Deletion of redundant merits findings in a prescription dismissal without affecting the operative judgment

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, la data de 16 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Societatea "A." S.R.L. Sibiu a chemat în judecată pe pârâtele B. şi B.., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.162.120,50 RON, reprezentând contravaloarea a 5 facturi neachitate în termen, şi anume: factura seria x nr. x/14.11.2017, în valoare de 150.232,79 RON inclusiv TVA; factura seria x nr. x/14.11.2017, în valoare de 16.660 RON inclusiv TVA; factura seria x nr. x/14.11.2017, în valoare de 321.589,50 RON inclusiv TVA; factura seria x nr. x/14.11.2017, în valoare de 528.777,18 RON inclusiv TVA; factura seria x nr. x/14.11.2017, în valoare de 144.861,03 RON inclusiv TVA, precum şi obligarea pârâtelor la plata unor penalităţi de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere aferente sumei de 1.162.120,50 RON, calculate de la data scadenţei (15.11.2017) şi până la data plăţii efective (precizând, că la data promovării cererii, 15.10.2020, penalitatea se ridica la nivelul sumei de 618.829,16 RON); cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Pârâtele B. şi ICM SpA au formulat întâmpinare, prin care au invocat inadmisibilitatea cererii de obligare a lor la plata preţului lucrărilor executate de reclamantă şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

La termenul de judecată din 18.05.2021, instanţa a calificat inadmisibilitatea cererii de plată a preţului drept apărare de fond, a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei B., invocată din oficiu şi a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1834 din 30 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. şi B..

3. Soluţia instanţei de apel. Hotărârea atacată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, reclamanta Societatea "A." S.R.L.

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 313A/2022 din 23 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a admis apelul declarat de apelanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1834/30.06.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele B. şi ICM SpA, şi a înlăturat considerentele menţionate la pct. IV din cuprinsul sentinţei apelate; a menţinut soluţia cuprinsă în dispozitivul sentinţei.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta Societatea "A." S.R.L. Sibiu, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reformarea sentinţei civile nr. 1834/2021, pronunţate la data de 30.06.2021 de către Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020 şi rejudecarea procesului în fond.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a relevat considerente privind încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material în primul ciclu procesual şi a criticat decizia recurată pentru încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel, invocând, în esenţă, următoarele motive de recurs, astfel cum acestea au fost structurate de recurentă la secţiunea B a cererii de recurs:

Instanţa de apel în mod eronat a menţinut soluţia primei instanţe, câtă vreme a eliminat considerentele care au stat la baza soluţiei pronunţate de către prima instanţă, întrucât considerentele eliminate au servit drept temei primei instanţe pentru respingerea acţiunii acesteia.

Totodată, susţine recurenta-reclamantă, instanţa de apel nu a provocat o nouă judecată asupra fondului, instanţa nestatuând în fapt şi în drept, astfel cum prevede art. 476 alin. (1) C. proc. civ., ca efect devolutiv al căii de atac; instanţa de apel a procedat la o judecată simplă, superficială, fără a avea în vedere toate probele din prima instanţă, fără a avea propriile considerente, fără a înlocui considerentele primei instanţe ce au fost anulate şi fără aplicarea corectă a normelor legale de drept material cu privire la probe şi la prescripţia extinctivă.

Recurenta- reclamantă consideră că soluţia de înlăturare a considerentelor criticate şi înlocuirea acestora cu propriile considerente ar trebui să fie în linie cu soluţiile ce pot fi dispuse de instanţele de judecată în cazul admiterii apelului.

Corelativ, în ceea ce priveşte recursul promovat, susţine că, în cazul admiterii recursului, soluţia va fi de casare a hotărârii recurate şi, în rejudecare, înlocuirea acestor considerente cu propriile considerente, care să servească drept temei al soluţiei ce va fi pronunţate şi va constitui, în mod definitiv, dispozitivul hotărârii astfel pronunţate.

Concluzionând pe acest aspect, recurenta- reclamantă arată că, în speţă, intervine o situaţie complexă în drept, întrucât calea extraordinară de atac introdusă nu vizează exclusiv considerentele primei instanţe ori lipsa considerentelor instanţei de apel, ci impactul acestora, respectiv, a lipsei acestora asupra soluţiei, soluţie care nu este consolidată de "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia", ce sunt obligatoriu, imperativ, a fi cuprinse în hotărârea judecătorească, conform art. 425 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

În final, recurenta-reclamantă menţionează instanţei de control judiciar faptul că recursul său, cale extraordinară de atac este întru totul admisibilă, iar soluţia trebuie să fie în raport de considerentele proprii ale instanţei de recurs, instanţă de control judiciar, şi fără menţinerea soluţiilor nelegale, netemeinice, ale instanţei de fond şi ale instanţei de apel, care nu au un fundament. Astfel, redarea de către instanţa de judecată a unor considerente de ordin general, fără particularizare la speţă, fundamentează, în realitate, o decizie nemotivată a instanţei de apel, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar, situaţie de natură să atragă casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, la data de 12.05.2022, sub nr. x/2020.

