Repayment in original loan currency clause deemed non-abusive under monetary nominalism, consumer's cassation appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea la 26 noiembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi B., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive din contractul de credit nr. RFI x din 29 iulie 2008 şi din actele adiţionale la acesta.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată, între altele, pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, ale C. civ., ale O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi ale Directivei 93/13/CEE.

Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii acţiunii ca urmare a neplăţii taxei de timbru, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de obiect şi de interes a solicitării de constatare a nulităţii clauzei de risc valutar din contractul de credit, excepţia inadmisibilităţii si excepţiei lipsei de obiect şi de interes a solicitării de constatare a nulităţii clauzelor din contractul de credit de la art. 3, pct. 3.1, 3.2, 3.7, 3.12, 3.13 si 3.14.

Prin sentinţa civilă nr. 2301 din 27 martie 2015, Judecătoria Râmnicu-Vâlcea a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea – secţia II-a Civilă.

Prin încheierea nr. 93 din 16 aprilie 2015 dosarul a fost scos de pe rolul secţiei a II-a a Tribunalului Vâlcea şi a fost înaintat secţiei I, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2014*.

Prin sentinţa civilă nr. 1280 din 1 octombrie 2015, Tribunalul Vâlcea – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Piteşti în vederea soluţionării acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 126 din 3 noiembrie 2015, Curtea de Apel Piteşti a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

La dosarul nr. x/2014 a fost conexat dosarul nr. x/2015, având ca obiect suspendarea pe cale de ordonanţă preşedinţială a executării obligaţiei de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit nr. RFI x din 29 iulie 2008 până la rămânerea definitivă a dosarului nr. x/2014

Printr-o cerere de precizare, reclamanta şi-a transformat cererea de ordonanţă preşedinţială în cerere de drept comun prin care a solicitat constatarea declarării scadenţei anticipate în mod abuziv, a declanşării procedurilor de executare silită, repunerea în situaţia anterioară declarării scadenţei anticipate şi admiterea acţiunii de suspendare a plăţii ratelor.

La 10 septembrie 2015, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a numitului C., în calitate de coplătitor. De asemenea, a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobândă, art. 3, pct. 3.6, 3.7, 3.8, 3.9, 3.10, 3.11 cu exonerarea de la plata dobânzii majorate şi stabilirea valorii obiectului cererii, respectiv a sumelor de restituit, actualizate la data plăţii.

Prin încheierea de şedinţa din 18 februarie 2016 s-a dispus introducerea în cauză a numitului C. în calitate de intervenient şi s-a luat act de precizare.

Prin sentinţa civilă nr. 392 din 1 aprilie 2019, Tribunalul Vâlcea – secţia I Civilă a respins excepţia inadmisibilităţii şi a lipsei de interes invocată de pârâtă şi a respins acţiunea privind pe reclamanta A., sub toate capetele de cerere aşa cum a fost precizată. A respins cererea din dosarul nr. x/2015, privind pe reclamanta A. şi pe pârâta B. S.A., aşa cum a fost modificată.

Împotriva sentinţei civile nr. 392 din 1 aprilie 2019 au declarat apel reclamanta A. şi intervenientul C..

Prin decizia civilă nr. 120/A-COM din 9 martie 2021, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă şi de intervenient.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând instanţei să caseze hotărârea atacată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanţa de apel nu a interpretat corect dreptul consumatorilor şi jurisprudenţa CJUE şi a aplicat cu prioritate prevederile dreptului comun, în special ale C. civ., în detrimentul dispoziţiilor Legii nr. 193/2000. Mai arată că în mod greşit a reţinut curtea de apel că prevederile contractuale contestate au fost negociate, că reclamanta ar fi fost de acord la semnarea contractului să suporte exclusiv riscul valutar şi că ar fi primit creditul în franci elveţieni. Susţine că nu a fost informată de bancă referitor la evoluţia monedei creditului conform art. 18 din O.G. nr. 21/1992 şi că banca a acţionat cu rea-credinţă.

Recurenta afirmă că instanţa de apel nu a ţinut cont de probatoriul administrat sau l-a interpretat greşit, că a aplicat greşit Decizia nr. 186/2016 pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza Andriciuc şi nu a respectat dispoziţiile art. 1578 C. civ. din 1864.

Se susţine că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că intimata-pârâtă B. S.A. a fost sancţionată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prin Ordinul nr. 837 din 20 octombrie 2017 în problema informării consumatorilor despre dobânda aplicabilă contractelor de credit. Autoarea căii de atac afirmă că din prevederile contractuale nu rezultă care este dobânda şi cum evoluează aceasta şi susţine că nu este legală modificarea dobânzii faţă de valoarea iniţială de 5,5% deoarece clauzele actelor adiţionale nu au fost negociate. De asemenea, susţine că nu este corect reglementat nici comisionul de administrare credit întrucât nu se prevăd serviciile corespondente, acesta fiind de fapt un comision de risc.

