Civil claim for tort damages not exempt from automatic suspension during insurer bankruptcy as not a civil action in criminal proceedings

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa –Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021 la data de 03.08.2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenientul forţat C. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: obligarea pârâtei B. S.A.: la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând cheltuielile efectuate de reclamantă pentru refacerea sănătăţii, respectiv recuperarea fizică, contravaloare medicamente, tratament medical, transport, urmare a accidentului rutier produs la data de 26.09.2020 din culpa exclusivă a numitului C., precum şi a dobânzii legale de la data producerii accidentului până la data plăţii efective; la plata unei sume de 380.000 RON cu titlu de daune morale, reprezentând repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat reclamantei de numitul C., asiguratul pârâtei, prin accidentul rutier produs la data de 26.09.2020 din culpa exclusivă a acestuia, precum şi a dobânzii legale de la data producerii accidentului până la data plăţii efective; la plata penalităţilor de întârziere conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017; la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial şi taxa judiciară de timbru.

În drept, cererea a fost întemeiată pe Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, art. 1357, art. 1387, alin. (1) şi (2), art. 1388 alin. (1) şi art. 1393 alin. (1) C. civ., Legea nr. 132/2017, precum şi orice alte dispoziţii legale indicate în mod expres.

Prin sentinţa civilă 1101 din 29 noiembrie 2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenientul forţat C.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1759 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 100.000 cu titlu de daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere conform art. 21 alin. (5) din Legea 132/2017; totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A..

Prin cererea înregistrată în dosarul de apel la data de 04.05.2022, asigurătorul, prin lichidator judiciar D., în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, a solicitat suspendarea judecăţii, învederând că prin sentinţa nr. 507 din 9 februarie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului faţă de societatea de asigurări.

Prin încheierea din 12 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă a admis cererea formulată de intimata B. S.A., prin lichidator judiciar şi a suspendat judecata apelului declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 1101 din data de 29 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimatul-intervenient C. şi intimata-pârâtă B. S.A.., potrivit dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Împotriva încheierii din 12.05.2022 reclamanta A. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii recurate şi, în consecinţă, dispunerea continuării judecăţii în prezenta cauză.

În motivarea cererii de recurs, s-a susţinut, în esenţă, că, deşi dispoziţiile art. 262 din Legea nr. 85/2014 prevăd suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, totuşi, aceeaşi lege introduce prin art. 75 alin. (2) excepţiile suspendării de drept prevăzute la alin. (1), printre care se numără şi acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului.

Legea exceptează de la suspendare căile de atac exercitate împotriva acţiunilor începute de către creditori împotriva debitorului, dar şi acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului.

Procesul penal cuprinde toate fazele reglementate de C. proc. pen., nu doar ipoteza în care s-a constatat existenţa unei fapte penale pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală. Astfel, şi în situaţia în care împrejurările de fapt cu privire la faptele săvârşite sunt soluţionate în faza de urmărire penală, consecinţele juridice ale soluţiei pronunţate în faza de urmărire penală decurg dintr-o cauză penală.

În acest sens s-a pronunţat în recurs decizia civilă nr. 1342 din 02.04.2014, Î.C.C.J., secţia a II-a civilă, dar şi decizia nr. 1827 din 11.06.2014, secţia I civilă a Î.C.C.J., stabilindu-se că acţiunea în despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a faptei ilicite este o acţiune ce decurge dintr-o cauză penală.

Aşadar împrejurarea că procesul penal a luat sfârşit în faza urmăririi penale prin soluţii de clasare nu înseamnă inexistenţa cauzei penale.

Şi în speţa de faţă acţiunea în despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii este o acţiune ce decurge dintr-o cauză penală, motiv pentru care este aplicabilă situaţia de excepţie care prevede că nu sunt supuse suspendării de drept acţiunile civile din procesele penale.

Corelativ recurenta a invocat faptul că dacă acţiunea civilă ar fi fost soluţionată alături de acţiunea penală, aceasta ar fi fost exceptată de la soluţia suspendării.

Mai mult, Curtea Constituţională a statuat că "în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea 85/2014, prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa şi, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte şi dispoziţiile art. 75, care conţin şi excepţii de la procedura suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului), se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol."

În consecinţă, legiuitorul a înţeles să excepteze de la suspendarea de drept acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului.

Astfel, art. 75 din Legea 85/2014 instituie un caz de excepţie, iar dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea 85/2014 nu pot produce efecte în ceea ce priveşte acţiunile civile din procesele penale.

În acest sens, este şi practica judiciară recentă, invocându-se încheierea din data de 19.04.2022 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2020, ale cărei considerente au fost redate parţial.

De asemenea, şi practica Curţii de Apel Ploieşti este în acelaşi sens, invocându-se încheierea de şedinţă din data de 11.05.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă cererea de suspendare a cauzei formulată de către apelanta B..

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat să se dispună suspendarea şi să se constate încetarea procesului faţă de aceasta, având în vedere că hotărârea intermediară 507/2022 a Tribunalului Bucureşti a rămas definitivă prin decizia nr. 655/20.04.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, pe fond a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În analiza prezentului recurs se află chestiunea legalităţii unei măsuri procedurale reglementate de Legea nr. 85/2014, respectiv suspendarea judecării apelului declarat de reclamanta A., instanţa de apel, în adoptarea măsurii, făcând aplicarea prevederilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Prioritar, se impune a se arăta că, deşi recurenta nu a indicat niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., criticile formulate vizează interpretarea şi aplicarea unei norme de procedură, astfel încât recursul urmează a fi analizat prin prisma pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin recursul promovat, reclamanta susţine, în esenţă, că sunt incidente prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, conform cărora nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la art. 75 alin. (1) din aceeaşi lege căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui creditor începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului, raportat la faptul că, în speţă, acţiunea în despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii este o acţiune ce decurge dintr-o cauză penală.

Aceste critici nu sunt fondate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. (...) La data rămânerii definitive a procedurii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează".

Art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, prevede că, "Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschideri procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndeptate împotriva debitorului".

Dispoziţiile art. 262 alin. (4) din menţionata lege reiterează, la rândul lor, regula suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare şi extrajudiciare, precum şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, de la data hotărârii de deschidere a falimentului, urmând ca sumele pretinse în aceste procese, să fie înregistrate în dosarul de faliment al tribunalului, în cadrul căruia vor fi examinate şi înscrise în tabelul creanţelor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Este adevărat că reglementarea prevăzută la art. 75 din Legea nr. 85/2014, care face parte din capitolul I, secţiunea 3, este incidentă şi în cazul societăţilor de asigurare, având în vedere ca art. 242 stipulează că prevederile capitolului I, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu excepţiile instituite în capitolul IV.

Cu toate acestea, în ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte constată că in cauză nu este vorba despre "acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului", aşa cum prevede textul de lege menţionat, ci recurenta-reclamantă a formulat o acţiune civilă la instanţa civilă, astfel că, într-o atare ipoteză nu sunt incidente dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Cât priveşte hotărârile invocate de recurenta-reclamantă, dincolo de faptul că privesc alte situaţii, acestea nu sunt izvor de drept.

În acest sens, instanţa supremă reţine că jurisprudenţa din România nu obligă instanţele naţionale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunţate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii şi sesizarea Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Aşa fiind, în condiţiile în care prin sentinţa nr. 507 din 9 februarie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului faţă de societatea de asigurări, care are calitatea de pârâtă în prezenta cauză, în mod corect, instanţa de prim control judiciar a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, constatând că aceasta operează prin efectul legii şi că în speţă nu este prezentă niciuna din situaţiile de excepţie prevăzute de art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 12 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2022.