidiar, constatarea nulităţii relative parţiale a cauzei cuprinse în art. 5 al Actului Adiţional nr. 2/31-07.2014.

Prin precizarea cererii reconvenţionale pârâta B. es Banyaszati Korlatot Felelossegu Tarsasag KFT, a solicitat constatarea nulităţii relative parţiale a cauzei cuprinse în art. 5 al Actului Adiţional nr. 2/31.07.2014.

Prin sentinţa nr. 1293/2019 din 17.04.2019 pronunţată de Judecătoria Satu Mare a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Prin sentinţa nr. 130/LP/17.12.2020, Tribunalul Satu Mare a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, excepţie invocată de pârâta B.. A respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta B., persoană juridică maghiară. A respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă-reclamantă reconvenţională B. es Banyaszati Korlatot Felelossegu Tarsasag KFT - privind constatarea nulităţii relative parţiale a clauzei cuprinse în art. 5 al Actului adiţional nr. x/31.07.2014. A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 6500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel A. S.R.L..

La data de 09.04.2021, faţă de apelul declarat în prezenta cauză, intimata a formulat întâmpinare şi apel incident, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de reclamanta A. S.R.L., admiterea apelului incident şi modificarea sentinţei sub aspectul considerentelor.

În şedinţa publică din data de 08.06.2021, la interpelarea instanţei, apelanta intimată B. şi-a precizat apelul ca fiind un apel şi împotriva dispozitivului sentinţei, nu doar a considerentelor.

Prin decizia nr. 354/C/2021 – A din 19 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu intimată B., împotriva sentinţei nr. 130/17.12.2020, pronunţate de Tribunalul Satu Mare.

A fost admis apelul incident declarat de apelanta B. în contradictoriu cu intimata A. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 130/17.12.2020, pronunţată de Tribunalul Satu Mare pe care o schimbat-o în parte în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei.

A fost respinsă ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C. în contradictoriu cu pârâta B.. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C..

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând faptul că, în mod greşit a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Astfel recurenta arată că greşit nu a reţinut instanţa aplicarea art. 2537 alin. (4) C. civ. care prevede că prescripţia se întrerupe prin orice act prin care cel în folosul căruia curge este pus în întârziere, un astfel de act fiind şi somaţia de plată comunicată intimatei la data de 26.08.2016.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 26.05.2022, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 29.09.2022 a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în sedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din data de 24 noiembrie 2022, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare recursul şi a reţinut următoarele:

Prin decizia atacată a fost admis apelul incident formulat de pârâtă şi a fost respinsă acţiunea ca prescrisă.

În motivarea acestei soluţii s-a reţinut faptul că termenele de prescripţie pentru lucrările efectuate de reclamantă au început să curgă la data de 25.09.2014, acestea fiind întrerupte prin somaţia din 25.11.2016.

Legat însă de posibilitatea valorificării actului de întrerupere a prescripţiei, instanţa de apel a reţinut că, în conformitate cu art. 2540 C. civ., prescripţia este întreruptă prin punerea în întârziere dacă aceasta este urmată de cererea de chemare în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere. Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 11.07.2018, peste termenul de 6 luni, astfel că nu se poate reţine că punerea în întârziere prin somaţia din 25.11.2016 ar fi întrerupt termenul de prescripţie.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că acţiunea a fost formulată după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ., astfel că a respins acţiunea ca prescrisă.

Prin cererea de recurs s-a invocat încălcarea normelor de drept material, respectiv a art. 2537 alin. (4) C. civ. în sensul că instanţa de apel nu a avut în vedere că prescripţia a fost întreruptă prin somaţia de plată comunicată intimatei la data de 26.08.2016.

Critica este nefondată, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor de drept material ce reglementează cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive.

Astfel, potrivit art. 2537 alin. (4) C. civ. prescripţia se întrerupe prin orice act prin care, cel în folosul căruia curge prescripţia, este pus în întârziere.

În aplicarea acestui text de lege instanţa de apel a reţinut faptul că prescripţiile au fost întrerupte prin somaţia din 25.11.2016, prin urmare recurenta susţine în mod greşit că nu a fost avută în vedere această somaţie ca act întreruptiv al prescripţiei.

Instanţa de apel nu a putut însă reţine că acţiunea a fost formulată în termen având în vedere dispoziţiile art. 2540 C. civ. potrivit cărora prescripţia este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge, numai dacă aceasta este urmată de chemarea în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei, admiterea excepţiei prescripţiei extinctive s-a făcut în considerarea cerinţei impuse de textul de lege menţionat anterior, şi anume ca acţiunea să fi fost formulată în cel mult 6 luni de la data când a fost comunicată punerea în întârziere.

Cazul de întrerupere a prescripţiei extinctive invocat în cauză, respectiv art. 2537 alin. (4) C. civ. are caracter provizoriu şi condiţionat de declanşarea procesului având ca obiect protecţia juridică a dreptului prescriptibil în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.

Potrivit art. 2545 C. civ., prin lege sau prin voinţa părţilor se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârşirea unor acte unilaterale. Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor.

De asemenea, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitarea dreptului, în afara de cazul in care legea dispune altfel.

În ceea ce priveşte situaţia juridică dedusă judecăţii, se reţine că legiuitorul a stabilit termenul de 6 luni reglementat de art. 2540 C. civ. ca fiind un termen de decădere, efectul decăderii constând în împiedicarea efectuării actului după împlinirea termenului.

Cum formularea acţiunii s-a făcut cu depăşirea acestui termen de decădere, efectele punerii în întârziere au fost anulate, fiind reactivat modul de calcul al prescripţiei în raport cu data începerii curgerii acestuia, respectiv data de 25.09.2014, data finalizării lucrărilor.

În consecinţă, formularea acţiunii la data de 11/07/2018 s-a făcut cu depăşirea termenului general pe prescripţie prevăzut de art. 2517 C. civ.

Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 354/C/2021 – A din 19 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 354/C/2021 – A din 19 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2022.