Intimata- pârâtă B.. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 07 iulie 2022, prin care a invocat: excepţia inadmisibilităţii petitului nr. 4 din cererea de recurs, privind rejudecarea procesului în fond de către instanţa de recurs; cu privire la motivul de recurs din secţiunea A, excepţia inadmisibilităţii acestuia, deoarece, prin secţiunea A din cererea de recurs s-a criticat soluţia dată de prima instanţă în prezenta cauză, aceasta nefiind susceptibilă de recurs, conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. în măsura în care s-ar considera că motivele din cadrul secţiunii A vizează hotărârea instanţei de apel, a invocat excepţia nulităţii, pentru nemotivare şi a invocat excepţia inadmisibilităţii, deoarece, motivele invocate în susţinerea secţiunii A din recurs nu au fost invocate prin apelul formulat în cauză, încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs din secţiunea B din cererea de recurs, a invocat excepţia nulităţii acestui motiv de recurs şi, pe cale de consecinţă, a solicitat anularea parţială a recursului, deoarece aspectele prezentate la secţiunea B din recurs nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pe care recurenta îşi întemeiază recursul.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, cu obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecată.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 22.08.2022 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 17 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Preliminar, în ce priveşte excepţiile invocate de intimata-pârâtă B.. prin întâmpinare, faţă de motivele de recurs din secţiunea A a cererii de recurs, Înalta Curte constată că aceste excepţii nu se impun a fi analizate, având în vedere că motivele de recurs ce vor fi examinate sunt doar cele formulate de recurenta-reclamantă la secţiunea B. Aceasta, având în vedere precizarea recurentei, în sensul că motivul invocat la punctul A din cererea de recurs nu este un veritabil motiv de recurs, ci doar un preambul, pentru a face o trecere uşoară de la sentinţa instanţei de fond la decizia recurată, iar motivele de recurs invocate se regăsesc la secţiunea B a cererii de recurs.

De asemenea, Înalta Curte constată că este nefondată şi excepţia nulităţii motivului de recurs formulat în cuprinsul secţiunii B a cererii de recurs, apreciind că aceste critici, astfel cum au fost dezvoltate în scris, pot fi încadrate în critici de nelegalitate, în sensul textului art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Însă, în ce priveşte motivul de casare căruia i se subsumează, deşi recurenta-reclamantă l-a întemeiat, în drept, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate, astfel cum au fost dezvoltate în scris, pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, se invocă încălcarea unor norme de procedură, iar nu a unor norme de drept material.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept în care poate fi încadrat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În esenţă, prin recursul promovat, recurenta-reclamantă a criticat modalitatea în care instanţa de apel a procedat la valorizarea prescripţiei dreptului material la acţiune, desprinsă din considerentele sentinţei civile nr. 1834/30.06.2021, a instanţei de fond, şi a pretins că în mod cu totul eronat instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe câtă vreme a eliminat considerentele care au stat la baza soluţiei pronunţate de către prima instanţă, întrucât considerentele eliminate au servit drept temei pentru respingerea acţiunii.

Critica este nefondată.

Apelul este calea ordinară de atac de reformare, prin care, se realizează, de regulă, în procesul civil, principiul dublului grad de jurisdicţie, adică, o a doua judecată de fond, instanţa de apel statuând şi în fapt, cât şi în drept. Instanţa de apel verifică soluţia din perspectiva legalităţii şi a temeiniciei.

Acest efect devolutiv are două limite raţionale: tantum devolutum, quantum apellatum (art. 477 C. proc. civ..), adică instanţa de apel rejudecă în fapt şi în drept ceea ce apelantul a înţeles să atace din hotărârea primei instanţe, şi tantum devolutum, quantum iudicatum (art. 478 C. proc. civ..), respectiv instanţa de apel, fiind o instanţă care efectuează o nouă judecată de fond, exercită şi controlul judiciar complet, în fapt şi în drept asupra a ceea ce a hotărât prima instanţă şi, din acest motiv, instanţa de apel, în principiu, nu poate fi pusă în situaţia de a soluţiona cereri care nu au fost formulate în faţa primei instanţe.

Plecând de la aceste consideraţii de ordin teoretic şi raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată, aşa cum corect a semnalat şi instanţa de apel, că, prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond, obiect al apelului, s-a dispus doar admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei A. S.R.L., şi subsecvent admiterii acestei excepţii, respingerea cererii de chemare în judecată formulate.

