Labor recusal appeal annulled for failure to substantiate illegality; appellant ordered to pay costs

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 14 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de petentul A. împotriva doamnelor judecător B. şi C..

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, petentul A., întemeiat, în drept, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului.

Recurentul a relevat, pe larg, situaţia de fapt a cauzei şi, în dezvoltarea motivelor invocate, a susţinut, în esenţă, următoarele:

Instanţa de recuzare a considerat, dincolo de cele învederate de recurent, că judecătorul cauzei este suveran în aprecierea asupra probatoriului, fără ca soluţia dispusă să poată fi considerată un motiv de părtinire.

Instanţa admite posibilitatea unei judecăţi netemeinice şi nelegale, în condiţiile în care judecătorul apelului refuză, după propria prerogativă suverană de apreciere asupra probelor, dreptul său la apărare prin administrarea unei contraprobe.

Analizând conduita instanţei, recurentul consideră că motivarea acesteia este criticabilă sub aspectul încălcării dreptului la apărare şi la un proces echitabil, pentru următoarele motive:

Instanţa i-a încălcat dreptul la administrarea de probe contrare în cadrul procedurii judiciare, celelalte mijloace de probă neputând suplini rolul esenţial al înscrisului constând în condica de prezenţă, iar fişa colectivă de prezenţă administrată în dovedire la cererea apelantei-intimate nu poate rezulta decât din condica de prezenţă (este înscris derivat).

Recurentul arată că, în condiţiile în care a susţinut caracterul nereal al fişei colective, era de esenţa dreptului său la apărare ca instanţa de recuzare să observe inechitatea de tratament faţă de poziţia exprimată de apelantă. Mai mult, se află într-o poziţie vulnerabilă (conform CEDO), poziţie care obliga instanţa să administreze această probă chiar din oficiu, aspect de care instanţa de recuzare trebuia să ţină cont, analizând conduita completului recuzat.

Mai arată recurentul că instanţa omite să observe că refuzul instanţei de apel de a administra proba decisivă echivalează cu un refuz de a permite accesul la justiţie în mod efectiv, cu atât mai mult cu cât instanţa admite posibilitatea unei judecăţi nelegale şi netemeinice în apel.

Sub un alt motiv, cu privire la antepronuntarea privind contrafacerea unui înscris ca formă a falsului, respectiv, contrafacerea de către angajator a fişei colective de prezenţă, recurentul a susţinut că instanţa încalcă, o dată în plus, dreptul la apărare al angajatului, erijându-se în instanţa de control şi stabilind că fapta de contrafacere a unui înscris nu se circumscrie falsului material.

În esenţă, faţă de garanţiile unui proces echitabil, recurentul susţine că există în cauză o dublă încălcare, respectiv: din partea primei instanţe, care înlătura dreptul său la contraproba capabilă să combată susţinerile apelantului, practic, o proba esenţială pentru silogismul judiciar şi pentru deznodământul procesului (condica de prezenţă constituind singurul înscris a cărui putere doveditoare este stabilită de art. 32 din Regulamentul de Ordine Interioară al Cooperaţiei), şi din partea instanţei care a judecat cererea de recuzare, care, văzând inechitatea înlăturării contraprobei solicitate, refuză să admită cererea, asumând, inclusiv, ideea unei soluţii nelegale şi netemeinice pe fond, motivând pur formal că soluţiile instanţei asupra probelor nu pot fi cenzurate pe calea unei cereri de recuzare.

În fine, recurentul susţine, cu atât mai mult că, având în vedere caracterul definitiv al deciziei, este în mod flagrant încălcată garanţia unui proces echitabil, în condiţiile în care de această probă depinde soarta procesului, iar lipsa acesteia este acceptată fără rezerve de instanţa de recuzare, care omite să cenzureze această încălcare şi, mai mult, admite ideea unei soluţii definitive nelegale şi netemeinice.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, la data de 31.05.2022, sub nr. x/2020/a1.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 11 iulie 2022, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 17 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, prin întâmpinare, raportat la prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită şi să anuleze recursul, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 483 C. proc. civ.., recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi care trebuie motivat în condiţiile art. 486 C. proc. civ., prin chiar cererea de recurs, motivele invocate trebuind să fie dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ca motive de casare.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât, să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu nulitatea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât, aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia instanţelor devolutive.

Pornind la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că autorul recursului, în speţă, deşi şi-a întemeiat, în drept, recursul, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., acesta nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul legal invocat, şi nici în vreunul din celelalte cazuri prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ..; aceasta, în condiţiile în care recurentul reiterează, în calea extraordinară de atac, aspectele sesizate în cererea de recuzare formulată, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc încheierea recurată.

Prin motivele de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti asupra cererii de recuzare, ci s-a limitat la prezentarea situaţiei de fapt a cauzei şi expunerea nemulţumirilor sale cu privire la modul de derulare a litigiului.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt, ori a probatoriului administrat şi modalităţii de apreciere a acestuia, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Cât priveşte motivul pe care şi-a întemeiat recursul, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi care se referă la casarea hotărârii pentru motivul de nelegalitate, "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", Înalta Curte reţine că acest motiv de recurs invocat nu a fost dezvoltat, în scris, în sensul cerinţei de nelegalitate, recurentul limitându-se la a cita şi reda conţinutul anumitor norme legale şi care, din perspectiva acestuia, fac dovada încălcării dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

Se constată, astfel, că acest motiv de recurs, care ar fi presupus indicarea, punctuală, de către recurent, a modalităţii în care instanţa a încălcat sau aplicat greşit norme de drept material, a fost invocat pur formal, nefiind formulate critici, în sensul cerinţei de nelegalitate.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurent pe calea recursului pe care l-a promovat nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

Faţă de soluţia de anulare a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurent la plata către intimata D. a cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 4.741,12 RON, reprezentând onorariul de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 14 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Obligă recurentul A. să plătească intimatei D. suma de 4.741,12 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2022.