Peremption of appeal following cessation of suspension pending resolution of related insolvency challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the appellate court's decision to declare the defendant's appeal barred (perimare) for inactivity, thereby leaving the first-instance judgment—which ordered the defendant to pay 1.646.670 RON and established a right of retention over specific assets—in final force. The dispute arose from a commercial association where the plaintiff sought compensation for investments in real estate; the procedural issue concerned whether the defendant’s appeal was barred after a suspension of proceedings pending the resolution of a related insolvency challenge ceased, with the defendant arguing it was not at fault for the delay. The court ruled that the appeal was barred under Article 416 of the Civil Procedure Code, as the six-month period for perimare commenced upon the cessation of the suspension (when the related case became final in October 2020) and expired in April 2021, during which time the defendant failed to perform a procedural act to resume the trial, holding that mere awareness of the related case's status did not excuse the lack of diligent procedural action.
Legislator headnote
AI generatedart. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 418 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ; Peremption of appeal following cessation of suspension pending resolution of related insolvency challenge: Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care recursul a fost considerat admisibil.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 14 septembrie 2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 200.001 RON, reprezentând contravaloarea estimată a investiţiilor efectuate de societatea reclamantă asupra activelor Căsuţe Piatră Tip I şi II şi spaţiu incintă C1, spaţiu depozit C1, situate în Costineşti, jud. Constanţa, şi instituirea în favoarea reclamantei a unui drept de retenţie asupra activelor menţionate până la plata de către pârâtă a sumei solicitate, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1625 din 16 octombrie 2017, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. şi a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma de 1.646.670 RON, reprezentând investiţii efectuate la imobilele ce au făcut obiectul contractelor de asociere în participaţiune nr. x din 13 mai 1999 şi nr. 179 din 13 mai 1999. A instituit în favoarea reclamantei un drept de retenţie asupra imobilelor ce fac obiectul contractelor de asociere, până la plata contravalorii investiţiilor efectuate în cuantum de 1.646.670 RON; a încuviinţat cererea d-nei expert C. de majorare a onorariului cuvenit cu suma de 550 RON; a obligat reclamanta să plătească doamnei expert onorariul suplimentar de 550 RON şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 21.622 RON, cheltuieli de judecată (taxă de timbru proporţional admiterii cererii şi onorariu expertiză).
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta B. S.A.
Prin încheierea din 28 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecăţii apelului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Prin referatul aflat la dosarul de apel, întocmit la 26 august 2021, s-a reţinut că dosarul nr. x/2018 a fost soluţionat definitiv la 21 octombrie 2020 şi că se impune repunerea pe rol a dosarului nr. x/2015 în vederea constatării perimării.
Prin decizia civilă nr. 483 din 8 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanţa– secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat perimat apelul declarat de pârâtă.
Împotriva deciziei civile nr. 483 din 8 noiembrie 2021 a declarat recurs pârâta B. S.A., solicitând admiterea căii de atac formulate şi casarea deciziei recurate.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
Autoarea căii de atac arată că suspendarea nu îi este imputabilă, această măsură fiind dispusă de curtea de apel prin încheierea din 28 ianuarie 2019, la solicitarea intimatei-reclamante A. S.R.L., până la soluţionarea dosarului nr. x/2018 Menţionează că a fost înlăturată din tabelul creditorilor, astfel că nu a mai avut posibilitatea să verifice care este stadiul soluţionării respectivului dosar. Recurenta apreciază că intimata-reclamantă este cea care ar fi trebuit să formuleze cerere de repunere pe rol şi că au fost încălcate prevederile art. 416 alin. (1) şi art. 418 alin. (1) C. proc. civ.
Prin înscrisul de la fila x, recurenta indică dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare.
Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care recursul a fost considerat admisibil.
Prin încheierea din 25 mai 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.
Prin încheierea din 5 octombrie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 483 din 8 noiembrie 2021 şi s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 16 noiembrie 2022, cu citarea părţilor.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 416 alin. (1) şi art. 418 alin. (1) C. proc. civ., constatând că normele de procedură au fost corect aplicate.
Astfel, conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni", iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".
Instanţa supremă notează că prin încheierea de şedinţă de la 28 ianuarie 2019, judecata apelului formulat în dosarul nr. x/2015 a fost suspendată până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la tabelul de creanţe al debitoarei A. S.R.L. (intimată-reclamantă în prezentul dosar). La 16 ianuarie 2019, dosarul nr. x/2018 a fost conexat la dosarul nr. x/2018, acesta din urma fiind soluţionat prin sentinţa civilă nr. 2776 din 29 iulie 2020, rămasă definitivă prin neapelare la 21 octombrie 2020, astfel cum s-a menţionat în adresa de la dosarul de apel.
Cursul perimării este suspendat, potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. civ., "cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute la art. 413" din acelaşi cod.
Judecata apelului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. la 28 ianuarie 2019, iar motivul suspendării a încetat prin soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 la 21 octombrie 2020. Termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. civ. a început să curgă la 21 octombrie 2020 şi s-a împlinit la 21 aprilie 2021, iar în toată această perioadă, nici părţile şi nici instanţa nu au efectuat vreun act de procedură.
Recurenta nu a manifestat diligenţa necesară pentru a demonstra instanţei că stăruie în judecarea apelului întrucât nu a formulat cerere de repunere pe rol în cadrul termenului prevăzut de lege, iar cererea de studiu a dosarului de apel formulată la 23 septembrie 2021 nu reprezintă un act de procedură în sensul dispoziţiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ.
Instanţa supremă constată că este corect raţionamentul curţii de apel prin care s-a reţinut că recurenta avea posibilitatea de a lua cunoştinţă de soluţionarea dosarului nr. x/2018, inclusiv de măsura conexării acestuia la dosarul nr. x/2018, întrucât aceste informaţii putea fi regăsite pe sursele publice (portalul instanţelor de judecată, Buletinul Procedurilor de Insolvenţă) la care autoarea căii de atac avea acces. Se constată că aceeaşi parte avea posibilitatea de a consulta dosarul de apel, înscrisurile din care rezultă conexarea celor două dosare asociate procedurii de insolvenţă a intimatei, precum şi faptul că dosarul nr. x/2018 a fost soluţionat regăsindu-se la filele x şi următoarele.
Înalta Curte reţine că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta fiind invocat în mod formal.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 483 din 8 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 483 din 8 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2022.