În opinia recurentei, au fost încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi prevederile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, ale O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, ale O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, ale Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, prevederile din dreptul comunitar şi dispoziţiile art. 948, art. 966-970, art. 1092 şi ale art. 1578 C. civ. din 1864.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac formulate.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul declarat în cauză este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 25 mai 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a apreciat că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 a fost respinsă excepţia nulităţii, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 120/A-COM din 9 martie 2021 şi s-a stabilit termen la 16 noiembrie 2022, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Recurenta-reclamanta a indicat în memoriul de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva acestui de text de lege, pe care l-a invocat în mod formal.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta-reclamantă invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 948, art. 966-art. 970, art. 1092 şi ale art. 1578 C. civ. din 1864 în detrimentul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori întrucât curtea de apel a identificat şi aplicat corect normele de drept material faţă de obiectul cererii de chemare în judecată precizate, de temeiurile de drept indicate şi de motivele de apel formulate de reclamantă.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a avut în vedere cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin hotărârea nr. 89 din 9 iulie 2020, pronunţată în Cauza C-81/19 Şerban, Curtea de Justiţie, în sensul că, "(...) din moment ce, potrivit instanţei de trimitere, clauza din condiţiile generale al cărei caracter abuziv este invocat de reclamanţii din litigiul principal reflectă o dispoziţie de drept naţional care este de natură supletivă, ea intră sub incidenţa excluderii prevăzute la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13." Această hotărâre a fost pronunţată ulterior celei din Cauza C-186/16 Andriciuc, instanţa de apel reţinând în mod corect că prevederea contractuală referitoare la restituirea creditului în moneda în care a fost acordat nu poate forma obiectul cenzurii instanţei de judecată, neintrând în domeniul de aplicare al directivei transpuse în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000, întrucât redă principiul nominalismului monetar, edictat de art. 1578 C. civ. din 1864.

Această normă cu caracter supletiv prevede că "obligaţia ce rezultă din împrumut de bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plăţii." Altfel spus, debitorul obligaţiei de restituire a unui împrumut de consumaţie (categorie care include şi creditele bancare) va fi liberat prin plata sumei numerice arătate în contract, indiferent de fluctuaţiile monedei în care a fost acordat împrumutul.

Părţile ar fi putut deroga de la aceste prevederi legale, dar nu au făcut-o, astfel că art. 1578 se aplică în lipsa unei alte înţelegeri a părţilor de vreme ce recurenţii-reclamanţi s-au obligat prin contractele de credit să ramburseze ratele lunare în moneda în care a fost acordat împrumutul.

Vor fi înlăturate şi criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 948, art. 966-art. 970 şi art. 1092 C. civ. din 1864 deoarece aceste dispoziţii legale se referă la condiţiile de validitate, cauza, efectele convenţiilor şi plată, statuând în esenţă obligaţia părţilor de a executa cu bună-credinţă obligaţiile contractuale şi puterea de lege a convenţiei între părţi. Aprecierea bunei-credinţe la momentul încheierii contractului de credit, precum şi aspectele legate de negociere, moneda în care a fost primit împrumutul, informaţiile oferite consumatorilor cu privire la evoluţia monedei creditului şi de existenţa unui dezechilibru în defavoarea consumatorului sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului. Caracterul nedevolutiv al recursului se opune reaprecierii probatoriului şi reexaminării situaţiei de fapt stabilite de curtea de apel.

Instanţa supremă nu îşi va însuşi criticile prin care se contestă soluţia de respingere a apelului pe aspectul constatării caracterului abuziv al clauzei care prevede comisionul de administrare întrucât recurenta a invocat aceste argumente omisso medio, fără a le fi supus spre analiză instanţei de apel.

Înalta Curte va înlătura şi susţinerile prin care se solicită revizuirea efectelor contractului de credit în sensul stabilizării (îngheţării) cursului de schimb CHF-leu la cursul de la data semnării acestuia întrucât se reiterează cele aduse în discuţie în faţa instanţei de apel, fără a se dezvolta veritabile critici de nelegalitate. Aceste solicitări ale recurentei tind la modificarea prevederilor contractuale, cerând judecătorului să intervină în acordul de voinţă al părţilor, demers care nu este permis nici de prevederile legale şi nici de jurisprudenţa europeană (Cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito).

Criticile prin care se arată că instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile Ordinului nr. 837/2017 emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vor fi înlăturate deoarece, în urma pronunţării deciziei de respingere a căilor de atac formulate de intimata-pârâtă împotriva acestui ordin, B. S.A. a demarat procedura de restituire a sumelor la plata cărora a fost obligată. Astfel, recurenta-reclamantă are posibilitatea de a se adresa băncii în scopul restituirii contravalorii dobânzii achitate suplimentar, în situaţia în care apreciază că prevederile din contractul său de împrumut se circumscriu situaţiei avute în vedere de Ordinul nr. 837/2017.

Înalta Curte nu îşi va însuşi criticile referitoare la soluţia curţii de apel în ceea ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale care stipulează dobânda întrucât recurenta-reclamantă a accepta caracterul revizuibil al acesteia încă de la data semnării convenţiei de credit. Stabilind situaţia de fapt, curtea de apel a reţinut că dobânda creditului a fost fixă în primul an contractual, iar până la data implementării actului adiţional în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2010, intimata a perceput tot o dobândă fixă. A mai reţinut că începând cu 10 septembrie 2010, dobânda a fost calculată conform formulei propuse de intimata-pârâtă şi acceptată de recurentă. Curtea de apel a apreciat că intimata-pârâtă a dat dovadă de flexibilitate şi a dat curs solicitărilor recurentei, iar teza contestată de reclamantă nu a fost efectiv aplicată, astfel că nu se poate reţine existenţa unui dezechilibru semnificativ în detrimentul recurentei. Din memoriul de recurs nu rezultă că autoarea căii de atac a adus argumente care să justifice reformarea soluţiei din apel, iar instanţa de recurs nu poate reveni asupra aspectelor de fapt, cum ar fi buna-credinţă a intimatei sau istoricul derulării raporturilor dintre părţi.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 120/A-COM din 9 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 120/A-COM din 9 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2022.