Din cuprinsul sentinţei, s-a constatat că instanţa de fond nu s-a limitat doar la analizarea acestei excepţii şi la a expune considerentele pentru care a apreciat că este întemeiată, astfel cum au fost acestea redate la pct. III din hotărâre, ci, în continuare, la punctul IV. cu denumire marginală "Asupra cererii de chemare în judecată" instanţa de fond a prezentat argumentele privind fondul cauzei şi raportul juridic litigios pentru care a considerat neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata preţului menţionat în cuprinsul facturii fiscale nr. x/14.11.2017.

Or, excepţia prescripţiei este o excepţie de fond, absolută care obligă instanţa, în cazul admiterii ei, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului.

Astfel fiind, în speţă, faţă de aceste prevederi legale şi contrar susţinerilor recurentei- reclamante, instanţa de apel, în mod corect, a constatat că prima instanţă a încălcat prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. atunci când, deşi a admis excepţia prescripţiei, în continuare a cercetat şi fondul cauzei, deşi o asemenea analiză nu mai era utilă, având în vedere efectul admiterii excepţiei prescripţiei, care împiedică cercetarea în fond a cauzei.

Apelul a fost analizat în limitele efectului devolutiv, determinate de ceea ceea s-a judecat, potrivit prevederilor art. 478 alin. (1) C. proc. civ., şi în raport de aspectele care, în mod concret, au fost criticate în cererea de apel.

Împrejurarea că, potrivit prevederilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ. apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, nu are semnificaţia faptului că judecătorul ar putea sau ar trebui să îşi însuşească toate considerentele instanţei de fond, inclusiv acelea de prisos, cum în mod nefondat pretinde recurenta-reclamantă, căci, în caz contrar, ar încălca principul tantum devolutum quantum judicatum (adică, nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).

Drept consecinţă, în mod legal s-a apreciat că trebuie înlăturate, conform art. 461 alin. (2) C. proc. civ., acele considerente prin care s-a statuat asupra netemeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii ce ar putea fi valorificate cu autoritate de lucru judecat.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentei, soluţia de înlăturare a acestor considerente este "în linie", conformă, cu soluţia dispusă de instanţa de judecată în cazul admiterii apelului, căci, constatând legalitatea soluţiei de admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de apel, chiar dacă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a menţinut soluţia cuprinsă în dispozitivul sentinţei, fiind înlăturate doar acele considerente de prisos, care priveau fondul cauzei.

O cale de atac îndreptată împotriva dispozitivului unei hotărâri vizează, întotdeauna, şi considerentele decizorii pe care acesta se fundamentează, ceea ce nu înseamnă că instanţa de control judiciar, învestită în aceste limite, ar putea vreodată ca, menţinând dispozitivul hotărârii atacate, să admită acea cale de atac, pentru unicul motiv că nu şi-a însuşit toate motivele de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă, ci le-a eliminat pe acelea care au fost de prisos.

Este total nefondată susţinerea recurentei- reclamante că în mod eronat instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe, câtă vreme a eliminat considerentele care au stat la baza soluţiei pronunţate de către aceasta, deşi acele considerente au servit drept temei primei instanţe pentru respingerea acţiunii şi, astfel, în opinia recurentei, dacă acţiunea nu ar fi fost respinsă, dreptul său material la acţiune nu ar fi fost prescris, conform interpretării per a contrario a prevederilor art. 2539 alin. (2) C. civ.

De altfel, printr-o asemenea susţinere, recurenta-reclamantă critică decizia recurată sub aspectul neadoptării unei soluţii procedurale neprevăzute şi nepermise de lege, create de aceasta iar, a accepta soluţia propusă de recurentă, în această modalitate, înseamnă a institui un mijloc şi o posibilitate vădit nelegale de întrerupere a cursului prescripţiei.

În fine, Înalta Curte constată nefondate şi susţinerile privind nemotivarea hotărârii şi care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în mod nelegal pretinzând recurenta-reclamantă că instanţa de apel a procedat la o judecată simplă, superficială, fără a avea în vedere toate probele din prima instanţă, fără a avea propriile considerente şi fără a înlocui considerentele primei instanţe, ce au fost anulate.

Din cuprinsul hotărârii recurate, rezultă exact contrariul: instanţa de apel a expus motivarea în fapt care a determinat-o să ajungă la soluţia înlăturării considerentelor care priveau fondul cauzei, indicând, totodată, şi temeiul de drept al acestei soluţii, fiind, deci, respectate şi cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Având în vedere toate cele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivele invocate de recurenta-reclamantă nu justifică casarea acesteia, recursul fiind nefondat şi urmează a fi respins.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. a cheltuielilor de judecată, echivalentul în RON al sumei de 4.250 Euro, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând onorariul de avocat, conform documentelor justificative aflate la dosarul de recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 313A/2022 din 23 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta- reclamantă A. S.R.L. să plătească intimatei- pârâte B. echivalentul în RON al sumei de 4.250 Euro, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2022.