Insurance dispute: appeal inadmissible due to exclusion of insurance judgments from cassation

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 662/2022 din 14 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 3452/15.11.2021 pronunţate de Tribunalul Ilfov, în dosar nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. şi intimatul-intervenient C., ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, la data de 16 iunie 2022, sub nr. x/2019.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, la data de 18.07.2019, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 05 septembrie 2022, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 17 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac a recursului, invocată din oficiu, raportat la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, Înalta Curte urmează să o admită şi să respingă recursul, ca inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispoziţiile constituţionale şi legale citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În cauză, Înalta Curte reţine că obiectul recursului de faţă îl constituie decizia nr. 662/2022 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, obiectul cauzei vizând acordarea daunelor morale şi materiale, într-un litigiu din materia asigurărilor.

Conform art. 27 din C. proc. civ., "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

La alin. (2) al aceluiaşi text, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, se prevede că: "(2) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite".

Modificările legislative sus-menţionate au intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 310/2018 (M. Of. nr. 1074/18 decembrie 2018), fiind pe deplin aplicabile tuturor litigiilor începute după intrarea lor în vigoare, în acord cu principiul aplicării în timp a normei de procedură, consacrat de art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Aşa cum rezultă din actele de procedură aferente judecăţii în primă instanţă, prezentul proces a fost început la data de 18 iulie 2019, data depunerii cererii de chemare în judecată, şi reprezintă un litigiu născut în materia asigurărilor.

Or, în acest context, rezultă că hotărârea pronunţată în apel de către Curtea de Apel Bucureşti este definitivă, întrucât, prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. înlătură expres posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunţate în cereri din materia asigurărilor.

Calea de atac astfel declarată, câtă vreme este exclusă în mod expres de către legiuitor, este inadmisibilă, reclamanta neavând deschisă calea procesuală a recursului pe care a înţeles să o folosească.

Cât priveşte celelalte dispoziţii legale, pe care recurenta-reclamantă susţine că le-a invocat, deopotrivă, ca temeiuri de drept ale acţiunii sale, Înalta Curte reţine că acestea nu au relevanţa pretinsă de recurentă în cauză, câtă vreme dosarul vizează materia asigurărilor, supus unui cadru legal specific dat de Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, iar textul art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., mai sus citat, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, nu distinge în funcţie de temeiul de drept al acţiunii: "în cererile pronunţate în materia ... asigurărilor".

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în asigurarea respectării principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Deopotrivă, respingerea cererii de recurs de faţă, ca inadmisibilă, nu încalcă dreptul recurentei de acces la justiţie, consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Constituţia României, în acest sens instanţa reţinând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiţie, de întreaga procedură internă şi de rolul cuvenit instanţelor în ordinea juridică internă, urmând să se ţină seama de natura situaţiei de drept intern, de competenţa instanţelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse şi prezentate în faţa instanţei şi, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluţioneze.

Din moment ce recurenta-reclamantă a beneficiat de o judecată în primă instanţă, precum şi în calea de atac prevăzută de lege, nu se poate susţine că prin respingerea, ca inadmisibil, a prezentului recurs i se încalcă accesul la justiţie, cu atât mai mult cu cât hotărârea atacată este, potrivit dispoziţiilor procesual civile, definitivă, deci, împotriva acesteia nu este prevăzută calea de atac a recursului.

Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., văzând dispoziţiile art. 483 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte o va admite şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 662/2022 din 14 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2022.